Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Huiduită la Seul, Angela Gheorghiu „regretă profund circumstanțele” care au provocat incidentul. Clarificări ale managementului sopranei

Angela Gheorghiu -

Foto: Turkish Directorate of Communica / AFP / Profimedia

Soprana Angela Gheorghiu, huiduită duminică la Seul, după o reprezentație cu „Tosca”, „regretă profund circumstanțele care au dus la incidentul de la Sejong Arts Center” și asigură publicul coreean de respectul și dragostea sa. Agenția internațională Intermusica – ce asigură managementul la nivel global al sopranei - arată într-un comunicat transmis Republica.ro că, anterior reprezentației de la Seul,  a existat o convenție cu dirijorul și echipa de producție a operei „Tosca” potrivit căreia niciun interpret nu va oferi bisuri, pentru a fi păstrat fluxul narativ al operei. Cu toate că soprana a refuzat propunerea de a repeta aria „Vissi d’arte” în Actul 2, cu scopul de a menține integritatea reprezentației, această decizie nu a fost respectată în cazul ariei din Actul 3 interpretată de tenor, gest perceput de soprană drept o ofensă personală, arată sursa citată.

„Doamna Gheorghiu regretă profund circumstanțele care au dus la incidentul de la Sejong Arts Center, de duminică. În prealabil, s-a convenit și confirmat împreună cu dirijorul și echipa de producție a operei Tosca că nu vor fi bisuri oferite de niciunul dintre interpreți. Doamna Gheorghiu crede cu tărie că bisurile în afara unui cadru de concert perturbă fluxul narativ al operei.

În ciuda acestui acord, cu puțin timp înainte de Actul 2, dirijorul a propus un bis pentru aria ei, Vissi d’arte, pe care doamna Gheorghiu l-a refuzat din nou pentru a menține integritatea reprezentației. Din păcate, această decizie nu a fost respectată în cazul ariei din Actul 3 interpretată de tenor, ceea ce doamna Gheorghiu a perceput ca pe o ofensă personală, având în vedere convingerile ei ferme în această privință.

Doamna Gheorghiu dorește să își exprime respectul și dragostea profundă pentru publicul coreean, cu care a avut o relație minunată timp de mulți ani.

Suntem deosebit de preocupați de nivelul extraordinar de abuzuri la care a fost supusă online, intensificat de relatări incomplete din mass-media despre acest incident”, se arată în comunicatul transmis de Agenția internațională Intermusica.

Korea Times a scris marți că Soprana Angela Gheorghiu a fost huiduită la Seul după ce a întrerupt actul al treilea al operei „Tosca” la Sejong Arts Center, fiind deranjată de faptul că tenorul coreean Alfred Kim a oferit un bis la aria „E lucevan le stelle”, la cererea publicului. Gheorghiu a urcat pe scenă, încercând să-l oprească pe dirijor, spunând: „Scuzați-mă. Este o reprezentație, nu un recital. Respectați-mă!”. La finalul spectacolului, soprana nu a ieșit la aplauze, iar când bas-baritonul Samuel Youn a însoțit-o pe scenă, Angela Gheorghiu a fost întâmpinată cu huiduieli și s-a întors rapid în culise. Un oficial de la Sejong Center for the Performing Arts a declarat, citat de Korea Times, că a fost depusă o plângere oficială la compania sa de management, solicitându-se scuze din partea sopranei.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • RazvanP check icon
    Din ce se scrie peste tot era OPERA în întregime, nu un recital de arii din Tosca.
    Mi se pare absolut stupid să ceri "bis" la operă, care-i următorul pas, bis la balet??
    "Mai dansează o dată moartea lebedei, n-am fost atent prima oară". Penibil!
    • Like 4
  • Nu avem prea multe nume de renume mondial, dar cele cateva sunt terfelite si discreditate permanent in tara. Nu stim cum sa facem sa le dam niste picioare in fund. Faptul ca ne e prezentat acest moment si pe Republica (a mai fost un articol si acum doua zile), mi se pare graitor.

    Angela e o diva si-si permite de la inaltul statut la care a ajuns prin munca colosala si talent urias, sa se comporte ca o diva. O diva autentica.

    Noi, daca am fi romani adevarati cum multora dintre noi ne place sa ne consideram, am povesti situatia de pe scena din punctul de vedere al sopranei Angela Gheorghiu. Daca am fi niste jurnalisti adevarati, dupa momentul respectiv din spectacol, pe care l-am relata conform cu realitatea, normal, am trece la niste argumente, la niste explicatii pentru ca nu cred ca Angela Gheorghiu a innebunit brusc si a inceput sa faca o scena pe scena. Dar noi nu, nu putem sa aducem argumente pertinente, sa explicam. Ne oprim doar la picanterie si atat pentru ca noi suntem obisnuiti cu mahalaua, cu manelismul, cu scandalul. Sa fie scandal din orice.

    Ce face de o viata Angela Gheorghiu in cariera sa, nu stim. Nu ne spune nimeni despre performantele sale, despre realizarile sale, despre faptul ca e considerata una dintre cele mai mari voci din toate timpurile, in opera. Afara de niste interviuri lesinate, presa romana nu a fost capabila de nimic altceva. Daca era franceza sau engleza sau spaniola sau... tot mapamondul ar fi stiut asta, iar tarile de origine ar fi stiut sa pretuiasca acel nume. La noi nu e cazul, noi vrem doar cancan si manea. Si facem ca totul sa fie dispretuit de public, sa fie terfelit pentru ca permanent lucrurile sunt prezentate asa. Ma intreb cati copii de 14-15-16 ani stiu despre ea si cati stiu de Minune, Salam, Guta, Babasha etc.

    Coldplay nu putea avea un moment cu o soprana de opera romana, trebuia sa fie musai un manelist. De ce? Pentru ca asa ne stie lumea. Prin asta suntem cunoscuti.
    • Like 2
    • @ Daniela Damian
      Nu sunt discreditate! Sun unii ,care se plictisesc acasa de marea lor limitare si trebuie sa si elibereze doza zilnica de venin, pentru supravietuire! Doar atat.
      • Like 0
    • @ Liviu Andrei Torcătoru
      Duamna nu e la primul record! Este atat de minunata ,ca nu o poate cuprinde orice muritor de rand...!
      • Like 1


Îți recomandăm

Nicusor Dan - martie 2026

17 februarie. Președintele Nicușor Dan se întâlnește la Palatul Cotroceni cu liderii Coaliției ca să discute „mai multe probleme de actualitate”. Suntem la finalul unei lungi perioade de blocaj. PSD a transformat sabotarea guvernării în politică oficială. Orice inițiativă de reformă a lui Ilie Bolojan este omorâtă din fașă. Reforma pensiilor speciale e în stand-by de luni de zile, judecătorii PSD din CCR pur și simplu rup ușa ca să nu se poată da un vot. foto Profimedia

Citește mai mult

Foto: Sorin Grindeanu, puțin mai devreme, analizând problemele arzătoare ale momentului

…au costuri și riscuri diferite, dar cel mai mare cost e reprezentat de lipsa de asumare și de băltirea în clasicele războaie din coaliție. Boală lungă, moarte sigură. Greul acum începe și el poate fi definit astfel: criza energetică globală care se întâlnește cu populismul tradițional al clasei politice de la noi creează criza economică perfectă. Creștere bruscă a prețurilor, inflație galopantă, recesiune, criză de aprovizionare - sunt riscurile pe care trebuie să le discutăm la rece, cu cifrele pe masă. (Foto: Sorin Grindeanu, puțin mai devreme, analizând problemele arzătoare ale momentului)

Citește mai mult

Sursa foto: Cultura la duba

Peste 100 de personalități culturale și artistice din România, printre care Mircea Cărtărescu, Victor Rebengiuc sau Oana Pellea, cer președintelui, premierului și ministrului Culturii să protejeze manuscrisele lui George Enescu. Acestea sunt păstrate în condiții improprii, arată o anchetă jurnalistică publicată săptămâna trecută de Cultura la dubă.

Citește mai mult