Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

În Ucraina, rachetele și dronele nu vin ca trimiterile poștale cu confirmare de primire

mobilizare rezerviști

Foto: George Călin/Inquam Photos

Cel mai eficient instrument împotriva bolii este prevenția. Cea mai bună armă împotriva ignoranței și manipulării este educația. Cea mai bună acțiune de intimidare a adversarului agresiv este să vadă că ești pregătit să-l înfrunți și că nu-i va fi ușor să te bată, să te doboare, să te cucerească. 

Este foarte criticată mobilizarea celor care au apucat să facă armată până la schimbarea legii, dar spune multe despre noi, ca societate, ca mentalitate:

- ne-am aștepta, oare, ca Rusia să trimită rachetele sau dronele prin scrisoare recomandată? Confirmare de primire sigur ar exista, s-ar vedea de la distanță;

- ar fi putut fi mai bine organizate? Poate da, poate nu. Poate inclusiv acest exercițiu este unul foarte util și arată că ar fi trebuit realizat cu mult mai devreme;

- sunt participanții anunțați prea din scurt? Poate da/ poate nu. Și în eventualitatea unui conflict, nu cred că am avea timp, ca popor, să lipim timbre pe scrisoarea de chemare la cazarmă.

Ce vedem zilele acestea?

- oameni care- din păcate- arată la 40 de ani ca la 60, în sensul că au mobilitatea și rezistența la efort a unui om cu două decenii mai în vârstă;

- nu suntem dispuși să intrăm în logica ideii că ar trebui să ne apărăm țara. Ok, „pentru cine să lupt?” zice un domn la televizor. Putem să acceptăm că suntem dezamăgiți de stat, de autorități, de politicieni. Dar avem sigur pentru ce lupta: pentru a ne apăra, părinții, bunicii, copiii, libertatea, proprietățile pentru care am muncit;

- ne așteptăm (în lipsa unor exerciții similare realizate an de an) să curgă toate perfect. Să fim chemați cu o lună mai devreme la cazarme, să stăm 5 minute la coadă, să funcționeze totul uns. Pot fi multe organizate mai bine, dar în caz de război, puțin probabil ca totul să fie excelent. 

Un om care știe să țină o armă în mână sau cunoaște reguli simple de supraviețuire are cu cel puțin o șansă mai mult să trăiască în cazul unui conflict.

M-aș aștepta ca autoritățile să meargă mai departe cu pregătirea pentru un eventual conflict. Oamenii care nu au făcut armata sau nu au avut ocazia să învețe trebuie să aibă dreptul și oportunitatea de a pune mâna pe o armă, de a se antrena, de a trage cu ea- totul în spațiu organizat cu profesioniști, în zone special amenajate de MAPN. De preferat ar fi să te poți înscrie și să participi la cursuri (antrenamente, supraviețuire, tragere cu arma). Iar la o astfel de instruire ar fi bine să poată participa și femei și bărbați, indiferent de vârstă.

Elevii ar trebui să primească urgent, la școală, cursuri de supraviețuire în caz de calamitate/război și obligatoriu cursuri de pilotare de la distanță a dronelor (defensive și ofensive). Se întâmplă asta în alte state, inclusiv în cele care sunt deja în război.

O țară cu cetățenii pregătiți, care au habar despre cum să se comporte în cazul unui atac/al unui seism, care știu unde să se adune, de unde să-și ia copiii, unde să-și adăpostească bunicii, care sunt adăposturile din zona lor- e o țară mai pregătită pentru orice.

O familie care are la îndemână un rucsac cu câteva sticle de apă, niște conserve, un radio, o lanternă, niște baterii, niște folii termoizolante- e o familie mai bine pregătită pentru orice.

Un adult care își cunoaște orașul, împrejurimile, știe să țină o armă, să tragă cu ea- e un adult care va putea să-și apere în primul rând familia.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mihai check icon
    Autorul pare că este în logică marelui război patriotic al Uniunii Sovietice că așa vede el apărarea țării cu personal care nu are nici capacitarea, nici motivația de a o face. Trebuie sa fii înapoiat rău să nu îți dai seama de probleme, încurcăturile și victimele care ar fi create în astfel de cazuri. În ziua de azi 10.000 de soldați profesioniști, dotați și bine antrenați fac mai mult decât o gloată de 100.000 care mor în accidente produse de ei cu grămada. Iar cireașă de pe tort la final că îți aperi familia cu arma în mână e de o imbecilitate crasă pentru că așa numai bine întărâți invadatorul să comită și mai multe crime.
    Articolul pare un îndemn pionieresc la apărarea țării cu orice preț și practic bate tot acolo ca și discursul despre războiul total rostit în Germania anilor ‘40.
    Și când te gândești că totul a pornit de la indolență și incapacitatea autorităților de a estima corect câte persoane vor răspunde la ordin. Adică practic și-au băuți joc de timpul cetățenilor pentru a-și demonstra incapacitatea.
    Și asta în contextul că nu este vorba de nicio amenințare terestră ci doar cu drone iar asta în anumite zone. Rușii nu au nici capacitatea și nici interesul să vină peste alte țări unde nu sunt bine văzuți și sunt pe teritoriu ostil. S-a văzut ce s-a întâmplat la Kherson așa că mai ușor cu panica asta pentru că oricum până la ruși sunt alți dușmani mai periculoși cum ar fi evaziunea fiscală, incompetența în instituțiile statului, grupările interlope, exploatarea angajaților, nosocomialele, invazia de migranți clandestini, prosteala verde, virusul woke și așa mai departe.
    • Like 0
    • @ Mihai
      Îndemnul de apărare a țării nu-i nicicum, este indemn și atât. Iar "românii" au mare nevoie.
      Multe dintre pericolele mentionate de tine sunt generate de influența rusească. Așa că este un mare pericol rusesc. Nu uita alianța rușilor cu china și instabilitatea senilului trump. Europa nu o fi nebună să se înarmeze tocmai din cauza asta. Că s-a trezit cam târziu, că nu s-au trezit încă toți, poate unii, intenționat, nu se trezesc, este adevărat.
      • Like 1
  • Dom'le ce articol! Zici că efectiv ne bat la ușă ACUM toate nenorocirile. Începând cu războiul și terminând cu cutremurele. Dar dacă am urma toate sfaturile alarmiștilor de la ”Urgențe” am deveni paranoici și obsedați, iar asta n-ar mai fi viață. Eu cred că poți fi tu oricât de pregătit, cu rucsac cu toate cele, cu alimente, apă, cu bani cash și bijuterii, cu medicamente, cu haine de toate felurile, lanternă și radio pe baterii etc etc dacă e să ai ghinion atunci ai. Nimic nu-ți oferă nicio garanție de supraviețuire. Sigur, poate-poate mai minimizezi niște riscuri cu un 1% dar altceva nu văd. Și te gândești: merită toată tevatura? Că dacă se dărâmă blocul peste tine și n-ai murit din prima, mai ajungi tu oare să găsești rucsacul pe care l-ai pregătit conștiincios? Atunci ce văd eu util? Mai degrabă ne-am antrena în primul rând psihicul să nu ne pierdem cu firea, iar asta ne ajută și într-o situație de urgență și în viața de zi cu zi. Supreviețuitorii sunt cei cu psihic tare, motivați și inventivi. Poți tu să ai orice rucsac cu orice, dacă în caz de urgență devii isteric și ai un atac de panică.... la revedere.....
    Ca o paranteză, văd că nu zice nimeni nici pâs despre explozia teribilă de ieri de la blocul din Rahova. E și normal. Dacă reacția conducătorilor politici a fost târzie și evazivă, nici propagandiștii nu știu încă în ce fel să pună problema și așteaptă ordinul pe unitate. Ideea însă nu e că ar fi vina autorităților, ci a unei / unor persoane concrete, ori din bloc ori de la distribuitorul de gaze. Vinovații vor fi găsiți, cu siguranță, dar pentru victime și cei afectați a fost un accident îngrozitor, o tragedie, iar timpul nu se va putea da înapoi. Însă repet, nu consider că acest fel de accidente ar avea vinovați mai sus, printre cei de la guvernare, așa cum poate se tem ei că ar putea fi acuzați..... Vinovații sunt la firul ierbii. Iar vinovăția lor sunt convins că are legătură mai mult cu prostia / inconștiența și mai puțin cu alte aspecte. Dealtfel o situație similară a fost și la Colectiv acum aproape fix 10 ani..... Și cauza a fost tot prostia omenească....
    Revenind la articol. Haideți să-l liniștim pe domnul Livadaru. Nu vă mai agitați domnule, că Rusia NU ne va ataca. Asta cu Rusia care ar vrea să pună mâna pe toată Europa (de ce nu pe toată lumea!!!!) e strict o vrăjeală propagandistică din motive bine determinate, nu mai revin la ele, că le-am tot zis. Dar una-i una, alta-i alta. E foarte bine și necesar să ne creștem și întărim armata. Așa e bine și pentru descurajarea oricărui potențial agresor și pentru liniștea noastră sufletească ca nație. Iar puterea militară (atâta câtă e) contează și în negocierile dintre state. Una e să fii tare din punct de vedere militar și alta e să fii pricăjit. Nu e vorba că am ataca sau amenința noi pe alții, dar pur și simplu dacă am fi și noi un stat cu ceva-ceva putere militară, plus poziția strategică pe care o avem deja, și dacă am fi și inteligenți și patrioți, am discuta altfel cu alte state, inclusiv pe plan economic. Adică nu ca niște slugi, așa cum facem acum.
    • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Toate bune și frumoase, apropiate de o gândire logică, dar, dar nu puteai încheia fără să slujești cauza, adică fără să încerci, inutil, să muți atenția de la realul pericol rusesc, de la visul sceleratului sadic putin de a reface imperiul sovietic, de la alianța lui cu pericolul galben, pomenit și în una dintre cărțile tale "de căpătâi" - biblia și în predicțiile "oracolelor" lumii și nu de ieri de azi. Nu dai atenție instabilității instabilului senil trump, marioneta neofascismului în alianța anormală cu state ce se pretind comuniste, antagonice fascismului, dar mentorele fascismului. Rusia actuală sub putin & camarila este fascista. Iar fascismului își are radacinile și invatatura în doctrina comunistă, mai ales metodele de implementare și menținere.
      Păcat! Incepusesi bine, dar,probabil ți-a fost teamă să nu te "tragă de urechi" camarazii tăi "suveranisti".
      • Like 1


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult