Georgescu, pe înțelesul creștinilor

Foto: Lucian Alecu/ Shutterstock Editorial/ Profimedia

În Evanghelia după Ioan, Pilat îl întreabă pe Iisus: „Ce este adevărul?”, dar nu așteaptă să i se răspundă. Ni-l putem închipui pe Pilat în multe feluri, filozof, oportunist sau om politic care alege să compromită adevărul, deși îl presimte – așa cum îl vede Bulgakov, care face din figura lui un simbol al rezistenței împotriva minciunii ideologice sovietice, salvat la sfârșitul romanului pentru că rămâne atașat de adevăr chiar și după ce îl trădează din calcul politic.

O altă interpretare posibilă este că Pilat pune întrebarea retoric, ba chiar un pic batjocoritor, poate cu o umbră de simpatie pentru un idealist care nu-și dă seama că adevărul nu are nicio treabă cu felul în care merg lucrurile în lume. Ce este adevărul pentru un politician? Ceva de care ne putem foarte ușor dispensa și care nu trebuie să ne strice calculele. În această interpretare a lui Pilat ca om politic, Adevărul este necinstit, îmbrăcat în purpură și coafat cu o coroană de spini, pentru că împărăția lui, nu-i așa, nu-i din lumea noastră, guvernată de cu totul alte principii.   

Dar pentru toate bisericile creștine, adevărul ar trebui să fie piatra de temelie. Rațiunea de a fi este că se reclamă de la adevăr. Creștinii care au îndurat morți martirice în închisorile comuniste au murit pentru adevăr. Pentru creștinii de toate culorile politice și confesiunile, „Ce este adevărul?„ este o întrebare fundamentală. Ori în ultima vreme, nimeni nu și-o mai pune. Biserica s-a lăsat infiltrată și contaminată de tot felul de adevăruri alternative și teorii ale conspirației. Rețelele de rețele care se constituie în jurul bisericilor și grupurile de Whatsapp închise prin care se comunică au devenit un teren fertil pe care se întinde miceliul minciunii și al unei credințe contaminate de o puzderie de neadevăruri și elemente străine creștinismului originar. Spun miceliu, pentru că în epoca post-adevărului, la care Biserica a înțeles să fie complice, adevărul nu mai este ierarhic, ci orizontal. Nu mai sunt surse recunoscute, de încredere, verticale, experți sau instituții de la care aflăm ce e adevărat, ci fiecare poate să creadă ce poftește, că democrație înseamnă să crezi și că pământul e plat. Pentru că ierarhia și corpul clerical nu-și asumă să răspundă cu responsabilitate la întrebarea „Ce este adevărul?”, grupurile de creștini au devenit atât țintă preferențială, cât și vehicule ale unei propagande neo-sovietice care nu numai că seamănă haos în sistemul nostru politic, dar corodează ca un acid adevărul însuși – și o dată cu el credibilitatea religiei care se lasă atât de ușor instrumentalizată politic sau de către agenturi străine.

Dacă ar fi să încerc un răspuns personal la întrebarea lui Pilat, adevărul acestei lumi a fost întotdeauna adevărul unei comunități. Chiar și ceea ce considerăm fapte, adevăruri științifice de bază – precum că formula chimică a apei este H2O – sunt rezultatul unui consens al comunității științifice privitor la o metodologie de cercetare și anumite principii după care se conduce discursul științific, pentru a distinge ce este un fapt de ce nu este un fapt. Epoca post-adevărului se caracterizează prin ușurința secționării comunității majoritare în bule și camere de ecou, care își fabrică prin consens adevăruri, fapte și lentile prin care se uită la lume alternative – vezi apa este informație, nu doi atomi de hidrogen și unul de oxigen. (Teoria despre memoria apei care se află la baza apei mistice pe care ne-o vinde programul de țară al domnului Georgescu, după cum demonstrează Ligia Mateiu pe Contributors, nu a prins în comunitatea științifică deși provine de la un virusolog care luase premiul Nobel – Luc Montagnier – tocmai pentru că adevărurile științifice nu sunt individuale, ci validate de cercetări ulterioare și o comunitate de experți). 

Ceea ce e de reținut însă este că în această ipoteză a unui adevăr comunitar, despărțirea de adevăr înseamnă ruperea de comunitate, ieșirea din spațiul public în spații alternative, care se definesc tocmai prin neîncrederea în adevărurile care sunt cimentul grupurilor mai largi din care se extrag.

Cea mai periculoasă în discursul lui Georgescu nu este substanța (majoritatea discursurilor sale sunt oricum lipsite de fond), ci forma, modul său de a comunica care erodează orice dialog și natura însăși a adevărului. Am vizionat recent pe canalul de youtube a lui Cătălin Stănciulescu (BackPackYourLife) un montaj video care compară discursurile lui Peskov (purtătorul de cuvânt al Kremlinului) și Kelin (ambasadorul Rusiei în UK) cu cele ale lui Georgescu. Asemănările sunt izbitoare. Propaganda sovietică de tip vechi propunea o realitate alternativă care constituia un fel de minciună colectivă în care nu credea nimeni: deși știam că suntem săraci sub comunism, ni se repeta obsesiv că lucrurile merg bine și partidul are grijă de viitorul strălucit al țării. Propaganda de tip neo-sovietic a lui Peskov et al., un fel de manipulare a realității, nu are o linie ideologică fixă, ci ține să semene haos și să dovedească că albul e de fapt negru, războiul cu Ucraina e de fapt o operațiune specială, iar ucrainenii și-au bombardat singuri cartiere rezidențiale, nici vorbă de crime de război. Georgescu are tendința similară de a nega premisa de la care pornește interlocutorul: întrebat cum comentează că l-au votat românii din diasporă, primul lucru pe care îl face este să nege faptul că diaspora este diasporă. Nu fondul ci resorturile sale discursive ne interesează, și în primul rând tactica de a nega narativa de la care pornește interlocutorul. Uitați-vă, de curiozitate, cât de exasperat devine Tatulici în interviul cu Georgescu, pentru că nimic din ce avansează el nu e primit, într-un voleu abil de negații, întrebări retorice care aruncă îndoială asupra premiselor dialogului, metafore care pot lăsa să se înțeleagă orice și diateze pasive folosite pentru a implica forțe vagi, care fac, exact ca în Twin Peaks, ca lucrurile să nu fie așa cum par a fi. Tatulici ajunge să ceară să se vorbească o limbă română simplă, pentru că nu se află la un cerc de poezie, ci discută chestiuni esențiale pentru națiune. 

Ce înseamnă pentru democrația noastră că rețelele de rețele din jurul Bisericii întrețin de mult tipuri de propagandă care marginalizează creștinii, împingându-i în afara spațiului public? Cazul Georgescu este foarte evocativ în acest sens, pentru că ruperea creștinilor de masa democratică a populației fragilizează atât democrația cât și ortodoxia însăși, expunând aceste comunități intrate într-o relație de rezistență cu adevărul comunitar influențelor unor actori străini și interni rău voitori. Internauții au semnalat recent printre susținătorii mesajelor lui Georgescu conturi artificiale cu nume neaoșe românești dar poze de profil chinezești, care răspândesc rugăciuni ortodoxe și îngrijorări apocaliptice legate de războiul din Ucraina. În traducere, asta înseamnă că forțele străine din spatele lui Georgescu consideră ortodoxia, cândva bastion de rezistență intelectuală împotriva comunismului, drept un grup de manevră ușor de manipulat prin „adevăruri alternative” și propagandă neo-sovietică cu iz religios.

Democrația și creștinismul sunt împletite, pentru că multe din valorile noastre democratice și grija pentru securitatea socială a celor mai fragili ne vin din creștinism. Cu alte cuvinte, prin împingerea creștinilor în afara comunității mari, avem de pierdut mai mult decât voturi, iar cea care pierde cel mai mult este însăși instituția care ar trebui să fie garantul purității doctrinare a creștinismului, și anume Biserica. Consecința imediată a răspândirii iresponsabile a variilor teorii ale conspirației este coruperea creștinismului însuși și a relației fundamentale pe care trebuie să o aibă cu adevărul. Toți șoferii de taxi cu care am discutat în ultima perioadă despre faptul că am fost și eu la manifestații anti-Georgescu, m-au întrebat dacă m-am vaccinat – coincidență? Circulă se pare teoria că numai vaccinații pot fi teleghidați să meargă la proteste. Măcar de-ar exista o formă de a inocula populației gândirea critică printr-un lichid care, precum apa lui Georgescu, să facă mai mult decât promite…

Este de netăgăduit că ascensiunea lui Călin Georgescu, această figură mesianică cu accente naționaliste, se înscrie în orizontul unei hibridizări a creștinismului cu elemente New Age, din zona adevărurilor alternative care l-au propulsat pe Trump la putere. Electoratul religios din cercurile evanghelice din Statele Unite nu a recunoscut că Trump candidează cu o agendă care ține de un creștinism modificat genetic, altoit cu minciună, manipulare și teoria conspirației. Poate însă electoratul creștin român se va trezi, în al unsprezecelea ceas, după ce Georgescu a condus ca o locomotivă extrema dreaptă la o victorie răsunătoare, tocmai pentru că și ea se reclamă de la deliruri similar New Age-conspiraționist-revizioniste.

Într-o conferință de la Universitatea din Timișoara din 2017, Georgescu declara în stilul caracteristic care împroașcă îndoială și adevăruri alternative asupra tuturor temelor și subiectelor, că societatea, și mai ales Biserica, au creat mecanisme viclene pentru ca tu să nu știi cine ești. Citez: „Și de asta se tem toate religiile lumii. Sunteți iubiți dacă respectați dogma. Dacă tu afli cine ești, în interiorul tău și înțelegi această iubire, omul devine împărat, cum spunea Osho, devine împărat”. Continuă apoi domnul Georgescu, accentuând fiecare cuvânt cu mișcări de brațe care ne aduc aminte de un alt dictator autohton, „Pentru că nicio societate nu dorește ca tu să fii înțelept, pentru că dacă ești om liber, ești un pericol pentru Biserică!” Elementele New Age din acest fragment de discurs, contrare doctrinei creștine, sunt deificarea sinelui fără Hristos și relativismul privind pluralitatea adevărurilor și a căilor individuale de a atinge mântuirea tot fără figura cristică cu care se împăunează discursurile recente ale lui Georgescu.

Acest fragment de discurs nu se dezminte de celelalte credințe alternative pe care le îmbrățișează domnia sa, de la apa care nu e apă, ci informație, nanocipurile din Cola, omul care nu a fost pe lună și piramidele care încă nu și-au îndeplinit funcția, și alte asemenea care fac deliciul creatorilor de meme-uri online. Poporul român, atunci când nu se exaltează că din proto-română provine de fapt latina, are o înclinație foarte mare către caterincă, observând imediat că Georgescu se îmbracă ca un intelectual rasat, dar vorbește ca Celentano din Las Fierbinți. Sau după cum spune mai elevat Sorin Ioniță pe Contributors, Georgescu este „un guru de sectă” așteptat cu nerăbdare de „bula național-legionar-herbalistă”, care îi consumă cu nesaț salatele verbale în care îl amestecă pe Iisus cu tot felul de teorii New Age și „credințele druide ale soției sale”. Din păcate însă, valul de ridicol cu care au fost întâmpinate în State elucubrațiile spuse de Trump nu a putut să-l oprească pe el și facțiunea MAGA din a destabiliza una din cele mai puternice democrații din lume. Poate că, având în vedere pericolul pe care îl pune Georgescu, nu mai e acum momentul să răspundem cu cinicul „de frânghie, monșer” la întrebarea „De ce trag clopotele, Mitică?”

Să ne gândim numai la sloganul atât de ușor de reținut, hrană, apă, energie, care prin contaminarea semantică a celor trei termeni trimite la faptul că nevoile de bază ale românului sunt spirituale, nu materiale. Ne vom hrăni cu aer și energie, pentru că apa nu e apă ci informație, iar hrana trebuie să fie vie, și ea tot informație și energie. Energia, notăm în interviul în care dl. Georgescu își explică programul de țară în emisiunea lui Tatulici, nu poate veni din surse verzi, printr-un Green Deal. Cărbunii și hidrocentralele sunt de preferat eolienelor. Cu un uz magistral al diatezei pasive, fără complement de agent, Georgescu insinuează că s-ar fi tăiat pădurile pentru eoliene. De către cine? De către aceleași forțe obscure care ne forțează să trăim în lumea modernă, o lume care ne este impusă împreună cu energia verde.

„În doi trei ani petrolul va fi sub apă, iar apa va fi măreață, România va face prima conductă de apă, țineți minte ce vă spun, din lume, nu de petrol, de apă”, ne asigură cu emfază dl. Georgescu. Va fi această revoluționară invenție, prin care România va cuceri lumea, o conductă de apă sfințită? Ei bine, nu. Apa sfințită și apa mistică – adică apa informație – nu au nimic în comun. Înainte să vă entuziasmați că dl. Georgescu ne promite că vom trăi numai nematerialnic, în lumea spiritualității pure, trebuie să înțelegem ce este spiritualitatea de tip New Age, și anume o religie sincretică, un talmeș balmeș de credințe în care spiritualul este material, redus la conceptul de energie care în ciuda unei vibrații mai elevate ține tot de materie. Acest spiritualism de secol XVIII este în întregime străin creștinismului.

Poate că nu subscrieți la punctele de vedere din acest articol, vă provoc însă la un exercițiu de analiză de discurs. Luați orice dialog al domnului Georgescu – nu monolog, cum și-ar dori să fie domnia sa interacțiunea cu presa – și numărați negațiile și schimbările de macaz, când candidatul ne afirmă că nu poate discuta în acea paradigmă și respinge concepte ca fiind mincinoase. Având în vedere că adevărul nu e New Age-ist, adică relativ și individual, ci produsul unui consens și al unui dialog societal, acest fel de a dialoga atacă însăși posibilitatea ca adevărul să se nască. Teoria conspirației și adepții ei subminează democrația, pentru că adevărul nu vine de pe margine, ci trebuie să fie în centrul societății, născut din dialog și nu impus de o grupare marginală, ca MAGA în Statele Unite.

Adevărul este fundamental atât pentru creștinism, cât și pentru democrație. Avem obiective comune. Creștini, rămâneți printre noi, nu vă izolați în universul paralel al adevărurilor alternative! Intelectuali creștini, nu e momentul să păstrați o tăcere prudentă, este momentul să vă apărați religia care este vă este confiscată și instrumentalizată politic. Filmul Leviatan descrie perfect legitimarea pe care o oferă ortodoxia regimului putinist și oligarhilor corupți, ne dorim să importăm acest model?

Orice religie care nu se organizează să răspundă la întrebarea ce este adevărul se vulnerabilizează în fața prințului minciunii, în multiplele sale manifestări și încarnări. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp