Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Îmi vine să emigrez

Cristian Tudor Popescu

„Acolo poți să omori femeile oricând! Nu neapărat că sunt de acord cu așa ceva, dar mi se pare că ei își păstrează niște tradiții cu care eu sunt de acord. Asta e viziunea mea despre viață! Nu putem să mai fim niciodată ca ei. Noi am pierdut multe lucruri pe parcurs”.

Așa arată secreția cutiei craniene a lui Daniel Pancu, fost fotbalist în Cecenia, admirator al lui Ramzan Kadîrov. Înțeleg, cu toate că e înfricoșător de greu să mai gândești când auzi asemenea cuvinte, că lui Pancu îi lipsea acest drept și această libertate strămoșești ale omului, de a omorî femei când are chef. Și că le-a găsit, spre mulțumirea sa, în Groznîi, orașul Groazei, unde se respectă tradițiile, nu ca la noi.

Creatura Pancu este român și stă pe aici. N-aș pleca din România chiar dacă vin trupele rusești și cecenii lui Kadîrov peste noi, dar la gândul că aparțin aceluiași popor și trăiesc în aceeași țară cu Pancu – și câți alții ca el? – mă cuprinde, pentru a doua sau a treia oară în viață, dorința să emigrez undeva, poate în Congo. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Sport cu cai in Kargazstan

Jocurile Nomade se vor încheia pe 6 septembrie, însă jocurile Kârgâzstanului vor continua şi după această dată. Într-o țară care încearcă să-și recupereze identitatea după decenii de sovietizare, kok-boru, statuia lui Manas, steagul de o sută de metri și iurtele pentru turiști nu sunt doar decoruri ale unei renașteri naționale. Sunt și declarații despre cine vrea Kârgâzstan să fie. Problema e că desprinderea de Moscova nu se poate face peste noapte, iar între Rusia, China și Turcia, Bișkekul trebuie să învețe să joace un joc mult mai complicat decât cel de pe malul Lacului Song-Kul: unul în care regulile se schimbă din mers, iar trofeul nu mai este o carcasă de capră, ci însăși libertatea de a-și decide viitorul.

Citește mai mult