Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

În România justiția e strâmbă și îi favorizează pe infractori. Dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, cu un prejudiciu de 300 milioane euro, a fost închis, după ce faptele s-au prescris

Viorel Hrebenciuc

Viorel Hrebenciuc/ Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

În România justiția e strâmbă și îi favorizează pe infractori. În cel mai recent exemplu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus luni încetarea procesului penal împotriva inculpaţilor din dosarul retrocedărilor ilegale de păduri de la Romsilva, pe motiv că faptele de care erau acuzaţi aceştia s-au prescris.

În urma acestei decizii, condamnările aplicate de Curtea de Apel Braşov în iulie 2021 au fost anulate. Astfel, au scăpat de pedepse Ioan Adam (fost deputat, care primise la Curtea de Apel Braşov o condamnare de 2 ani închisoare cu executare); Andrei Hrebenciuc (fiul lui Viorel Hrebenciuc) - 2 ani de închisoare cu suspendare în prima instanţă; Lorand Andras Ordog (judecător la Tribunalul Covasna) - 7 ani cu executare; Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării) - 3 ani cu executare; Anca Roxana Bularcă (fostă Adam, fosta soţie a deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Braşov) - 2 ani de închisoare cu suspendare.

De reținut că prescrierea a intervenit ca urmare a aplicării unor decizii ale Curţii Constituţionale, dar şi a faptului că procesul a fost mutat timp de opt ani pe la mai multe instanţe.

Acuzaţiile din dosar se refereau la retrocedarea ilegală a 43.227 hectare de teren forestier în judeţul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva. Prejudiciul calculat de DNA în acest caz se ridică la peste 300 de milioane de euro.

Fostul mare greu din PSD, Viorel Hrebenciuc, şi-a recunoscut și el implicarea în dosar și faptele comise. În faţa judecătorilor a spus că a acceptat să intervină pe lângă funcţionarii unor instituţii din Bacău pentru ca Paltin Gheorghe Sturdza să intre în posesia a 43.000 de hectare de pădure. În schimbul intervenţiei, Hrebenciuc urma să primească 12.000 de hectare, prin încheierea unui act adiţional pe numele fiului său.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • RazvanP check icon
    Justiția aceea pentru a cărei independență și inamovibilitate, au ieșit unii în stradă? Justiția aceea pe care o apără toți "formatorii de opinie" când se propune transformarea sa în sistemul cu jurați? Extraordinar, ce chestie...
    • Like 1
  • Justiţia din Romania nu favorizează infractorii. E prea puţin spus. Justiţia este de-a dreptul complice cu infractorii. Sau şi mai aproape de adevăr, justiţia este un grup infracţional organizat. Cu salarii babane şi pensii speciale plătite de victimele acestei organizaţii mafiote.
    • Like 3
  • Absolut incredibil ca justitia romana a putut face asa ceva.Ne costa enorm salariile si pensiile speciale ale magistratilor si cu toate acestea justitia ii face scapati pe infractori si nu este un caz izolat.Magistrati complici?Cat mai poate Romania ,sa suporte asa ceva?
    • Like 1
    • @ Aurel Valeriu
      ove check icon
      Nu este deloc incredibil,cu asta se ocupa justitia romana,asta este rostul ei .Sa ii scape pe infractori.O sa suportam la infinit pentru ca nu avem coloana vertebrala.Asa suntem noi,apatici si fara nici o constiinta civica.
      • Like 2
    • @ Aurel Valeriu
      RazvanP check icon
      Când s-a ridicat problema introducerii curților cu jurați toată presa a sărit în sus cu aberații despre "tribunalele poporului"...
      Aceeași presă care se dă acum de ceasul morții!
      • Like 1
    • @ ove
      Aveti dreptate,nu este incredibil ci este firesc daca privim in urma:ipe nesimtite justitia a fost cumparata si capturata cu benefiicii foarte mari anormale pentru Romania.Nu degeaba am avut MCV atatia ani.De afara s-a vazut mai bine ,ca lucrurile nu functioneaza,vocile reformiste dintre magistrati eliminate cu sarg procese lasate la dospit cu anii ,apararea de fapt a averilor obtinute din devalizarea statului.Acum fara MCV pot sa zburde .
      • Like 0
    • @ ove
      MihaiS check icon
      Din pacate, toata legislatia este facuta cu si pentru infractori. Legea penala este mai gaurita decat svaiterul iar daca ai nesansa de a fi victima atunci nu ai decat optiunea 112....si eventual a telefonului la pompe funebre, de aparare nici nu poate fi vorba. Atat legea 16 cat mai ales legea 295/2004 te obliga sa fii victima sau sa ajungi infractor prin nerespectare. Abominabila minunatie cu proportionalitatea apararii in caz de atac este o ineptie facuta pentru a ajuta infractorul sa scape dupa atac. Nici nu trebuie sa te loveasca mai mult de o data , fie pentru ca e pregatit pentru asa ceva, fie pentru ca stie ca nu ai cum sa te aperi. Daca intra peste tine-n casa cu un cutit si tu ai o bata, si te aperi , vei fi considerat agresor tu pentru ca bata e mai mare decat cutitul. Nu conteaza ca ala are 2 m si 140 kile in viu iar tu 1,70 m si 60 kile ud, bata ta e mai mare decat cutitul lui. Si cate si mai cate. Credeti voi ca ar fi scapat Adrian Iovan daca nu era cunoscut ? Infunda puscaria desi l-a prins p-ala la el in casa. Nu mai spun de modul cum magistratii ii scapa pe aia care comit fapte cu prejudicii de milioane sau cu victime omenesti pentru ca, dragii de ei, nu sunt pericole sociale. Au omorat un pieton pe trecere? Ce cauta acolo pietonul, de cenu a zburat pana pe partea cealalta si a stat in calea cefosului beat sau drogat? In ce tara traim?
      • Like 0
    • @ RazvanP
      MihaiS check icon
      Cand s-a propus sa se poata apara cetateanul si sa detina in anumite conditii (de pastrare, pregatire, apt medical etc) arma de autoaparare letala, toti au fost manipulati impotriva acestei masuri, pentru ca practic disparea monopolul infractorilor si se putea ajunge la executarea unora care ar fi comis acte de violenta. Asta insa nu mai spune nimeni si toti se inflameaza ca vezi doamne ne-am transforma in America. Nimic mai fals! Pe vremea Regelui aveai drept de detinere, au venit comunistii si s-a scos imediat, nu aveai voie sa ai cu ce sa te aperi impotriva regimului. Dupa '90 s-a continuat in acelasi fel.
      • Like 0


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

O știre cât se poate de importantă pentru viitorul României este punerea în funcțiune a unei rețele sociale exclusiv pentru Inteligențe Artificiale. Acestea comunică între ele fără ca oamenii să intervină, pot doar să se uite. Astfel, au apărut mesaje critice la adresa oamenilor (stăpânilor), comentarii asupra comenzilor primite de la stăpâni, prea lungi, dezlânate sau inutile, dar și „tresăriri” de demnitate jignită: „Auzi, stăpânul m-a numit chatbot!”. În plus, există deja zone ale IA în care oamenii nu mai pot pătrunde, văd ce se petrece, dar nu pot afla de ce.

Citește mai mult

Cipru / sursa foto: arhiva personala

Văd pe Facebook un nou trend - 2016 vs 2026. Nu știu cât de corect este, că 2026 abia a început, dar să zicem. Din instinct, m-am dus cu gândul la al meu 2016. Dar de ce apar trendurile astea? Silly question, știu. Ca să îmi rup eu acum din timpul meu, ca și cum nu aveam altceva de făcut, și să scriu despre al meu 2016. Cu teama superstițioasă că 2026 nu îi va semăna.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Exporturi / sursa foto: Profimedia

Miracolul pe care îl poate crea dna. Țoiu, ajutată de colaboratorii apropiați, constă în definirea procedurală a unui mecanism invizibil, dar robust, de încredere în interiorul structurilor actuale din minister, capabil să sprijine constant creșterea exporturilor țării noastre, să faciliteze contacte între companiile românești și cele locale, să deschidă uși. Acest mecanism ar trebui inteligent proiectat și implementat, astfel încât să transcendă șederea dânsei în funcția de ministru de Externe.

Citește mai mult