Fermierul Vasile Lungu le propune moldovenilor un „New Deal” pentru locuri de muncă

Șoseaua în hopuri care urcă din Iași spre Republica Moldova cotește printre dealuri cu iezi, cai și vaci care nu se sfiesc să ocupe din când în când asfaltul. Casele robuste de la periferia orașului, unele cu faţade neterminate, lasă loc treptat unor construcţii mici, fără etaj. Cu cât mergi mai mult, cu‑atât te intersectezi mai des cu tractoare și camioane. Pe marginea drumului se‑nmulţesc fântânile și grămezile de lemne și de pepeni la vânzare. Dacă urci suficient, sub numele satelor apar plăcuţe cu „localitate de frontieră”. Când casele se răsfiră, terenurile sunt ocupate de pășuni care par să se piardă în dealurile de dincolo de Prut.

Chiar înainte să intri în judeţul Botoșani, când vezi pe stânga utilaje agricole aliniate, e semn că trebuie s‑o cotești spre ferma lui Vasile Lungu. Brusc, tot ce‑a fost mai devreme pare alandala. Pe terenurile lui Lungu, rânduri de porumb sau viţă de vie se lungesc spre zare, într‑o coregrafie pe care fiecare plantă o respectă cu stricteţe.

Aici, în Valea Prutului și în plină câmpie a Moldovei, un inginer agronom de 56 ani și‑a dezvoltat în ultimii 14 ani o afacere cu venituri anuale de peste 11 milioane de euro. Pe 2.000 de hectare din comunele Bivolari, Santa Mare, Trifești și Roșcari, majoritatea luate în arendă, cultivă porumb, grâu, orz, rapiţă, secară și floarea soarelui, în special pentru seminţe; soia, cartofi, pomi fructiferi și viţă de vie, atât soiuri de masă, cât și pentru vin. Crește și animale – capre, oi, bivoliţe, vaci, porci, curcani, găini și struţi – și a deschis anul acesta, în inima domeniilor, o vilă turistică de patru stele. Seminţele sunt centrul afacerii. Le vinde preponderent în export, unor companii mari ca Monsanto și Pioneer, dar și fermierilor locali. 

Tot anul acesta a decis să strângă firmele pe care le administrează sub o singură denumire, un brand al afacerii pe care vrea s‑o lase moștenire celor două fiice, o umbrelă care să‑i ducă mai departe numele. Așa și‑au primit botezul „Domeniile Lungu”.

***

Vasile Lungu se trezește în fiecare dimineaţă în zori, nu mai târziu de 5:30, și bate drumul de 45 de kilometri din Iași până la fermă. E prea devreme pentru micul dejun, iar cafeaua o bea la muncă, după primele inspecţii. Până la sfârșitul zilei, face 10‑15 kilometri plimbându‑se printre plantaţii.

Dragostea de animale a moștenit‑o de la tată, care a fost crescător de oi, iar pe cea de agricultură de la profesorul de biologie din Coarnele Caprei, localitatea lui de baștină. De la el a învăţat să cultive legume în răsadniţă, sere și solarii, să altoiască plante, să înmulţească ciuperci. Model în viaţă i‑a fost președintele CAP‑ului comunei, un bărbat energic și gospodar, care avea „cea mai frumoasă căruţă și cei mai frumoși cai”.

Trezitul devreme, programul riguros și disciplina i‑au intrat în sânge la liceul agricol din Podu Iloaiei și în cele nouă luni de armată. A continuat la facultatea de agronomie din Iași, unde a fost membru și în ansamblul de dansuri populare (o pasiune pe care și‑o cultivă și azi). După absolvire, a lucrat, pe rând, la două ferme de la IAS Popricani, iar în 1985 a fost promovat șef de fermă. Avea în grijă 6.000 de oi, 1.200 de hectare și 50 de salariaţi. Cinci ani mai târziu, ferma devenise una dintre primele din judeţ.

În 2001, a simţit că e pregătit să pornească o afacere proprie. A prins momentul când, în urma falimentului întreprinderii de stat, a putut cumpăra terenuri la o executare silită. A început cu un tractor românesc și 150 de hectare, pe care a cultivat, în mod egal, floarea soarelui, porumb și soia. Treptat, în funcţie de cerere, a început să se axeze pe porumb, care îi ocupă acum 60 la sută din culturi. În timp, și‑a extins suprafaţa și a modernizat utilajele. De la semănat cu marcatorul, a ajuns la tractoare automate dotate cu GPS. A crescut și numărul de angajaţi, majoritatea recrutaţi din zonă. Are 120 dar, în perioadele aglomerate, cu tot cu muncitorii sezonieri, dă de lucru la 400 de persoane. Investește în specializarea oamenilor, pentru că știe că astfel îi va păstra mulţi ani.

E convins că rigoarea și disciplina i‑au adus succesul. Pentru viitor, își pune speranţele în cele două fiice. Flaviana, care e medic stomatolog, se ocupă de pomii fructiferi și o parte din animale, iar Loredana, care iniţial a mers pe urma mamei și a devenit notar, a preluat marketingul afacerii de vinuri. Visul lui Lungu de a deveni fermier privat și a lăsa moștenire copiilor o afacere profitabilă e pe cale să se împlinească.

***

La șapte dimineaţa, când lumina albește dealurile din depărtare, dar luna încă nu se lasă gonită, la intrarea în fermă angajaţi cu șepci și salopete verzi se strâng în preajma unui rezervor cu motorină și a unei pompe de apă. Alimentează utilajele și cisternele, fac revizii și se organizează.

Între huruitul și dârdâitul motoarelor, nu‑i loc de vorbă multă. Când utilajele sunt gata, pornesc spre culturi pe un drum de pământ bătătorit, ridicând în urmă spirale de praf. În câmp, stropitorile pompează lichid în evantai sau ca dintr‑un pistol cu apă. În lanurile mari sunt instalaţii de irigat automate, un șirag de stropitori susţinute de un braţ lung, miriapod, înălţat peste plante. La ce secetă cunoaște pământul din zonă vara, Lungu a învăţat repede lecţia – fără apă nu‑i rod.

Lui Lungu nu‑i place să‑i scape lucruri, așa că nu lipsește la adunarea de dimineaţă. Se interesează de la paznici dacă au fost probleme peste noapte, de la ingineri șef dacă e cazul să modifice planul de lucru stabilit de cu seară, dacă a apărut vreo avarie. Are interacţiuni scurte cu oamenii: „Neaţa! Vreun ou de struţ, ceva?”, „Tratamente? Bun. Hai, dă‑i motorină să poată pleca.”, „Mai apar grauri? Tot așa razant cu pământul?”, „Altceva?”.

New Deal: „Dacă eu fac credit la bancă să pot să‑i menţin locul de muncă, și el trebuie să facă efort să‑și menţină locul de muncă”

Îi sună des telefonul. „Da, Ioane. Da. Zi! Da. Ai terminat și la mure? Terminaţi ceapa aia de curăţat din plevi, după care mergeţi și recoltaţi restul de ceapă. Bini, bini.” Spune că nu se simte bine dacă nu știe tot ce se‑ntâmplă. Când vede ceva în neregulă, pune mâna pe telefon: „Trimite‑mi o fată harnică să‑mi plivească tot buruianul din curtea pensiunii!”. Știe cum vrea să arate lucrurile până la cel mai mic detaliu. „Milimetric – ăsta e defectul meu.” Când a ales firma care să‑i livreze echipamentele pentru producţia de vin, a preferat o echipă din Italia condusă de un român, ca să poată să‑o controleze fără bariere lingvistice. „Șapte italieni să facă ce vor în curte la mine? Să facă ce trebuie, nu ce vor.”

Angajaţii îl tratează cu un amestec de teamă și respect. Se asigură că totul e curat în preajma lui, îi cer voie să‑și dea cu părerea și îi urmează comenzile întocmai. „El trece, spune ce are de spus și noi executăm”, spune Zaharia Dumitru, 48 de ani, unul dintre bărbaţii care supraveghează instalaţiile de irigaţii. E angajat de opt ani la fermă și îl apreciază pe Lungu pentru că a creat locuri de muncă. Angajaţii iau între 1.500 și 5.000 de lei net pe lună. „Suntem plătiţi destul de bine. Ni dă banul la timp, când ne trebuie”, spune Vasile Agapie, 34 de ani, care muncește în fiecare vară la fermă. Toţi muncitorii au asigurată gratuit masa de prânz la cantina de la sediu, unde mănâncă și Lungu.

Are două reguli pe care le impune angajaţilor: să nu bea și să nu fure. Nu poate concepe ca un om beat să se urce pe un utilaj care costă aproape 200.000 de euro. „Dacă eu fac credit la bancă să pot să‑i menţin locul de muncă, și el trebuie să facă efort să‑și menţină locul de muncă.”

În cel mai apropiat sat, Soloneţ, majoritatea oamenilor au terenuri în arendă la Lungu. FPrimesc în schimb grâu, porumb sau bani și spun că plătește mereu la timp. „Gospodar” e cuvântul pe care‑l asociază cu el. Singurul care are să‑i reproșeze ceva, mai în glumă, mai în serios, e Ion Perju, un bătrân de 82 de ani, care crede că oamenii ar trebui să ia mai mult pentru arendă, la cât de bine i‑a mers afacerea. „Să deie, că este di undi.”

Uneori, când se plimbă prin viţa de vie, Lungu murmură câte o melodie populară. Dacă vede ramuri care ies din rând, le rupe. Distanţele sunt bătute în cuie: 2,20 de metri între rânduri, 1,20 între plante – tehnologia standard. Îi place să privească liniile de vie de aproximativ un kilometru lungime cum se ridică și trec dincolo de un deal domol. Spune că n‑ar putea trăi într‑un oraș mare ca Bucureștiul. „Atâta smog, atâta zgomot, atâta zbucium! Ce‑i mai frumos decât aici?”

Afacerea cu vinul a pornit în 2010, când a aflat că poate lua fonduri de la stat pentru a planta viţă de vie. S‑a gândit că e loc pe piaţă, după ce podgorii mari din judeţ dăduseră faliment sau se desfiinţaseră. În timp, a devenit din ce în ce mai ambiţios. Anul acesta, în mai, a vândut o parte din alte culturi, care erau la distanţă de sediu, pentru a investi banii în producţia de vin. Vrea să obţină anual trei milioane de litri până în 2020 (acum face câte un milion).

Gabriel Stoica, oenologul firmei, își amintește că, în 2009, când l‑a cunoscut pe Lungu și i‑a propus să se apuce și de viticultură, acesta nici n‑a vrut să audă „când are atâtea pe cap”. A prins însă ideea, a lăsat‑o la fermentat și după doi ani l‑a sunat. De‑atunci, a studiat tot ce ţine de producţia de vin și a continuat să‑i lanseze provocări. „Pune o întrebare, stă o jumătate de oră, nu spune nimic, după care trebuie să‑i dau niște răspunsuri și plecăm cu o idee nouă.” Deocamdată are 135 de hectare de viţă de vie, cramă, linie de îmbuteliere, „mâine‑poimâine depozit de maturare și învechire... nu știu ce va mai fi”, spune Stoica.

Lungu dedică întotdeauna mai mult timp afacerilor noi, care‑l frământă. Cu vinurile se simte începător când se compară cu producători cu branduri de sute de ani. „Orice lucru nou înseamnă temeri, dar, dacă există rigurozitate, riscul pleacă destul de mult.”

Fiica lui cea mică, Loredana, de 27 de ani, spune că nu‑i ușor să lucreze cu tata, pentru că e foarte exigent și cere perfecţiune. Relaţia e diferită de cea de acasă, unde le‑a încurajat pe fete să ia decizii singure și să și le asume. În adolescenţă, dacă mama nu le dădea voie în oraș, apelau mereu la el, pentru că spunea „Nicio problemă!”. N‑a avut nimic împotrivă când Loredana a ales studii juridice, dar a păstrat‑o tot timpul aproape de fermă. În timpul facultăţii, ea l‑a ajutat să ţină legătura, în engleză, cu partenerii străini. A știut să‑și apropie fiicele prin muncă. „Am fost crescute sub imperiul unui singur cuvânt: muncește”, spune Loredana, care acum face și facultatea de agronomie și vrea să continue cu un masterat în oenologie.

După 32 de ani de activitate, Lungu e mândru că a făcut din agricultură o afacere. Spune că nu s‑a îndoit niciodată că va avea succes. După ce pune pe picioare afacerea cu vinurile și partea de turism, vrea să se retragă. „Vom preda ștafeta. Noi mergem să ne odihnim și, dacă mă vor mai primi, vom mai veni cu ceva sfaturi.” Deocamdată, nu pare să plece nicăieri. Înainte de o vizită de la Monsanto, pentru care se pregătise din timp, a ridicat din umeri când l‑am întrebat dacă are emoţii. „Ar trebui să aibă directorul Monsanto emoţii, că e nou și n‑a mai fost pe aici. Eu tot aici sunt.”

Text și fotografii de Ani Sandu

Articolul face parte dintr‑un proiect despre afaceri antreprenoriale românești de succes, dezvoltat de DoR (Decât o Revistă) la inițiativa BRD Groupe Société Générale.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp