Cauzalitate. Ceva îi determină pe anumiți indivizi care se identifică prin apartenența la civilizația islamică să comită atentate teroriste în cele mai reprezentative orașe ale civilizației occidentale.
Ce anume? Care sunt cauzele acestor atacuri și ce vor să obțină prin intermediul lor cei care le-au orchestrat?
S-a vorbit și s-a scris foarte mult despre terorism și în aceste zile, liderii politici, ca de obicei, s-au lamentat și au făcut promisiuni.
Însă puține voci au încercat să ofere răspunsuri la aceste întrebări esențiale. Și mai puține au subliniat faptul că efectele pe care lumea le trăiește astăzi au la bază cauze ce țin foarte mult și de acțiunile sau inacțiunile Occidentului.
Imperialismul și interesele marilor puteri
Timp de mai bine de o mie de ani, civilizația occidentală și cea islamică și-au disputat supremația, până când, prin intermediul revoluției industriale, puterile vestice au luat avansul decisiv. Mai mult decât o reușită a Occidentului, decăderea Islamului a fost rezultatul incapacității acestei civilizații de a ține pasul cu istoria. Opace la progres de la un anumit punct și măcinate de probleme interne, cele mai puternice state musulmane au pierdut lupta cu ele însele înainte de a pierde lupta cu adversarul. A mai fost necesar aproximativ un secol până ca imperiile coloniale ale Vestului, la concurență cu Imperiul Rus, să înglobeze aproape întreaga lume islamică, excepție făcând doar ceea ce mai rămăsese din Imperiul Otoman și câteva teritorii disputate cu rușii sau otomanii (Persia, centrul Peninsulei Arabice). Harta de mai jos prezintă situația globală cu doar un secol în urmă (1914), la debutul Primului Război Mondial, printre ale cărui cauze principale s-a numărat și imperialismul.
Sursa: Wikipedia
Așa cum putem găsi pentru aproape orice, putem identifica și anumite aspecte pozitive ale colonialismului. Însă acestea pălesc în fața crimelor comise, a exploatării nerușinate sau a ținerii în loc. Au trebuit să treacă două conflagrații mondiale pentru ca musulmanii să își poată obține independența. O libertate în cele mai multe cazuri mai mult pe hârtie, deoarece marile puteri au continuat să controleze destinul acestor state. Timp de patru decenii, Occidentul și Uniunea Sovietică au jucat „Friptea” și „Ptiu, ptiu, dictatorul meu!”, fără a le păsa de numărul uriaș de victime și dezastrul provocat. După dispariția URSS, rămasă singura superputere a lumii, SUA a avut nevoie de un 11 septembrie 2001 pentru a-și da seama că politica sa în regiune a fost catastrofală nu numai pentru statele de acolo, ci pentru întreaga lume. În anii care au urmat, beneficiind de sprijinul netăgăduit al aliaților săi, a abordat o politică și mai greșită, adâncind și mai mult această parte a lumii în întuneric. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici în perioada recentă. În ciuda pierderilor de vieți omenești, cel puțin un sfert de milion (ONU, 2015), în ciuda faptului că focul din Siria începuse să arunce scântei peste Mediterană riscând să arunce în aer întreaga Europă, în loc de a se concentra pe găsirea soluțiilor necesare pentru pace, puterile occidentale au perseverat în a juca aceleași vechi jocuri cu Rusia și Turcia.
Interesele marilor puteri și slăbiciunile interne moștenite au făcut ca generații după generații de musulmani să trăiască în război, sărăcie și dictatură. Viața în astfel de condiții poate cu ușurință scoate la lumină ceea ce este mai rău în ființa umană. De asemenea, generează o antipatie puternică față de cei considerați a fi răspunzători. Pentru ca extremismul să-și facă simțită prezența pestilențială a mai fost necesar doar timp.
Războiul nu este război până ce fratele nu-și omoară fratele
„Războiul nu este război până ce fratele nu-și omoară fratele” spune Emil Kusturica în filmul Underground. S-a scris foarte mult pe tema conflictelor din interiorul lumii islamice: majoritatea sunnită (87-90%) contra minoritatea șiită (10%-13%), otomani contra perși, irakieni contra iranieni, kurzi contra turci etc. În privința fratricidului, istoria Islamului nu diferă foarte mult de istoria creștinătății, cel puțin până în punctul în care SUA și URSS au dezvoltat bomba atomică. MAD (Mutual Assured Destruction – Distrugere Reciprocă Asigurată) s-a dovedit a fi în ultimii 60 de ani cea mai de nădejde garanție a păcii între creștini, spre deosebire de valorile creștine care au eșuat timp secole, culminând cu măcelul celor două conflagrații mondiale.
Ceea ce se spune mai rar atunci când se vorbește despre istoria modernă a musulmanilor este că nu de puține ori aceștia au fost asmuțiți unii împotriva celorlalți, îndeosebi în perioada Războiului Rece. Se omite a se spune că, în loc de a căuta pacea și echilibrul, marile puteri s-au întrecut cu fiecare ocazie în a profita politic și economic de pe urma conflictelor dintre aceștia, la fel cum au profitat și de pe urma războaielor dintre musulmani și marii adversari (ex. SUA în cazul războiului dintre URSS și Afganistan). De asemenea, tentativele de unitate precum panarabismul au fost mai curând sabotate decât încurajate, fapt deloc surprinzător ținând cont că majoritatea acestor inițiative au avut printre punctele lor centrale combaterea intruziunilor occidentale.
Nu prea se punctează nici faptul că atentatele care au loc în interiorul lumii musulmane nu sunt de cele mai multe ori simple atacuri fanatice oarbe, ci acțiuni pe care extremiștii le desfășoară împotriva celor considerați de către aceștia a fi marionete ale Occidentului.
Este ceva putred în Europa
Istoria iubește ironia, astfel că, după cel de-al Doilea Război Mondial, numeroși musulmani au fost invitați în Europa pentru a se bucura și ei de valorile occidentale. Sau poate pentru că, după ce s-au omorât fără milă între ei transformând jumătate de continent într-un pustiu, europenii au avut mare nevoie de mână de lucru, de preferabil ieftină, pentru a reconstrui și pentru a-și pune economiile înapoi pe picioare. Ceea ce le-a scăpat însă liderilor politici atunci și pare a le fi scăpat până în ziua de astăzi este că un individ ar putea întâmpina dificultăți majore în a se integra într-o cultură foarte diferită de cea din care provine. De exemplu, este posibil să te simți cel puțin stingher ca musulman între creștini, de altă culoare între albi care sunt în plus și rasiști, sărac printre bogați pe Champs-Élysées sau New Bond Street.
Au trebuit să explodeze bombe în capitalele Europei multiculturale pentru ca mințile politice mai luminate să înceapă a-și pune problema dacă nu cumva s-a eșuat lamentabil în a-i face pe acești oameni să se simtă ca acasă. Dacă li s-a oferit copiilor și nepoților acestora, născuți cetățeni europeni, o educație și o integrare pe piața muncii care să nu permită transformarea lor în fanatici și extremiști. Dacă s-a reușit să li se insufle acel patriotism care să-i facă să-și spună cu mândrie: sunt francez, sunt belgian, sunt german, sunt european.
Cu o educație precară, în căutarea unei identități, uneori săraci și marginalizați, nu e câtuși de puțin surprinzător că unii tineri musulmani europeni au căzut pradă fanatismului și extremismului. În fond, aceleași cauze au dus la apariția unui număr semnificativ de indivizi asemănători și în rândul majorității mai mult sau mai puțin creștine.
Totul este permis în dragoste și război
„All is fair in love and war.” Dictonul acesta care nu îmi este deloc pe plac își are originea în cultura occidentală. Este extrem de dificil să te aperi împotriva unui nebun sau a unui om disperat. Ca o formă de rău suprem, organizațiile teroriste au găsit căi de a transforma astfel de indivizi în arme. Spre deosebire de executanți însă, liderii acestor organizații nu sunt lipsiți de rațiune. Obiectivul lor nu este un imperiu universal al răului, nu trăim în Lord of the Rings. Nu au satisfacții precum Joker doar din a vedea lumea arzând, nu trăim nici în The Dark Knight. Foarte probabil că mulți dintre ei sunt religioși doar de fațadă. Acești indivizi vor putere, bogăție și ca marile puteri, îndeosebi cele ale Occidentului, să plece de pe pământul pe care îl consideră al lor. Poate că cei mai ambițioși dintre ei, nu neapărat și cei mai vizionari, visează la un stat islamic care să rivalizeze cu cele mai mari puteri ale lumii. Foarte probabil că mulți speră să trăiască ziua în care fiii lui Israel să fie primii oameni pe Marte. Dar pentru început, s-ar mulțumi cu primele trei. Este atât de simplu, cum este și faptul că liderii marilor puteri vor refuza să plece, atât timp cât vor reuși să țină lucrurile sub control acasă.
Menținerea practicilor actuale trebuie să înceteze
Peste măsură de ipocrită, sub mantia găurită a corectitudinii politice, lumea occidentală a rămas în adâncul ei rasistă, xenofobă și, asemenea Islamului, dezbinată. Semnele unui declin sau chiar eșec al democrației sunt din ce în ce mai vizibile în vremurile pe care le trăim. Prăpastia dintre politic și cetățeni, corupția generalizată, nerespectarea valorilor pe care altfel a încercat să le impună întregii lumi conturează o societate neprietenoasă nu doar cu musulmanii, ci cu toți componenții săi. În plus, o fac vulnerabilă la orice fel de amenințare, nu doar la terorismul de origine islamică.
„Business as usual” (menținerea practicilor actuale) este calea către dezastru și în politica externă. Dacă statele vestice nu vor urma cu adevărat principiile pe care le clamează, atentatele teroriste nu doar că nu vor înceta, dar vor deveni din ce în ce mai sângeroase pe măsură ce organizațiile teroriste, alimentate de același tip de politică, vor deveni și mai puternice.
În Europa se află legal astăzi cel puțin 21 de milioane de musulmani. Cu extrem de puține excepții, aceștia au trăit și trăiesc în continuare în pace alături de restul europenilor. În loc să le asculte telefoanele și să le citească e-mail-urile, autoritățile europene ar putea să-i întrebe cum se simt aici, cu ce probleme se confruntă, cum li s-ar putea îmbunătăți viața, care sunt soluțiile pe care ei le întrevăd pentru rezolvarea problemei terorismului. În vremurile care se prefigurează, dacă vor fi respectați și protejați de acțiunile extremiștilor autohtoni, acești oameni vor reprezenta scutul Europei împotriva extremiștilor lumii islamice.
Lumea occidentală, din care consider sau cel puțin sper că face parte astăzi și România, pe care am criticat-o aspru în acest articol din postura omului care se consideră un reprezentant al său, are nevoie mai presus de orice de introspecție. O introspecție care privește valorile sale și starea propriei democrații. De eventualele răspunsuri nu va depinde doar rezolvarea problemei terorismului, ci întreg viitorul acestei lumi în vremurile ce vor urma.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Zic ca e tarziu bazandu-ma pe o comparatie a modului in care au integrat nemtii si canadienii imigrantii. Daca nemtii au fost extrem de toleranti a.i. musulmanii sa traiasca dupa legile lor (poate si sharia), canadienii au abordat tactica: sunteti emigranti, jucati cum cantam noi si va integrati; altfel, pa, pa!
Cam care credeti ca i-au integrat mai bine si dorm mai linistiti?
Filmuletul e aici: https://www.youtube.com/watch?v=KVWAIKoatWM
Apoi o mare parte din xenofobia de care acuzați Europa este tocmai o reacție la acest gen de retorică. Politicienii și ziarele toarnă pe bandă apologie gen "nothing to do with Islam". În același timp, orice divergență de opinie este tratată ca intoleranță și hate speech. Ed Miliband de la Labour Party a promis interzicerea 'Islamofobiei' în alegerile de anul trecut. În același timp, musulmani liberali precum Maajid Nawaz și Quilliam Foundation sunt demonizați de presa liberală (The Guardian, Huff Post) și etichetați drept Uncle Tom pentru critica adusă propriei religii.
Ca un răspuns la articolul dvs, recomand acest articol al lui Maajid Nawaz. Luați cu pâine. http://www.thedailybeast.com/articles/2015/08/08/the-british-left-s-hypocritical-embrace-of-islamism.html
Dincolo, îmi cer scuze pentru stilistica nereușită. Realizez că emană un aer patronal, și nu aceasta a fost intenția mea.
Sunt numeroase asemănări și numeroase deosebiri între un jihadist și un nationalist, poate fi o discuție foarte lungă. Însă ce legătură are această întrebare cu textul meu?
Comentariul dumneavoastră inițial, pe care nu am timpul necesar să-l tratez pe bucățele, nu prea are în primul rând legătură cu ceea ce am scris eu. Dumneavoastră fie nu-mi citiți, fie nu-mi înțelegeți textele, am mai avut deja această discuție. V-ați luat de subtitluri, de niște figuri de stil, neînțelegând că sunt figuri de stil și neînțelegând exact la ce se referă. Din această cauză răspunsul meu scurt de azi-noapte. Fiindcă nu pot avea de fiecare dată răbdarea necesară pentru a vă răspunde, nu vă voi mai răspunde. Îmi pare rău.
Terorismul reprezinta un mod de a atrage atentia asupra unor doleante politice si singurul lucru special e lipsa lui de legitimitate( in raport cu mecanisme aprobate de stat). Insa legitimitatea este la randul ei un construct social artificial. Trebuie sa intelegem ca legitimitatea reala e cea pe care si-o acorda cel ce initiaza astfel de miscari si pana cand nu putem sa acceptam ca exista motive socio-culturale care pot ,pentru anumite grupari sa justifice terorismul, nu vom putea intelege fenomenul. Atata timp cat vom spune raspicat "Terorismul e ilegitim , il vom combate", riscam sa luptam contra unor mori de vant.
Dupa mine, primul pas in intelegera fenomenului e intelegerea mecanismelor sociale care legitimeaza aceste acte la sursa, in mintea atentatorilor. Pot sa fie multe motive pe care le identificam ,dar cu siguranta interpretarea radicala a Coranului se va regasi printre el. A se nota ca vorbesc de interpretarea Coranului, nu de Coran ,de asa zica Mica Traditie.
Consider ca avem nevoie de o dezbatere teologica in sanul Islamului care sa curete acest mod de propaganda, aceasta dogma, aceasta parte din Mica Traditie, asa cum Biserica Catolica a facut in puncte de criza.
Ce nu intelegeti- nici prin osmoza- cele doua culturi nu se vor amesteca...
Nimeni nu spune sa egalizam accesul la spatiul cultural european, pentru ca din numeroase cauze structurale asta e imposibil. Insa e nevoie de o forma de acces, care lipseste din cauza aerului paternalistic din prezent.
Ce- crezi ca daca - dupa ce "analizam cu atentie"- si intre timp aia ne fac civilizatia praf ( ai auzit de khmerii rosii, Cambogia, iti spune ceva?!) si ajungem la constatarea ca ei sunt, idiomatic, diferiti complet de noi- mai putem face ceva?
Ii putem aduce de la groapa pe cei morti? Daca era cineva din familia ta mort intr-unul dintre "incidente" analizai tot asa?
Si aici ma gandesc mai curand la clasa noastra politica; Niste taraie brau care nu au in cap decat cum s-o mai puna de-o afacere ( pe banii statului)
Si un prostanac ( altul, nu Geoana) care-si plimba nevestica pe la diverse sindrofii, brat la brat ca-n tinerete...cu slapii in picioare si papornitele la brat ( "poate iau si vreun magnet de pe unde merg- ca nu se poa` asa...fara amintiri...din viata noastra cealalta"; Astea in loc sa fie convocat CSAT-ul si luate d eurgenta masuri- intarirea sistemulul de aparare; intarirea frontierelor, stabilirea unor protocoale si proceduri de interventie rapida; e.t.c ( n-ar trebui sa spun eu ce tre`be facut);
Asa ca bla-bla-urile teoretice pot sa ramana pentru mai tarziu- cand se va ( daca! vreodata) face vreun studiu despre "Importanta determinarii politicilor de...( si aici scrie fiecare ce doreste)... in fenomenul de migratie in masa si de incercare a musulmanilor de a cuceri Europa". Pe vremea lui Impuscatu` circula un banc: Toate popoarele socialiste lupta pentru pace; Si s-a iscat asa o lupta ca n-a ramas caramida pe caramida;
Vorbim despre incluziune?
La nemti turcii sunt la a 3-a generatie ) veniti prin anii 60 daca-mi amintesc bine); Nimeni din neamul lor nu se casatoreste cu cineva din afara grupului lor; Poate- ( exemplul care confirma regula) sa fie 1% cazuri izolate;
Si - atentie- sunt in germania de peste 50 de ani!
Cati sa moara- pana sa ne dumirim ca nu e de acceptat?
Iar galanteria asta educativ- stiintifica....e o gluma proasta: Exact ca in bancul: Tipul o impinge pe tipa in cusca Gorilei ( mascul) in calduri si-i spune ": Acum spune-i si lui ca ai o migrena, ca azi nu poti, ca esti in depresie...
Ca o paralela, daca primesti in casa pe cineva care se spala la fiecare 2 saptamani, nu incepe si familia ta sa se spele la fiecare 2 saptamani ca sa se simta cel nou "ca acasa". II spui ca regulile casei sunt sa se spele la 2 zile pentru ca nu e nimeni obligat sa-i suporte mirosul. Indiferent cum se simte el emotional la ideea ca tb. sa se spele la fiecare 2 zile. Si daca nu-i convine e binevenit sa se duca inapoi de unde a venit. Ori din frica sau din prostie, europenii acum se spala la 3 saptamani, ca sa fie mai cu mot si percepturi ca primitori.
Pentru ca, revenind la problema initiala, asta inseamna sa accepti, ca stat, existenta unor zone in care politia nu are acces. Sau sa accepti senin existenta si extinderea cangrenelor sociale numite wahhabism si salafism. Sau sa vrei ca presa sa cenzureze informatia ca sa nu ii deranjeze.
Faza este ca povestea asta cu "cum sa te fac sa te simti mai bine" nu merge. Ba chiar da nastere unor monstrii. Vezi de Becker, Moureaux si Molenbeek.
Oare de ce isi imagineaza autorul ca daca li s-ar monta musulmanilor un ventilator de suflat in par, aceastia ar spune "dah, frate, ce bine ca m-a bagat si pe mine in seama cineva, hai sa nu mai cred ca homosexualii trebuie omorati cu pietre cum spune la coran"? Ce te faci daca atunci cand ii intrebi "cum sa-ti fac viata mai buna" ei raspund "Pai...Sharia mi-ar face viata mai buna, hai sa o adoptam" sau "toate femeile imbracate in burka si cu batic" sau "sa nu se mai serveasca nicarieri carne de porc". Pe unde scoatem camasa atunci? Nu de alta, dar cam 65% din musulmanii care traiesc in Europa considera ca Sharia e mai importanta decat legea statelor in care traiesc, deci probabilitatea nu e chiar mica.
Articolul asta porneste de la o chestie factual falsa si anume ca sursa si cauza agresivitatii extreme de care da dovada acest grup este in exterior si nu in interior. I-as aduce aminte autorului ca exista si alte minoritati sarace, discriminate si cu acces precar la educatie in Europa care totusi nu pun bombe. Si nu doar in Europa.