În ultimii ani am călătorit mai mult și m-am surprins observând familiile din aeroporturi, restaurante sau de pe străzile orașelor turistice. foto: Profimedia
Nu știu exact când mi-am dat seama de asta. Probabil undeva între o masă luată într-un loc în care nimeni nu se grăbea, o stradă pe care oamenii păreau să meargă mai încet decât eram eu obișnuit și momentul în care am realizat că mă enervez, în tăcere, pentru că lucrurile nu se întâmplau „cum trebuie”. Doar că acel „cum trebuie” era, de fapt, „cum știu eu”.
Sunt din România? „Sunteți voi românii foarte norocoși pentru ca sunteți în UE și puteți să mergeți oriunde fără vize, UE vă face autostrăzi și vă dă de lucru.” Auzi la ei! Cum de se vede realitatea așa de strâmb dintr-un cartier din Tunis?! (Foto: Profimedia Images)
De câțiva ani, ne-am obișnuit să ne programăm vacanțele din timp, chiar și cu 12-18 luni înainte. Sunt, de obicei, mai ieftine și mai ușor de plătit. Ne convine că le putem cumpăra în rate fără dobândă, cu un depozit mic. Ne e mai ușor să cumpărăm așa o vacanță pentru care, altfel, nu cred că am fi dispuși să dăm banii ăia pe loc. Așa, în fiecare an ne alegem destinațiile și facem rezervările, fără să ne facem probleme că trebuie să cheltuim un purcoi de bani dintr-o dată. O să ziceți, probabil, că tot la suma aia ajungem până la urmă. Foto: Reinhard Dirscherl / Alamy / Profimedia
Anul trecut, au fost petrecute cu 171 milioane mai multe nopţi în unităţile de cazare turistică din Uniunea Europeană comparativ cu 2022 (6,3%), în special în urma majorării numărului de vizitatori internaţionali (146 milioane) şi, într-o mai mică măsură, a numărului de vizitatori interni (25 milioane). Nivelul turismului (în funcţie de nopţile petrecute în unităţile de cazare turistică) a fost cu 25% mai mare decât în urmă cu zece ani (în 2013 au fost 2,33 miliarde nopţi petrecute în unităţile de cazare turistică din Uniunea Europeană). Foto: Getty Images
Îmi plăcea să stau cu bunica în bucătăria de vară, ori să trăbăluiesc prin casă, însă preferăm să fiu în atelierul bunicului, cu el și să mă joc cu menghina albastră. Băteam cuie, spărgeam bucăți de șindrilă, aveam mereu ceva de meșterit. Cȃnd mă plictiseam, uriașul cireş negru din fața casei era locul perfect de cățărat.
Au zis că „merge și așa”, o să fie bine, că au mai mers și nu au pățit nimic. Ca să nu par de neam prost, am zis să nu comentez că poate enervez pe cineva, dar nu am reușit să îmi stăpânesc frustrarea. (Foto: Profimedia Images)