Foto Profimedia
Autoritățile elvețiene au anunțat că „mai multe zeci” de persoane au decedat și peste 100 au fost rănite în urma unui incendiu violent izbucnit într-un bar din stațiunea montană Crans-Montana, în cantonul Valais. Tragedia a avut loc în noaptea de Revelion, în barul „Le Constellation”, un local cunoscut care putea găzdui până la 300 de persoane, notează BBC.
UPDATE: O femeie care se afla la spitalul Sion, cel mai mare din Valais, împreună cu mama sa, a relatat pentru cotidianul local Le Nouvelliste momentele în care victimele incendiului din barul La Constellation au început să sosească la unitatea medicală. Potrivit acesteia, o asistentă le-a cerut tuturor persoanelor aflate în sala de așteptare să părăsească imediat zona, pentru că urmau să ajungă mai mulți răniți. „Ni s-a spus să revenim a doua zi, din cauza sosirii a aproximativ 30 de victime în urma unei explozii în Montana”, a declarat femeia pentru Le Nouvelliste, scrie BBC.
Aceasta spune că a ieșit afară pentru a elibera accesul către camera de urgență, moment în care situația a degenerat rapid.
„A fost haos. Oamenii veneau din toate direcțiile, persoane grav rănite ajungeau cu mașinile, se simțea miros de ars”, a povestit martora.

foto Profimedia
UPDATE: Două tinere din Franța care au reușit să iasă rapid din barul „La Constellation” în momentul izbucnirii incendiului au descris la postul francez BFMTV momentele de panică: „Toată lumea țipa”. Potrivit lor, petrecerea avea loc la subsolul barului, iar focul s-ar fi extins rapid către etajul superior. Una dintre tinere susține că incendiul ar fi pornit de la lumânări decorative puse pe sticle de șampanie de către ospătari, una dintre acestea fiind adusă prea aproape de tavan.
„În câteva zeci de secunde, întreg tavanul a fost cuprins de flăcări. Totul era din lemn”, a declarat una dintre martore pentru BFMTV.
Autoritățile elvețiene nu au confirmat această versiune.
UPDATE: O postare apărută pe Reddit, care nu a fost verificată independent de autorități, descrie scene de groază, cu tineri cu arsuri grave, ieșind din barul unde izbucnise incendiul și strigând după ajutor, înainte ca forțele de intervenție să ajungă la fața locului.
Autorul postării, care susține că se afla în zonă în momentul tragediei, povestește că a auzit un „bubuit extrem de puternic”, pe care inițial l-a confundat cu zgomotul unor artificii.
Informațiile nu au fost confirmate oficial. Ancheta autorităților este în desfășurare.
Postarea integrală de pe Reddit:
„Bună ziua, sunt acum în Crans și am ieșit cu niște prieteni de Revelion. Mergeam în alt loc decât barul unde avusese loc incidentul, la aproximativ 150 m distanță. Am auzit un bubuit puternic și am crezut că a fost o explozie mare de artificii, dar Doamne, ce zgomot a fost. Locul în care mergeam era plin și am decis să ne întoarcem în alt loc. În timp ce mergeam, am trecut prin fața barului Constellation. O bătrână a venit țipând și vorbind despre flăcări uriașe. Apoi am văzut zeci de tineri țipând după ajutor, grav arși, disperați. Două mașini de poliție au venit în 5 minute și o mașină de pompieri, dar cum este la munte, primă venită la intervenție nu era pregătită pentru un astfel de eveniment. Am dat peste niște răniți pentru a-i ridica într-un loc sigur, indicat de poliție. Copiii își pierdeau pielea și tot părul, țipând de durere în frig, pentru că toate hainele lor erau arse. Nimeni nu a făcut-o. Sunt atât de trist acum. Aveți grijă de voi, toată lumea.”

UPDATE. Ministerul italian de Externe a anunțat, citând poliția elvețiană, că aproximativ 40 de persoane au murit în incediu.

Potrivit oficialilor, o amplă operațiune de salvare a fost declanșată imediat: 10 elicoptere, 40 de ambulanțe și aproximativ 150 de salvatori au intervenit la fața locului. Majoritatea răniților au suferit arsuri grave și au fost transportați în principal la spitalul din Valais, a cărui secție de terapie intensivă este, la ora transmiterii acestei știri, complet ocupată.

Foto Profimedia
Procurorul general al cantonului Valais, Beatrice Pilloud, a declarat că este în desfășurare o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei. „În acest stadiu favorizăm ipoteza unui incendiu și nu există nicio suspiciune de atac”, a precizat aceasta, adăugând că, din respect pentru familiile victimelor, nu pot fi oferite deocamdată mai multe detalii, adaugă BBC.

Foto Profimedia
Autoritățile au confirmat că printre victime se află persoane de mai multe naționalități, fără să dea alte detalii. Identificarea victimelor este în curs, iar zona a fost închisă pentru a permite desfășurarea anchetei.
Într-un apel public, populația a fost sfătuită să fie prudentă și să evite, pe cât posibil, situațiile care ar putea duce la necesitatea unui tratament medical, pentru a nu pune o presiune suplimentară pe spitale.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp




Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.