Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

În câte filme românești se mănâncă, de fapt, ciorbă? Anatomia unui mit

Dragos Bucur - ciorba

foto captura youtube  „Polițist, adjectiv”

„Nu mă uit la filme românești pentru că nu vreau să văd încă unul în care se mănâncă ciorbă”. De câte ori nu ați auzit sau folosit scuza asta, ori de câte ori ați fost provocați să vedeți un film autohton? Ciorba din filmele românești a devenit, în ultimii 15 ani, unul dintre cele mai puternice clișee asociate producțiilor de la noi, metafora pentru cadrele lungi și plictisitoare, pentru poveștile realiste și gri, pretextul pentru a refuza din start un film românesc. Ciorba, iubită de români în farfurie, dar urâtă de aceiași români pe marile ecrane. Cum s-a ajuns aici, cât din ciorba din filme e zarzavat și cât mit? Am aflat dintr-o discuție foarte interesantă de la festivalul Anonimul, care are loc an de an în Delta Dunării, la Sfântu Gheorghe.

În realitate, sunt foarte puține filme românești făcute după anul 2000 în care se mănâncă ciorbă. Câte sunt, de fapt?

“Vreo 7 sau 8, începând cu Noul Val, de la Cristi Puiu cu «Moartea domnului Lăzărescu» (2005) până în prezent, în condițiile în care se fac zeci de filme în fiecare an. Astea sunt toate”, spune Monica Felea, distribuitor de film, Bad Unicorn. 

Ducând calculul Monicăi și mai departe, rezultă că doar 1% din filmele românești conțin scene în care actorii mănâncă ciorbă. Un procent extrem de mic comparativ cu forța clișeului. De unde a pornit?

“Toata povestea cu ciorba din filmul românesc e din «Polițist, adjectiv» (2009) și i-am zis lui Corneliu Porumboiu: «E numai din vina ta!»”, a explicat Monica Felea.

Monica Felea, Bad Unicorn

“Asta e o preconcepție majoră pe care a lansat-o domnul Porumboiu cu celebra lui ciorbă, dar ciorba nu am inventat-o noi. Să ne aducem aminte de finalul de la «Moscova nu crede în lacrimi», acolo actorul mănâncă ciorbă 3 minute și cineva stă și se uită la el în bucătăria clasică rusească a anilor ‘80”, spune Emanuel Pârvu, actor și regizor a 3 lungmetraje („Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”, „Marocco” și „Trei kilometri până la capătul lumii”).

Tot Emanuel Pârvu recunoaște că nu a mâncat niciodată ciorbă în filmele în care a jucat de-a lungul anilor, și că nici actorii din filmele sale nu au fost nevoiți să facă asta.

“Actorii din filmele mele mănâncă gogoși, pește, beau vitamine, mănâncă pizza, Nutella cu biscuiți, în «Meda» mănâncă jumări cu ceapă.”

Așadar, în 2024, ciorba a dispărut de tot din filmele românești și a fost înlocuită de pizza, burgeri sau gogoși, plimbări lungi, așteptatul în stația de autobuz sau metrou sau schimbatul posturilor tv din telecomandă, dar sintagma este în continuare folosită.

“În filmele de artă e nevoie de cadre lungi în care personajul se plimbă, sau privește în zare sau mănâncă 2-3 minute o ciorbă pentru a-ți da timp ție, ca spectator, să procesezi emoția sau informația, să îți dea voie să îți așezi niște lucruri”, explică Monica Felea.

Deci da, există un echivalent al ciorbei în filmele de autor românești și europene, dar asta nu înseamnă că scuza care funcționa acum 10 ani este încă valabilă în 2024.

“Vino, uită-te și alege-ți! E imposibil să nu îți placă ceva”

În acest moment, în România se fac filme de gen, animații, horror-uri, thrillere, comedii, comedii de public, comedii comerciale și de autor. Iar noul val care se conturează nu seamănă cu nimic din ce s-a făcut până acum. E suficient să te uiți la cum arată debuturile tinerilor cineaști de la festivalurile de film.

“Asta le spun celor care invocă ciorba: «Vino, uită-te și alege-ți! E imposibil să nu găsești ceva care să îți placă și cu care să rezonezi»”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Francisc check icon
    Un subiect excelent ăsta cu enigma „în câte filme românești se mănâncă ciorbă”...

    E întrebarea care limpezește marile îndoieli ale cinematografiei noastre. În loc să ne întrebăm de ce înghițim rahatul cu polonicul (la scara întregii societăți mioritice!), ne întrebăm câte linguri de ciorbă (nu e specificat felul acesteia) mănâncă fiecare actor pe minut...

    Suntem în anul Domnului 2024. Câte dintre filmele produse după 1989 (în care nu se mănâncă ciorbă, și la propriu și la figurat!) au fost promovate și difuzate de televiziunea națională, aia devenită instant liberă în primele minute ale „revoluției”?

    Să fim serioși, tovarăși! Sau măcar să încercăm...

    • Like 2
  • RazvanP check icon
    Deci "nu se mănâncă ciorbă, se mănâncă pizza"! :D
    Ideea e că filmele românești nu se pot dezbăra de eticheta de "artă"! Nu, nu te duci la cinema ca să te "bucuri" de scene lungi, te duci ca să te relaxezi și atât. Fix de asta "fac furori" pe la festivaluri dar sunt irelevante ca box-office.
    • Like 4
    • @ RazvanP
      Francisc check icon
      Cinematografia este a șaptea în „clasamentul” artelor. Filmele românești mai au drum lung de parcurs pentru a fi numite „artă”, domnule RazvanP.

      Trăim vremuri în care „actul de cultură” înseamnă burgher, șaorma. coca-cola și pop-corn. Nu te duci la cinema ca să vezi un film bun, te duci să te „relaxezi” și atât...

      Noi, inventivi cum suntem, am descoperit a opta „artă”. Se numește manele și se consumă cu orice ocazie.
      • Like 3
    • @ Francisc
      RazvanP check icon
      ARTĂ făceau francezii și italienii în anii '60-70. Acum nu mai are nimeni răbdare pentru "cadre lungi" și priviri interminabile, indiferent cât de mult și-ar dori autoarea. Au mai mulți privitori filmulețele cu pisoi de pe FB decât filmele "de artă", indiferent dacă sunt românești sau nu.
      • Like 3
    • @ RazvanP
      Soso check icon
      "Un barbat si o femeie", Claude Lelouch, 1966, un film in care pana si faptul ca e filmat alb-negru are o semnificatie. Sau "Hoti de biciclete", Vittorio de Sica, 1948. Da, atunci inca cinematografia era privita ca un mod de a face arta, mai mult decat un mod de face bani. Ma rog, un mod de a face bani prin arta, nu un mod de a face bani punand in fata publicului sub-productii de genul celor promovate de Marvel de exemplu. Deocamdata, cinematografia europeana e total diferita de cea americana. Inclusiv filmele comerciale, sa zicem politiste sau de actiune, europene, sunt de o alta calitate decat cele americane.
      • Like 3
    • @ Soso
      RazvanP check icon
      Perfect de acord, cu precizarea că în cazul cinematografiei românești singura asociere la cea europeană "de artă" este pur geografică.
      • Like 1
    • @ RazvanP
      Radsub Radsub check icon
      numai arta e in miami bitch, taximetristii, teambuilding, rozeta.....
      • Like 1
  • Făcutul de film, și nu doar în România, este o bulă, pe care o posedă cei care au acces la finanțare, iar cum ”cei aleși” au fost întotdeauna puțini, ideile pe care limitele acestora le pot accesa sunt și mai puține. ”Lămuririle” propuse să justifice ” obsedanta ciorbă” nu conving, fie pentru că vin din partea unei persoane cu anvergură locală, fie pentru că conțin inexactități. Scena cu ciorba de 2-3 minute nu poate genera ”artă” în mintea privitorului pentru că tot ceea ce depășește 5-7 secunde este surplus pentru orice decizie de ”like”. Scenele plicticoase din filmele românești vin din puținătatea finanțării, cumulată cu precaritatea cunoștințelor despre producție și regie/actorie ( Maticiuc este producător-scenarist-regizor-actor), directorii de casting se promovează pe ele însele, mijloacele tehnice de capturare a imaginii limitate (se fac filme cu una (1) camere de filmat). Filmele din România suferă în general din cauza sărăciei, aceasta fiind adâncită de incapacitatea de a presta echitate artistică și colocvială de cei care, din nou, sunt dintre puținii aleși... Rezumat: atâta suntem, atâta facem, atâta arătăm!
    • Like 2
    • @ Niculae Moromete
      Nu i-aș băga pe toți în aceeași "ciorbă". Și zic doar atât: "Concurs" – 1982, Dan Pița.
      Am văzut și o grămadă de mizerii care au avut buget de milioane de dolari, deci nu e vorba numai de finanțare.
      • Like 0
  • Indraznesc sa apreciez ca problema nu e noul val, in care se cam mananca ciorba, ci vechiul val (frumos spus, domnule CTP:"filmul surd din Romania muta") in care se manca, sistematic... scuzati, cu totul altceva.
    • Like 0
  • Soso check icon
    Pentru mine "functioneaza" altceva la filmele romanesti vechi sau noi: nu inteleg ce vorbesc actorii pe ecran! Nu stiu de ce sau ce e responsabil pentru asta: dictia actorilor, sunetistii, modul de preluare si prelucrare a sunetelor, echilibrul intre dialoguri si alte zgomote din fundal (muzica sau altceva).
    • Like 4
    • @ Soso
      Marius M check icon
      Intr-adevar, asta e marea hiba a productiilor romanesti : sunetul. Poate pentru faptul ca nu am avut (poate nici nu avem?) o scoala pentru inginerie de sunet. Si lucrul acesta nu a preocupat pe nimeni, nici macar pe regizor sau pe producator, asta e cel mai grav.
      • Like 0
    • @ Soso
      ... asta este școala românească de sunet, asta este sărăcia de mijloace tehnice și profesionale. Nu există profesioniști, există numai pasionați, iar de aici, diferența!
      • Like 2
    • @ Niculae Moromete
      Radsub Radsub check icon
      ma indoiesc ca la cum se aud filmele romanest noi e vorba de uman. un sunetist ar vedea daca ceea ce a prelucrat intelege. sa vezi un fil romanesc cu subtritrare in engleza a nu intelegi nimic din sonor e penibil
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult