Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Exclusiv. Reprezentantul industriei farma la nivel european (și CEO Novo Nordisk): „Sunt îngrijorat că Europa va ajunge să fie un muzeu în care călătorești ca să vezi cum erau lucrurile în trecut, pentru că inteligența artificială, știința, tehnologia se dezvoltă în altă parte”

În 2023, omenirea a atins un record demn de toată atenția. A realizat 221 de lansări orbitale cu 2.938 vehicule (puteți consulta un grafic realizat aici de Brycetech). Ca să înțelegem ce înseamnă această performanță, iată și un context: numărul de vehicule este aproape dublu față de acum trei ani.

Dar o analiză aprofundată a datelor ar trebui să provoace frisoane liderilor Uniunii Europene. Din total, 114 lansări au fost realizate de Statele Unite ale Americii, 67 de China, 19 de Rusia, 7 de India. Finalul clasamentului arată așa: Europa 3 lansări orbitale, Japonia 3, Coreea de Nord 3, Coreea de Sud 2, Iran 2, Israel una.

Cum a ajuns Europa să piardă treptat lupta pentru cercetarea și „cucerirea” spațiului? Sunt mulți factori, discuția este amplă, însă una din măsurile neinspirate (indicată chiar drept „nocivă” de cercetătorii în domeniu) are de-a face cu „regula distribuirii geografice” în baza căreia funcționează Agenția Spațială Europeană. Fiecare stat membru participă cu o cotă („sarcină industrială”) la proiect, în funcție de contribuția financiară pe care o are. Programele Ariane 6 și Vega-C, pornite în urmă cu 10 ani, se mișcă suficient de lent. În SUA, SpaceX, compania lui Elon Musk, face progrese remarcabile, în ciuda faptului că a înregistrat și eșecuri spectaculoase.

Dar ce legătură ar putea avea toate aceste informații despre lansările orbitale cu interviul pe care vi-l propun cu cel mai important reprezentant al asociației jucătorilor din industria farma din Europa? Iată și răspunsul: legislația UE în domeniul farmaceutic se află în plin proces de revizuire și vizează cea mai amplă reformă din ultimele decenii. Se dorește un acces mai facil și rapid la tratamentele de ultimă generație pentru pacienți, este avut în vedere impactul asupra mediului și are prevederi despre cercetarea în domeniu.

Adevărul de pe teren din fiecare stat membru al UE nu se potrivește de fiecare dată cu socoteala din birourile de la Bruxelles. Reprezentanții industriei, prin vocea președintelui EFPIA (Federația Europeană a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice), Lars Fruergaard Jørgensen (care este și CEO-ul Novo Nordisk, desemnat „Omul anului 2023” de Financial Times) atrag atenția că unele modificări ar putea produce efecte adverse (pentru a rămâne în limbajul din domeniul farma) sau chiar opuse intenției inițiale. 

Europa ar putea să-și piardă avantajele competitive și spiritul inovativ din cauza noului pachet legislativ. Lars Fruergaard Jørgensen a fost în ultima săptămână din martie la București, unde s-a întâlnit cu oficialitățile române, pentru a le prezenta aceste riscuri (detalii pe pagina domniei sale de LinkedIn).

O scurtă descriere a lui Lars Fruergaard Jørgensen - este președinte și CEO (al cincilea ca număr în istorie) al Novo Nordisk. Compania cu sediul în Danemarca a avut o ascensiune fulminantă în ultimii ani, ajungând la o capitalizare de piață de peste 577 miliarde de dolari (este a douăsprezecea la nivel mondial și prima din Europa). Rezultatele recente se datorează în mare parte unor produse inovatoare remarcabile care tratează diabetul și obezitatea - Ozempic și Wegovy- acestea sunt pe buzele a sute de milioane de oameni din lume.

O precizare importantă: interviul de mai jos, acordat de Lars Fruergaard Jørgensen în exclusivitate platformei Republica, nu are componentă comercială. Lars Fruergaard Jørgensen a răspuns întrebărilor din această primă parte a interviului în calitate de președinte al EFPIA (Federația Europeană a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice). De altfel, staff-ul său a insistat ca în cursul dialogului și articolului să nu se facă referire la mărcile pe care le deține și comercializează compania pe care o conduce. Am ales să menționez detalii despre aceasta și ultimele sale produse pentru a le oferi cititorilor un context despre cadrul discuției pe marginea noului pachet legislativ european și potențialele efecte acestuia asupra inovației, cercetării, business-ului din Europa. De asemenea, este onest să precizăm că Lars Fruergaard Jørgensen a sosit la București ca reprezentant al EFPIA, dar că poziția sa executivă în cea mai titrată companie de farma la nivel mondial nu poate fi omisă.

Lars Fruergaard Jørgensen

Iată câteva dintre cele mai importante declarații ale lui Lars Fruergaard Jørgensen, pe scurt:

  • Nu poți spune că există o discuție despre accesul la medicamente dacă inovația nu are loc. Când o companie investește peste un miliard de dolari ca să dezvolte un medicament și vede că nu poate recupera investiția, pur și simplu, nu o mai face. Nu mai dezvoltă medicamentul.
  • Dacă distrugi competitivitatea industriei, faci Europa mai vulnerabilă, ai mai puține medicamente pentru europeni și o activitate economică mai slabă.
  • Atunci când inovația se mută, ai mai puține date cheie și mai puțini profesori implicați cercetare în domeniu. Asta înseamnă că studenții la universități nu sunt expuși la cele mai recente descoperiri științifice. Dacă menții liderii în știință, studenții au acces la ei și unii pot veni cu idei excelente, cu start-up-uri în biotehnologie. Iar asta generează activitate economică.
  • În prezent, multe dintre medicamentele pentru boli rare vin de la companiile de biotehnologie din SUA.
  • Este industria cu cel mai mare excedent comercial dintre toate industriile din Europa. Există mai multe exporturi din Europa decât importuri. Așadar, este cel mai mare contributor net. În consecință, sunt locuri de muncă bine plătite pentru oameni educați.
  • Prețul medicamentelor dintr-un stat UE ar trebui să fie legat de puterea de cumpărare a acelei țări- „prețuri în trepte, bazate pe echitate”. Dacă avem o singură piață deschisă în Europa și spunem că este o prioritate ca toți pacienții europeni să aibă acces, trebuie să avem prețuri diferențiate, altfel România s-ar putea să nu-și permită un medicament nou la prețul cu care este vândut într-un stat mult mai dezvoltat.

V-ați aflat în România pentru două zile și v-ați întâlnit cu oficialități de aici. Ce percepție v-au lăsat? Au fost deschiși decidenții să asculte argumentele asociației pe care o reprezentați cu privire la noile propuneri legislative?

Au fost deschiși să asculte și să înțeleagă, ceea ce este într-adevăr o experiență foarte bună, pentru că nu în toate țările în care merg există un interes real în a înțelege punctele de vedere ale industriei.

Există vreo explicație pentru această deschidere?

Cred că România este pe cale să devină dintr-o țară în curs de dezvoltare o țară dezvoltată. O țară care se dezvoltă cu succes învață probabil foarte mult fiind deschisă și învățând de la alții. Spre exemplu, cu unii dintre reprezentanții Ministerului Sănătății am avut discuții foarte bune despre cum se pot face progrese în sistemul de sănătate de aici, despre cum putem aduce experiențe din alte țări unde au găsit ceva care a funcționat bine, dar și despre cum putem discuta asta într-o manieră deschisă, astfel încât să puteți învăța. Sunt în România de numai două zile, dar îmi imaginez că asta face parte din călătoria acestei țări. Pentru că dacă ești pe drumul către o creștere economică mai puternică, ești probabil mai curios decât o țară care este deja la un nivel mai înalt de o lungă perioadă de timp.

Industria pe care o reprezentați prin EFPIA (Federația Europeană a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice) și-a exprimat deja punctul de vedere cu privire la impactul unora dintre măsurile din noul proiect legislativ. Aș dori ca această discuție să nu rămână la nivel tehnic, între companii și decidenți. Să facem un exercițiu: cum m-ar putea afecta pe mine, pacient european din România, spre exemplu, reducerea drepturilor de proprietate intelectuală a companiilor inovatoare asupra medicamentelor descoperite de la 8 la 6 ani? Ce legătură are asta cu mine?

Sunt două aspecte. Unul se referă la stimularea inovației, iar celălalt este legat de accesul la tratament pentru pacienți. Nu poți spune că există o discuție despre acces la medicamente dacă inovația nu are loc. Ceea ce reglementează UE sunt unele dintre condițiile pentru inovație, cum ar fi protecția drepturilor de proprietate intelectuală, modul în care sunt aprobate medicamentele, iar apoi accesul este decis în fiecare dintre cele 27 de țări membre. Așadar, în ceea ce privește inovația, Comisia Europeană a propus un set de reguli. Există unele elemente bune care simplifică și accelerează procesul de reglementare, dar există și elemente care, din perspectiva industriei, vor descuraja inovația.

Pentru moleculele pentru care ai făcut cercetare ani la rând și perioada standard de protecție a proprietății intelectuale a expirat sau este pe cale să expire, există un sistem de protecție numit Regulatory Data Protection. În prezent, prin acest sistem, ceea ce ai dezvoltat este protejat pentru o anumită perioadă de timp, astfel încât datele să nu poată fi copiate și folosite de alții timp de 8 ani.

Comisia a propus, în efortul de a facilita accesul la medicamente, să scurteze această perioadă la 6 ani și să adauge 2 ani numai în cazul în care compania a lansat produsul în toate cele 27 de țări membre. Acest lucru este imposibil. De exemplu, în România, durează în medie mai mult de doi ani să fie aprobat un medicament.

Așadar, veți avea un criteriu de îndeplinit care nu depinde de industria dumneavoastră, ci de țările membre ale UE și legislațiile naționale?

Este ceva care scapă de sub controlul nostru. Atunci când o companie investește mai mult de un miliard de dolari ca să dezvolte un medicament, te uiți la recuperarea investiției și faci această calibrare înainte să începi. Și dacă vezi că nu te poți baza decât pe 6 ani, în condițiile în care durează ani să ajungi pe piața din Europa și vezi că nu îți poți recupera investiția, pur și simplu, nu mai dezvolți medicamentul. În Germania durează câteva luni, în România peste 2 ani, iar celelalte țări se află între aceste două extreme. Avem o industrie care nu primește niciun fel de subvenție, este o industrie care își asumă riscuri și care își calculează riscul și beneficiul. Dacă oportunitatea de recompensă este prea mică pentru a-ți asuma riscul, nu ți-l mai asumi. Factorii de decizie politică, comisarii, nu înțeleg că activitatea pur și simplu nu se mai întâmplă.

Ceea ce este, într-un fel, încă un cui bătut în sicriu, în condițiile în care are loc deja un exod al activității de cercetare care pleacă din Europa. În ceea ce privește accesul, dacă nu ai dezvoltat medicamentul, autoritatea națională nu va avea șansa să analizeze dacă vrea să-l ofere populației, pentru că pur și simplu, medicamentul nu există. Iar asta cred că este o decizie foarte proastă. Este mai înțelept să oferi industriei o anumită oportunitate de a-și recupera investiția. Povara dezvoltării unui produs bun este pe industrie, iar plătitorul are posibilitatea să spună că vrea sau nu vrea să-l cumpere. Dacă industria nu-și asumă riscul, nu vei avea ocazia de a evalua dacă tu, stat, vrei sau nu să oferi populației acel medicament.

Lars Fruergaard Jørgensen, președinte al EFPIA (Federația Europeană a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice)

Neînțelegerea este că membrii Comisiei simt după pandemie și momentul achiziționării vaccinurilor pentru toate statele că ar trebui să facă ceva mai mult pentru toți pacienții din Europa. 

Însă Comisia nu are mandat când vine vorba de furnizarea serviciilor de sănătate la nivelul fiecărei țări. Asta ține de agenda națională. Dacă distrugi competitivitatea industriei, faci Europa într-un fel mai vulnerabilă, ai mai puține medicamente pentru europeni și o activitate economică mai slabă, pentru că ai mai puține investiții. Astfel stimulezi tot mai mult orientarea industriei către Statele Unite, China, Japonia și alte țări cu un ecosistem mai puternic.

Și atunci când inovația se mută, ai mai puține date-cheie și mai puțini profesori implicați în cercetarea din domeniu. Asta înseamnă că studenții la universități nu sunt expuși la cele mai recente descoperiri științifice. Dacă menții liderii în știință, studenții au acces la ei și unii pot veni cu idei excelente, cu start-up-uri în biotehnologie. Iar asta generează activitate economică. Mai există un cerc economic virtuos din faptul că ai medicamente avansate pe care le adopți. Pentru că în acest fel se construiește o sănătate mai bună - prin prevenție, iar oamenii pot fi mai productivi.

Sunt un european pasionat, dar sunt îngrijorat că Europa va ajunge să fie un muzeu în care călătorești ca să vezi cum erau lucrurile în trecut, pentru că inteligența artificială, știința, tehnologia se dezvoltă în altă parte.

Ce este cel mai rău din tot ce ați enumerat până acum?

Ideea de a lega protecția datelor de lansarea în fiecare țară. Aceasta este cea mai rea variantă, pentru că se bazează pe o logică eronată. Pentru că așa cum am discutat, nu este ceva ce putem controla. Și veți găsi foarte puține medicamente care sunt lansate în fiecare dintre țările membre astăzi, pentru că uneori ministrul sănătății, alteori ministrul finanțelor sau altcineva spune că nu vrea acest medicament, pentru că prioritizează alte boli ori infrastructura sau educația. Felul în care cheltuim banii din taxe este o alegere.

Așadar, e în afara controlului nostru. Este o logică defectuoasă. Sunt încântat că am reușit să convingem un număr de membri ai Parlamentului că nu așa funcționează lucrurile. Membrii Parlamentului sunt aleși în țări și înțeleg cu adevărat această balanță. Și cred că nici Ministerul Sănătății din România nu ar dori să fie pus sub presiune de industrie să folosească un medicament, pentru că altfel se pierde. Pentru că asta ar însemna să avem o competiție înainte să ne recuperăm asumarea riscului.

Care ar fi impactul asupra bolilor rare și tratamentelor pentru acestea, pentru că acolo unde nu ai industrie inovativă, nu ai descoperiri?

E adevărat și cred că bolile rare în special sunt un domeniu important. Pentru acestea există câțiva ani de protecție suplimentari, deci este mai bine. Dar multe dintre medicamentele pentru boli rare vin de la companiile de biotehnologie din SUA. Și unele dintre ele au renunțat deja la Europa.

Pentru că dacă ai o mentalitate americană și încerci apoi să înțelegi cum să gestionezi Europa, unde ai un regulator, Agenția Europeană pentru Medicamente, care aprobă produsul, dar apoi trebuie să mergi în fiecare țară, renunți. Cred că e nevoie de ceva mai simplu, care să sprijine mai mult inovația, nu să o descurajeze. Europenii care trăiesc cu o boală rară, iar în cazul unor boli sunt câțiva în fiecare țară, pur și simplu nu au acces la aceste medicamente. Și sunt multe exemple de tratamente noi care nu sunt disponibile în Europa, dar există în SUA.

Lars Fruergaard Jørgensen, președinte al EFPIA (Federația Europeană a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice)

Am propus și o soluție. În cazul tuturor produselor aprobate începând cu 2021, am realizat o bază de date pentru toate cele 27 de țări, indicând clar în ce stadiu este procesul de aprobare. În prezent, avem o terță parte care lucrează efectiv la asta. Acum stadiul în care suntem în procesul de aprobare a medicamentelor este foarte transparent. Și va fi clar dacă în unele cazuri, companiile sunt cele care întârzie, sau dacă în majoritatea cazurilor, țara este cea care nu este interesată ori are un proces mai lung de aprobare.

Care vor fi efectele asupra industriei din punct de vedere economic?

Este industria cu cel mai mare excedent comercial dintre toate industriile din Europa. Există mai multe exporturi din Europa decât importuri. Așadar, este cel mai mare contributor net. În consecință, sunt locuri de muncă bine plătite pentru oameni educați.

Trebuie să menționez și că realizarea de studii clinice este o oportunitate-cheie în România. Astăzi se fac doar cercetări clinice în valoare de aproximativ 70 de milioane de euro, dar există oportunități de a crește semnificativ acest lucru. Dacă România ar fi văzută ca un hub pentru cercetări clinice și ar deveni țara cu cea mai mare activitate clinică din Europa, suma ar putea crește de zece ori, până la 700 de milioane de euro. Așadar, există multe oportunități de a valorifica nivelul de activitate economică care provine din industrie.

România nu este singura țară pe care o vizitați. Cum explică reprezentanții Comisiei nevoia acestor schimbări și cum sunt primite de statele membre?

Atunci când călătoresc în diverse țări și explic perspectiva noastră, de cele mai multe ori, oamenii ajung să fie de acord. Astfel, propunerea Comisiei se confruntă cu opoziție puternică. Parlamentul va da pe 11 aprilie un vot negativ în legătură cu aceasta. Și se pare că există sprijin pentru o soluție de compromis mult diferită.

Și apoi Consiliul va discuta despre soluție și țările vor veni să-și exprime poziția. Cred că există tot mai multe țări care se opun propunerii aflate în stadiul actual. Am încercat să avem discuții cu Comisia, dar a fost foarte dificil să intrăm într-un dialog adecvat. Atunci când ne așezăm în jurul mesei și discutăm despre asta și explicăm, mulți văd problemele care există. Sunt optimist că această propunere nu va trece. Ar fi fost mai ușor dacă am fi avut un dialog cu cei care au scris propunerea. Dacă ești comisar pentru sănătate și ai o discuție cu miniștrii sănătății, poți ajunge cu ușurință la concluzia că trebuie să facem ceva pentru a-i ajuta pe toți cetățenii din Europa. Este o dorință comună în jurul acestui aspect.

Dar poate ar trebui să fie recunoscut faptul că fiecare ministru al sănătății de la masă își asumă responsabilitatea pentru țara sa. UE este responsabilă de elementele de reglementare în ceea ce privește modul în care sunt aprobate produsele noastre. Ar putea să se concentreze pe cum să facă evaluări comune ale tehnologiilor medicale. Dar accesul pe piața locală este de fapt ceva ce nu poți rezolva de la centru. Este o chestiune care ține de fiecare stat membru.

Există aceste îngrijorări și preocupări legate de mediu în Uniunea Europeană. Cum vedeți impactul modificărilor propuse asupra industriei și mediului?

Există unele aspecte legate de utilizarea substanțelor chimice pe care este important să le înțelegem. Nu am date despre emisiile de CO2, pentru că este o industrie care a avansat foarte mult în trecerea la energia regenerabilă. Nu știu ce se întâmplă în celelalte companii, dar pot să vorbesc despre compania pe care o conduc. Începând cu 2020, toate fabricile noastre de producție, la nivel global, sunt alimentate cu energie regenerabilă. Este, în general, o industrie care adoptă rapid unele dintre aceste schimbări. Ne uităm, de asemenea, la faptul că vindem produsele noastre în dispozitive din plastic și am lansat programe-pilot în care colectăm plasticul și îl reciclăm.

În ceea ce privește substanțele chimice, este important să înțelegem că, într-adevăr, se folosesc în procesul de producție. A existat o propunere a UE de interzicere a PFAS (n.r. substanțele per- și polifluorurate- clasă de compuși chimici periculoși care sunt omniprezenți în mediul înconjurător, fiind utilizați într-o varietate de produse de larg consum). Dar dacă interzici acum asta, oprești și toată producția din Europa, deoarece unele dintre pungile de plastic de unică folosință, de exemplu, sunt realizate în parte folosind PFAS. A trebuit să avem multe dialoguri pentru a înțelege că, dacă dorim să producem medicamente în Europa și nu să le importăm, trebuie să fim puțin mai nuanțați în modul în care facem reglementările. Pentru că, dacă interzici pur și simplu PFAS, atunci producția se va opri.

Soluția ar putea fi aplicată gradual?

Soluția ar trebui să aibă legătură cu colectarea și eliminarea acestora într-un mod controlat, pentru că atunci nu există nici o problemă. Este o industrie care a avansat în tranziția verde și avem modalități de a gestiona și expunerea la substanțe chimice, deoarece aceasta este concentrată în câteva fabrici și producția se face în conformitate cu regulile de reglementare foarte stricte. Deci controlăm foarte bine materiile prime, ceea ce înseamnă și că suntem foarte atenți și la controlul deșeurilor. Atâta vreme cât obținem politici de reglementare corecte, care sunt gândite cu atenție, cred că putem răspunde așteptărilor.

Ce facem cu medicamentele care au expirat?

Un aspect important pentru că aceste substanțe reprezintă deșeuri periculoase. Trebuie să le înapoiezi la farmacie sau să le duci la diferite centre de colectare, așa cum există în unele țări. Există probabil și o nevoie de educație pentru a ne asigura că pacienții aruncă produsele în mod corect.

Am discutat despre impactul negativ al acestor schimbări în industrie. Există și aspecte pozitive ale noii legislații?

Da. Să ne gândim că au trecut 20 de ani de la ultima definire a unui cadru legislativ pentru industria farmaceutică. Există multe aspecte pozitive care îmbunătățesc procesul de reglementare. Astăzi, Europa este relativ lentă în aprobarea medicamentelor în comparație cu SUA. Există părți ale acestei revizuiri care vor accelera acest proces.

Dar dacă schimbarea fundamentală distruge motivația pentru inovație, într-un proces de reglementare îmbunătățit nu există valoare. Acesta este un obstacol fundamental care ne face cumva să uităm să vorbim despre beneficii. Există și beneficii, care trebuie însă să fie definite în detaliu. Pentru că la nivel politic decizi să îmbunătățești procesul, iar apoi unele comitete și grupuri trebuie să lucreze la aspectele practice ale acestuia, pe parcursul următoarelor luni sau ani, în vederea implementării.

Lars Fruergaard Jørgensen, președinte al EFPIA (Federația Europeană a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice)

În România există o problemă evidentă, cu privire la accesul la medicamente și tratamente de ultimă generație. Ați atins acest subiect cu oficialitățile cu care v-ați întâlnit? Sunt preocupate să găsească soluții?

Cred că este cunoscut acest aspect și există un obiectiv pentru îmbunătățirea accesului la medicamente. Sunt de părere, de asemenea, că este necesar să se controleze consumul de medicamente, deoarece există o supracompensare. Am schimbat puncte de vedere despre cum să gestionăm accesul într-un mod mai eficient. Resursele trebuie cheltuite în cel mai bun mod posibil, iar acest lucru este bine cunoscut.

Puteți dezvolta?

Dacă te uiți la anumite bugete pentru medicamente, poți spune dacă există un supraconsum de antibiotice, de exemplu. Antibioticele costă bani, dar consumul duce și la rezistență la tratament, ceea ce este o problemă majoră. Iar dacă românii se confruntă cu bacterii rezistente, se ajunge la consumul unor resurse foarte mari în spital. Aceasta este una dintre probleme.

Apoi, există compensare pentru anumite medicamente și toată lumea le poate obține. Sunt exemple de medicamente pentru care există un acces mai larg în România decât în țara mea de origine.

Cum vede industria o soluție viabilă pentru creșterea accesului la medicamente în toată Europa, în tot acest context al problemelor pe care le-am discutat mai devreme?

Aș spune că am discutat despre motivația pentru inovație, dar motivul pentru care Comisia a făcut propunerea este lipsa accesului.

Cred că ar trebui să explic și cum ar rezolva industria această problemă.

Un exemplu care mi-a venit în minte este că, în rândul membrilor NATO, există o cerință de a aloca 2% din PIB pentru apărare, dar cum PIB-ul diferă de la o țară la alta, se ajunge la o contribuție diferențiată. Noi am sugerat același lucru pentru medicamente. Să legăm prețul medicamentelor dintr-o țară de puterea de cumpărare a acelei țări. Am numit asta „prețuri în trepte bazate pe echitate”. Când concurăm în întreaga lume, suntem obișnuiți să avem niveluri diferite de preț în diferite țări, de obicei legate de puterea de cumpărare a acelei țări. Prețurile sunt cele mai ridicate în SUA, cele mai scăzute în Africa și Asia de Sud-Est.

Lars Fruergaard Jørgensen, președinte al EFPIA (Federația Europeană a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice)

De ce nu putem face același lucru în Europa? Așadar, dacă avem o singură piață deschisă în Europa și spunem că este o prioritate ca toți pacienții europeni să aibă acces, trebuie să avem prețuri diferențiate, altfel, România s-ar putea să nu-și permită. Deci, în spiritul solidarității, să vindem la prețuri diferențiate, dar apoi să nu permitem importul paralel din România în Germania sau Danemarca, pentru că atunci nu ar exista acces în România.

Comisarul european pentru Sănătate a stat alături de miniștrii sănătății și a spus că din solidaritate trebuie să ne asigurăm că toți au acces, dar apoi ei au făcut o propunere politică greșită. În schimb, noi spunem că industria s-a angajat să transparentizeze procesul de aprobare și să stabilească prețurile diferențiat. Dacă mergem înainte cu asta, vom crea, de fapt, o oportunitate pe care sistemul de sănătate din fiecare țară o poate adopta dacă vrea. Dacă datele clinice sunt bune, dacă eficacitatea este bună și avem și un preț care face posibilă adoptarea sau măcar luarea în considerare, asta ar rezolva problema.

Credeți că Uniunea Europeană este pregătită pentru adoptarea acestei soluții? Prețuri la medicamente mai mari în țările dezvoltate și mai mici în statele cu putere de cumpărare mai slabă? Cum explici unui francez că plătește mai mult pe un medicament decât un român și că el practic subvenționează acest preț pentru cei din Est, să spunem?

Este interesant că acest lucru se întâmplă deja. Atunci când vindem în afara Europei, avem o politică de stabilire a prețurilor echitabilă în funcție de puterea de cumpărare. Când vine vorba de Europa, se aplică o logică diferită bazată pe reducerea motivației. Este o dorință puternică de a merge mai departe și a propune reducerea exclusivității datelor la un nivel unde inovația se oprește. Dar sunt de acord că este poate puțin cam devreme pentru Europa.

Care ar fi procentul din PIB la care v-ați gândit?

Cred că în România există un obiectiv de a ajunge la 9% din PIB pentru sănătate. Nu știu cum s-ar traduce asta în prețuri, dar ar fi o diferență semnificativă. Și apoi, pe măsură ce economia românească devine tot mai puternică și PIB-ul crește, prețurile ar crește și ele.

Astăzi UE subvenționează în România și construiește infrastructură, deci, în ceea ce privește infrastructura, există solidaritate. În ceea ce privește apărarea, există solidaritate. Cred că pentru alte produse, dacă iei diferite produse, sunt sigur că au prețuri diferite. Când vine vorba de medicamente, industria nu poate accepta ca prețul din România să fie același în toată Europa, pentru că astfel nu poate finanța inovația.

Despre România, potențialul său de investiții, viitorul industriei, dar și alte teme- în a doua parte a acestui interviu cu Lars Fruergaard Jørgensen, președinte al EFPIA (Federația Europeană a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice) și CEO al Novo Nordisk.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • RazvanP check icon
    "Europa, cronica unei morți anunțate"
    Când doctrina ia locul inteligenței obții fix acest "rezultat"!
    Europa pierde cursă după cursă pentru că își irosește energia și resursele pe tot felul de fantezii stupide și irelevante.
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult