López și López fac break și servesc la 4-3 în primul set.
Ghem complicat, se ajunge totuși la o minge de re-break pentru Tecău-Rojer. Servește Marc López, primește Horia. Mingea vine tare la teu... Fără umbră de ezitare, Horia refuză returul de siguranță și își asumă un forehand puternic în partea închisă, pe reverul lui Feliciano. Spaniolul e surprins, întârzie o fracțiune de secundă și voleiază în fileu.
Pornind de la acest punct, Tecău-Rojer câștigă setul cu 6-4 și primul ghem al setului 2. Ajung să conducă cu 3-1. Servește Horia. Nu foarte bine. 15-40, două mingi de re-break pentru Lópezi. Returul lui Feliciano este excelent, periat, tare, sub fileu. De acolo, Horia, cu „mână rece”, pune un volé stop cros, execuție infernal de dificilă, care îngroapă mingea la 1 m de fileu, în ciuda eforturilor disperate de a o ajunge ale lui Feliciano López uluit. De la acest punct, Tecău-Rojer câștigă ghemul și se desprind decisiv, 4-1.
Ce spun aceste momente ale finalei US Open 2017? Cuvântul care îmi vine în minte când e vorba de Horia Tecău este serios. Unul dintre cei mai buni jucători de dublu din istoria tenisului, Horia este un om de o minunată seriozitate. Știe totul în tenis, stăpânește orice lovitură, arată un echilibru remarcabil între toate compartimentele jocului. Dar când, într-un moment al adevărului, trebuie să riște, o face! Curajos, fără să șovăie, la totul sau nimic. Și soarta îl ajută pe cel îndrăzneț...
O altă secvență a finalei. La 5-4 și 15-0 pentru „noi”, în primul set, servește Feliciano. Horia returnează cu reverul în cros, nu chiar cu centrul, mingea prinde un pic rama și se duce pe tușa exterioară, imparabil. În ciuda situației de mare tensiune, Horia vine până spre fileu și ridică ambele brațe în semn de scuză către Feliciano. Asta este iarăși ceva ce Horia Tecău are în sânge: fair-play.
La dublu nu e ca la simplu, unde ești de capul tău. Orice ieșire nervoasă, orice semn de nemulțumire, cât de mic, poate prăbuși un cuplu, indiferent de scorul din acel moment. Pe lângă valoarea individuală, trebuie să fii și un coechipier pe care partenerul să-l simtă mereu alături în clipele grele. Horia Tecău este un coechipier desăvârșit pentru „latinul” și îndemânaticul olandez Jean-Julien Rojer.
Din această seară, eu, unul, pot spune cu mâna pe inimă că, după Ilie Năstase, Horia Tecău este cel mai mare jucător de tenis al României.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
În ceea ce privește: „Unul dintre cei mai buni jucători de dublu din istoria tenisului”, not so fast! Dacă ne gândim la perioada contemporană, da, dar dacă mergem numai în anii '90, '80, nu până la Năstase... Ca dovadă și faptul că el și Vandeweghe au pierdut ca fraierii semifinala cu Hingis și Murray (Jamie, fratele lui Andy), într-un meci în care ambele dubluri au dat, pe lângă lovituri de maeștri, niște „chifle” de m-au făcut invidios! Credeam că numai eu pot juca atât de prost! Rămâne memorabilă faza în care Tecău a vrut să dea cu șapca de „țement” după ce-a ratat un voleu de la fileu într-un moment în care - cum zic comentatorii - „nu era momentul” (de parcă ar fi vreodată momentul să faci o greșeală neforțată!).
Apropo, ținând cont că Hingis n-a zis nici da, nici ba când a fost întrebată în direct dacă mai continuă cu Jamie, putem spera la un dublu cu Tecău?... Ăla, da dublu de Nr. 1, «undisputed and undefeated»!
Seara frumoasa !
Și, să nu uităm, Năstase a devenit „Nasty” pe vremea când ne umflam pipotele după încă un titlu, și încă un titlu...
Îmi aduc aminte că pe vremea lui Ceaușescu am găsit un ziar la un chioșc de presă (cred că Morning Star, că ăștia erau de stânga), care avea un titlu de-o șchioapă (cum Scânteia n-a scris niciodată numele Tovarășului), scris cu roșu: „Black Day for Nastase”, românul fiind amendat cu 5000 de dolari („c-așai în tenis”, premiile și amenzile se socotesc în dolari americani) fiindcă îl suduise pe-un arbitru la Wimbledon - atunci nu exista hawk-eye. Ei, eu am scăpat mai ieftin când l-am înjurat de mamă pe arbitru în finala școlii la handbal: directorul școlii (el era arbitru...) m-a eliminat 5 sau 10 minute (e mult de-atunci, nu mai știu exact dacă au fost 5 sau 10) ca să mă răcoresc. Strămoșeasca înjurătură (copii, voi să nu faceți așa ceva acasă, că nu-i frumos, numai la școală!) a fost pentru că n-a sancționat un fault făcut asupra celui mai bun prieten al meu, care se afla în situație de a marca. A, și nu, tovarășul director nu mi-a purtat sâmbetele, poate și pentru faptul că eram bun la materia pe care o preda,... educație cetățenească!
Ca urmare, haideți să lăsăm performanțele sportive să determine podiumul, iar dacă vrem și alte criterii, putem face concurs de dans și bune maniere, de frumusețe, de topul Forbes etc.
Să ne amintim și de ieșirile Serenei Williams? Oare voi fi acuzat de rasism dacă îmi aduc aminte de incidentul cu o arbitră de tușă (care, dacă nu mă înșală memoria, era tot negresă) și de incidentul cu Irina Spîrlea? O fi că d'aia n-o să rămână Serena reprezentativă în istoria tenisului.
Năstase, din câte îmi aduc aminte, n-avea nimic cu adversarii, ci cu „prietenii” lui arbitrii și cu unii spectatori, cum a fost cazul la Timișoara, în Cupa Davis cu Chile. La Timișoara erau câțiva studenți străini (probabil sud-americani) care aplaudau în draci de fiecare dată când greșea maestrul român, de ne enervau și pe noi, românii. Nu pentru că era vorba despre Năstase, ci fiindcă în tenis numai ghiolbanul aplaudă greșeala. Exasperat, Năstase i-a zis celui mai turbulent din grup că îi dă el banii pe bilet, numai să plece. După meci l-am întrebat dacă l-a enervat chiar așa de tare și mi-a zis: A, nu, dar simțeam că adorm și trebuia să fac ceva ca să mă înviorez! N-am pus ghilimele fiindcă nu sunt 100% sigur că exact așa a spus, dar aceasta a fost ideea.
Cât fair play denotă acel gest cu pumnul pe care-l fac foarte mulți jucători și jucătoare de tenis când câștigă câte un punct mai disputat? Inclusiv Federer (mai reținut), inclusiv Nadal (exploziv), inclusiv Halep... Nici chiar aplaudatul în picioare al antrenorilor - ca la plenara CC al PCR - la reușitele sportivilor lor nu e prea sportiv. Da, sunt și excepții: Darren Cahill și Ivan Lendl, ca să dau două exemple. Pentru mine a fost o surpriză plăcută bucuria reținută a lui Sloane Stephens după ce și-a bătut prietena în finala de la US Open, deși avea toate motivele să facă tumbe pentru că era primul ei titlu de Grand Slam, venit după o perioadă grea din cauza problemelor medicale.
Sigur, Năstase nu e lordul lorzilor, dar nici cel mai negru drac din sportul alb. Ce să mai zicem atunci de John McEnroe?
După părerea mea e mai tare decât Halep,chiar dacă financiar Halep e mai tare,și chiar dacă premiile la dublu nu-s la fel de mari ca la simplu.
Face echipă bună de tot cu olandezul.
Încă o dată cinste lui,lor,chiar dacă olandezii au ce au cu noi și cu bulgarii,ei doi se înțeleg de minune.
Deci să-i lăsăm dracu de politicieni,căci ei ne fac să nu ne suferim între noi.
Încă odată s-a dovedit că sportul e cel mai bun ambasador,iar performanța făcută de el nu are nicio legătură cu statul român,care l-a ajutat cu măciuci.
De trei ori,ura,ura,ura!!!
Revenind la Horia... exceptionala performanta! Exemplara!