Foto - Inquam Photos/ Octav Ganea
Sfârșitul verii a adus în România nu doar un nou val de caniculă, ci și un șir de tragedii. Moartea dansează liberă în saloanele și pe holurile spitalelor, pe străzi și la benzinării. S-a întâmplat în ultima săptămână la Botoșani, 2 Mai și Crevedia. Ne aducem repede aminte că așa ceva am mai văzut de-a lungul anilor la Mihăilești, București, Piatra Neamț, Constanța și în alte locuri.
Când se întâmplă câte o tragedie, statul – prin politicieni și șefi de instituții – numără morții și răniții, inventariază pagubele, încearcă să identifice cauzele imediate și face piruete în stabilirea responsabilităților. Se uită la fețele oamenilor, în dispreț total față de victime. Suntem nedumeriți și indignați în același timp. Avem senzația că am mai văzut aceste scene, că ele revin, chiar dacă se schimbă locul, anul și actorii. Dar cine controlează un sistem care face din statul român o republică a morții?
O mare parte a spațiului nostru nu a cunoscut în premodernitate o nobilime de tip apusean. În Moldova și Valahia nu au existat cavaleri, baroni, conți sau marchizi. Însă nu despre istoria de demult vreau să scriu aici, ci despre cea foarte recentă, cu care mulți dintre noi am fost contemporani.
Anul 2000 a readus în prim-plan mareea pesedistă. Ne-am trezit nu doar cu Ion Iliescu la Cotroceni și cu Adrian Năstase în Palatul Victoria, ci și cu o specie care controla județe, orașe și sate, instituții județene sau primării, dar și ministere, câțiva indivizi preferând o exercitare mai discretă a puterii. Este vorba despre așa-numiții baroni. Formula a intrat în vocabularul comun. Într-un fel este și o expresie caricaturală a receptării defazate a modelelor europene.
La început a fost vorba de o lume a bărbaților. Nu puțini dintre cei desemnați drept baroni se remarcau prin figurile de tip Prigojin, prin educație precară, de unde și fuga după titluri, mai ales cea de doctor, aroganță, tupeu nemărginit, cinism nestăpânit, abuzuri în exercitarea funcțiilor publice și corupție în diferite forme. Deciziilor lor au afectat viețile a mii, sute de mii sau milioane de oameni, după cum erau situați pe scara puterii. Cu toții au uzat de putere pentru a-și planta oamenii în fruntea instituțiilor centrale și locale, în administrație, ordine publică, sănătate, educație, cultură, întreprinderi de stat ș.a.m.d. Competențele erau secundare sau nu contau deloc, esențiale erau obediența și loialitatea față de stăpân.
Între cei mai cunoscuți baroni din politica românească a anilor 2000 au fost Nicolae Mischie și Ilie Morega (județul Gorj), Bebe Ivanovici (Ilfov), Viorel Hrebenciuc și Dumitru Sechelariu (Bacău), Sorin Oprescu, Marian Vanghelie și Neculai Onțanu (București), Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu (Constanța), Marian Oprișan (Vrancea), Ioan Rus (Cluj), Liviu Dragnea (Teleorman), Mircea Moloț (Hunedoara), Gheorghe Nichita și Relu Fenechiu (Iași), Gheorghe Bunea Stancu (Brăila), Gheorghe Ștefan și Culiță Tărâță (Neamț), Constantin Nicolescu (Argeș), Ion Prioteasa și Antonie Solomon (Dolj), Mircea Cosma (Prahova), Dumitru Buzatu (Vaslui), Adrian Duicu (Mehedinți), Paul Stănescu și Darius Vâlcov (Olt), Gheorghe Flutur (Suceava), Teodor Atanasiu (Alba), Mircea Govor (Satu Mare), Dorin Florea (Mureș). Constantin Conțac și Florin Țurcanu (Botoșani), Gheorghe Falcă (Arad), Aristotel Căncescu și Constantin Niță (Brașov), Nicolae Bădălău (Giurgiu). Lista este mult mai lungă, desigur.
Dacă inițial a fost vorba mai ales de PSD-iști, PNL-iștii – și PDL-iștii – s-au străduit din răsputeri să recupereze; unii au trecut și pe la partide balama, precum PRM, PC sau PUNR, câțiva au pozat în independenți. Nu întâmplător, lista de mai sus este una amestecată, pentru că așa a fost și politica făcută de cei amintiți și de partidele în care s-au regăsit la un moment sau altul.
Mulți dintre baroni au urcat pe scara puterii, unii jucând chiar un rol major pe scena politică românească. Însă timpul s-a dovedit necruțător cu cei mai mulți dintre ei. Câțiva s-au retras la timp, preferând să consume în tihnă resursele acumulate în perioada exercitării funcțiilor publice. Alții au părăsit scena politică în urma unor lungi procese în justiție. Dintre aceștia, nu puțini au ajuns în detenție, fie direct din conacele-fortărețe ridicate din corupție și afaceri ilegale, fie din insule exotice ori din cochete orașe europene, unde încercaseră să-și piardă urma. Desigur, pe cei din urmă i-a adus acasă nu dragostea de patrie, altfel îndelung urlată în campaniile electorale sau de la tribunele oficiale, ci deciziile instanțelor.
Sistemul neofeudal s-a menținut și chiar s-a consolidat, în pofida încercărilor unora de a-l destructura. Câțiva dintre vechii baroni au supraviețuit. Încă îi mai vedem plimbându-se pe coridoarele puterii. Însă au apărut alții noi, care au ocupat terenul rămas liber, pentru că, potrivit unei observații care se inspiră din științele naturii, politica are oroare de vid. Și au făcut-o ca succesori direcți ai celor care i-au inițiat în tainele capturării și controlării instituțiilor și resurselor publice. Chiar dacă au încercat să se scuture de eticheta predecesorilor, ei tot comportament de briganzi au, patronează rețele extinse de corupție, nepotism și incompetență. Este de ajuns să te uiți la fugarul Ionel Arsene (Neamț), Costel Alexe și Mihai Chirica (Iași), Radu Moldovan (Bistrița-Năsăud) ori Lucian Bode (Sălaj și București).
Între timp, odată cu democratizarea și însușirea vocabularului european, pe scena publică au apărut și baroni femei. La fel de tupeiste, corupte și incompetente. Uneori baronesele sunt singure în fruntea moșiilor județene, cum este cazul Doinei Federovici, la Botoșani. Alteori, ele împart conducerea cu soții-baroni, cum se întâmplă la Vaslui cu Gabriela Crețu, consoarta lui Gheorghe Buzatu. Pentru că sunt familiști convinși, aceștia din urmă depun eforturi pentru aranjarea carierei de baron succesor pentru fiul lor, Tudor Buzatu.
În alte cazuri, au apărut baroni care revendică un teritoriu mai mic, precum Florin Pandele în Voluntari (Ilfov), cu puterea dublată – sau vulnerabilizată – de tovarășa de viață, în acest caz Gabriela Firea. În aceeași categorie intră și Ion Doldurea, primarul Caracalului (Olt), creația lui Paul Stănescu.
Bine înfipți instituțional și teritorial, integrați sau patronând rețele de organizații publice sau private, baronii contemporani au fost și sunt prădători nesățioși. Instalați în scaunele puterii, ei nu se limitează la a extrage resurse din bunurile publice, în folosul personal și al grupărilor de interese pe care le conduc și/sau le reprezintă. Adesea ei frânează modernizarea instituțională și dezvoltarea economică, cu consecințe asupra vieții oamenilor din teritoriile pe care le controlează.
Însă și baronii de ieri, și cei de azi sunt rezultatul sistemului nostru politic, administrativ și social. O extinsă rețea de complicități a făcut posibilă apariția și reproducerea acestor carnasieri ai scenei publice. Ei nu ar exista fără relațiile pe orizontală și pe verticală.
Baronii nu ar fi apărut și nu s-ar fi multiplicat fără extinsul sistem al cumătriilor, importat din lumea noastră rurală în așezările pe care le considerăm orașe, inclusiv cele mari, dar insuficient urbanizate, și unde se concentrează tot mai multă bogăție și putere. Baronii nu ar exista fără slăbiciunea societății, fără implicarea redusă a oamenilor în problemele cetății. A devenit deja un truism că în România sunt mulți supuși, însă puțini cetățeni. Baronii nu ar exista nici fără verticala puterii, fără legăturile ierarhice din interiorul partidelor și instituțiilor. Un feudal de rit nou poate exista la Baia Mare sau la Focșani, la Alexandria ori la București pentru că în palatele centrale sunt inși care depind de ei, adesea plantați acolo într-o formă sau alta, ori care, la rândul lor, îi patronează.
Toți acești inși nu au niciun interes să reformeze sistemul politic, nici să desființeze pensiile speciale, nici să facă bună administrație, adică să le pese de oamenii pe care pretind că îi reprezintă. Interesele lor și ale clanurilor sunt mai presus de interesul public.
Schimbarea în România trebuie făcută împotriva lor și a sistemului clientelar pe care l-au construit și consolidat. Nu e deloc simplu, dar e esențial dacă vrem să nu murim cu zile în republica noastră.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Altceva. Totul e circular, reciproc, dar nu ne dam seama. Când la locul de muncă facem treaba in mod incompetent sau pe principiul "lasa-ma sate las", ne vom întâlni cu altii, in societate, care o vor face la fel. Si atunci ne va durea, pentru ca s-ar putea sa fie la medic, la tribunal, la politie.
Sa va dau niste exemple concrete. Se poate verifica, presa de atunci a scris: operatorul 112 care i-a vorbit in 2 peri Alexandrei din Caracal, a avut un copil ars la maternitatea Giulesti. Deci el s-a lovit de incompetența, dar a dovedit-o mai departe. Altceva: ne-am saturat, cred, de cate țepe auzim in jurul nostru. Câte procese cu oameni care înșală, se cearta pe terenuri, mută garduri luând din proprietățile vecinilor etc. Eu cunoscusem pe cineva (intre timp a murit) care a vândut o garsonieră. Ca sa plătească mai putin la notar, s-a inteles cu cumpărătorul sa declare si sa plateasca pe loc o sumă mai mica, urmand ca ulterior cumpărătorul sa completeze cu suma nedeclarata. Bun, nu a mai plătit niciodata, l-a tras in piept pe acel om. Alt caz. La bunicii mei la tara, un tractorist a iesit pe drum judetean, cu un atelaj lat, cred ca disc sau ceva similar. La o depasire, o masina scumpa intra putin pe lateral in discul ăla. Ii spune tractoristului sa plătească o sumă, ceea ce omul face, si fiecare e pe drumul său. Numai ca peste cateva luni ii vine omului acasă somatie de la CASCO sa plateasca lunar o despăgubire. Se pare ca Casco are voie sa isi recupereze paguba îndreptându-se către vinovat. Întrebarea e insa: daca tu, sofer de automobil stii ca ai casco si ti se va repara masina, de ce ai mai cerut banii aceia de la tractorist, un amărât angajat si el la o fermă? Etc etc. Exemplele pot continua. Eu nu spun ca acei nevinovați uciși la Mangalia, Botosani, Crevedia, plăteau pentru ceva. Nici vorba. Dar noi, ca societate, plătim. Iar autorii acelor tragedii au nume si prenume. Doctorița cutare. Soferul cutare etc. Nu sunt partide, nu sunt sistem. Aceeasi placa cu baronii psd etc. Pare ca orice e bun pentru a mai duce o luptă politică. Ei bine, nu. Stiti ce se putea face politic sa mai reducem din aceste tragedii? Exact sa avem un partid foarte putin popular, care sa spună, asa cum a facut-o Academia Română, de pilda:ai facut o facultate in România? Atunci esti obligat sa profesezi 5 ani in tara. Atunci nu am mai fi avut aceleași goluri in spitale. Dar presa i-a sărit in cap Academiei si a scris ca asta e comunism, limitare a libertății de circulatie. Poftim. Ce alta masura trebuia sa ia acel partid? Sa faca o legislație foarte aspra pentru consumul si traficul de droguri (nu ca USR, care este cu "legalize it"). Si sa nu se mai laude, ca Boc, cu festivalul Untold. Practic, noi promovam la tv, net si concerte numai distractia, banii, consumul, lipsa de responsabilitate si apoi avem pretentia sa construim o societate viabilă pentru noi insine. Avem circa 25 milioane copii avortați dupa 89. Dintre ei, unii ar fi fost medici, profesori, judecatori, polițiști, antreprenori etc etc care sa puna umărul la societatea de azi. Si asa mai departe. Este un egoism pe care il perpetuam si de care ne lovim.
"25 milioane copii avortați dupa 89. Dintre ei, unii ar fi fost medici, profesori, judecatori, polițiști, antreprenori".
Nu ar fi ajuns nimic din ce ați scris, pentru că acei 25 de milioane de copii NEDORIȚI și NEIUBIȚI de părinții lor ar fi avut o educație precară și ar fi fost total neglijați de părinții lor. Majoritatea lor ar fi ajuns hoți, escroci, pierde-vară.
Se pare că nu înțelegeți că sistemul este deja metastazat de acești baroni, indiferent de coloratura lor politică.
Dar aveți dreptate când scrieți că acei criminali au nume și prenume. Însă ei sunt rezultatul acestui sistem bolnav iar victimele lor au fost în multe cazuri cetățeni exemplari, deci teoria dumneavoastră “circulară” nu este bazată pe date statistice ci pe două-trei exemple (coincidențe). Dacă acest cancer nu e înlăturat, România - ca organism statal - va colapsa și atunci va fi tardiv să vă revizuiți teoriile.