Cum s-a folosit propaganda ceaușistă de coiful de la Coțofenești. „În primul film istoric al lui Sergiu Nicolaescu, într-un mod total anacronic, Decebal poartă în cap o replică a acestui coif desenat în formă de găletușă” - Radu Oltean 

Coiful de patrimoniu furat recent în Olanda a fost, încă din vremea comunismului, o sursă inestimabilă de legende și mitologii care serveau naționalismului ceaușist. Dispariția lui a reactivat lumea celor care trăiesc în spiritul teoriilor conspirației și a generat multă dezbatere publică despre trecutul glorios din fantasmele unui regim totalitar, de fapt.

Și, sigur, sunt aici multe elemente de atins. Chiar este coiful dacic, are el semnificația pe care i-o atribuie naționaliștii, de ce e folosit în cadrul conspirațiilor care îi țin activi? Ei bine, din acest motiv, pentru a obține niște răspunsuri valide la aceste întrebări, am purtat un dialog cu Radu Oltean, cercetător specializat în ilustraţia reconstitutivă istorică şi arheologică.

Radu Oltean înțelege extrem de bine subiectul coifului de aur și a folosirii lui în sfera teoriilor conspirației, pentru că a documentat atât trecutul istoric din care provine acesta, cât și felul în care au decurs lucrurile din protocronismul comunist încoace, spre era internetului. 

În plus, Radu Oltean a publicat cărţi de istorie de popularizare, scrise şi ilustrate, practic sinteze bazate pe vaste bibliografii ştiinţifice, dar mult mai accesibile. Prima lucrare de acest gen, bogat ilustrată şi plină de detalii a fost Dacia/Războaiele cu romanii, vol. I, apoi Cetăţi şi castele şi alte fortificaţii (vol I 2015, vol II 2018). În 2021 a publicat o sinteză de istorie şi arheologie despre lumea tracilor, cu focus pe geţi (Geţii lui Burebista şi lumea lor). Colaborează în mod constant cu una din cele mai prestigioase reviste europene (spaniolă) de istorie militară Desperta Ferro şi Ancient Warfare (Olanda). Desperta Ferro a publicat în spaniolă două cărţi ale lui Oltean (Dacia: la conquista romana, Tracios, Getas şi Dacios). A publicat ocazional şi în alte reviste cultural-istorice (National Geographic US, Guerre&Histoire, grupul Mondadori, Italia).

Evidențele, pe scurt

Cine purta coiful de aur? „Opinia mea personală, care cred că nu e doar a mea, e că aceste piese erau făcute exclusiv pentru a fi depuse în morminte foarte bogate ale aristocraților vremii. Coiful de la Coțofenești n-a fost găsit în context funerar, probabil că a fost jefuit de undeva încă din antichitate și a fost ascuns de hoți. În zona aceea, nu există nicio altă urmă arheologică legată de epoca aia. Nu cred că aceste coifuri erau purtate în cadrul unor ceremonii religioase sau militare, cred că erau accesorii funerare.”

Este acest coif dacic? „El este primul coif dintr-o serie de mai multe similare descoperite în acest spațiu nord-tracic. Și de aceea putem să spunem că aceste coifuri au legătură cu cultura getică.”

Ce legătură e între daci și creștinism? „Asta e o teorie nu protocronistă, e dacopatie dusă la extrem. Încă din anii 90 au apărut tot felul de ciudați care au promovat idei precum că Iisus era dac etc. Fenomenul dacopat și această aproape religie apar cumva și în zona balcanică. Originea acestor povești stă în național-comunismul lui Ceaușescu, care a insistat foarte mult pe daci.”

Carmen Dumitrescu: Ce ne-ar interesa pe noi ar fi povestea acestui coif de aur furat, pentru că s-a creat în jurul lui o întreagă paletă de semnificații, folosită de suveraniștii români.

Radu Oltean: A fost confiscată, mai degrabă…

Da, ca și alte simboluri, de fapt. Și aș vrea să începem cu partea de istorie a acestui coif de aur, pentru că e important să clarificăm lucrurile din punctul acesta de vedere. Care e povestea acestui coif?

A fost găsit în 1927 sau 1928 de niște copii pe malul unui pârâu din satul Poiana Coțofenești din Prahova. Prima mea documentare sugerează că calota coifului care era deja destul de afectată a fost ruptă de copii în joacă și unul dintre copii a luat vârful rotunjit al calotei, iar corpul principal a fost luat de acest băiat pe nume Traian Simion. Eu nu am găsit care este sursa unei alte povești, care susține că o perioadă coiful ar fi fost folosit drept găleată pentru găini în curtea tatălui copilului. Cred că e mai curând o legendă urbană mai recentă. Țăranul și-a dat seama destul de repede că e vorba de un obiect valoros, fiind și de aur, și un obiect vechi. Și el era prieten de pe front cu un negustor de vinuri, Ion Marinescu Moreanu, destul de cunoscut și de bogat din Ploiești și în care avea mare încredere. Și s-a dus cu coiful la el să-l întrebe dacă nu e interesat să îl cumpere. Și negustorul de vinuri l-a cumpărat, pentru că acela era un patriot sincer, nu ca ăștia de acum, și i l-a plătit și foarte bine, pentru că, așa cum am spus, omul era prosper. I-a dat 30.000 de lei. Am calculat eu la un moment dat că, vremea aceea, ar fi fost echivalentul a 15.000 - 17.000 de euro, ceea ce pentru țăranul acela a fost uriaș. Moreanu a cumpărat, deci, coiful de la Alexandru Simion și s-a dus la București, la Ministerul Artelor și l-a donat, fără a avea niciun fel de pretenții materiale. Iar ministerul a fost de acord să îi mai dea țăranului descoperitor încă 15.000 de lei. Atunci coiful a intrat în patrimoniul Muzeului Național de Antichități. Moreanu a dorit ca, în schimbul acestei donații, numele lui și al țăranului descoperitor să fie totdeauna trecute oriunde va fi expus coiful, chestie de care nu s-a mai ținut cont după venirea comuniștilor. Niciodată nu s-a mai ținut cont. Numele lor au fost șterse aproape din memoria colectivă.

Dacă ar fi să reconstituim epoca din care provine coiful, din ce perioadă vine, cui aparținea, cine îl purta, când îl purta?

El este primul coif dintr-o serie de mai multe similare descoperite în acest spațiu nord-tracic. Și de aceea putem să spunem că aceste coifuri au legătură cu cultura getică.

Deci nu e nicio legătură cu dacii…

Dacii sunt altă poveste. Dacii provin din geți, dar geții nu sunt și daci. Despre daci avem informații încă din secolul 6 Î.H. Timp de 500 de ani nu știm despre traci, acești nordici din zona de nord a Bulgariei și de nord de Dunăre de la noi, știm doar despre geți. Dacii sunt menționați prima oară în altă zonă, în Transilvania și Banat, de către Cezar abia în secolul 1. Dacii sunt un trib secundar inițial al geților, se trag din geți, dar abia din epoca lui Burebista se unifică aceste culturi. Dar în epocile istorice timpurii, înainte secolul 1, lucrurile nu stăteau așa. Mitologia comunistă a unificat aceste două culturi tracice pentru a sugera unitatea și continuitatea. În schimb, specialiștii în istorie și arheologie fac o distincție foarte clară între epoca geților din secolul 6 până în secolul 1 și epoca post Burebista, în care într-adevăr putem vorbi despre daci și geto-daci. Sciții sunt aceste popoare de origine iraniană, erau nomazi, care ocupau un spațiu uriaș. Erau păstori și războinici. Nu aveau așezări, trăiau în căruțe și în corturi. Ei ocupau spațiul cuprins între Bărăganul nostru și munții Altai din Mongolia. Sciții au fost puternici în zona noastră și au fost contemporani în multe privințe cu geții. Avem urme scitice importante, atât în Bărăgan, cât și în sudul Moldovei, în Basarabia și în Dobrogea. Regii sciți chiar au controlat politic anumite teritorii din Dobrogea. Sciții aveau o cultură foarte specifică, erau foarte mulți meșteșugari greci care lucrau pentru gustul sciților. Sciților le plăcea foarte mult aurul și un anumit tip de ornamentică animalieră. Aceste ornamente animaliere i-au influențat și pe tracii cu care erau vecini. Iar acest coif, care este și de aur, metalul prețios iubit de sciți, cât și anumiți monștri lucrați pe el, am putea spune că este influențat de cultura scitică. Dar este influență. Poate a fost făcut de un meșter care lucra și pentru sciți, și pentru traci. Coiful nu este scitic, este tracic, dar are influențe scitice. În special că este din aur. Tracii foloseau mai mult argintul pentru podoabe. Și nu este singurul coif de aur. A mai fost găsit unul lângă Iași, în apropiere de un sit arheologic faimos de cultură Cucuteni, dar n-are nicio legătură cu Cucuteni, că acela e neolitic, a fost scos la iveală de plugul unui tractor care a distrus probabil un mormânt. Coiful acela a fost tăiat pe verticală. Era de același tip, dar nu i se păstrează fața, ci laterala și, la fel ca acesta de aur, are și acela calota împodobită cu crețuri și spirale. După aceea mai avem cele trei coifuri tracice de argint, găsite în context funerar, în mormintele unor aristocrați traci. Deci există încă trei coifuri de argint care au aceleași tipuri de ornamente ca și cele de aur, dar calotele nu sunt ornate, sunt netede. Asta ar fi analiza cultural-istorică a coifurilor. 

Acum, dacă e dacă e să vorbim despre coif în sine, cine îl purta?

Cel puțin, în cazul acestui coif, vorbim de un coif cu diametru foarte mic. N-ar fi încăput decât pe capul unui copil. Problema este că termenul de „coif de paradă” este unul foarte larg. Aproape toate coifurile, mai puțin acesta, au fost găsite toate în contexte funerare. Opinia mea personală, care cred că nu e doar a mea, e că aceste piese erau făcute exclusiv pentru a fi depuse în morminte foarte bogate ale aristocraților vremii. Coiful de la Coțofenești n-a fost găsit în context funerar, probabil că a fost jefuit de undeva încă din antichitate și a fost ascuns de hoți. În zona aceea, nu există nicio altă urmă arheologică legată de epoca aia. Nu cred că aceste coifuri erau purtate în cadrul unor ceremonii religioase sau militare, cred că erau accesorii funerare.

E o comoară unică?

Unică nu e. Că, după cum am zis, mai sunt și e posibil să mai apară. În decurs de 50 de ani au fost găsite încă patru, dacă le adunăm și pe cele de argint.

Și atunci de ce e acest coif atât de special?

Pentru că în jurul lui s-a construit o mitologie. E spectaculos și frumos, dar în perioada comunistă i s-a construit o semnificație simbolică pentru arta și cultura strămoșilor ideal, geto-dacilor, dar nu geto-dacilor reali, ci celor mitologizați de naționalismul ceaușist. Mitologizarea lui a început cu apariția primului film istoric al lui Sergiu Nicolaescu. Acolo, într-un mod total anacronic, Decebal poartă în cap o replică a acestui coif, foarte prost reconstituit, pentru că, la vremea aia, coiful nu expus nicăieri, așa că scenografii n-au avut acces decât la poze și nu și-au dat seama că avea calota rotunjită în sus, ruptă, și l-au desenat în formă de găletușă. Vreau să mă laud că eu sunt primul care am făcut o reconstituire despre cum ar fi arătat, de fapt, coiful. 

După momentul filmului, în care Decebal apare în cap cu o găletușă cu fundul plat, acel coif a devenit un reper în imaginarul popular și în toate cărțile pentru copii, în nenumăratele benzi desenate publicate în revista Cutezătorii și în alte povestioare similare, acest coif apare invariabil cu calota netedă, ca o găletușă. În același timp, despre alte comori și tezaure nu știu cât s-a scris, dar atunci nu exista almanah, ziar local, magazin istoric, revistă științifică în care să nu apară acest coif. S-a scris enorm de el și a devenit atât de cunoscut, încât cred că nici tezaurul de la Pietroasa nu a fost atât de popularizat, deși este mult mai spectaculos.

Pentru că servea ideologiei comuniste.

Da, exact.

Ați putea să ne spuneți, din perspectiva atât a specialistului, cât și a omului care privește lumea actuală, ce legătură ar fi între daci și creștinism, alta decât Călin Georgescu?

Între daci și creștini? Niciuna. Dar știi cum? Niciuna! Asta e o teorie nu protocronistă, e dacopatie dusă la extrem. Încă din anii 90 au apărut tot felul de ciudați care au promovat idei precum că Iisus era dac, de exemplu. Fenomenul dacopat și această aproape religie apar cumva și în zona balcanică. Originea acestor povești stă în național-comunismul lui Ceaușescu, care a insistat foarte mult pe daci.

Dar de ce, atunci când teoriile astea erau publicate, după anii 90, de ce oamenii de știință, istoricii, arheologii n-au intervenit în spațiul public să zică faptul că erau niște aberații?

Există două explicații. În anii 90, despre care știi foarte bine că erau niște ani ai debusolării, au apărut foarte multe cărticele, broșurele, revistuțe ciudate rău. Plus că a apărut în perioada aia un tip de literatură semi-fantasy și ți-l dau exemplu pe Pavel Coruț, care a promovat niște teorii paranormale cu dacii și cu securiștii. În cărțile lui apar pentru prima oară tunelurile dacice, deși sunt prezentate clar ca fantezie, ele au intrat în subconștientul colectiv și devenit pentru mulți, nu știu din ce motiv, o realitate, care, repetată de foarte multe ori, a devenit convingere pentru unii. În al doilea rând, a fost vorba de lipsa cvasi-generală de lucrări de calitate de popularizare a istoriei. Istoricii și arheologii erau prea deprimați, aveam niște prieteni care aveau prin anii 90 echivalentul a 50 de euro salariul, deci nu le ardea să publice, când ei aveau de lucru la muzee și institute. Și după anii 2000 a mai contribuit și răspândirea internetului, care a oferit o platformă pentru promovarea foarte agresivă a teoriilor dacomane, la limita ezoterismului și fantasticului, care au avut brusc foarte mulți adepți, pentru că ofereau o variantă magică, fascinantă a istoriei. Tocmai pentru că nu știm foarte multe despre daci. Iar ideea asta că ne sunt ascunse adevărurile despre daci, asta a explodat o dată cu internetul. A mai fost și un guru din acesta al dacomaniei, Napoleon Săvescu, care a finanțat niște congrese de dacomanie, unde veneau tot felul de securiști bătrâni și tot felul de foști. În zona serviciilor, securității, armatei, poliției exista un naționalism de genul acesta aproape mistic și oamenii aceste sisteme au fost mari consumatori de literatură de genul ăsta. Vezi Emil Streinu, Chelaru etc. Iar ei sunt cei mai vizibili, că sunt mult mai mulți. Toate acestea au avut un miez în comunismul lui Ceaușescu, dar au explodat prin anii 90, într-o lipsa totală de istorie bine scrisă și apoi internetul a făcut restul.

Când îi vedeți pe dacii liberi pe scările Muzeului de istorie cu icoane, la ce vă gândiți prima dată?

Eu studiez fenomenul de ani de zile și oamenii ăștia, în general, sunt din fibra lui Călin Georgescu, sunt oameni cu probleme, cu frustrări, nu ai ce dialoga cu ei. Oamenii cu care se poate dialoga, în momentul în care le explici, se potolesc. Dar aceștia nu vor să afle istorie, nu vor să afle adevărul, ei cred, atât. Pentru ei istoria nu este ce s-a petrecut, ci e despre propagandă și ezoterism, atinge zone ale gândirii religioase și nu are nicio legătură cu cunoașterea în sine.

Cum vedeți rezolvarea situației în care suntem, în sensul de a determina oamenii să fie interesați și de adevăr?

Nu prea văd… Eu am făcut tot ce a ținut de mine. Am publicat niște cărți pe tema asta, am încercat să umplu un gol, eu zic că am făcut o treabă foarte bună. Acum mai bine de zece ani am scris o carte despre războaiele daco-romane, ilustrată, care a fost și tradusă în străinătate. Cei care au fost curioși să afle mai mult, au citit cărțile mele. Problema e și cu subfinanțarea culturii. Deși cultura e cel mai bun ambasador al unui popor, ea este foarte slab finanțată. Te lauzi cu oamenii de cultură și cu toată cultura în sine și în asta investești cel mai puțin. Mie mi se pare că, neținându-se o calitate a culturii la noi, oamenii au umplut-o cu gunoi. Pe termen scurt, nu cred că avem o soluție. Și tare mi-e frică că, în afară de scandaluri și furie și de exploatarea naționalistă a acestor subiecte, n-o să se întâmple nimic constructiv. Politrucii n-o să dea bani culturii, n-o să dea bani educației. Și rezultatele nu pot fi bune. Așa că nu pot încheia această discuție într-o notă optimistă. Acum cu scandalul coifului se agită lumea un pic, e un foc de paie, dacă mai așteptăm trei luni, apare altceva și se uită povestea asta. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp