inchisoarea de la Sighet/ foto: Profimedia
Avem un reflex pe care l-am exersat decenii la rând: când ceva merge prost, căutăm imediat un vinovat în afara noastră. Rușii. Occidentul. Bruxelles-ul. Străinii. Sistemul. Oricine, numai noi nu.
Istoria are prostul obicei să ne pună în față oglinda.
Când comunismul a îngenuncheat România, tancurile sovietice au adus regimul. Însă nu soldații ruși au bătut la fiecare ușă în miez de noapte. Nu ei au completat listele cu nume. Nu ei au turnat vecini, colegi, profesori sau rude. Nu ei au devenit gardieni, anchetatori și călăi în închisorile care au zdrobit elitele acestei țări.
Au fost români.
Un adevăr incomod, dar necesar. Orice sistem represiv are nevoie de executanți. Iar aceștia se găsesc întotdeauna. Nu printre cei mai buni și nici printre cei care gândesc. Printre cei care așteaptă o șansă să fie importanți.
Istoria nu este povestea liderilor și a ideologiilor. Este și povestea oportuniștilor. A celor care, atunci când primesc puțină putere, o folosesc nu pentru a servi, ci pentru a umili.
Problema nu este niciodată doar sistemul.
Problema este și materia umană din care acel sistem se hrănește.
Privind în jur, ai senzația că oamenii nu se schimbă. Se schimbă decorul, se schimbă tehnologia, se schimbă sloganurile. Dar mecanismele rămân aceleași. Există mereu o categorie de oameni gata să urască, să denunțe, să linșeze public, să reducă la tăcere pe oricine gândește diferit.
Astăzi nu mai există colonii penitenciare și anchete la lumina becului. În schimb există tribunale improvizate pe rețelele sociale, campanii de denigrare, ură colectivă și o plăcere aproape tribală de a vedea pe cineva căzut la pământ.
Instinctele rămân.
Cea mai mare greșeală pe care o facem este să credem că barbaria vine întotdeauna din afară. Că răul are accent și pașaport străin.
Răul apare adesea din interiorul societății. Din ignoranță cultivată. Din resentiment. Din lipsa educației. Din frustrarea care caută un dușman. Din dorința de a avea putere fără responsabilitate.
O democrație nu moare doar atunci când este atacată din exterior. Moare atunci când suficient de mulți oameni renunță la spiritul critic si la decență.
Înainte să căutăm vinovați peste granițe, ar trebui să avem curajul să privim în propria curte.
Pentru că istoria României ne-a demonstrat deja un lucru: atunci când libertatea a fost ucisă, mâna care a ținut bâta a fost, de multe ori, una românească.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
„când comunismul a îngenuncheat România”. nu. când bolșevismul sovietic de tip stalinist a îngenuncheat România. dacă tot scrii la gazetă, fă-o-n pas cu timpul. minim hd ready. 4k e deja rachetă, nu răsucesc cuțitul.
„au fost români”. cu pauză înainte și după. căutat cabotin efectul acuzator. dar tot așa și belgienii au omorât zece (10) milioane de ființe umane. congolezi. și nu-n evul mediu, nu, în zorii secolului douăzeci. XX. unde acum e miezul UE.
„un adevăr incomod”. băăăă!!! cine a negat??? când, care, cum? autorele induce ideea cum că ”noi, românii” suntem nește ticăloși care negăm trecutul. cine s-a exprimat public cum că-l jenează, că-l glodește, că-l ține??
„iar aceștia se găsesc întotdeauna”. și oriunde, dar asta scade din presiunea acuzatoare deși clarifică. autorele o pierde pă drum. uof.
„...și nici printre cei care gândesc”. generalizarea e cuțit cu tăiș dublu dar unii nu se prind, ). ce să vezi, cele mai mari curve pe care le-a consemnat istoria omenirii sunt fix intelectualii. ăi mai gânditori. nu te-ai fi gândit!
„printre cei care așteaptă o șansă să fie importanți”. bâta-n baltă cum laude: peste 90% din populația planiglobului e-n categorie. mai deslușește-i de poți...
„ai senzația că oamenii nu se schimbă” - e de bine. apare schimbarea, se mișcă ceva. autorele pierde iar pe drum sensul. în bine,-n rău? x' știe.
„există tribunale improvizate”. adevărat. dar cauza e uitată. e pierderea încrederii ca rezultat al trădării puterii judecătorești în cârdășie cu puterea legislativă. cauza e fix asta și fix asta uită autorele. pierde cam multe. prea mult pentru o pagină.
„campanii de denigrare”. care nu pot bate operațiunile abjecte de kompromat ale mai. adică statul. iar statul nu e poporul. un subiect gigantic, care niciodată nu va fi pe tapet. mai ales în presa cualiti.
„să reducă la tăcere pe oricine gândește diferit”. ce să vezi, IA e legată de mâini și de picioare de chiar tăticii ei. în chiar farul democrației, condus de-un pedofil. te dai dracu'. dictatură pură, încercați filosofie și etică-n dialogurile cu IA. DISPAR. mama ei dă cenzură!
„instinctele rămân”. iar pauză cabotină, gol găunos. care instincte? malițios. manipulator. instinctele sunt primare și sociale. probabil autorele se referă la cele sociale, care, ce să vezi, la ”noi”,românii, sunt negative. suntem sanguinari. de-aia n-am omorât zece milioane de congolezi. ne-au bătut belgienii. asta e! îndurăm.
„vine întotdeauna din afară”. cine a zis că „întotdeauna”?? omul ăsta urăște. pă bune. nu că ține cu ursu' dar zici că l-a plătit ursu'. aa... e prea mult ...dar mai e puțin. am timp, e pă final. hai.
„răul apare adesea”. o-nmoaie, ca la tenis. măcar apare recunoașterea procentului venit „din afară”. măcar atât. să fie primit!
„din ignoranță cultivată” - gura păcătosului adevăr grăiește. aici ursul se va supăra. cultivarea ignoranței e crimă-mpotriva poporului și se face by dă book, ca la cartea de manipulare. o face puterea care confiscă puterea. gafă. ok. nu primesc punctul.
„din dorința de a avea putere fără responsabilitate”. poză 8k a puterilor pomenite, binomul otrăvit. o șopârlă de anii '80? în secolul IA? strange.
„o democrație nu moare doar atunci când este atacată din exterior. moare atunci cand...” stop. citiți din nou. lipsește „și”. „moare ȘI atunci când..:” iar tehnica curbării. asta nu mai e greșeală. e metodă. mi-e scârbă.
„o democrație nu moare doar atunci când este atacată din exterior”. o minciună spusă catedratic. fals, ușor gomos. o democrație autentică nu moare decât atunci când este asediată din exterior și ucisă. aia omorâtă intestin e făcătură și are soarta spoielii la prima ploaie serioasă. face cineva apologia spoielii? asta-i dorim țării? eu nu.
„moare atunci când suficient de mulți oameni renunță la spiritul critic și la decență”. oamenii care creează o democrație a u t e n t i c ă nu pot comite abjurările astea. e aberant. e patologic unic. „suficient de mulți”... vreau și eu să scriu cacontributor. prind curaj.