Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

IGPR: Sebastian Ghiță a fost prins și reținut la Belgrad

Sebastian Ghiță

(Foto: Sebastian Ghiță, în momentul capturării)

Fostul deputat Sebastian Aurelian Ghiță a fost localizat și reținut, în cursul nopții de joi spre vineri, în Belgrad, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

UPDATE Sebastian Ghiţă va rămâne în custodia poliţiei din Belgrad cel puţin 48 de ore, conform Digi24. Legislația din Serbia prevede că o persoană care intră în țară cu acte false riscă până la trei ani de închisoare.

UPDATE Premierul Sorin Grindeanu a declarat într-un interviu acordat TVR că prinderea lui Sebastian Ghiţă a fost rezultatul unei operaţiuni complexe. Șeful Guvernului a felicitat Poliţia Română pentru că „şi-a făcut datoria”.

UPDATE Pașaportul fals pe care Sebastian Ghiță l-a prezentat atunci când a fost legitimat pe stradă de poliția sârbă era expirat, potrivit unor surse din apropierea celulei de comandă care a avut ca obiectiv prinderea și aducerea în țară a fostului deputat. De la dispariția sa, pe 19 decembrie, fostul deputat ar fi circulat prin zece țări din estul și din vestul Europei, conform Digi24.

UPDATE „Vom începe procedurile de extrădare imediat ce procedurile specifice din Serbia se vor finaliza. Procedura de extrădare care se derulează prin Ministerul Justiției durează aproximativ 40 de ziile. Autoritățile române nu se pot implica în procedurile din Serbia. Noi credem că (Sebastian Ghiță - n.n. ) deja a ajuns în fața judecătorilor sârbi”, a declarat ministrul de Interne Carmen Dan.

„(Sebastian Ghiță) nu s-a opus reținerii, era pus și simplu pe stradă”, a precizat ministrul de Interne, răspunzând la o întrebare din partea presei. 

UPDATE Reacția lui Cristian Tudor Popescu. „El a fost capturat acum în mod întâmplător, s-a legitimat cu acte false, comițând încă o infracțiune. Dacă nu se legitima cu acte false era prins? Probabil nu. Vreau să ştiu în ce constă contribuția polițiștilor români la prinderea lui Ghiţă”, a spus Cristian Tudor Popescu la postul tv Digi 24. „Probabil va fi adus în România și nu va înceta, în ciuda a tot ce a făptuit, să se prezinte ca un luptător, ca un martir al luptei cu binomul, cu sistemul şi cum îi mai spun atât de dl. Ghiţă cât şi de acoliţii lui, televiziunea personală”, a afirmat jurnalistul.

„Întrebările care se pot pune la cald: ce contribuție au organele de urmărire românești? Dacă această contribuție este zero și este vorba doar de agenți internaționali sau sârbi? Dacă dl. Ghiță, așa cum a fost prisn de febra dezvălurilor, dacă va spune cum a reușit și cu ajutorul cui, sub ochii tuturor organelor în drept. E posibil să mai facă nişte ziceri care să le depăşească în spectaculozitate pe cele făcute la televiziunea sa”, a mai spus jurnalistul.

„Acest om aflat sub atâtea dosare a părăsit România, nu a fost prins în România, ci în străinătate, ceea ce însemnă că a făcut de râs întreg sistemul din România. Să răspundă Poliția de frontieră, polițiștii de interior, SRI, SIE și așa mai departe”, a precizat el.

UPDATE Sebastian Ghiţă a trecut în Bulgaria, chiar în noaptea în care a fost pierdut de filajul poliţiştilor, o echipă de anchetatori deplasându-se în Serbia pentru a-l localiza, încă din februarie, au declarat, vineri, pentru News.ro, surse judiciare.

UPDATE În momentul arestării, Sebastian Ghiță purta barbă și era ras în cap. România nu are acord de extrădare cu Serbia, iar aducerea în țară a lui Sebastian Ghiță ar putea dura aproximativ o lună, potrivit unor surse judiciare citate de News.ro.

UPDATE Ministrul de Interne Carmen Dan a declarat la Digi24 că Sebastian Ghiță a fost legitimat în cursul nopții de poliția sârbă. Fostul deputat era însoțit de fratele lui. „Autoritățile vor întocmi un dosar penal pentru că a prezentat documente false, iar după finalizarea acestor proceduri urmează procedura de extrădare, prin Ministerul justiției”, a declarat Carmen Dan, pentru Digi24. Ministrul a precizat că fugarul a fost prins de polițiștii sârbi în baza informațiilor furnizate de Poliția Română.

La jumătatea lunii martie, în spațiul public au apărut informații că Sebastian Ghiță, dispărut din 21 decembrie 2016, ar fi fost localizat în Serbia. Informațiile au fost negate inclusiv de premierul Sorin Grindeanu. Pe numele fostului deputat există două mandate de arestare în lipsă. Acesta are în Romania cinci dosare penale.

„În momentul depistării, cel în cauză a prezentat pentru legitimare, documente false, care prezintă însemnele unui stat din U.E.", mai precizează comunicatul

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • De ce nu-l tin pe Ghita acolo 3 ani,sa-l scuture de toti puricii care vor ei si dupa aia sa-l trimita aici sa o ia de la capat,cu alte povesti? Aici il scot astia repede.Dealtfel,ce,anchetatorii romani nu pot obtine autorizatie sa-l 'confesioneze' acolo?
    • Like 0
  • "Șeful Guvernului a felicitat Poliţia Română pentru că „şi-a făcut datoria”."
    Dar cand a plecat Ghiță S.? Cu ce se ocupa poliția? Aia nu se pune...
    • Like 1
  • ras in cap! adica tabula rasa... mai sti? hard reset si umplut cu zero.
    • Like 0
  • check icon
    Dar fratele său însoțitor cum era? Și el era ras în cap și cu barbă? Sau le avea și acum era pe invers, cu părul vîlvoi și ras, tuns și frizat à la carte? Țineți-vă bine, frați daco-români, că a fost relativ liniște, să te ții acuma spectacole televizate, idei, păreri, tergiversări, cum că sîrbii trag de timp bla-bla-bla...
    • Like 3
  • Chestia cu documentul fals a fost doar o coincidență. Guiță a fost prins pentru că fratele lui a fost filat. Nu contează cum dar, a fost eficient filajul. Ce mă surprinde este că la banii lui, putea să se ascundă mai bine. Pentru cineva, nu știu dacă și pentru noi, este bine că a fost prins. Căile...mânăriilor făcute de SRI, DNA, PSD și alții interesați, sunt din păcate necunoscute...,doar pentru noi bineînțeles.
    • Like 0
  • Va veni aici, unde complicii ii pregatesc noile legi in justitie, favorabile. Va lua cu suspendare, va candida, va capata imunitate sau "se va imbolnavi" subit. Pentru a-ii tine gura inchisa vor gasi borfasii cum sa-l protejeze.
    Noroc cu politistii adevarati, ca daca era dupa ai nostri....
    • Like 2
  • De acum societatea romana poate sa se pregateasaca de primirea bombei cu explosie tardiva... Unii poate vor impiedica sa ajunga explosivul aproape de locul in care stau..Vom vedea toarte incercarile si vom -nadajduesc-descoperi si mestersugarul care va incerca sa faca o explosie prematura sau sa distruga explosivul inainte de a ajunge la destinatie.Poate vor fi chiar postasii...Poate- alta varianta-vom asista la schimbarea pe fata a dumnealui...Cine stie ..detentia sarbeasca poate oferi multe lucruri.De un singur fapt sunt sigur:adevarul adevarat nu vom afla niciodata...
    • Like 0
  • Trebuie f. bine cercetat si la rece CE A INTRPRINS MINISTRUL DE INTERNE de atunci si celelalte ORGANE in vederea opririi oricarei tentative a viitorului fugar sa paraseasca tara ;
    • Like 0
  • Apoi ni se spune că "Carmen Dan a declarat într-o intervenție telefonică la Digi24 că Sebastian Ghiță a fost legitimat în cursul nopții de poliția sârbă." wtf?!
    • Like 0
  • Ghiță a fost reținut la Belgrad,de poliția de acolo,poate îl vor extrăda,poate îl vor închide întîi ei pentru că a folosit documente de identitate false,și în felul acesta vor avea posibilitatea să discute pe îndelete cu el chestiuni importante,dacă sunt.Ar fi bine să facă niște ani în Serbia și apoi alții în România.
    Acum alta e treaba,RTV se va vinde?Și cui,și pe cine vor mai porcăi?Că din ciozvîrtele și hălcile cu telespectatori naivi ai CaCa3 au cum luat.
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult