Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Impostura vine (și) online. Corupția academică

Cele de mai jos ar putea să fie considerate exagerate, alarmiste. Sunt constatări ale unei realități de fapt. Care provoacă destulă îngrijorare și la nivelul Consiliului Europei, de pildă. Acesta a inițiat și dezvoltă acum o platformă, ETINED, dedicată Eticii, Transparenței și Integrității în Educație. Am participat, ca reprezentant al României (Ministerul Educației), la prima reuniune plenară a ETINED în noiembrie 2016. Unele aspecte, dintre cele de mai jos, le citez și ca urmare a participării mele, menționându-le ca atare. În timp, am scris aici de mai multe ori despre această problematică. Acum e, însă, vorba de un tablou mai amplu care revelă profunzimea unui rău: corupția în universitate, în mediul academic.

Corupția și ce se vede. Există un nivel al saturației, produs de mass-media, prin abordarea insistentă, chiar și când nu mai apar „noutăți”, a unor subiecte cu potențial de rating. Unul, cum s-a văzut, este al doctoratelor plagiate. S-a produs o jubilație a vânătorii de plagiatori, mai ales a acelora cu o anume notorietate. Fanii acestei vânători în zona titlurilor academice obțin, desigur, o satisfacție. „Victorie”. Nu minimalizez efortul de dezvăluire, dimpotrivă. Dar importanța întregii problematici a eticii și integrității academice pare redusă, prin ecoul mediatic, numai la dezvăluirea plagiatelor academice. Ceea ce nu e corect și nici adevărat. 

Acestea sunt numai o parte a problemei Eticii, Transparenței și Integrității (ETI) în universitate. Aceasta nu face încă ce ar trebui și de aceea ETI rămân, în bună măsură, un efort pentru care ar trebui să fim mai bine pregătiți.

Uneori, ai un gust amar: pare o „bătălie” inegală din start. Când auzi, serial, că X a plagiat în teza sa de doctorat, fie că e figură publică sau nu, te gândești că fapta a fost comisă de X și acceptată, din neștiință, incompetență sau complicitate, de alții care nu și-au făcut treaba (pentru care sunt și plătiți). 

Auzi mai puțin, fără să fie atins nici pe departe un nivel al saturației, despre ce se face, ce poate fi făcut pentru a activa nu numai prevenția, ci și o creștere a conștientizării unei chestiuni grave în mediul academic: furtul, plagiatul, dar și alte forme de malpraxis academic sunt acceptate tacit, tolerate. Altfel, dacă ar exista o preocupare a mediului academic și a structurilor cu atribuții din Educație în direcția prezentării unei lecții de anatomie privind Etica, Transparența și Integritatea, a unei disecții în scop didactic, ceea ce este negativ sedimentat de practici de decenii, ar putea suferi o schimbare majoră. Mijloace există, scopurile, cel puțin unele, sunt clare. 

Lipsesc „chirurgii”, aceia care ar putea face demonstrația a cât de nociv este fenomenul malpraxisului academic, al mistificării, fabricării de date false, al plagiatului (furtului). Mediul academic din România are nevoie acum de personal calificat, antrenat special, pentru a putea contracara nu numai efectele nocive, dar și pentru a determina o schimbare majoră a culturii academice în ce privește corectitudinea, transparența, integritatea. Lipsa de transparență, în special, este o poartă mare deschisă pentru corupție în mediul academic. A zecea ediție a Global Corruption Report publicată de Transparency International este dedicată, în 2013, Educației. Este uluitor să observi câte forme ia corupția pe toată structura sistemului educațional.

În ce privește scrierea academică, acea practică a redactării și publicării lucrărilor științifice, situația sa este precară în universitatea românească. Au dispărut din multe locuri cursurile practice privind scrierea academică, privind modul corect, integru de a-ți pune în valoare, prin scris și publicat, rezultatele cercetării, ale activității tale științifice. Dar nu acesta este fenomenul cel mai grav. Mai gravă, foarte gravă, este ofensiva lejeră, în multe țări, prin studenți, cadre didactice – numărul lor pare să fie în continuare relevant – a folosirii pe scară largă a Internetului în scopul trucării, falsificării, plagierii. Filiere întregi online asigură succesul, reușita furtului academic.

Spectaculosul fenomen al înșelatului pe bani. „Contract cheating”. La noi sunt foarte puțini cei care știu despre amploarea acestui fenomen al mediului academic. „The Guardian” remarcă noutatea fenomenului, într-un articol din 2008.

O interesantă, utilă prezentare în cadrul unui seminar din acest an e datorată unui expert, dr. Thomas Lanscaster, de la Birmingham City University (UK). Am selectat câteva slide-uri din prezentarea sa pentru a înțelege rapid cum funcționează „contract cheating”. Cine este implicat în derularea cu succes a înșelăciunii? Studenții, personalul didactic, personalul administrativ, furnizorii de software, „detectivii” internetului, agenții guvernamentale, furnizorii de soluții, structuri profesionale. Evaluarea fenomenului numai în Marea Britanie a scos la iveală faptul că, în trei ani de zile, în 129 de universități, peste 50.000 de studenți au fost prinși înșelând! În top 5 al înșelăciunii nu apare niciuna dintre marile universități. Spre 2012 fenomenul scade în intensitate, dar nu prea mult. Măsuri puse în practică în mod real și consistent pot fi o cauză. Între cele mai solicitate tipuri de lucrări: eseurile de 2000 de cuvinte, livrabile în trei zile, contra sumei de 275£.




Casele de comenzi academice. Nu e un subiect necunoscut nici la noi. Lucrările de licență, disertațiile cumpărate sunt numeroase. Ele sunt negociate prin surse online, cu intermediari fizici și oferta de asistență care te „pregătesc” să faci față unor eventuale întrebări ale comisiei. Un articol din 2014 relatează cum decurge „afacerea”. Un site, intitulat…sugestiv, are o interfață gen „business”, cu date de contact la vedere, cu „reclamă” scrisă cu majusculă la începutul fiecărui cuvânt, ca în titlurile în engleză: „Calitate academică, Confidențialitate și Soluții unice, Dedicate Nevoilor Fiecărui Client în Parte”. O investigație a Sabinei Cornovac, detaliază fenomenul și unele reacții ale cadrelor didactice. Pentru că unele site-uri sau întreprinzători individuali au folosit lucrările altora, noii „clienți” s-au văzut în situația de a fi…plagiatori fără voie. Un site, ca și altele, anunță și din denumire că oferă lucrări „neplagiate” tocmai pentru a spori nivelul de încredere al clienților. O absolventă, însă – nu e singurul caz – s-a trezit că lucrarea ei de disertație este deja pe un site de comenzi academice! Cum a ajuns acolo? Lanțul poate include, cum se vede din slide-ul profesorului Lancaster de mai sus, de la profesori la prestatori de servicii de fotocopiere/scanare care, ilegal, fac încă o copie în vederea comercializării ulterioare. Situația devine și mai gravă când absolventa, deși a contactat site-ul unde și-a văzut lucrarea, deși a protestat și a amennințat cu acțiune penală, a fost pusă în situația de face dovada că este…autoarea lucrării. Problema ei este: vreau să dezvolt tema disertației la doctorat; ce mai pot face acum? Lucrările de licență, disertație, doctorat sunt păstrate, conform legii noastre, numai 5 ani în arhivele facultăților după care se casează. Adică se distrug. După apariția și dezvoltarea rapidă a dispozitivelor de stocare electronică (dischete, CD-ROM-uri, stick-uri etc.), casarea fizică nu oferă nicio garanție că lucrările, prezentate conform regulamentelor, și pe un astfel de suport, tocmai pentru a fi, eventual, verificate de sisteme anti-plagiat, nu vor fi copiate și folosite de „întreprinzători”. Astăzi, tot mai multe facultăți de la noi obligă studenții să verifice lucrările lor prin astfel de sisteme. A căror performanță lasă, însă, de dorit. Cine și cum poate fi dovedit cadrul didactic, la care, conform regulamentului, rămâne câțiva ani o lucrare a studentului pe care l-a coordonat științific, atunci când refolosește lucrarea fostului său student?

O astfel de „casă de comenzi” oferă impresia unei afaceri legitime, cum se observă și din această prezentare.

Ghostwriting. Profesorul Phil Newton, de la Universitatea din Swansea (UK), expert în „ghostwriting”, ne-a prezentat amploarea fenomenului în reuniunea plenară a ETINED, platforma Consiliului pentru Etică, Transparență și Integritate în Educație. Există peste 1.000 de site-uri numai în limba engleză care oferă lucrări la comandă: licență, disertație, doctorat. Tot ce vrei, contra cost. Legislația britanică, ca și altele, nu intervine mai eficient pentru că activitatea acestor site-uri e considerată un business și se supune legii comerțului, a cererii și ofertei. Problema e cum identifici partea vătămmată, cum identifici vinovatul? Lucrarea îți poate fi livrată de pe un server din Singapore, să zicem. Autorul ei nu este cunoscut. Tu, studentă în anul 2, ți-ai descărcat-o după ce ai plătit, o „înveți” (varianta optimistă), și o prezinți profului. Site-urile „profesioniste” o și antrenează pe studentă, prin întrebări-răspunsuri care i-ar fi adresate de prof. Multe site-uri garantează o notă bună. Ceea ce…se și întâmplă! Cum poți preveni o activitate ca aceasta și faptul că legea nu o împiedică în multe țări? Phil Newton indică trei căi: educarea educatorilor, un design mai riguros al modurilor evaluării și susținerea legislativă. Cele trei ar trebui să funcționeze simultan și constant! Ceea ce în practică se întâmplă rar, iar la noi, aleatoriu și imperfect. Mai celebre sunt la noi, din păcate, încercările legislative de protejare a fraudei decât prevenirea și sancționarea ei!

Profii nu au timp? Pe de altă parte, prevenția, în sistemul de educație actual, nu are un cadru academic eficient. S-a spus adesea că proful își poate da seama că lucrarea nu îi aparține studentului dacă lucrează constant, pe parcursul elaborării ei, cu autorul (studentul). Dar permit actualul mod de evaluare, actuala mărime a formațiunilor de studii, acest lucru? NU. De ce?

O scuză auzită frecvent este aceea că proful nu are timp! De ce nu are timp, admițând că ar vrea să se ocupe serios de fiecare student? Contractul standard la angajare, prin legislația muncii, stipulează că un cadru didactic e plătit pentru 8 ore de lucru pe zi, 5 zile pe săptămână. Sunt sigur că foarte mulți dintre noi ne-am gândit dacă asta e adevărat, dacă asta corespunde realității. Răspunsul profesional și onest este: nu poți face în 8 ore pe zi tot ceea ce îți cere birocrația academică și pentru didactică și pentru cercetare! Și atunci sacrificăm ceea ce este chiar esența muncii în sectorul academic al didacticii: munca cu studentul, dezvoltarea, stimularea realizării potențialului său de cunoaștere și a unui mod propriu de a gândi, de a judeca. Sau muncim mai mult de opt ore și la ore uneori neconvenabile (cazul studiilor masterale în regim de seară!)

Mulți alocă cea mai mare parte a timpului lor cercetării pentru că, în birocrația academică, aceasta e cea care e luată în calcul cu prioritate la avansarea în carieră. De altfel, statutul de cadru didactic-cercetător („enseignant-chercheur”) nu este bine pus la punct la noi. Numai din Fișa de evaluare a cadrului didactic rezultă foarte clar că ponderea punctajului e pe activitatea de cercetare, conducere de granturi etc.. Punctele alocate didacticii, muncii directe cu studentul sunt mai puține. Evaluările muncii profului, de către studenți și colegi, sunt adesea necunoscute celor în cauză. E o teamă, o lipsă de transparență în această privință. Dacă evaluarea s-ar face constant, cu expunerea clară a scopurilor și obiectivelor ei, ar putea apărea atunci cu claritate că modurile predării cunoștințelor, în cazul multora dintre noi, sunt depășite de o realitate a comunicării pentru care nu suntem suficient pregătiți. Mai ales pentru online, pentru cultura digitală. Câți dintre noi își antrenează studenții în a-i orienta în resursele științifice ale internetului? „Nu mai cita din Wikipedia” sau din site-uri care nu sunt de calibru științific!

Dacă ar fi să ne facem treaba ca lumea, ar trebui să beneficiem de un alt cadru al acestei munci specifice, complexe care este construcția academică a stimulării creative a potențialului de cunoaștere al studenților. În condițiile și cultura online-ului. Și atunci, prevenția fraudei, a imposturii ar trebui văzută în altă lumină: ca un antrenament continuu al studenților (dar și al profilor) în cultura eticii și integrității. Dar pentru asta, în Fișa postului, în Fișa de evaluare, în alte documente universitare, ar trebui cuantificat timp pentru această activitate. De multe ori, însă, proful e pur și simplu un cadru specializat în „livrarea” de conținuturi/cunoștințe, precum coletele serviciilor poștale: ai venit, ai livrat, „clientul” ți-a semnat de primire, ai plecat. Pa! (E o altă discuție dacă toți facem măcar atât!?) 

Dr. Cloud Bai-Yun, o cunoscută expertă a ENIC-NARIC, filiala UK, a condus o cercetare a unui Grup de Analiză a Riscurilor privind examinarea a 5.500 de CV pe care ne-a prezentat-o la reuniunea ETINED. Rezultatele: 70% prezentau discrepanțe, din acestea 40% se refereau la studii, 28% erau forme de înșelătorie, 10% prezentau diplome falsificate.

Frauda academică, frauda alimentară. Să observăm această analogie străveche: învățătura – „hrană” pentru minte, alimentele – hrană pentru trup. Am fost (puțin) surprins să constat că legislația alocă fraudei alimentare o atenție și mijloace mult mai bogate, mai sofisticate, inclusiv o panoplie largă a modurilor prevenției și pedepsei, decât fraudei academice. Un celebru expert în securitate alimentară, John M. Ryan, observă cât de extinse sunt posibilitățile de fraudă în producția, ambalarea și vânzarea alimentelor. Definiția fraudei alimentare de către Food Standards Agency din Londra, citată de Ryan în lucrarea sa „Food Fraud” (p.10), e similară cu aceea a fraudei academice: ” ‘Frauda alimentară e comisă atunci când alimentele sunt deliberat plasate pe piață, pentru câștig financiar, cu intenția de a înșela consumatorul’ prin vânzarea oricărui produs alimentar nepotrivit și potențial nociv, numirea incorectă a alimentului sau a componentelor sale și prin declarații false despre acesta.” Denunțarea fraudei alimentare, afirmă Ryan (p.74), provine cel mai adesea de la angajații companiilor („whistleblowers”, la noi sunt „avertizori de integritate”). Una dintre soluții, alături de multe altele, tehnice, computerizate, de testare a lanțului de producție, ambalare și distribuire a alimentelor, este aceea de „angajare a oamenilor cinstiți” (idem.), fapt care presupune o activitate mult mai complexă a departamentelor de Resurse Umane. În acest caz, comparați cu situația recrutării în învățământ la noi și veți vedea cât de rudimentare sunt protocoalele de angajare. Nu sunt puține situații în care cadre didactice incompetente sau cu probleme psihice nu mai pot fi excluse din Educație. Noi nu avem proceduri pentru astfel de situații sau, acolo unde există unele prevederi, acestea nu sunt puse în aplicare. Efectele unor astfel de in-decizii sunt catastrofale pentru Educație.

Păcălirea cu acte prin online. O situație aparte, în care online-ul e folosit pentru înșelăciune, este, de pildă, folosirea Photoshop-ului pentru trucarea unor acte, diplome, certificate de studii, trimise apoi prin e-mail, ca fișiere PDF, de pildă. Constatasem și eu, în câteva cazuri, un fapt care tulbură: la concursurile pe post didactic, de pildă, e atașată și Lista de lucrări la CV-ul academic. Ambele documente sunt depuse și pe hârtie, dar cel mai adesea sunt trimise, și nu numai la noi, prin e-mail. Adesea, acestea nu sunt verificate! Realitatea acestei greșeli în mediul academic e cunoscută la nivel european (și nu numai).

Rețeaua ENIC_NARIC, European Network of Information Centres in the European Region-National Academic Recognition Information Centres in the European Union, care are și o filială în România, prin Consiliul Național de Recunoaștere a Titlurilor și Diplomelor, e activă în elaborarea de rapoarte, materiale documentare, asistență filialelor naționale din UE privind chestiunea recunoașterii diplomelor. Dr. Cloud Bai-Yun, o cunoscută expertă a ENIC-NARIC, filiala UK, a condus o cercetare a unui Grup de Analiză a Riscurilor privind examinarea a 5.500 de CV pe care ne-a prezentat-o la reuniunea ETINED. Rezultatele: 70% prezentau discrepanțe, din acestea 40% se refereau la studii, 28% erau forme de înșelătorie, 10% prezentau diplome falsificate. Din total, 38% erau produse de persoane între 25 și 32 de ani!

Și legislația? Una dintre ideile pe care le-am susținut la reuniunea ETINED, atât în grupul meu de lucru („Integritatea Academică și Plagiatul”) cât și în ședința plenară, a fost următoarea: e necesară acum aducerea la zi a elementelor legislative în statele membre UE pentru a identifica și rezolva fisurile, vulnerabilitățile care privesc Educația. Nivelul corupției, dar și al integrității sunt rezultatul incongruităților, al lipsurilor, al măsurilor neclare sau necorelate care permit aceste vulnerabilități. ETINED ar putea fi eficient în această problemă. Pe de altă parte, am susținut că plagiatul este numai una dintre problemele integrității academice. Integritatea în Educație presupune luarea în considerare a întregului sistem, nu numai a segmentului academic. Plagiatul ca armă politică e o situație specială care cere un răspuns special. După izbucnirea „scandalului” cu plagiatul Ponta, în 2012, la puțin timp, publicam un articol despre acest din urmă subiect, prevăzând folosirea unei noi arme în lupta politică din România: plagiatul. Efectul pozitiv a ceea ce a urmat, grație poziției Comisiei de etică și a conducerii Universității din București, a fost că subiectul a intrat pe agenda publică și că începem să vedem proporțiile dezastrului produs în ani.

Nu am fost singurul care a cerut ca ETINED să ofere Consiliului Europei recomandarea de a observa cu claritate ce nu e în regulă cu legislația privind cadrul educațional, fără a impune uniformizări, căci există diferențe de cultură organizațională în sistemele universitare, educaționale din statele membre. Ideea e ca vulnerabilitățile cadrului legislativ să fie eliminate pentru a putea răspunde mai eficient nivelului sesizant al imposturii academice. În concluziile reuniunii, ideea a fost reținută. Am mai propus, apoi, și crearea unor instrumente puternice pentru instalarea unei culturi a integrității în Educație, un antrenament profesionist al celor implicați în proces și un sistem de schimburi sau o schemă de job-shadowing care să permită diseminarea și aprofundarea practicilor eficiente, efective în domeniul plagiatului și al integrității, în genere. Cred, și am spus clar acest lucru, că ar trebui ca valorile morale să fie afirmate mai puternic, fără ezitare, atunci când mediul academic se confruntă cu problematica plagiatului, a integrității, în genere.

Plagiatul este numai o față a corupției în Educație. Nouă ne lipsesc instrumente puternice de blocare și restrângere a corupției. La reuniunea ETINED, s-a vorbit despre adoptarea și implementarea Codurilor Onoarei în Educație. În unele țări există, funcționează ca măsuri efective pentru prevenție. Dar cum stăm noi cu chestiunea onoarei?

Cunoaștem problema în România? Adică: există analize, rapoarte, evaluări ale plagiatului, malpraxisului academic, al site-urilor care oferă lucrări contra cost? În afara unor inițiative ale Societății Academice Române (SAR), între care cea privind Integritatea în universitățile din România merită reținută, ale asociației GRAUR, centrată mai mult pe plagiat, practic, nu avem astfel de documente care să permită apoi acțiuni eficiente. QAA (Qualitative Assurance Agency for Higher Education – UK) a dat publicității Raportul său despre „Plagiatul în Învățământul Superior” și face trei mari recomandări pentru a preveni, restrânge plagiatul: universitățile și angajatorii ar trebui să conlucreze, e necesară abordarea legislativă mai hotărâtă a fenomenului, companiile care vând spații de publicitate, ca și motoarele de căutare, ar trebui să limiteze accesul serviciilor de „contract cheating”, „ghostwriting”.

Dar, cum scriam, plagiatul este numai o față a corupției în Educație. Nouă ne lipsesc instrumente puternice de blocare și restrângere a corupției. La reuniunea ETINED, s-a vorbit despre adoptarea și implementarea Codurilor Onoarei în Educație. În unele țări există, funcționează ca măsuri efective pentru prevenție. Dar cum stăm noi cu chestiunea onoarei? Desigur, e o altă discuție. De ce n-am putea-o face de actualitate? Mai ales dacă, la intrarea în sistemul Educației, vei semna un astfel de Cod? Aud râsete? Da, dar dacă există structuri care monitorizează felul în care acestea funcționează, parcă situația se schimbă, nu-i așa?

Cred că universitatea în România ar putea să își creeze acele instrumente, acel context funcțional al eticii, integrității și transparenței care să așeze studiile, studenții și corpurile profesionale ale Educației pe direcția corectă. Câțiva pași s-au făcut în această direcție, în anul care se termină. Vectorul politic va indica dacă etica și integritatea în universitate sunt pilonii unui edificu important sau numai lozinci ale unei simulări. Resurse valoroase din mediul academic așteaptă un semnal exact în această direcție.

Text publicat pe blogul autorului. 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • asa, ca un rezumat sau o concluzie, e o consecinta a unei autonomii universitare timpurii

    fara indoiala ca cea mai indreptatita cale este autonomia universitara , ca institutie, dar la unii asta inseamna 800 de ani de revolte studentesti si greve ale cadrelor didactice - cu pierderi de capete, la propriu si cautari ale eticii academice - iar la noi doar cativa ani de tuns iarba in fata universitatii
    • Like 0
  • La noi, s-a abandonat comunismul dar s-au perfectionat si se mentin metodele comuniste in toate institutiile statului.
    • Like 0
  • Multe felicitări și, mai ales, mult succes în continuare.
    Și doar o scurtă completare: Nu doar că nu avem (destule) reglementări privitor la etica academică, dar prea adesea "școala" instruiește elevii chiar pe direcția plagiatului (gen adu-mi tu un referat ca să-ți pot da nota de trecere), sau chiar prin manuale școlare realizate "copy-paste" ! Am avut chiar un interval de câțiva ani în care pe situl MEN apărea reclama unui asemenea "serviciu". Iar despre cursurile de Etică și deontologie din facultăți...
    • Like 0
  • Mr.Oh check icon
    Expresia "banii sunt ochiul dracului" poarta in sine nu condamnarea banilor in sine ci importanta lor pentru individ. Azi umanitatea nu mai cauta valori absolute ci relative. majoritatea oamenilor isi masoara respectul de sine si acorda respect in functie de banii din portofel. Nu mai conteaza cum ajungi la bani. Ai bani atunci esti valoros. Banii de cand nu mai au acoperire in aur reprezinta doar munca. Cresterea demografica permanenta presupune o crestere sistematica a nevoilor si cererii. Aceasta cerere este reflectata prin tiparirea de bani si indatorare. Cand ai o bancnota in mana, ai de fapt o promisiune ca cineva isi va onora datoria si va munci. Si te rogi ca pana ajungi tu in piata sa iti cumperi merele lumea sa-si fi platit datoria. Insa lumea continua sa alerge dupa bani. Si ca sa obtina bani cu efort minim, daca se poate fara sa munceasca deloc, sunt dispusi sa minta, sa fure, uneori chiar sa ucida.
    Dramatic e ca mediul academic, unde se presupune ca nivelul de intelegere al realitatii, al actiunilor si consecintelor acestora, incepe sa se degradeze sub presiunea strazii si a culturii mediocritatii. Dar asta face parte din natura umana. Fiecare alege calea minimei rezistente pana cand intampina o criza. Societatea in care traim e intr-o profunda criza. Lumea se comporta de parca banii ar avea valoare. Unii mai isteti ii imobilizeaza. Valoare mai mare decat competentele si capacitatea de adaptare (luciditate, ratiune, intuitie, empatie, constiinta) nu exista. Si educatia ar trebui sa insiste pe aceasta idee. Societatea ar trebui sa insiste pe aceasta idee. E singura care asigura progres si supravietuirea unei specii. Banii si bunurile sunt doar niste constructii sociale, azi sunt maine nu sunt. Si cine a trait un razboi intelege asta.
    • Like 0
  • E interesant ce întorsături pot lua și deciziile universitarilor în probleme de fals la nivel academic. Altminteri, cred că problema plagiatelor în tezele pentru diferite titluri universitare, de la licență la doctorate, destul de răspândită și destul de tolerată ca să mai fie adusă și în politică pentru ca unii dintre politicieni să poată spera că astfel vor rezolva cu mai mult succes desființarea adversarilor. După cum vedem lucrurile mai mult se încurcă, nereușindu-se decât o răscolire a mizeriei și în mediul universitar. Carevasăzică, vedem că respectivul titlu de doctor rămâne valabil, deși s-a recunoscut că respectiva teză e submediocră. Autorul are toate drepturile să-și păstreze funcția, prezentând pentru societate garanția că, de pe poziția ce i s-a rezervat, va putea să contribuie alături de colectivul de colaboratori (parcă mai apăru cu câteva zile în urmă încă unul de pe acolo pe un filmuleț cu niște expresii demne de un mardeiaș de soi, fără importanță, ca și teza luată în discuție) la eradicarea fenomenului de mare corupție, în deplină moralitate și în spiritul legii.
    • Like 0
  • cu intentia de a spune ceva mai multe - mai tarziu - incep cu o gluma: putem sa ne linistim , nu suntem singuri pe lume;
    citeam acum 2-3 ani ca profesorii emglezi au ajuns la concluzia ca se poate copia/trisa la examene , cu ajutorul telefonului mobil (elevul cu care comentam asta, mi-a zis :"da' mult le-a trebuit")
    si, imi puneam intrebarea (stiu si raspunsul sau il stim cu totii) : oare plagiatul se rezuma la cariva (primi) ministrii sau cativa primari?
    sau numai la lucrari de doctorat?
    • Like 0
    • @ corneliu apostol
      Întrebarea cu care încheia dl. Corneliu Apostol mă determină la 2 răspunsuri scurte:
      1. La noi de peste 12 ani Profesorul Dorin Isoc a fondat grupul pentru integritate academică (GRAUR) și s-au identificat sute de lucrări plagiate, și sute de cadre universitare ca plagiatori ... (vedeți și grupul "Școala Școlii" de pe FB).
      La noi, până la scandalul cu plagiatul lui Ponta, subiectul acesta al deontologiei didactice nu s-a prea făcut auzit (nici măcar în legătură cu "Savanta noastră de renume mondial" și aceia care i-au acordat titlul de doctor!). Asta în timp ce, chiar și prin universități din Australia, nu numai că există cursuri de Etică și Integritate Academică", dar studenții capătă teme de analiză/identificare ... Și există precizate clar normele de etică!
      • Like 1
    • @ Jalobeanu Mihai
      problema e mai mult decat generala (generalizata),
      lucrarile de licenta se fac (nu toate, fara indoiala) cam multe , avand ca "sursa" lucrari din anii anteriori. desigur daca ar fi sursa bibliografica nici nu ar fi rau - dar de fapt sunt reproduceri, acum cu salvarea pe un stick sau similare deja cred ca se negociaza formatul electronic.
      la o comisie de doctorat exista un conducator, cativa referenti, si dupa toate inca un referent din partea comisiei superioare - pe acestia nu ii intreaba nimeni?
      nu cursurile de etica ar fi solutia ci un nucleu sanatos care sa o rupa cu "cutuma" universitara actuala;
      la universitaile noi, asa ceva nu pare posibil, nu are cum sa existe, la cele private, doar daca finantatorii si-ar dori-o (ce a ce nu pare plauzibil), la facultatile de traditie ar mai fi o sansa, dar vor fugi candidatii (asta daca s-ar/i-ar pune pe treaba) ;
      dar si aici e dificil de (re)constituit un nucleu , din cauza diluarii sistemului si din cauza "aprovizionarii" (improspatarii) cu material deja compromis (din generatii deja viciate de acest sistem)
      (o facultate de "calculatoare" nu poate angaja un asistent de valoare din cauza deosebirii de salarizare , care in domeniul IT este enorma, intre universitate si domeniul privat, asta ca exemplu)
      • Like 1
    • @ corneliu apostol
      Scriam de cursuri de etică, pentru că sunt atâția tineri care nu concep/înțeleg că reproducerea unor "texte de pe Internet" ar fi o fraudă (câtă vreme accesul e liber și au tot practicat așa ceva chiar la recomandarea unor "dascăli" din școală (poate unii mai isteți au și observat că în manualul de informatică apar reproduse texte de pe e-referate.ro). Prin alte părți/universități din lume studenții capătă teme de verificare a originalității unor lucrări-articole (iar asta deja de 10-15 ani). La noi însă a luat avânt meseria de realizare de referate pentru comercializare (evident ne-impozabilă)
      • Like 0
    • @ Jalobeanu Mihai
      mi-e greu sa cred ca cel care copiaza la un examen sau "plagiaza" (la nivelul la care se intampla, cred ca a spune plagiat , e chiar exagerat)*), deci imi vine greu sa cred ca nu stie ca e ceva fraudulos
      la alta scara , ar fi sa presupunem ca cei care fraudeaza niste milioane o fac fara cunoasterea culpei .
      dar poate ca ar trebui cineva sa explice ca sursele ca internetul sau sursele din biblioteca pt cei mai traditionalisti, sunt acolo pt informare si nu pt compilare -
      e un prag greu de definit, fiind mereu mobil/flexibil, acum sub ochii nostri si e o intrebare cat pot sa iau de acolo, cat sa le amestec,
      daca pun ghilimele si citez sursa nu mai e plagiat - dar mai e , totusi, lucrare?
      cate ghilimele incap totusi, intr-o lucrare ca sa mai fie "originala"?
      fara indoiala ca depinde de domeniu,
      pe partea stiinte exacte si tehnice , poate ca e mai usor de cuantificat dar pe domeniul stiinte "umaniste", tare greu va fi.
      da, la asa ceva e bun un congres international, pt ca poate mai afli ceva din ofurile participantilor.
      *) ca sa citez un parlamentar roman, "daca toata lumea incalca legea, inseamna ca nu mai e ilegal" - citare aproximativa
      • Like 0
    • @ Jalobeanu Mihai
      altfel, da sunt de acord cu dv si cu tot articolul
      dar eu cred ca "purcica-i moarta in cotet" ar rezuma mai bine starea reala a sistemului de invatamant
      • Like 1
    • @ corneliu apostol
      În încheiere, desigur că sunt și eu de acord cu cele spuse/scrise de dl. Apostol. Acum 10-12 ani eu încercasem să organizez un curs pentru a-i instrui pe profesori în depistarea plagiatului, dar n-am avut cursanți :-).
      Dl. Funeriu spre sfârșitul mandatului la MEN decisese că fiecare universitate e datoare "să achiziționeze un soft anti-plagiat" (nu să utilizeze ci doar să-l cumpere :-) Ca urmare o firmă din Polonia a ajuns să ofere asemenea servicii... prin simpla căutare cu Google, căci stocul de lucrări din anii trecuți este bine păstrat în arhivele universităților. Până acum 6-7 ani, singura instituție din țară care practica verificarea anti-plagiat, era Univ. de Apărare "Carol I", la conferințele eLSE. O făceau pentru rezumatele cu care se înscriau doritorii. Atunci când m-am interesat mai serios de subiect (discutând cu principalul organizator), mi-a fost dat să aud că a trebuit să respingă aproape jumătate din lucrări căci și rezumatele erau preluate din alte publicații...
      Eu mă limitasem în comentariile anterioare la cauzele specifice școlii românești, fără a discuta aspectele juridice. Am menționat amploarea plagiatului în rândul cadrelor didactice active din învățământul superior. După știrea mea (evident nu am acces la toate datele) a existat doar un singur caz, un singur cadru didactic din învățământul superior căruia i s-a desfăcut contractul de muncă acum vreo 5 (sau poate chiar 7?) ani, nu atât pentru plagiat cât pentru că-și pusese și șeful în chip de coautor la lucrarea ce provocase scandalul. Dar chiar și acestă unică sancțiune disciplinară s-a "diluat", personajul fiind "recuperat" și chiar promovat la o universitate privată. Am amintit listele cu profesorii universitari în exercițiu dovediți, de echipa "GRAUR", de ani de zile ca plagiatori (cu compilații "copy-paste" prin felurite volume sau reviste cotate ISI... Nu numai că "împricinații" nu și-au pierdut pozițiile, dar e limpede că n-am auzit să fi fost măcar verificați în privința modului cum analizează tezele studenților... Iar în lumea studenților informațiile astea circulă și, din păcate, prea puțini aleg facultatea în funcție de pedanteria și cinstea cadrelor didactice... Echipa dela România Curată a realizat și menține o clasificare a instituțiilor de învățământ superior din țară după nivelul integrității academice. Dar din păcate, prea des, la noi nu hoții sunt penalizați, ci mai degrabă tocmai aceia care sesizează frauda.
      În Germania, când s-a identificat plagiatul ministrului von Guttenberg (atunci când, conform reglementării de acolo, teza a apărut publicată), plagiatorul a "scăpat" doar cu 5 ani de muncă în folosul comunității, dar conducătorul de doctorat a fost exclus din învățământ! Ne place însă să credem că plagiatul în zilele noastre se practică în toată lumea.
      Am mai scris deja că în perioada acelui scandal din Germania, la noi, chiar și pe situl MEN a rezistat câteva luni bune reclama unei firme tip e-referate.ro . Să nu uităm că-i vorba de un comerț deosebit de rentabil și ne-impozabil !
      • Like 0
    • @ Jalobeanu Mihai
      covarsitor,
      eu voiam sa povestesc carteva cazuri punctuale (sau anecdotice) dar mi se pare inutil(inutil, mult sub, pt valoarea/nivelul discutiei)
      dar poate destainuindu-ne ici, colo, mai reparam ceva;
      ideia ar fi sa convingem inca cativa, ca nu suntem singuri si ca cei care cred in altceva (in varianta asta) , altceva decat manaria intr-o lume academica ar putea fi impreuna.
      • Like 0


Îți recomandăm

Protest 10 august

„Dacă se rostesc astfel de cuvinte cum face Liviu Dragnea, adică moarte, omor, bătăuşi, droguri, fascişti, toate sunt calculate, repetate de domnul Dragnea şi de consilierii săi pentru a construi o justficare în ochii opiniei publice a unor intervenţii asupra manifestanţilor anti-PSD care, până acum nu au comis nicio violenţă”, spune Cristian Tudor Popescu. (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult