Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca
La nivel global, vara care a trecut a reprezentat cel mai călduros interval de timp cu temperaturi-record comparativ cu perioada instrumentală (anii 1850). Ultimii 5 ani au fost cei mai calzi de până acum.
În România, temperaturile înregistrate în luna august au fost mai mari cu 1,8 grade Celsius față de media temperaturilor lunilor august din perioada de referință a Organizației Mondiale a Meteorologiei: 1981-2010. Față de media intervalului 1961-1990, temperatura lunii august 2019, la nivelul României, a fost mai mare cu 2,8 grade Celsius! Pe scurt, clima se schimbă peste tot. Tendința de încălzire globală este evidentă, iar noi, ca specie, fie ne adaptăm, fie ne îndreptăm spre extincție.
Despre ce ni se întâmplă, ce ne așteaptă și ce putem face împreună am discutat cu Roxana Bojariu (foto), director al Departamentului Climatologie din cadrul ANM.
Foto: George Călin/Inquam Photos
Schimbările climatice testează limitele omenirii din multe puncte de vedere. Cât putem rezista noi, ca specie, și care ar fi punctul extrem, dincolo de ținta de 1,5 grade Celsius, de la care nu mai există cale de întoarcere?
În perioada sa de evoluție, de câteva milioane de ani, specia umană a mai trecut prin perioade de schimbări climatice și s-a adaptat. Problema este că schimbările climatice din trecut se manifestau pe o scală de timp mult mai mare, în zeci sau sute de mii, uneori de milioane de ani, permițând speciei umane să se adapteze natural.
Acum, rata de schimbare este foarte accentuată pentru că avem de-a face cu cauze diferite de cele dintre trecutul geologic. Noi am consumat în 200 și ceva de ani combustibilul fosil creat de natură în sute de milioane de ani, am scurtcircuitat cicluri ale carbonului, iar acum avem în atmosferă o concentrație de CO2 cu 40% mai mare decât cea din 1750, când considerăm că începe era industrială.
Concentrația metanului în atmosferă s-a dublat, au crescut concentrațiile oxidului de azot și ale altor gaze care sunt radiativ-active (lasă să treacă radiația solară directă, menținând radiația de undă lungă emisă de suprafața încălzită de soare). Cu cât concentrația de gaze crește, cu atât sistemul menține mai multă căldura. Pentru a se echilibra, sistemul este împins către o nouă stare climatică.
Imaginea de ansamblu de la nivel global este compusă din foarte multe situații punctuale, cele care ne afectează, de fapt.
Așa este. Noi nu simțim creșterea temperaturii medii globale, ci ce se întâmplă în comunitatea noastră, într-un loc anume. Zona arctică, de exemplu, se încălzește de peste două ori mai mai mult decât media globală. Răspunsurile locale sunt diferite, iar ele nu se manifestă doar în creșterea temperaturii, care este doar unul dintre semnele schimbării. Pentru că în sistem există acum multă căldură, avem și o umiditate foarte mare (mai mulți vapori de apă în atmosferă). Căldura și umiditatea în exces sunt transportate de sistemele de vreme ce capătă astfel manifestări extreme, comparativ cu ce eram obișnuiți în trecut.
Dacă vorbim despre ceea ce poate suporta specia umană, să ne gîndim și la caracteristicile sistemelor sociale din diferite părți ale lumii. Există zone deosebit de vulnerabile din punct de vedere climatic, influențate și de specificul social și economic, ceea ce se traduce prin capacități diferite de adaptare la schimbările climatice ale diferitelor populații.
În cazul țărilor slab dezvoltate, infrastructura, cercetarea, sistemele de sănătate și învățământ nu reușesc să facă față schimbărilor însemnate ce au loc într-un timp foarte scurt. Răspunsurile sunt inegale în funcție de structura administrației sau calitatea infrastructurii.
Vorbim de ținta de 1,5 grade creștere a temperaturii medii globale până la finalul secolului (conform Tratatului de la Paris) comparativ cu temperatura medie din epoca preindustrială (a doua jumătate a secolului 19). Ținta este globală, doar că noi trăim schimbarea local, iar această schimbare începe să capete aspecte dramatice în unele zone ale Terrei, chiar dacă nu am ajuns la 1,5 grade Celsius. (În prezent, creșterea temperaturii globale a ajuns la aprox. un grad Celsius față de cea a intervalului 1850-1900.)
În insulele din Pacific, nivelul oceanului a crescut datorită schimbărilor de până acum, forțând, în unele cazuri, locuitorii să le părăsească și să ceară azil climatic. Din păcate, noțiunea de azilant climatic nu este reglementată de legislația internațională, motiv pentru care Australia și Noua Zeelandă au respins astfel de cereri.
Ce se va întâmpla când vom ajunge la limita de 1,5 grade Celsius?
Cu cât ne apropiem de această limită, cu atât lucrurile se vor înrăutăți și impacturile schimbării climatice se vor extinde atât de mult încât nu va mai fi foarte ușor să putem face față schimbării, la nivel global. Vom avea uragane mai intense, există probleme mari în zona arctică, unde gheața se reduce și ca extindere, și ca grosime. Probleme sunt și în cazul permafrostului (solul permanent înghețat), care se topește. Este greu, așadar, să vorbim despre o limită unică pentru că există comunități care deja resimt puternic efectele și care sunt nevoite să își schimbe dramatic modul de viață acum, nu peste 30 de ani.
Transformările vor fi de nesuportat peste tot, acum sunt de nesuportat doar în anumite zone.
Ce putem face acum este să cumpărăm timp, să oprim goana nebună spre distrugerea noastră, nu a planetei, care se va echilibra, dar fără noi. Putem face asta prin reducerea emisiilor, prin stabilizarea schimbărilor pe care le-am produs deja în sistem astfel încât să ne putem adapta într-un ritm normal, care să nu pună problema dispariției speciei noastre și a celor de plante și animale pe care le tragem după noi. Capacitatea de adaptare a speciei, respectiv a comunităților, este limitată și se poate ajunge la extincție.
Cât de pregătită este România pentru adaptarea la schimbările climatice, la ceea ce urmează să ni se întâmple, ținând cont de specificul politic, științific, educațional al zonei noastre?
Temperaturile medii lunare înregistrate pe teritoriul României în intervalul ianuarie-august 2019 (în grade Celsius)
Norocul nostru este apartenența la Uniunea Europeană, lider mondial în acțiunea climatică. Avem o strategie națională privind schimbările climatice, o parte însemnată referindu-se la adaptare. Desigur, aceasta necesită actualizări și reevaluări sistematice și continue. Din punct de vedere științific, cel puțin din perspectiva modelării și a analizei privind proiecțiile viitoare, avem resurse bune pentru a ne adapta în noile condiții climatice, decuplându-ne, în același timp, dezvoltarea socio-economică de carbon. În acest context, lucrăm alături de colegii noștri europeni. Important este să analizăm situația actuală și să identificăm cât mai bine soluțiile de diminuare a emisiilor și pe cele de adaptare ce se pot aplica în viitor.
Putem oferi colegilor din domeniile de cercetare socială și economică date climatice care, pentru ei, ar trebui să constituie baza pentru scenarii de cuplare interdisciplinară a schimbării climatice cu schimbările sociale și economice, astfel încât să construiască scenarii de dezvoltare durabilă a societății românești. Aici nu suntem foarte eficienți și trebuie să lucrăm mai bine împreună, climatologi, economiști, sociologi. Datele oferite de climatologi sunt rar folosite de sociologi și economiști. Pe de altă parte, avem nevoie de o corelare a strategiilor și de un efort susținut de tip proactiv, nu reactiv. Trebuie să corelăm strategia privind schimbările climatice cu cele pentru energie, sectorul financiar, dezvoltare a capacității administrative. Trebuie să ne dezvoltăm, ca țară, în noile condiții, fără a ne agăța exclusiv de aspectul fatalist al schimbării climei, găsind oportunități adaptate la condițiile noastre specifice. Un exemplu: schimbarea climei, în România înseamnă și un sezon turistic mai lung, pe litoral, în timp ce alte destinații de vacanță, de la țărmurile Mediteranei, ar putea scădea ca atractivitate din cauza temperaturilor mult mai mari, a incendiilor de vegetație mult mai puternice și mai extinse în condițiile schimbării climatice. Suntem pregătiți să fructificăm o astfel de oportunitate?
Ce se va întâmpla cu țara noastră în noile condiții complexe? Avem, din păcate, tendința de a crede că putem trăi la infinit independent de lumea care se schimbă pe zi ce trece. Vom fi nevoiți să fim deschiși, sincroni cu lumea, proactivi pentru a nu pierde cursa evoluției durabile.
Ce ne lipsește nouă, ca români, pentru a fi prezenți în identificarea de soluții bune pentru noi, până la urmă?
Seriozitatea în tot ceea ce întreprindem, acțiunea colectivă sistematică, decizia politică în interes public și politici fundamentate științific. Deciziile informate științific fac necesară existența unui sistem academic și de cercetare performant, ceea ce presupune, din start, un buget decent pentru cercetare (cel puțin 1% din PIB, cum ne-am angajat față de Uniunea Europeană, nu 0,17% cât este acum). Trebuie să fim conștienți că toate sectoarele economice sunt afectate de schimbările climatice și că avem nevoie de o abordare interdisciplinară. Pentru a putea respecta țintele asumate prin Tratatul de la Paris, limitând creșterea temperaturii medii globale, până la sfârșitul acestui secol, la 1,5 grade Celsius față de nivelul preindustrial, trebuie să ajungem la o neutralitate climatică până în 2050, adică ceea ce emitem să fie echilibrat prin absorbția de către rezervoarele naturale și prin tehnologii avansate de captare și sechestrare a carbonului în rezervoare artificiale.
Sectorul privat are un rol esențial în tranziția spre un nou tip de economie (în condiții de neutralitate climatică), generându-și profitul într-un mediu de dezvoltare în armonie cu natura, prin găsirea și finanțarea unor soluții verzi, prin crearea unor locuri de muncă verzi. crescând durabil calitatea vieții. Sectorul privat aduce dinamismul necesar evoluției în condițiile schimbării climatice. Pentru a-și îndeplini rolul, sectorul privat are nevoie însă de politici publice noi care să asigure un mediu predictibil, cu reguli predictibile, ajustate și ele condițiilor climatice și socio-economice în schimbare.
Avem nevoie de o calitate mai bună a educației, de o creștere a interesului pentru învățare continuă – transformările cărora trebuie să le facem față ne cer asta. Trebuie să facem un salt cultural, să ne schimbăm comportamentul de la nivel personal, la nivelul comunităților locale, de la nivel național până la nivel european și global. Nu trebuie să fim prizonierii unei abordări superficiale. Va trebui să ne depășim propriul contur spațio-temporal pentru a face față noilor provocări. Azi, mulți dintre noi nu privim în viitor. Politicienii noștri trăiesc în marja aranjamentelor de moment, nici măcar dincolo de un ciclu electoral complet. În România, la nivel politic, se discută foarte puțin despre schimbările climatice și atunci se preiau sloganuri auzite la Bruxelles. Nu există dezbateri politice și civice serioase privind posibile soluții de dezvoltare în condițiile schimbării climatice, așa cum există în alte țări. Și este păcat.
Până la urmă, adaptarea la schimbarea climatică nu înseamnă întoarcerea în peșteri sau o reducere a calității vieții, ci un trai mai bun, ceea ce este posibil folosind știința și tehnologia, într-o societate unde există un echilibru între principalii actori de pe scena publică (stat, mediul privat, ONGuri, cetățeni). Dialogul permanent și colaborarea dintre acești actori publici sunt absolut necesare pentru a face față schimbării climatice și impacturilor sale multiple, sociale și economice, atât ca persoane, cât și ca societate.
Articol publicat pe site-ul autoarei.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Hai sa divagam ce se va intampla cand temperatura va creste cu 1,5 grade cand ea a crescut cu 0,2 grade, Deci absolut nesemnificativ
Acordul de la Paris obliga tarile occidentale sa ia masuri drastice imediate si lasa Chinei o marja de vreo 30 de ani. O fi corect?
Tranzitia economiei pentru reducerea poluarii se va realiza prin inovatie si goana dupa profit in conditii de competitivitate si eficienta nu prin gargara si subventii nelimitate. Prin capitalism si regulile economiei de piata, prin continuarea cresterii nivelului de trai in lumea a 3-a nu prin sloganuri si frica indusa permanent prin informatii trunchiate si campanii de presa.
Tot aud de conștientizare, să facem ceva până nu-i prea târziu. Tot aud de lamentări și strigăte isterice cu gura strâmbă (prietenii știu cine, dar de ce nu).
Bun, atunci să auzim și de un plan viabil. Nu unul în care unii se chinuiesc și alții râd. Practic, ce-i de făcut. Si fără utopii sau povești sf. Partide ecologiste dornice de putere, campanii de presă mascate în care interesul e cu totul altul decat cel proclamat, asta am mai văzut. Practic, ce se poate face. Fără asta e totul o vorbărie fără finalitate.
Primii pași către non-consumerism, vreau să zic, fiindcă într-o societate consumeristă, drumul spre autodistrugere e asigurat.
Practic ai două metode:
Una, prin oferirea propriului exemplu, arăți celorlalți că se poate și că ți-e mai bine, aproape sută la sută oamenii îți vor urma exemplul.
A doua, și asta e mult mai complicată/importantă, e să creezi totuși separare, să nu te amesteci prea tare cu cei ce consumă fără număr și cărora nu le pasă.
Consecințele dezastruase să le cadă MAI ALES lor în cap, cele financiare, de fapt.
Dacă o faci pe asta, în două săptămâni toți au sărit jos din vagonul consumerist.
UN lucru pe care tovarășii ăștia îl urăsc din rărunchi e să fie „luzzări”. Să și-o ia ei singuri, bineînțeles, pentru că sunt ciumeți.
Schimbare instantanee garantată.
1. Oare chiar putem s-o facem, la modul realist ? Pana acum am eșuat lamentabil. de ce credem ca în viitor s-ar schimba mare lucru?
2. Si oare chiar e TOT ce putem face?
2.1 La începutul articolului ați folosit un cuvânt cheie: "adaptare". Oare nu-i mai înțelept sa încercăm sa ne pregătim de pe acum pentru o planeta "fierbinte" în loc sa încercăm doar sa stopam un proces fără cea mai mica garanție ca vom reuși?
2.2 Uneori mi se pare ca omenirea e încremenita în proiect Un caz de biais "what you see is everything there is" colectiv. Ne-am blocat pe CO2 (sau unii indicatori economici, nu doar ecologia suferă de asta ci și alte domenii) și nu mai vedem nimic altceva. Poate ca ar trebui căutate și alte abordări și studiate serios și alte potențiale soluții.
"Știința" asta care doar "trage semnale de alarma" de zeci de ani e jalnica după mine, e activism, nu știința. Eu am 100% încredere în știința însă deocamdată vad activism și decizii politice populiste și contradictorii (de ex renunțarea la nuclear, în plina lupta anti co2) bazate pe asa-zisa știința. Și câte o suedeza isterica care cere indonezienilor sau nigerienilor sa mai strângă cureaua pentru binele planetei....