Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

„Dar le băteați pe gimnaste?...” Răspunsul lui Octavian Bellu la jurnalul bătăilor scris de gimnasta Maria Olaru

„Visele noastre aveau niște limite foarte largi: cu ochii deschiși sau închiși, visam medalii și dulciuri. Aur și cioco'”. Pe costumul de competiție al fetiței flămânde sunt inscripționate două litere, O și M, care împreună dau un cuvânt: OM. 

De literele acelea se agață uneori copilul Olaru Maria, cea care avea să devină campioană mondială absolută la gimnastică. Ele îi amintesc că este o ființă umană.

Astăzi, Maria Olaru este mamă și a scris o carte: „Prețul aurului. Sinceritate incomodă”, în care vorbește despre bătăi, teroare psihologică, umilințe îndurate pe vremea când făcea parte din lotul de gimnastică al României. 

Este cea mai puternică mărturie depusă de cineva din interiorul „laboratorului de aur” al gimnasticii românești care, decenii la rând, a produs licori care hrăneau în concentrații nediluate orgoliul național al românilor. Însă mai mult decât atât, cartea, scrisă pe vremea când Maria se pregătea să devină mamă, pare gestul unui adult care încearcă să apere un copil. Adultul de astăzi, apărând copilul de ieri.

„Plângeam foarte tare. Mi s‑au umflat ochii și fața”

„Când a văzut d‑nul Cărpinișan că fac prost la treișaizeci, a început să mă bată. Mi‑a tras trei palme până la bârnă. La bârnă am stat în fața lui în poziție de drepți și iar mi‑a tras o palmă, apoi m‑am urcat din nou pe paralele și iar am făcut prost pentru că mă durea spatele din ce în ce mai tare. Când m‑am dat jos, iar m‑a bătut, mi‑a dat cu palma peste față și m‑a trântit jos pe parchet, când eram jos acolo a început să mă calce în picioare. Plângeam foarte tare. Mi s‑au umflat ochii și fața. La ochi eram puțin vânătă”, descrie Maria Olaru un incident petrecut în 1994, pe când avea 11 ani și o contractură la spate despre care antrenorul nu știa. Într-o filă din jurnalul ținut în același an, fetița descrie un moment în care a scăpat fără să mănânce bătaie. „Dna Lili a adus cauciucul să ne bată pentru că toate, de dimineață, am făcut mutre și am fost nesimțite. Când am văzut placa, mi-a fost așa de frică, dar nu am luat bătaie. Încă s-a purtat frumos cu mine”. Iar adultul Maria Olaru remarcă mai jos că, uneori, teroarea e mai greu de suportat când te temi că vei fi pedepsit decât pedeapsa în sine.

Regimul alimentar drastic ducea la Deva la o obsesie atotcuprinzătoare a mâncării, în timp ce asistenta veghea cu ochi de vultur ca fetele să nu facă schimb de mâncare sau să facă rost de dulciuri. Fetele trăiau cu frica perchezițiilor în camere, care le făcea să recurgă la gesturi disperate pentru a scăpa de pedeapsă. Trăiau cu frica de cântar, care le făcea să își provoace singure voma. Trăiau cu frica de greșeală. Și mai apoi, Maria Olaru a început să trăiască cu o insomnie greu de învins care a făcut-o să stea trează nopțile până la 30 de ani.

„Tatăl colegei și-a scos cureaua de la pantaloni și a lovit-o cu sălbăticie”

O încercare a uneia dintre gimnaste de a face rost de cioco' a dus la urmări dramatice. Înfuriat că fiica sa risca să fie exmatriculată pentru asta, tatăl a avut o reacție înfiorătoare, pe care Maria Olaru abia a putut să o privească. „Acolo, în sală, pe aparatul numit „sol”, în faţa tuturor, tatăl colegei noastre şi-a scos cureaua de la pantaloni, a pus-o jos şi a bătut-o, lovind-o cu sălbăticie, parcă incitat de plânsetele şi contorsionările ei. A fost un spectacol degradant şi, pentru mine, traumatizant. Despre omenie sau utilitate, ce să mai vorbim? Nimeni n-a intervenit, în vreun fel, să i-o scoată din mâini. De furie şi de ruşine, am plâns, apoi, tot antrenamentul. Nu puteam, dar nici nu voiam să mă opresc, în ciuda atenţionărilor (unele, deloc delicate) din partea antrenorilor. (...) La sfârşitul şedinţei de pregătire, îl aud pe dl. Bellu: «Olaru, ia vino-ncoace!… Ce-i asta la tine? Tu crezi că pentru tine ar plânge vreuna?». Şi iar… jart… trosc, mi-a îndesat câteva palme de învăţătură. Şi are dl. Bellu o mână grea!… Dar dreptate a avut: niciuna dintre fete, deşi se petrecuse sub ochii lor, nu a reacţionat în vreun fel. Nu le privea pe ele.” 

Maria Olaru

„Mâna grea” a lui Bellu: „Ne feream noi, dar unde să scapi?”

Despre mâna grea a lui Octavian Bellu, Maria Olaru mai amintește și altă dată. Pe la mijlocul cărții, de pildă, scrie despre o scenă petrecută într-un ascensor în timpul Jocurilor Bunăvoinței de la New York. „Ne feream noi, dar ... cum să scapi, unde să fugi, unde să te adăpostești în cabina aia? Ne-a altoit simplu, îndesat și „mobilizator”, cum se spune. (...) Îndeplinea, poate, o îndatorire - una educativă? Aveam să ne convingem că așa era, când doamna Mariana, extrem de satisfăcută, m-a abordat cu un zâmbet sadic pe buze, dar fără să miște din ele: „Băi, Olaru! În loc de mii de dolari, ar trebui să iei mii de pumni în gură”. Îmi fuseseră deja administrați prin delegație. Și nu pumni. Și nici mii. Nici în gură! Câteva scatoalce acolo... Nu m-am deranjat să îi răspund cu gura. Doar cu privirea. Și, apoi, cu felul în care am evoluat în concurs. Era de ajuns”.

„Ce să faci, Bellu, cu țărăncile astea? Nu vezi că au călcâiele crăpate de le cântă greierii în ele?”

Maria Olaru vorbește pe parcursul cărții despre relația dificilă cu antrenoarea Mariana Bitang: „Și acum îmi sună în urechi refrenul dumneai preferat, rostit cu o voce superior scârbită de parcă-i era o nesfârșită greață de tot și de toate: „Ce să faci, Bellu, cu țărăncile astea? Nu vezi că au călcâiele crăpate, de la cântă greierii în ele?” Nici nu știam că greierii cântă în călcâie”.

Când ajungeam la aparat, dădeam tot ce aveam mai bun din mine. Și se vedea asta. Nici jignirile, nici bătaia nu mă făceau să scot mai mult din mine. Eu mă cunoșteam foarte bine. Antrenorii mei, mai puțin

A fost această rețetă de pregătire cea care a determinat-o să ajungă la performanțele remarcabile pe care le-a atins în gimnastică? „Pentru mine, nu. dacă mi-ar fi arătat obrazul, sunt sigură că aș fi avut aceeași determinare. Repet, când ajungeam la aparat, dădeam tot ce aveam mai bun din mine. Și se vedea asta. Nici jignirile, nici bătaia nu mă făceau să scot mai mult din mine. Eu mă cunoșteam foarte bine. Antrenorii mei, mai puțin”, scria fosta gimnastă.

Tolontan: „Cartea e necesară și insuportabilă”

Cătălin Tolontan, cel care a prefațat „Prețul aurului. Sinceritate incomodă” observă faptul că fetița Mariei Olaru își iubea și își prețuia antrenorii. Arată cât au cântărit prezența și îndrumările unora dintre ei în formarea sa. Le recunoaște meritele profesionale. Îi apără pe Octavian Bellu și pe Mariana Bitang, scriind că nu au avut nicio vină în cazul dopajului Andreei Răducan. „E despre un copil care și-a iubit părinții, antrenorii, supraveghetorii și pe toți cei de la care n-a pretins nimic. Și pe care azi nu-i acuză, dar îi descrie. Nimic din ce scrie Olaru nu-i coboară, nici măcar pe cei care se vor supăra citind-o. Cartea e necesară și insuportabilă. E cartea unui om care nu se victimizează. Își cunoaște valoarea, își amintește efortul”, scrie Cătălin Tolontan.

Bellu: „Eu îmi amintesc că Maria Olaru a fost campioană. Dacă ea regretă că a fost campioană, e altceva”

L-am sunat pe antrenorul Octavian Bellu pentru a-i cere propria versiune asupra evenimentelor de atunci. Spune că nu vrea să comenteze până ce nu citește cartea. „Dar mă întreb așa. Cui prodest? Gimnastica și așa este într-o situație dezastruoasă și nu știu de ce acum. Și nu știu de ce acum, Mărie, după 16 ani în care n-a fost implicată în niciun fel în gimnastică face nu știu ce revelații. Eu citesc cartea întâi după care fac comentarii. Au mai apărut cărți și înainte, și Nadia a scris o carte, și Ungureanu, și Răducan. Fiecare scrie și își aduce aminte de momentele din perioada aia, de acum 16, 17, 18 ani”, a declarat Octavian Bellu pentru Republica.ro. Era bătaia o practică la Deva? „Eu am mai auzit de practicile astea și de pe vremea lui Bela, am citit și cartea Nadiei, văd că Nadia n-a revelat astfel de situații, probabil că au fost, nu știu. Până nu citesc cartea nu pot să vă spun nimic”, spune antrenorul. 

Îl întrebăm dacă le bătea pe gimnaste. „Eu nu fac niciun comentariu, că m-am mai lansat în comentarii la alte cărți înainte care au făcut astfel de revelații, după care discutând cu persoana respectivă n-a spus, n-a făcut, n-a scris, a fost interpretat. Așa poate să mă întrebe dacă mi-am bătut fata sau i-am dat o palmă la fund când avea șase ani. Mie mi se pare puțin bizar, că acum când gimnastica trece prin momentele prin care trece apare o astfel de carte. De ce n-a apărut acum 10 ani?” 

Mie mi se par niște lucruri pe care un copil la vremea respectivă și le aduce aminte. Eu atât îmi aduc aminte de Maria Olaru că este o gimnastă care a ieșit campioană mondială, campioană olimpică, campioană europeană

Dar le băteați sau nu le băteați, revenim cu întrebarea? „Eu vreau să văd cartea, a mai fost o carte în care după ce s-au spus nu știu câte bazaconii scria la sfârșit: Această carte este un pamflet. Mie mi se par niște lucruri pe care un copil la vremea respectivă și le aduce aminte. Eu atât îmi aduc aminte de Maria Olaru că este o gimnastă care a ieșit campioană mondială, campioană olimpică, campioană europeană. Eu asta rețin din cariera unei sportive de mare performanță. Că, vedeți, n-a apărut nicio carte scrisă de un antrenor, ca să se vadă cât suferă un antrenor, plecat de acasă zeci de ani de zile și făcând o activitate care îi cere mult consum nervos. Eu sper că este o carte care poate prezenta niște situații, de care eu vă dați seama că nu îmi aduc aminte, de acum 16-17 ani. Eu am lucrat cu mii de copii nu pot să vă spun ce s-a întâmplat la Deva acum 16-17 ani. Eu atât pot să vă spun: a fost o gimnastă foarte bună și rezultatele se văd. Dacă ea acum regretă că a făcut gimnastică și a fost campioană mondială și olimpică, este altă situație. A apărut în toată lumea, de fapt este o modă. În toată lumea au apărut cărți cu astfel de povești”, spune Octavian Bellu. 

Cartea „Prețul aurului. Sinceritate incomodă” va fi lansată sâmbătă, 4 iunie, la Bookfest, începând cu ora 13:30.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • dupa 2 ani s-a intamplat ceva? nimic.. acesti "antrenori" trebuiau sa faca puscarie...

    intr-o tara civilizata, abuzul este abuz, nu conteaza scopul.. nici un scop nobil din lumea asta, nu iti da voie sa umulesti , sa bati copiii..

    tin minte cand eram la camin in liceu, profesorii ne umileau prin vorbe si existau episoade de violenta si umilire.. nimeni nu tine cont ca fiecare episod de umilinta din copilaria unui om se intipareste in sufletul lui si il va afecta mai tarziu..

    parerea mea e ca astfel de oameni ar trebui sa faca puscarie, chiar si dupa 20 de ani, daca se reuseste dovedirea abuzurilor
    • Like 0
  • Mult zgomot pentru nimic. Daca ar exista un campionat mondial sau olimpic despre datul cu parerea nu am avea adversari. Nu cred ca omenirea a ajuns in mileniul trei sa numere miliardele de locuitori pe terra din cauza relelor tratamente minorilor. Cei care sunteti atat de revoltati pentru niste *corectii fizice* atunci cand *copilul* deviaza de la normal, normalul insemnand sa-ti faci temele, sa inveti in loc sa faci prostii, cred ca sunteti infestati de *noile metode occidentale, europene in care tot ce a fost bun de milenii este demodat...* Stiti ceva, haideti sa facem un campionat national a lenesilor si celor care sustin ideea: * lasa ca e bun si asa * poate astfel mandria nationala va capata continut. Iar sportul sa ramana la *fascistii, hitleristii* altor tari care ticalosii fac sa transpire tinerii in sali de antrenament in conditii inumane cu regim sever in care mai si obosesti si daca calci stramb, nu respecti programul de antrenament si de alimentatie mizerabila te poti trezi cu cate o palma dupa ceafa care doare dar ne te omoara.
    • Like 0
  • Florin A check icon

    ar trebui sa scot si eu o carte. Maica mea m a batut printr a 5 a, 6 a. Incasam palme si teroare psihica, adica in loc sa ma joc non stop, ete, m a pus sa invat, obraznica de mama, sa ma disciplineze. Si, am ajuns si la facultate, una unde se intra greu, vreo 10 pe loc.
    inclin sa cred, ca lenes cum eram, nu as fi reusit sa ma asez de unul singur la invatat, sa stau ore concentrat pe lectii, sa invat sa ma adun.

    dar o carte despre traumele din copilarie, daca as fi celebru, s ar vinde bine probabil.

    de ce vezi presa, de aia citesti mizerii.
    • Like 0
    • @ Florin A
      Se vede din exprimare ce succes nebun a avut mama ta.
      • Like 5
    • @ Octavian Ungureanu
      Florin A check icon
      Asa o fi. Atunci da-mi voie sa copiez ceva, pentru a nu mai fi dubii in privinta exprimarii:
      "Sint nedialogabili cei care intra in dialog cu singura preocupare sa para mai inteligenti decit restul convorbitorilor. Vor, pur si simplu, sa arate ca sint destepti, mai destepti decit ceilalti, cei mai destepti. Nu au convingeri, nu au reguli. Au doar cultul propriei excelente (mascind, uneori, un complex de inferioritate...). E, intre altele, cazul multor forumisti, care se baga in seama pe orice tema, cu singurul tel de a fi bagati in seama.
      ,,A face pe desteptul" e una din cele mai raspindite forme ale prostiei.

      Andrei Plesu - Adevarul Cum se ratează o dezbatere 6 iunie 2016, 10:31

      PS. Modalitatea de exprimare era aleasa oarecum intentionat. Nu merita sa pierdem timp agitandu-ne si facand valuri in media pe tema asta. Dar cum spui tu, deh...
      Mesajul perceput de multa lume a fost, vai, ce nenorociti de antrenori si cat de urat se purtau. Ne isterizam in media iar rezultatul va fi unul negativ pentru educatia copiilor in genere. In sensul ca nu cumva sa ii certam, sa nu fim "rai" cu ei. Si poate vom ajunge ca in tarile nordice unde educatia foarte protectiva nu s-a dovedit eficienta de loc. Oare generatiile actuale, educate "liber" postdecembrist, dau dovada de multe calitati? Nu as spune, chiar de loc...

      Dar, sa te citez din nou, deh...

      • Like 0
    • @ Florin A
      Ai vrut să folosești propria ta experiență ca un contra-argument la ideea articolului. Pentru că te-a bătut mama ta, ai făcut ce ți-a spus ea: ai o anumită educație, la care altfel tu crezi că nu ajungeai. Pentru că exprimarea ta este cel puțin neglijentă, educația ta nu arată a fi de calitate. Așadar mama ta a greșit. Poate că dacă te jucai ceva mai mult la 9-12 ani ți-ai fi descoperit pasiuni care să te facă să studiezi mai mult, mai bine, mai aplicat. Poate că îți alegeai un domeniu care să te stimuleze mai mult, o profesiune care să te facă realmente fericit. Nu știu, poate că în loc de medic deveneai un agronom fericit, sau în loc de jurist, un senzațional mecanic auto, sau un mare sportiv. Nu vreau să te jignesc, vreau doar să combat ideea că rezultatele obținute prin violență justifică violența. Cu o educație corectă, cu îndrumare, dragoste și susținere, lăsând un copil să și greșească, se pot obține rezultate mult mai spectaculoase de la același individ. Ok, poate că Maria Olaru nu ajungea campioană în gimnastică, dar poate că devenea o atletă senzațională, sau o șahistă renumită. Sau poate pur și simplu ar fi devenit o femeie mult mai fericită, într-un desăvârșit anonimat. Altfel, înainte de toate, ea nu este decât o victimă, chiar dacă noi ne încăpățânăm să vedem numai campioana.
      • Like 1
  • Asemenea practici ne reamintesc dictonul machiavelic:scopul scuza mijloacele. De fapt,intr-un alt context ,la o alta scara, cam tot asa a procedat si Hitler.Si el a urmarit performanta rasei ariene. Revin la antrenorii smecherasi care eludeaza raspunsul la intrebarea pusa: Pentru succese, felicitari. (le-au si primit) Pentru relele tratamente aplicate copiilor: dosar penal si puscarie.Trebuie sa se inteleaga odata ca intr-o societate civilizata nu-i este permis nimanui sa se comporte ca un monstru indiferent de nivelul intereselor!.Pina atunci tot oprobiul!
    • Like 3
  • Sa va fie rusine! Nu pentru ca spuneti ce spuneti. Ci pentru ca spuneti asta acum.
    Am vazut niste stiri la TV... Sa va fie rusine la toti care faceti din asta un subiect acum.
    Cati din voi ati facut sport cu adevarat? Nu mers pe bicicleta prin oras, in fuga spre un subiect de senzatie.
    Daca citeste un sportiv adevarat aici sa spuna daca nu a primit nicio palma de la un antrenor niciodata.

    Rusine ca sunt roman ca voi. Mandru ca sunt roman.
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Am urmarit un reportaj recent in care antrenori romani plecati in afara reusesc sa faca performanta cu tari care nici nu visau sa ajunga pe podium. Mai mult, sunt antrenori romani care initiaza scoli de antrenori. Va imaginati ca in afara nu merge cu metodele descrise in carte (am unele rezerve privind cartea). Totusi, scoala romaneasca de antrenori e respectata in strainatate si a angaja un antrenor roman e sinonim cu performanta.
    • Like 0
  • Eu cred ce spune Maria Olaru. Asa se obtinea performanta in gimnastica. Se luau cateva fete de origine sociala modesta si deveneau obiect de lucru pentru antrenori. intr-un regim draconic, cu munca pana la epuizare, ca tipete si daca trebuia, si corectie fizica. Si sunt convins ca e adevarat nu din raspunsul evaziv al lui Bellu, ci pentru ca unchiul meu era in vremea de glorie a Nadiei Comaneci si Teodorei Ungureanu, prieten si partener de vanatoare la Onesti cu antrenorul Bella Karoly. Si l-am auzit, copil fiind de mai multe ori, povestind la mese in familie cum "le chinuie Bella pe fetele alea, si ce batai le da, ca sa stoarca din ele totul"
    Probabil nu suntem singurii care aveam stilul asta de antrenat. iar rezultatele cele mai bune intotdeauna erau ale sportivelor romance, rusoaice sau chineze. Deh...bataia rupta din rai si performanta cu orice pret.
    • Like 6
  • Pana la urma, indiferent de situatie, era un copil, si aici vorbim de drepturile copilului, chiar daca practici din astea existau si inca exista, ele nu sunt normale .Un copil nu este supus doar unei traume fizice, odata cu ea vine si cea psihica, care este mult mai greu de vindecat.
    • Like 8
  • Cristian check icon
    Cred ca se face prea mare valva. Publicitate, ajuta vanzarea, etc. Daca autoarea dorea sa se schimbe ceva, le spunea parintilor despre batai atunci. Daca parintii au stiut si nu au intervenit, poate ar trebui sa citim si despre acest aspect in carte. Daca nici parintilor nu le-a spus atunci, acum nu mai are rost sa vorbeasca despre asta, poate are sens doar pentru nivelul vanzarilor cartii..
    • Like 2
    • @ Cristian
      Mai Cristian tata, pe vremea aia, cand greseai o incasai si de la parinti. Pai parintii crezi ca nu stiau, nu vedeau ca are ochii vineti? Era considerat un lucru normal. Nu e inutil ca zice acum ce a simtit ea atunci, atunci poate si ei ii se parea normal, te-ai intrebat oare asta?
      • Like 1
    • @ Marius Olar
      Nu cred ca unui copil sa i se para normala bataia nici atunci si nici acum. Nu cred in scuze de genul "parintilor li se parea un lucru normal ca sa li se bata copilul". Si mai e ceva, ea declara ca :"Când ajungeam la aparat, dădeam tot ce aveam mai bun din mine. Și se vedea asta. Nici jignirile, nici bătaia nu mă făceau să scot mai mult din mine". Prin urmare nu i se parea bataia un lucru normal. Argumentatia nu tine.
      • Like 4
    • @ Cristian
      Cristian? Cristian Tudor Popescu?
      • Like 0
  • Sunt de acod cu CTP-ul:avem de-a face cu un adevăr nesincer.
    Acum este în pozesia unor titluri și medalii,dar și a unei rente viagere...
    Poate cartea îl va ajuta și pe soț,inenarabilul deputat Bogdan Diaconu,competitor Primăria Generală.
    În rest,păcat că noi,românii cei mulți,iată,ne-am bucurat la succesele unor copii chinuiți.
    Decât așa,mai bine lipsă.Se poate trăi și fără reușite răsunătoare și dominatoare.

    • Like 5
    • @ Maria Rusu
      Daca s-ar bucura atit de kilele alea de medalii,ar fi dat uitarii pretul platit...dar e prea mare.Am crescut cu ele.Le-am vazut batute,infometate,sechestrate,umilite,le-am dat mincare printre gratii,plingeau de fericire pentru doua felii de piine inghesuite repede in gura sa nu le prinda...nici pedigree-ul ñu era de aruncat.Ñu poti judeca daca ñu le traiesti.Bravo ei,a gasit puterea sa se FACA auzita.Acum cind PRIN SACRIFICIILE EI,are puterea sa gindeasca sincer.Cit despre antrenori,astora doi li s-ar putea schimba numele...Viña este a celor care le-au dat atita putere antrenorilor.ANIMALE!
      • Like 6
    • @ Maria Rusu
      dehelean check icon
      Ce va mai roade renta aia ! Poate c-o merita din moment ce-a fost cea mai buna din aproape 7 miliarde ! Sau poate ma insel !?
      • Like 0


Îți recomandăm

Dan Byron_FB

Se numește Daniel Radu, are 43 de ani și a copilărit într-un bloc lung, aflat lângă un altul, în ruină, de pe Șoseaua Pantelimon din București. În lumea aceea, mulți copii săraci, jefuiți de către soartă de dragoste și siguranță, căutau să recupereze ceva de la viață din buzunare străine și să egaleze scorul lovindu-i pe cei mai slabi decât ei.

Citește mai mult

OnLaptop

Cu o experiență de aproape 15 ani în business-ul IT, Valentin Morlovea a intrat pe nișa reparațiilor de laptop-uri în 2015, o afacere a cărei dezvoltare depinde fundamental de viteza de răspuns în soluționarea problemelor clienților. În prezent, 70% din laptopurile care intră în OnLaptop Service Center&Shop din București, sunt reparate în maxim 24 de ore, lucru care este posibil datorită dezvoltării unui soft dedicat.

Citește mai mult

iziBAC

„Am primit mesaje după ultima sesiune de Bac, pe unul dintre ele chiar l-am postat. Era o fată care nu a putut să se pregătească pentru biologie și a învățat la această materie doar cu iziBAC și în contextul acesta a luat 9.20”, povestește Adrian Stratulat.

Citește mai mult