Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Ilie Năstase, două dosare penale în șase ore. „Ei sunt niște milițieni și a recunoscut și doamna Kovesi. Este un stat milițienesc în România”

Ilie Năstase - Poliția

(Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca)

Ilie Năstase a fost prins băut la volan în această dimineaţă, iar la câteva ore a fost ridicat din nou de polițiști din trafic. Deși avea permisul reţinut după primul incident, fostul tenismen s-a urcat pe un scuter, iar polițiștii susțin că acesta a intrat pe contrasens, a depăşit linia dublă continuă şi ar fi trecut pe culoarea roşie a semaforului. Năstase s-a ales astfel cu două dosare penale în decurs de șase ore, potrivit Digi24.

Ilie Năstase a admis că a consumat alcool înainte de a se urca dimineață la volan, dar crede că nu era cazul să fie încătușat.

„La INML, testul a fost tot 0,05. N-am fost umilit așa niciodată. Mi-au strâns cătușele atât de tare încât mi-au făcut rană. Mi-au spus că așa se procedează când sunt agresiv. Eu am fost doar agresiv verbal, nu fizic”, a spus fostul tenismen. 

„A sta la pândă e un furt. Mă voi duce la CEDO, pentru că doamna ministru și secretarii dânsei nu au vrut să răspundă la telefon. E o lege: dacă vrei să arestezi un fost parlamentar sau general, treci puțin mai sus și întrebi. Alții nu gândesc cu picioarele, ca ei”, a declarat Ilie Năstase la Antena3.

După al doilea incident, la câteva ore distanță, întrebat de un reporter de ce crede că a fost oprit din nou de polițiști, Ilie Năstase a spus că nu știe și că va merge la CEDO, pentru că „aici n-am șansă cu militienii”. „Când ești milițian nu poți să fii polițist. Ei sunt niște milițieni și a recunoscut și doamna Kovesi. Este un stat milițienesc în România”, a adăugat el.

Dialogul cu reporterii, redat de Digi24.ro:

Ilie Năstase: Cică n-am nu știu ce asigurare. Și cică am dosar penal. Nu i-ați văzut la colț?

Reporter: Ați plecat de la Floreasca?

Ilie Năstase: Stăteau la pândă acolo, la colț.

Reporter: Ați trecut pe linia continuă?

Ilie Năstase: Nu, nu.

Reporter: Ați trecut pe roșu?

Ilie Năstase: Întrebați-l pe dânsul ce-am făcut. N-am făcut nimic. Am dosar penal, adică sunt penal.

Reporter: De ce e dosar penal?

Ilie Năstase: M-a oprit, că a zis că am trecut pe roșu, când era verde.

Reporter: Ați suflat acum în etilotest?

Ilie Năstase: Hai, domle... ăa fim serioși.

Reporter: Ați suflat dimineață?

Ilie Năstase: Azi dimineață. 0,05 (la mie, n.r.)

Reporter: Vi se pare corect să vă urcați pe scuter acum?

Ilie Năstase: S-a întâmplat la 1 dimineața. Crezi că mai am ăla 0,05%. Nu-s polițiști, sunt milițieni.

Polițist: La sediul Brigăzii Rutiere.

Ilie Năstase: Când ești militian nu poți să fii polițist. Ei sunt niște militieni și a recunoscut și doamna Kovesi. Este un stat milițienesc în România. Uite-i. Îmbrăcați cum sunt.

Reporter: Ați trecut pe roșu?

Ilie Năstase: N-am trecut pe roșu. Când mergi înainte e roșu, la dreapta e verde. Eu am luat-o la dreapta.

Reporter: Poate nu aveați voie pe scuter că ați băut.

Ilie Năstase: Acu faci și tu figuri? Întreabă-l de ce m-a oprit. Mergem unde e Borcea, la Jilava.

Reporter: Al doilea dosar penal?

Ilie Năstase: Nu știu, întreabă-i pe ei. Ei să vă declare vouă de ce mă opresc. Eu mă duc la CEDO. Aici n-am șansă cu militienii. Cică fii atent la mână. Uite mâna aici, am certificat medical, am tot.

Brigada Rutieră: De ce i-am pus cătușe lui Ilie Năstase

Comisarul șef de la Brigada Rutieră a adus mai multe lămuriri în cazul Ilie Năstase, despre care a menționat că „a avut o atitudine neprincipială față de colegii noștri”. 

Ilie Năstase, în mașina Poliției, a luat cascheta unui polițist și și-a pus-o pe cap

Comisarul șef a explicat că primul dosar penal i-a fost întocmit fostului tenismen în această dimineață pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și pentru refuzul recoltării de probe biologice. Al doilea dosar i-a fost întocmit lui Ilie Năstase, la câteva ore de la primul incident, pentru că a circulat cu un motociclu, având asupra lui un permis necorespunzător categorei vehiculului condus și pentru conducerea cu permis de conducere suspendat. 

Întrebat despre încătușarea fostului tenismen, comisarul șef de la Brigada Rutieră a spus că în opinia sa polițiștii au respectat prevederile legale. El a adăugat că există imagini filmate care reprezintă probe la dosarul cauzei și care nu pot fi date publicității în acest moment.

„Vă asigur că nu a fost târât, a fost doar scos din autovehiculul în care se afla, a fost aplicată măsura de încătușare, după care introdus în autospeciala de Poliție și condus către Institutul de Medicină Legală”, a explicat reprezentatul Poliției.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Criss check icon
    Mare talent în tenis și doar atât! L-am urmărit în toate partidele de tenis jucate în anii de glorie și ce să zic? Și acolo demonstra același caracter. Joc frumos, caracter .... În multe partide camerele de luat vederi îl filmau când își înjura (pe românește) adversarul. Deci: nimic nu s-a schimbat.
    • Like 0
  • Din zisele lui Năstase, trag concluzia că şi-a însuşit precizarea dulăului Samson: "Noi vrem egalitate, da' nu pentru căţei!"
    • Like 1
  • Mari talente nu înseamnă și mari caractere. Ba dimpotrivă, orgoliul și mândria umbresc de cele mai multe ori bunul simț, cinstea, onestitatea. Câteva exemple rapide ce îmi vine în minte: Adrian Păunescu în literatură, Bradisteanu sau Lucan in medicină, șamd. Dacă mă mai gândesc o țâră umplu o pagină.
    • Like 2
  • Daca er la Monaco sau in orice alt ors European, avea parte de alta "tratatie"? Ma indoiesc. Sincer nu as vrea sa nimeresc in fata acestui cetatean: Ilie Nastase, cu toate meritele lui, nu pot accepta asa purtare.
    • Like 3
  • george check icon
    Toata lumea stie prevederea constitutionala ca nimeni nu e mai presus de lege.
    Nu stiu daca e vinovat sau nu.
    dar.
    A recunoscut ca a baut trei beri si a plecat cu masina.Deci constient a gresit.De aici toata tevatura pentru ca marele Nastase, pentru ca a fost mare, trebuie sa recunoastem, refuza sa fie un exemplu.La banii lui nu putea lua un taxi? Dar nu el spune ca a dat telefon la d.na (folosind numele si nu functia) dar nu i-a raspuns.Deci iar greseste cand vrea sa forteze un trafic de influenta.Cred ca Nastase nu a iesit niciodata din camasa lui de autoapreciere si de ce nu, de umfalt in pene precum curcanul.
    Esenta.Degeaba o suceste pentru ca a fost initiatorul evenimentelor, iar prin utilizarea scuzei cu permis de monaco, iar a dat-o in bara.Presupunand ca are permise din trei-patru tari ca urmare a influentei sale, inseamna ca poate gresi fara sa fie sanctionat pana se termina numarul permiselor?Eu am impresia ca in virtutea banilor si influentei i se poate permite orice.
    De platit trebuie sa plateasca, dar sunt sigur ca va plati mai putin decat dl. Vasile din Ciorogarla pentru o abatere asemanatoare.(vezi Huidu care omoara oameni si e pe sticla versus femeia care face puscarie pentru 60 lei cu chitanta).
    • Like 3
  • Dacă ar fi fost milițieni ar fi înlemnit in poziția drepți, i-ar fi dat onorul și asta ar fi fost tot. Așa e obișnuit generalul de operetă I. Năstase. Probabil că așa s-a întâmplat pe vremuri. Acum, puțin, s-a schimbat treaba. Și este foarte bine. Indiferent de cine ai fost sau ești legea e una pentru toți. Le e greu să creadă. Pentru ce "a facut pentru țară" are pensie, a castigat bani destui, are un grad de general nemeritat, are averi. Toată viață a fost un derbedeu la bază. Un semianalfabet. Degeaba a stat ani mulți prin alte lumi. Nu s-a lipit nimic de el. Probabil că nici nu avea ce! E un senil de 72 de ani care nu cunoaște limitele civilizației. Ca el este majoritatea.
    • Like 6
  • Domnul Nastase are o parere prea buna despre el. De acord ca a fost si este o stea a tenisului, dar ca cetatean este deplorabil.
    • Like 2
  • Un om atit de prost crescut si atit de izolat in propria lui parere, ce poti astepta de la el?Nu-i nimic nou la Nastase.
    • Like 3
  • Daca s-ar face un clasament cu cei mai rudimentari si neciopliti dintre ambasadorii sportivi care fac "cinste" Romaniei in lume, Nasty ar fi numero uno! Ar cam trebui retras din circulatie ca a expirat de mult...
    • Like 6
  • Crabu check icon
    Legea este, si se aplica, aceeasi pentru toti, simplu!
    • Like 1


Îți recomandăm

Alexandra Căpitănescu finala Eurovision / sursa foto: Profimedia

Alexandra Căpitănescu și trupa ei au obținut rezultat istoric la Eurovision 2026. Cifrele arată așa: locul 3 în clasamentul final, locul 2 la televot în finală, locul 2 în semifinală. Însă, în spatele acestora, se ascunde povestea unei fete de 22 de ani, care urmărește Eurovision de când era mică, și care a ajuns acum să-și transmită mesajul pe scena mult visată, în văzul a peste 160 de milioane de telespectatori.

Citește mai mult

Alexandra Căpitănescu Eurovision / sursa foto: Profimedia

Alexandra a fost înainte de toate mare fană Eurovision, urmărind concursul încă de când era copil. La unele ediții, poate a și adormit înainte de miezul nopții. Sâmbătă, cam pe la aceeași oră, va rupe scena cu „Choke me” și vreo 170 de milioane de oameni o vor privi. Piesa e despre luptele noastre interioare. Și, iată, despre cum le dăm afară în văzul tuturor.

Citește mai mult

bulgaria - profimedia

Românii sunt pasionali și impulsivi când vine vorba de politică. Ne-am obișnuit să fie o caracteristică pe care o justificăm cu originea noastră latină, însă e un aspect negativ. Am observat evoluția vecinilor noștri de la sud, de-a lungul anilor și cu predilecție în ultima perioadă. Cu toate că au avut o instabilitate politică — între 2021 și 2026 au avut loc 8 alegeri pentru diferite structuri de putere și s-au schimbat 10 guverne, iar în aprilie 2026 au ales un pro-rus să facă guvernul — Bulgaria a aderat la moneda euro și a rămas o țară stabilă economic foto: Profimedia

Citește mai mult

Biserica cu Moartea / sursa foto: Google Maps

Ceea ce face Biserica cu Moartea unică – și ceea ce, consider, a popularizat acest nume pentru ea, chiar și printre localnici, unii dintre ei chiar necunoscând faptul că numele oficial al bisericii este “Sf. Nicolae” – este multitudinea de evenimente stranii și tragice ce s-au desfășurat în jurul ei. foto Google Maps

Citește mai mult