Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Gimnasta Corina Ungureanu, după ce ministrul Sporturilor i-ar fi spus că nu o respectă ca om: „Mi-ați reamintit cât de mici sunteți voi care vă numiți șefi în Guvern”

corina ungureanu - FB

 (Foto Facebook/Corina Ungureanu)

Gimnasta Corina Ungureanu a povestit pe Facebook o discuție avută cu ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, care i-ar fi dat o „lecție de patriotism“.

„Am vorbit cam 10 minute. Eu însoțită de o gimnastă de 10 ani și dumnealui de către două persoane, restul delegației PSD asista de la distanță. Nu mi-a fost dat până acum să întâlnesc un om politic și am întâlnit destui...să-mi vorbească cu atâta lipsă de respect!”, a scris Corina Ungureanu, care în prezent este antrenor la clubul CS Petrolul Ploiești.

Postarea Corinei Ungureanu:

„LECȚIA MEA DE PATRIOTISM PRIMITA IERI DE LA DOMNUL MINISTRU AL SPORTULUI -BOGDAN MATEI in aeroportul Otopeni la sosiri in asteptarea bagajului!

De unde a plecat povestea? Terminam finalele pe aparate de la Arad. Prezenti in sala mai toata familia gimnasticii feminine, plus picii de 9-10 ani. Ajunge delegatia PSD ( ministru MTS, domnul Jianu, domnul Chifor si inca cațiva pe care nu stiu cum ii cheama). Au ajuns la sala la finalul concursului cand mai erau 3 gimnaste la sol de concurat, au efectuat premierea si au plecat. Noi, antrenorii, ne astepram sa ne intrebe ce ne doare daca tot au ajuns, fie si campanie, fie si doar pentru a da bine, dar veniti oameni buni 5 minute si ne salutati macar! NIMIC! Au plecat!

Vad postare pe paginile de FB ale MTS si a domnului ministru in care spune ca a asistat la finale. I-am scris sa rectifice si i-am recomandat ca simplu antrenor si angajat al MTS sa continue campania si dupa 26 mai, ca il asteptam la cat mai multe concursuri sa vada cum cresc sportivii nostri dar si in salile de antrenament nu doar din gimnatica! Domnul Matei s-a suparat pe mine si mi-a transmis ca ar dori sa vorbeasca cu mine. Bun...Il astept la sosiri, ma duc, ma prezint si mi-o iau cu patriotism dragi prieteni -)))) Dupa postarea mizerabila la adresa mea de pe pagina de FB a Ministerului, 40 min in zbor, recunosc ca fierbeam si eu -)))))

Am vorbit cam 10 minute. Eu insotita de o gimnasta de 10 ani si dumnealui de catre doua persoane, restul delegatiei PSD asistau de la distanta. Nu mi-a fost dat pana acum sa intalnesc un om politic si am intalnit destui...sa-mi vorbeasca cu atata lipsa de respect!!!

Ce imi amintesc:

ministru - d-ra Ungureanu, vedeti ca sunteti rupta de realitatea sportului?

eu-da, domnule ministru, o sa ma trezesc cand o sa-mi cada sala in cap si tencuiala din tavan in cap la copii in antrenamente

ministru- v-am dat bani la federatie!!!

eu- dvs nu stiti nici dupa atata timp ca federatia nu are cum sa finanteze cluburile??? NU PERMITE LEGEA!

ministru- scot postarea daca o scoateti si dvs, d-ra Ungureanu

eu- nu scot nimic ca eu sunt un civil si inca am voie sa vorbesc adevar, dvs sunteti demnitar si ati coborat foarte mult cand mi-ati raspuns la " mișto" de pe pagina oficiala la MTS.

ministru- ati venit vreodata la mine sa-mi cereti ceva?

eu- nu este treaba mea sa vin la dvs la MTS sa cer! E treaba dvs sa va ingrijiti de noi, angajatii dvs ca doar de asta sunteti pusi acolo!!!

Si in incheiere mi-a dat o " palma" verbala de m-a linistit domnul Matei si m-a pus la locul meu -)) " D-ră, va respect ca sportiv dar ca om, NU! " trebuia sa-mi spuna de la inceput asta si nu mai pierdeam 10 min din timpul dumnealui si nici al meu!

P.s singurul martor la discutie, gimnasta mea care ma insotea la vederea parintilor ei in aeroport: " mami, domnul ala inalt cu ochelari i-a spus domnisoarei ca nu o respecta ca om! "

Asta a fost lectia primita de mine de la " capul" sportului.

Va transmit domnule ministru, ca oamenii de sport, sunt oameni demni si muncitori si sunt mandra ca fac parte dintre ei!

SI DA, DA, DA, SUNT PRO ROMANIA DE AZI MAI MULT CA NICIODATA SI VA MULTUMESC CA MI-ATI REAMINTIT CAT DE MICI SUNTETI VOI ASTIA CARE VA NUMITI ȘEFI IN GUVERN ACUM!

ATI FOST MAI MIC DECAT MINE CHIAR DACA MA PRIVEATI DE SUS DE LA PROBABIL 1.90 AI DVS! ASTA E, AM DOAR 1.56 ...”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • #

    Ho ho ho ho .... Profu' de sport care la prima incercare de titularizare a obtinut fantastica nota de ..... 2,75 !!! ( doisaptescinci )
    La a doua incercare a saltat pina la ... 5,25 !!! Aproape dublu dar nu indeajuns .
    A mai tras odata in 2012 si a reusit in sfirsit sa fie prof de sprort . La 6 ani de la absolvire ...
    • Like 0
  • Eu o respect pe doamna Corina Ungureanu, atât ca om, cât și ca sportiv. Domnului ministru nu avem ce să îi cerem. Verificați ce personal are la cabinet! Printre angajați se află Bogdan Tălmaciu, cel care cere șpagă 10% de la hotelutrile care organizează taberele pentru studenți și alocă fondurile de la proiectele naționale tot pe șpagă. Am semnalat acest lucru Ministerului, dar, până la acest monment, nu am primit niciun răspuns. Ar fi un subiect de presă interesant, pentru detalii, îmi puteți scrie la adresa de mail a contului.
    • Like 0
  • VARLY VARLY check icon
    Oare ce inseamna sa fi OM la acest tovaras ??? Oare celalalt tovaras ce le conduce turma este OM in viziunea lui ??? Da ....OM este acela care a furat banii copiilor. Asa conducator de turma.....asa turma.
    • Like 1
  • Dorin check icon
    La ce ne puteam aștepta de la un demn urmaș a comuniștilor semianalfabeți decât Mârlănie și Prostie.
    • Like 2


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu---

Pohta lui Trump de a înșfăca Groenlanda e chiar mai puțin justificată decât cea a lui Putin de a înșfăca Ucraina. RSS Ucraineană a făcut parte din imperiul sovietic. În partea de sud-est a țării există o minoritate rusă și rusofilă. Ucraina nu e membru UE sau NATO. Populația Groenlandei, formată din inuiți, e total diferită de cea nord-americană. Groenlanda nu a aparținut niciodată SUA, din 1814 face parte din regatul Danemarcei. Toți groenlandezii sunt cetățeni danezi de drept. Groenlanda e membru UE și NATO.

Citește mai mult

MERCOSUR. Sursa foto: Profimedia

O piață comună cu Mercosur elimină bariere tarifare și netarifare din calea exporturilor. Mai ales a exporturilor de valoare adăugată mare: autoturisme, tractoare (cele de la Reghin se vând ca pâinea caldă în Chile, în dauna chinezilor), echipamente electrice etc. Pentru noi, ca țară, liberul schimb cu Mercosur aduce beneficii nete, dă un impuls pozitiv extraordinar economiei noastre. foto: Profimedia

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon INDIA LIFE

În loc să ne pierdem timpul comentând destinul Americii (despre morți numai de bine) sau contemplând ficțiuni „indo-pacifice”, ar fi mai bine să începem să construim lumea indo-atlantică. Oceanul Indian, Marea Roșie și Marea Mediterană (cu Marea Neagră în nord) formează un continuum maritim – adică de departe cel mai scurt și mai ieftin coridor comercial care poate lega Asia de Sud (în principal India) și Asia de Sud-Est, de Europa. foto Profimedia

Citește mai mult

Psihologii trag un semnal de alarmă cu privire la proiectul de redefinire a profesiei lor: „Dacă un șofer lucrează într-un sat unde oamenii nu au bani, statul i-ar spune că el nu a condus niciun kilometru în acel an, deși a salvat vieți în fiecare zi!”

În prag de sărbători, pe sub radarul opiniei publice, a fost depusă în Parlament o propunere legislativă (B708/2025) care promite să „organizeze” profesia de psiholog. În realitate, analiza documentelor și vocile experților din domeniu conturează un scenariu alarmant: un amestec de birocrație sufocantă, bariere financiare absurde și o centralizare a puterii care transformă Colegiul Psihologilor într-un „stat în stat”. sursa foto: Profimedia

Citește mai mult