În Olanda au intrat hoții în muzeu. În România, ironia ieftină intră peste tot...

La începutul anului, Muzeul Național de Istorie a României a suferit o pierdere gravă: patru artefacte de aur, parte dintr-o expoziție temporară găzduită în Olanda, au fost furate în urma unei spargeri spectaculoase. Astfel de furturi s-au întâmplat și în instituții de top – Luvru, British Museum, Vatican etc. Patrimoniul mondial a fost mereu vulnerabil. 

Să nu uităm că furtul s-a produs în afara României, în condițiile de securitate ale muzeului gazdă. MNIR a fost parte vătămată, nu vinovată. Este adevărat că o parte din responsabilitate aparține și conducerii muzeului, care nu a verificat în ce măsură muzeul partener implementase clauzele contractuale privind paza fizică.

Dar ceea ce a urmat în spațiul public este chiar mai trist decât furtul în sine. Sute de comentarii la orice comunicat ale muzeelor de istorie, la orice descoperire anunțată de arheologi, la orice postare a arheologilor din țară, reiau aceeași ironie obosită: „Când le trimiteți și pe astea în Olanda?”, „Curățați-le bine, că hoții trebuie să le găsească lucioase!”, „Nu le vor olandezii la muzeu?”. 

Nu contează dacă e vorba de o expoziție, o conferință sau chiar un detectorist care predă legal artefacte; batjocura se repetă mereu și mereu.

A face mișto însă de toți arheologii din România și de cercetările lor, e ca și cum ai ironiza pompierii pentru un incendiu izbucnit într-o clădire pe care o păzeau alții.

Majoritatea acestor mesaje, vin invariabil din partea unor oameni semi-inculți, neconsumatori de cultură, care în mod evident nu au pus vreodată piciorul într-un muzeu și care confundă tragedia punctuală a unui furt, cu munca onorabilă și de multe ori eroică a arheologilor români. Mulți dintre „hateri” nici nu înțeleg cât de complicată e munca de cercetare, restaurare, conservare a specialiștilor în patrimoniu. Este mai ușor să arunci o ironie pe internet decât să apreciezi anii de cercetare, lipsa de fonduri, pasiunea și tenacitatea care duc la descoperiri de valoare europeană. Da de unde să știe „glumeții” ce e aia „cercetare”? Atâta timp cât nu au reușit să găsească tunelurile dacice și nici n-au citit „secretele de la Vatican”, specialiștii români nu au nici o valoare în ochii lor.

Mulți dintre acești comentatori, în loc să calce pragul unei expoziții, preferă să facă bășcălie de pe margine, proclamându-se iubitori de ‘daci’ și de ‘neam’, dar tratând cu dispreț patrimoniul real. ”Patriotismul” multora din ei e unul de carton, iar disprețul lor față de cultura vie și profesionistă e - din păcate - autentică.

În loc să existe opinii pertinente despre valoarea descoperirilor sau despre efortul arheologilor, despre uriașul patrimoniu pe care îl avem, asistăm la o degradare sistematică a respectului pentru cultură și pentru cei care o servesc.

Arheologia românească aduce rezultate în condiții de subfinanțare cronică și muncă fizică grea, dar acestea sunt acoperite cu un val de grobianism ieftin. A le acoperi cu un val de sarcasm echivalează cu a scuipa peste propria noastră istorie și cultură. fenomenul nu e nou! Vezi și valurile de dispreț și hate cu privire la cercetările de descărcare arheologică de pe traseele autostrăzilor!

Până la urmă, furtul de la începutul anului va rămâne un episod negru, dar recuperabil prin anchete și prin măsuri de securitate mai ferme. În schimb, mitocănia cultivată zi de zi în spațiul virtual riscă să lase cicatrici mai adânci „promovând” un dispreț față de cultură, batjocură față de profesioniști și, evident, indiferența față de patrimoniul care ar trebui să ne reprezinte pe toți.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp