Concediu în pandemie. Atât de multe întrebări s-au învârtit prin capul meu și toate legate de siguranța și sănătatea noastră și a celor din jur… Orice variantă ce implica zborul cu avionul devenea riscantă, orice variantă ce implica contactul cu persoane din alte țări mult mai afectate de COVID-19 era exclus. Orice alternativă ce ar fi implicat carantinarea întregii familii post excursie – era dificil de acceptat. Așa au pierit planurile noastre de vacanță în Asia și am ales să petrecem pentru prima oară în viața noastră concediul într-o autorulotă. Destinația: frumoasa Românie.
De unde am închiriat? Mărturisesc că nu aveam niciun fel de experiență în acest sens. Nu am făcut studii de piață sau comparații de preț, m-am prins că furnizorii care închiriază autorulote sunt suprasolicitați în această perioadă, așa că m-am folosit de recomandarea bunului meu prieten Dan Zaharia din Iași și am mers pe mâna lui. Am ales smileycamper.ro, dar în piață găsiți și joy2wander.com, autoklass.ro, gocamper.ro, thecamper.ro și multe altele. Insist să vă folosiți de review-uri sau de recomandările celor care au folosit serviciile firmei respective, ca să nu aveți surprize neplăcute așa cum a avut unul dintre prietenii noștri, ce a trebuit să abandoneze concediul din cauza multiplelor defecțiuni. Prețurile variază de la 110 EUR/zi cu TVA inclus, la 190 EUR/zi pe lângă care se percep taxe de curățenie (aprox 100 EUR) și o garanție care se returnează dacă nu sunt incidente (500 EUR – 750 EUR).
Pe ce dai banii: Autorulota noastră de 5 persoane a venit echipată cu 2 paturi duble și un al treilea rabatabil, frigider plus congelator suficient pentru 5 persoane, aragaz cu butelie, chiuveta, apa caldă, apă rece, dulap dotat cu ustensile de gătit, tacâmuri, seturi farfurii și pahare/căni din plastic, baie cu duș incorporat, loc de luat masa în interior pentru 4 persoane, spații de depozitare în interior și un spațiu de depozitare generos accesibil si din exterior și din interior în care veneau din dotare o masă pliabilă cu 6 scaune pliabile. AC in interior e opțional și se plătește separat, noi am mers la munte și nu am avut nevoie însă dacă alegeți marea, e obligatoriu.
Ce verifici la recepționarea autorulotei: zgârieturi, lovituri exterior/interior, funcționare copertină, funcționare tablou comandă și înțelegerea indicatorilor afișați, funcționare plită, frigider, citire manometru (gaz), gradul de încărcare al fosei, cantitatea de combustibil. Neapărat să ți se facă un minim instructaj.
Ce pui în bagaj? Acum lista e diferită în funcție de destinație – mare sau munte. Noi am ales muntele cu excursii cu bicicleta – prin urmare din lista noastră nu au lipsit:
- Haine groase, haine sport subțiri, biciclete plus chituri de rezervă camere bicicletă, căști/mănuși/echipament de bicicletă.
- Medicamente și trusă de prim ajutor. Neapărat loțiuni de soare cu factor 30 sau 50 și loțiuni anti-insecte/căpușe.
- Lenjerii de pat, perne, pături/pilote sau saci de dormit.
- Ustensile de gătit necesare și care nu se regăsesc în rulotă, recomand vase/oale care să încapă pe aragazul mic.
- Farfurii, pahare și tacâmuri de unică folosință – vei învăța cum contează fiecare picătură de apă, așa că sunt utile.
- Saci de gunoi de diverse dimensiuni.
- Produse de cleaning
- Pentru noi a făcut diferența un generator Honda mic cu inverter (ideal 2 KW), antifonat ca să nu deranjezi, asta ne-a permis să folosim aparate de cafea, mixere, uscător de păr, încărcat telefon în staționare. Practic poți să-l folosești pentru orice device electronic.
- Fierăstrău în cazul în care vă propuneți să stați la foc seara
- Chibrituri, brichetă
- Lanterne
- Produse cosmetice de uz personal/prosoape
- Boxă mică pentru a avea o ambianță sonoră plăcută dacă țineți neapărat
- Produse alimentare care se pot găti ușor sau pregătite în avans și produse congelate. Recomand să spălați de acasă toate legumele și fructele astfel încât să reduceți consumul de apă al rulotei.
- Apa plată/apă minerală/lapte UHT
- Fructe, dulciuri, cereale pentru copii și nu numai.
- Recipienți de plastic (sticle de 5l de apa plată de exemplu) pentru rezerve de apă menajeră în caz de urgență.
- Papuci de plastic sau încălțăminte care rezistă la apă pentru diminețile pline de rouă. Pentru copii neapărat două seturi de pantofi sport.
- Haine de ploaie.
- Și altele RVul e neașteptat de încăpător!
Probabil că aș mai putea adăuga – nu am pretenția că e o listă cu strictul necesar, însă pentru familia noastră cu trei copii, nevoile sunt multiple.
Cum aleg itinerariul – sfatul celor mai experimentați a fost să nu ne deplasăm zilnic cu autorulota, ci să ne alegem 2-3 destinații unde să ne petrecem măcar două zile ca să ne putem bucura cu adevărat de locul respectiv. Inițial am avut un traseu ambițios care pornea pe ruta București – Cazanele Dunării – Viștișoara – București. Ulterior însă, fermecați de locurile în care am ajuns am modificat acest traseu pe parcurs astfel încât traseul final a fost București – Transalpina (2 nopți) – Isverna (2 nopți) – Viștișoara (2 nopți). Ne-am propus de la început să stăm off camping însă precauți am făcut din timp rezervări și la campinguri de pe traseu căci nu știam ce ne așteaptă. Ce am învățat este că e de preferat să nu te deplasezi prea mult ci să stai mai mult în locuri unde te simți bine. Distanțele cu autorulota le faci într-un timp mult mai mare decât îți indică Waze, de aceea e bine să îți lași 2h rezervă pentru a găsi locul de staționare potrivit pentru grupul tău, preferabil până la apus. Legat de off camping, ne-am descurcat rezonabil, am făcut economie de resurse, am aprovizionat cu apă și am deversat cu asistența angajaților din benzinării în special OMV. Legat de benzinării, nu toate îți pot furniza o sursă de aprovizionare cu apă.
Experiența în sine – dacă mă întrebați dacă voi repeta experiența? Răspunsul este DA! Cu siguranță da. Peisaje de vis, departe de toți și toate, localnici extraordinar de primitori, un grup de prieteni care a funcționat bine ca echipă, povești depănate la foc sub cerul plin de stele și un pahar de vin bun, excursii cu bicicleta pe trasee suportabile ca dificultate pentru copii, apusuri de soare în vârf de munte, întâmplări amuzante – memorabile pentru toți membrii grupului. În ceea ce privește pandemia – am lăsat la o parte știrile alarmante și am încercat să ne protejăm cum am putut mai bine mai ales în benzinării unde se adunau inclusiv călători din diverse țări, rulota era plină de recipienți cu gel dezinfectant pe care l-am folosit cu toții din plin.
Ce am învățat eu?
Excursia noastră nu ar fi avut farmec dacă am fi plecat singuri la drum, faptul că am fost o caravană de rulote a dat o altă dinamică întregii experiențe.
De neimaginat, familia mea de cinci persoane poate funcționa într-un spațiu minuscul cu resurse mult mai puține, fără probleme.
Uităm cât de frumoasă este România, am găsit niște locuri pe Transalpina sau la Isverna de neegalat și nu poți să-mi spui că sunt un om neumblat prin lume.
Am întâlnit localnici de o bunătate sufletească cum nu crezi că mai există azi pe aici și totuși nu natura ne-a depășit așteptările, ci oamenii pe care i-am întâlnit în cele mai izolate locuri – oameni care nu au uitat să-și ajute aproapele din plăcerea de a ajuta.
Și da, deja pregătim ieșirea numărul doi cu rulotele – de abia aștept!
Articol publicat pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Interesant este cum se schimba mentalitatile in situatii speciale, dar mai ales justficarile din spate: daca mergem in concediul cu rulota/autorulota ne cunoastem tara - daca nu exista pandemia nu cred ca ar fi mers prin astfel de locuri - socializam cu familia sau prietenii, ne re-descoperim, ne re-inventam, mirosim flori, ne uitam la stele, etc. care nu erau deloc importante inainte....
P.S. Este frumos cu grupul de rulote cu siguranta si o experienta placuta. Totusi mai mult de doua rulote (doua familii) parca nu prea pare distantare fizica pana la urma.
Ca și observație la lista prezentată, boxa mi se pare de un real mitocănism, dar probabil atrage atenția și asta excită mult pe unii.
( Liviu s-ar parea sa nu prea se pricepe la aprins focul :))) )