Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Guvernul care nu mai vine. Cum începem să ”spargem televizoarele”

Bolojan si Grindeanu

Foto: Profimedia

Negocierile pentru formarea noului Guvern au intrat în a patra săptămână. Patru săptămâni în care cetățenii au fost lăsați să plutească în neantul zvonurilor și speculațiilor. Nimic concret, nimic asumat. Ce transmit de fapt politicienii noștri prin această atitudine? În primul rând comunicarea politică e inexistentă. Auzim de la liderii partidelor aceleași declarații reciclate o lună de zile. De fiecare dată când ne așteptăm să fie anunțată soluția „salvatoare” ne lovim de un zid de incertitudini și dezamăgiri. Doar știri pe surse, jocuri de imagine și promisiuni amânate. De altfel, tăcerea apăsătoare a politicienilor și atacurile mai mult sau mai puțin subtile dintre partenerii unei posibile coaliții, care ar trebui să scoată țara din criză, nu fac decât să adâncească neîncrederea populației în instituții.

Cum pot acești oameni să ne conducă, dacă după atâtea întâlniri „tehnice” de lucru nu pot cădea de acord asupra unor măsuri economice vitale, se întreabă mulți dintre cetățeni? 

Ei bine, va fi greu. Formarea unei coaliții de guvernare cu 4 partide este un proces anevoios. Pe lângă diferențele ideologice care, paradoxal, încep în sfârșit să fie mai vizibile în politica românească, există mari dezacorduri privind măsurile fiscale urgente de care România are nevoie. Altfel spus, fiecare își apără „felia”, lucru firesc într-o negociere, dacă nu ar fi în joc soarta a milioane de oameni. Ce nu este normal este orgoliul stupefiant al unora și incapacitatea de a înțelege votul populației, chiar dacă acest lucru ar însemna dispariția lor ca partid, deja ajuns la un minim istoric. Într-o iluzie de moment, părea că vremea jocurilor de culise și a celebrului „lasă că merge și așa” trecuse. Aritmetica parlamentară complică însă lucrurile. PSD profită din plin de poziția pe care o are pentru a întârzia formarea Guvernului și a-i eroda popularitatea lui Nicușor Dan. Se vede cu ochiul liber, pentru oricine urmărește cât de cât știrile din ultima vreme, faptul că cineva, undeva, pune piedici… iar cele mai multe voci din spațiul public și pe „surse” indică spre aceeași culoare.

„Începem să spargem televizoarele” - un comentariu de pe Facebook la o postare de-a Președintelui, care mi-a atras atenția. Este doar un exemplu din multe altele asemenea. Când cei care decid viitorul economic al țării dispar în birouri pentru „întâlniri tehnice” fără finalitate, oamenii simt că nu mai au pentru ce să asculte, să creadă, să aștepte.

Toată această întârziere începe să devină apăsătoare pentru oameni, care nu știu când și de unde îi va lovi mai tare povara fiscală. Nimeni nu știe ce fac acești aleși care se presupune că ne decid soarta și se gândesc „bietul popor” sătul de aceleași manipulări grosolane și jocuri de putere.

Să ne amintim și faptul că în sondajul INSCOP de la începutul lunii, Nicușor Dan se bucura de 47% din încrederea populației - un scor mic pentru un proaspăt ales șef de stat. Din start, acesta pleacă cu un dezavantaj completat de coaliția anemică pe care se chinuie să o formeze.

În acest context, Președintele ar putea alege o ieșire din labirint, prin desemnarea lui Ilie Bolojan ca prim-ministru, pentru a accelera procesul. Ar fi o demonstrație de forță care, cel puțin pe moment, ar închide calea PSD de a se înfrupta de pe margine din efectele dezastrului pe care ei l-au cauzat. Iar acum vor să „repare”, luând tot de la noi, în numele „solidarității”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • mg check icon
    ..PSD, PNL și USR și-au schimbat conducerile, PNL încă de anul trecut.
    Dar dușmănia a rămas. Combinări de 3 luate câte două (alea cu aranjamente supra permutări..), ca s-o dăm pe ce știe mai bine Nicușor Dan..

    PNL a fost penalizat de propriul electorat pentru rotativa cu PSD și e reticent la perspectiva repetării scenariului. Speranța e totuși la Bolojan.

    USR acuză în stânga și-n dreapta și are pretenții de partid majoritar, având doar 12%.. Uită că a semnat moțiunea de cenzură împotriva propriului guvern în 2021, demisionînd apoi în bloc. I-a ridicat astfel la fileu lui Marcel, care a forțat intrarea la guvernare alături de PNL.
    Poate că Fritz va fi mai diplomat și mai realist.

    PSD se face că-și uită vina și recurge iarăși la șantaj, amenințând cu trecerea în opoziție, dacă mai este înjurat de USR. Iar Grindeanu e mai nociv ca Marcel..

    Peste toate, UDMR rămâne factorul de echilibru, cu un Kelemen Hunor lucid.
    Sper ca anii de primărie să-l ajute pe Nicușor Dan în negocieri.
    • Like 1
  • Florin check icon
    Cat timp va ia sa va organizati un concediu cu familia si poate niste prieteni? Sunt niste masuri complicate de evaluat si sunt 4 partide care trebuie sa se puna deacord.. Daca ar face-o repede m-as ingrijora. Stiti cat timp mediu necesita formarea acestor feluri de coalitii in Germania, Italia sau alte state europene? In loc sa urlati la ei sa se grabeasca aveti ocazia de a analiza si comenta toate masurile propuse. Cat despre sondajul de popularitate pe cine naiba intereseaza acum? Sunt alegeri? Lasati oamenii sa lucreze, iar daca nu vreti sa-i ajutati macar nu-i incurcati.
    • Like 5
    • @ Florin
      Foarte bine ați spus. Like!
      Lăsați (fără cratimă) oamenii să lucreze.
      • Like 1
  • "nimic concret nimic asumat"...cine vă așteptați să-și asume un dezastru cât Casa poporului?!?
    • Like 0
    • @ Sorin Volk
      Mhai Nai check icon
      Oricine, mai putin PSD. Ei niciodata. Nici UDMR. N-au prea participat. Nici PNL. Ei au facut-o deja. USR e de vina!!!!
      • Like 0


Îți recomandăm

Cristian Păun - ASE

„Magistrații sunt puși să valideze constituțional o măsură care e împotriva lor. (…) E un conflict de interese evident, care nu știu cum se poate rezolva.” Foto: Facebook Cristian Păun

Citește mai mult

Educatie-

Vă scriu dintre bănci încă pline de firimituri, foi mototolite și carioci fără capac. E liniște acum, copiii sunt la ora de sport, dar am în urechi încă agitația lor de dimineață, cu ghiozdane care se trântesc și întrebări puse pe fugă: „Domnu’, azi citim din poveste?”, „Domnu’, mi s-a rupt creionul, pot să iau altul?”

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult