Deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a inițiat un proiect de lege pentru modificarea Codului Penal care prevede că schimbarea ordinii constituţionale sau împiedicarea exercitării puterii de stat ar putea fi pedepsite cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Proiectul, prezentat pe 28 februarie în Biroul Permanent al Camerei Deputaților și înaintat la Senat în aceeași zi, are un singur articol:
„Întreprinderea unor acţiuni împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de una sau mai multe persoane împreună în scopul schimbării ordinii constituţionale ori a îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”, se arată în proiectul de lege care completează articolul 397 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Proiectul de lege vine după ce PSD, prin purtătorul de cuvânt Adrian Dobre, a acuzat protestatarii că au blocat activitatea Guvernului.
„Guvernul a fost blocat o anumită perioadă din cauza manifestărilor, datorită presiunilor la care a fost supus. În această perioadă, Guvernul a fost încetinit și mare parte a timpului premierului s-a îndreptat către această problemă spinoasă. Sigur este un factor care a contribuit la obstrucționarea temporară pe parcursul acelei perioade a activității Guvernului”, a declarat Adrian Dobre, purtătorul de cuvânt al PSD, citat de Digi24.
În expunerea de motive, deputatul Tudor Ciuhodaru spune că „România a fost întotdeauna un stat extrem de tolerant”, iar „lipsa unor măsuri care să descurajeze şi să pedepsească orice acţiune împotriva ordinii constituţionale săvârşite de persoane, organizaţii sau partide a dus la exacerbarea acestor manifestări”.
(Sursa: Proiectul de lege depus de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru pentru modificarea Codului penal//Clic pe imagine pentru a mări)
Proiectul de lege acoperă „un vid legislativ” și incriminează anumite tipuri de acţiuni săvârşite în scopul schimbării ordinii constituţionale ori a îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat ce nu sunt prevăzute, în Codul Penal, la articolul 397 (Acţiuni împotriva ordinii constituţionale) şi nici nu pot fi încadrate la art. 367 (Constituirea unui grup infracţional organizat), art. 368 (Instigare publică) sau la art. 369 (Incitare la ură sau discriminare), susţine deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, în expunerea de motive a proiectului de lege.
„În România, libertatea, democraţia, dreptul de mişcare şi liberă exprimare, nu pot merge până la nivelul la care prin abordări extremiste, separatiste, revizioniste, se atacă esenţa statului român”, se mai arată în expunerea de motive.
(Sursa: Proiectul de lege depus de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru pentru modificarea Codului penal//Clic pe imagine pentru a mări)
În articolul 39 din Constituția României se arată că „mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme”.
Elena Calistru de la Factual a atras atenția asupra existenței acestui proiect de modificare a Codului penal.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Tov cio ho daru, ca un tov de nădejde care este, s-a gândit el, măre s-a gândit și, cum cu pseudo opoziția democratică din parlament știe să lucreze (când toată lumea are câte un oscior de ros, liniștea-i garantată!), s-a concentrat asupra opoziției nedemocratice, cea din stradă ori piață: și ce soluție a găsit? Una simplă de tot, adică interzicerea dreptului de a nu fi de acord cu guvernul, partidul și tovarășul Chimir drag nea, cel mai iubit fiu al poporului, măreț cârmaci, primul strungar al țării, primul pionier al țării, viitor prim ministru al țării și, primul hoț electoral al țării! (urale, ovații, aplauze)!
Acum, când ne îndreptăm cu pași iuți spre libertatea și democrația din Coreea de nord, acum când partidul unic repetă povestea din `48 (și următorii), acum când ni se pregătește o dictatură pe model asiatic, acum noi trebuie să mulțumim clarvăzătorului conducător: fără asemenea acțiuni, lucrurile tindeau să se calmeze!
Astfel, chiar partidul și guvernul, chiar Chimir drag nea, vor reuși să scoată oamenii în stradă: și nu vor înceta să facă prostii până ce mulțimea nu-i va mătura definitiv de la putere și din viața politică!
N-AM PUS PIEDICĂ GUVERNULUI, AȘA CĂ POT SPUNE CE GÂNDESC!
SAU ȘI ASTA SE INTERZICE?
Să gândești, adică ...