Foto: Adriana Neagoe/ Inquam Photos
Prima reacție a lui Liviu Dragnea după violențele de aseară. O redăm integral, fără alte comentarii:
„Evenimentele violente din Piața Victoriei din seara zilei de 10 august nu pot fi încadrate în nicio formă de democrație.
Diferențele de opinie nu pot justifica niciodată violența.
E grav că astfel de acte de agresiune au fost precedate de îndemnuri, provocări sau chiar de implicarea directă a unor partide politice din Opoziție.
Cel mai grav dintre toate, însă, este mesajul iresponsabil al președintelui Iohannis de vineri seara, în care critică intervenția jandarmilor, deși aceștia și-au făcut datoria potrivit legii și au luat toate măsurile necesare pentru restabilirea ordinii publice.
Declarația președintelui Iohannis este practic un act de subminare a autorității statului și un îndemn la reluarea violențelor la protestul anunțat pentru sâmbătă, cu scopul vădit de răsturnare a Guvernului actual și înlocuirea lui cu „Guvernul său”, așa cum a mai procedat o dată în acest mandat.
Prin această atitudine, președintele Iohannis dovedește încă o dată că este sponsorul politic al violenței și al manifestărilor extremiste. Mai mult, prin cererea adresată Parchetului de a ancheta jandarmii, el timorează forțele de ordine, așezându-se cu premeditare de partea grupurilor agresoare, împotriva instituțiilor pe care Constituția îi cere să le sprijine.
Este regretabil că o acțiune democratică de protest pașnic a fost deturnată și s-a soldat cu numeroși răniți și pagube materiale pentru a servi unor scopuri politice ilegitime.
Instituțiile statului trebuie să acționeze cu fermitate pentru asigurarea ordinii de drept și pentru a-i trage la răspundere pe cei care au provocat violențele. Cu tot respectul pentru manifestanții care vor să-și exprime pașnic ideile, toată lumea trebuie să înțeleagă că România e un stat de drept, în care domnește legea, iar această lege e impusă prin instituțiile consacrate de Constitiție.
E inacceptabil ca în fața clădirii Guvernului, în inima Capitalei României și a statului român, grupuri organizate, sprijinite de Opoziție și de însuși președintele țării, să atace ordinea constituțională.
Jandarmii nu apără doar clădirea Guvernului. Ei apără autoritatea, ordinea, statul de drept, instituțiile statului, suveranitatea și independența țării. Inclusiv dreptul de a protesta liber și pașnic împotriva oricui.
În calitate de președinte al Camerei Deputaților și de președinte al PSD, vreau să asigur toți cetățenii României că Parlamentul nu va îngădui nicio clipă, nimănui, să dizolve democrația, să suspende drepturile și libertățile individuale, să schimbe rezultatul alegerilor și să răstoarne, prin violență, ordinea în statul român.
Instituțiile însărcinate cu siguranța cetățeanului, cu ordinea publică și cu respectarea legii trebuie să acționeze cu fermitate împotriva oricăror tentative de violență publică, alimentată politic sau instrumentată de alte interese de putere.
Fac un apel la toți cetățenii care vor să manifesteze în continuare: manifestați pașnic. Evitați să vă alăturați grupurilor violente, evitați să vă puneți în pericol propria persoană și pe a apropiaților. Puterea se câștigă prin vot, la urne, ideile se dezbat cu argumente, nu cu pietre, sticle și foc.
Am respectat și voi respecta întotdeauna dreptul constituțional al cetățenilor de a participa pașnic la manifestații publice. Dar este ilegal ca astfel de manifestații să fie folosite și deturnate de unii oameni politici, pentru a schimba prin forță puterea politică legitim constituită.
Românii nu trebuie să fie obligați să trăiască într-o țară frâmântată de violență și dezbinare. Ei au dreptul să se bucure de beneficiile creșterii economice, de o viață mai bună, de venituri mai mari, de siguranță și liniște, de un viitor mai bun pentru ei și pentru copiii lor”. (Sursa: Facebook)
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
luati bolnavul si gașca lui de prosti si hoti din fruntea tarii pentru ca distrug Romania!
Democrația e a tuturor nu a dumitale... mizerie umană ce ești...
- Tradatorii sunt astia care au incitat la acest meeting , ca si cum lumea a iesit la meetingul asta la chemarea lui Johannis sau a opozitiei
- In loc sa umblati aiurea si sa luati bataie, mai bine va bucurati de banutii pe care vi i-am dat ... prostilor !
- Insitutiile apara STATUL si statul suntem noi PARLAMENTUL , mai precis noi majoritatea parlamentara ca ceilalti sunt in mod evident tradatori .
Asta cu incitatorii e evidenta: tocmai a iesit Johannis deghizat in Catalin Radulescu cu o declaratie : " nu ne provocati ca iesim 1 milion si va calcam in picioare "
Ca tot se intreba Razvan Prepelita ce simte Dragnea dupa ziua de ieri ? Asta simte Dragnea , se simte agresat : "Dai in mine ,dai in fabrici si uzine , dai in clasa muncitoare ..."
Ridicolul situatiei e altul : Toti oamenii din tara asta fara exceptie, sunt agresati personal , mental sau fizic ,de dejectiile , nepasarea si manipularea STATULUI de azi.
Dar nu trebuie sa fim suparati ca dupa abuz , ne baga Daddy Dragnea o bancnote de 5 lei in buzunar si ne trimite cu buza sparta sa ne luam niste bomboane.
Ce nu intelege Daddy e ca nu poti minca bomboane cu buza sparta pentru ca te doare.
Gagiul este ori caz de camasa de forta ori este cel mai periculos infractor de la zorii comunismului incoace .
Nici o varianta nu este in regula.