Pe 3 ianuarie 1889, povestea spune că în piața Carlo Alberto din Torino, Friedrich Nietzsche a văzut un cal bătut cu sălbăticie de birjar. Filosoful a izbucnit în hohote de plâns, s-a dus și a îmbrățișat calul. A scos un geamăt și s-a prăbușit la pământ. Apoi, și-a petrecut ultimii 10 ani din viață complet nebun.
Îmi îngădui să cred că asta s-a întâmplat pentru că într-o clipă Nietzsche a simțit că toată cultura, talentul și inteligența lui, toate cărțile pe care le-a scris, nu au reușit să reducă nici cu o iotă răutatea, cruzimea și prostia din oameni.
De fiecare dată când mai scriu ceva, în această lume care mă îngrozește și mă dezgustă pentru că o înțeleg, mă gândesc că a înnebuni poate fi o binecuvântare, ce îmi va fi refuzată până la capăt.
În țară la noi, plouă cu noroi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
