Gunoaiele care ne înconjoară: unde începe responsabilitatea și se termină indiferența? #fărăgunoaie

Foto: Profimedia Images

La stop la Dimitrov, indiferent din ce direcție vii sau la ce oră treci pe acolo, stai mult. Iar dacă închizi telefonul, dai muzica mai încet și ești atent la ce se întâmplă în jur, ai amara oportunitate de a vedea un adevărat „serial” al vieții aglomerate de oraș… cu griji, claxoane, nervi și fețe obosite.

Și nu e zi sau oră în care sa nu vezi și un „erou” negativ al acestui serial, cum nepăsător scapă un muc de țigară sau un ambalaj pe geam. E lumea lui.

Încerci să-i reproșezi ? Poate! Dar riști să fii scuipat și înjurat în timp ce bagă în viteză și demarează din fața ta. Am încercat asta și cert nu este o soluție. Cel puțin nu așa.

Ca Dimitrovul la care fac eu referire, sunt multe intersectii în România, dar nu e despre ele și nici despre aglomerație. Spun asta pentru că ambalajul în cauză l-am găsit în mijlocul munților, în mijlocul apei și îl găsesc săptămânal chiar pe strada de țară pe care stau.

Îl strâng și el reapare într-un ciclu interminabil. Adus de vânt sau scapat de un „erou” necunoscut.

Cred cu tărie că soluția este responsabilitatea. Modelată de emoție, regulă și pedeapsă.

Sunt antreprenor și om de comunicare de mulți ani. Și deși știu că publicitatea este în principal despre consum, mai știu că dincolo de vectorii „nevoie” sau „statut” care fac vandabil un produs sau un serviciu, consumul are la bază adevăruri de consumator. Și aici stă tensiunea.

Pentru că dacă responsabilitatea se cultivă sau se impune la nivel de consumator, numărul gunoaielor ce par să ne înconjoare, sufocându-ne, se va diminua. Cu exemple singulare ei pot lupta, dar cu mulțimi e mai greu. Poți ignora un om dar e mult mai dificil să o faci cu 20. Iar dacă emoția și bunul simț nu funcționează, intervine regula. Apoi pedeapsa.

Evident, dacă este aplicată, și aici intervine responsabilitatea autorității.

Practic, dacă ai ajuns până aici în acest articol, este imposibil să nu simți la fel: astăzi gunoaiele sunt aproape imposibil de ignorat, indiferent unde stai sau unde ai sediul.

Și dacă ești tentat să spui că este obligația autorităților de a curăța, gândește-te că acolo sunt tot oameni, consumatori, parteneri de trafic și plimbare. Dacă pe ei nu-i schimbi, e greu de schimbat ceea ce fac sau aplică.

Cu ei împărțim spațiile comune, de aici trebuie reîncepută construcția responsabilității. Fie cu emoție, regulă sau pedeapsă.

Știu, nu ne asumăm responsabilitatea pentru ce este dincolo de gardul nostru. Ne-o poate spune orice sociolog sau un antropolog, mai ales despre români. E o trăsătură culturală, aparent balcanică, o urmă lăsată poate de comunism, dar ce mai contează originea când vorbim despre prezent: efectele fenomenului ne afectează, ne influențează starea și sănătatea, psihică și fizică.

Dincolo de dreptul garantat de Constituție (Art. 35 – Dreptul la mediu sănătos) de a trăi într-un oraș curat, datoria noastră de cetățeni, pe lângă a pune gunoaiele în coș este și de a rezolva problemele noastre, ale tuturor. O datorie socială din care nu avem direct de câștigat, dar totuși avem cu toții un mare avantaj: de a crea o lume un pic mai bună în care să ne placă și mai mult să trăim. 

Și după ce rezolvăm cu noi, putem spune că orice cetățean ar trebui să ceară guvernului să îl respecte.

Responsabilitatea începe cu noi, cu vecinul, cu toată strada, firma sau cartierul, apoi urmează și autoritățile.

Nu o să muți munții, dar e un mic efort care se viralizează. Uite, din responsabilitate și dorința de a schimba ceva, noi ne-am adunat câțiva naivi, oameni simpli, business-uri și ONG-uri și am creat petiția Fără Gunoaie. Mii de persoane deja au semnat-o. 

Pentru România, al cărui prim pas este să învețe să nu mai fie indiferentă…

Apoi să facă ceva!

Dacă vrei și consideri util să o semnezi și tu, fă-o, și-ți mulțumesc de pe acum.

#faragunoaie