Sari la continut

Revoluția online

România digitală este cea care ne face să mergem înainte. Un proiect Republica, susținut de eMAG.

Interceptări. Putere prin părere. Legile Răului. Moașta lui Maradona

           (inaudibil. interceptare ambientală. zgomot de fond puternic)


- ... ca să nu mai vorbim de Iohannis.

- Nu cred.

- Așa, și? Ce să fac eu cu necredința ta? Vorbesc de un sfert de oră, ți-am adus dovezi, argumente, fapte. Nu ți-am zis „Așa cred eu”, am demonstrat. Iar tu repeți două vorbe, care te privesc exclusiv: „Nu cred”. N-am cum să răspund la asta.

- Era mai bine dacă spuneam „Cred”?

- Era la fel de rău. N-am cum să răspund, nici la necrezul, nici la crezul tău. Nu putem comunica în felul ăsta. Dai pe toată lumea afară din cameră și vorbești singur. Așa că mai bine tăcem amândoi și ne vedem de treabă. 

Cristian Tudor Popescu

- Bine, spune-mi atunci ce-aș putea să tac?

- Ce glumiță de tocilar... Există doar trei posibilități. Să fii de acord în totalitate cu demonstrația mea, să fii de acord parțial, să o respingi complet. În a doua și a treia situație, trebuie să aduci argumente, să pui întrebări. Dar, știu, domnule, e greu, te roade lenea, lenuța. E greu să gândești rațional, e istovitor, ia timp din viață. Unii oameni consideră că a raționa nu înseamnă a trăi. Toți oamenii gândesc, așa cum toți oamenii transpiră, însă numai unii, nu prea mulți, raționează. Nu neapărat din prostie. Nu neapărat pentru că nu știu. Ignoranța înseamnă nu numai a nu ști, ci și a nu dori să știi, deoarece vrei să rămâi ignar. Ține-mă, Doamne, prost și sănătos. E mai ușor așa, nu?...

- Da nu pot să am și eu părerea mea?

- Ba da, cum să nu poți, sunt atâția care încolțiți cu argumente răstoarnă tabla, cum se întâmplă la șahiștii din Cișmigiu, cu vorbirea asta: „Domle, nu știu, e părerea mea, dacă nu-ți place, n-am ce-ți face!”. 

Și asta nu-i de când există internet. Mecanismul părerii personale, imbatabilă doar pentru că e personală, a făcut ravagii în istorie. Mai întâi, de la ce vine „părere”? De la a părea. Mi se pare. Pare că. Parcă. Aparență. Adică ceva ce aduce a realitate, a adevăr, dar nu e sigur că și este. Poate să fie, poate să nu fie. Ei, omenirea a început la un moment dat să învestească niște inși cu puterea ca părerea lor să fie lege. Putere prin părere. Respectivul, șaman, șef de trib, oracol, rege, împărat, papă, putea să spună ce-i trecea prin cap – totul era luat de bun și executat întocmai. Vreme de mii de ani, de explicații, dovezi, argumente, demonstrații au avut nevoie doar cetățenii fără rang în societate. Nu că le-ar fi folosit la ceva. Afișarea publică a raționalității era o gravă înjosire pentru castele înalte – puterea adevărată înseamnă să dai ordin fără să trebuiască să convingi, să justifici rațional. Iar orgasmul puterii este să comanzi ceva cât se poate de absurd și criminal, de pildă „Duceți-vă cu familiile voastre și aruncați-vă toți în cap de pe faleză” spus din senin unui grup de oameni luați la întâmplare, și comanda să fie executată. 

Deși apanaj al claselor dominante, imitația de cherem, de bun plac se regăsește și la oamenii de rând. Căci aceștia, masculii, au la dispoziție familia, în care pot să urle, la femeie, la copii: „Ori faci ce spun eu fără să crâcnești, ori te bat de te sting, ori te omor!”.

Au fost și niște timpuri, la greci, și pe urmă la romani, în care se punea preț pe rațiune. Sofiștii greci își câștigau pâinea raționând public, în piețe, mai mult sau mai puțin corect, dar raționau, în văzut lumii, nu decretau nimic...

                                        (înregistrare ininteligibilă)

- Ei, se duse dracului Băsescu. Se duse dracului și Ponta... Și Tăriceanu...

- Hmm. Ai văzut în filme cum e amenințat la un moment dat eroul principal de niște fiare, de niște monștri, sau de niște indivizi periculoși? E într-o situație rea de tot, pare că nu are scăpare. Și, deodată, ca prin minune, bestiile dau înapoi, o iau la fugă. Ce face omul nostru atunci?

- Răsuflă ușurat.

- N-apucă. Fiindcă se apropie alte jigănii, de care le e frică și ăstora care o luară la fugă. Așa e în politică. Răul e alungat de alt rău, nu de bine. Asta e prima lege a Răului.

- Adică, vrei să zici că partidul AUR e răul nou care a dat afară din Parlament putregaiurile astea trei?

- Da. Dar nu e nou. Rădăcinile sunt vechi, în nazismul ceaușist. Ceaușescu a desființat internaționalismul și antirasismul anilor `50, luate de la ruși. Le-a înlocuit cu naționalism extrem, xenofobie, antisemitism, antioccidentalism; trăsături străine comunismului, cel puțin teoretic. A mers cu ideologia antiVest până la mușamalizarea cuceririi Daciei de către romani. Turnu Severin și Cluj au fost dublate cu numele dacice, sau pe care le credea Ceaușescu dacice, Drobeta și Napoca. Istorici getodacopați sau doar oportuniști au fost asmuțiți să delireze despre Burebista, stăpânul lumii, precum și despre întemeierea civilizației europene de către daci. Era vânturată intens ideea că Țările Române au stat în calea năvălirii turcești spre Europa și astfel au putut avea loc Renașterea și Revoluția științifică. Altfel, canci Occident. Într-o întâlnire internațională la Paris pe tema domniei lui Mihai Viteazul, în care România participa cu fostul deținut politic Constantin C. Giurescu și Zoe Dumitrescu Bușulenga, un istoric turc a zis, zâmbind: „Cum să stea Țările Române în calea armatei turcești, când Bulgaria și Serbia fuseseră cucerite înainte de 1400? Să ne uităm pe hartă. Aliotmanul avea cale deschisă spre Vest, Muntenia, Moldova și Transilvania rămăseseră în dreapta, nici măcar nu era un ocol!”.

- De-aia nu ne-au făcut turcii pașalâc...

- Exact. Pașalâcuri erau Ungaria, Bulgaria și Serbia, coridorul spre Europa, nu mai aveau nevoie de forma asta de stăpânire mai complicată și asupra Țărilor Române. Era mai rentabil tributul.

- Totuși, ăștia de la AUR sunt cu familia, cu Biserica...

- Păi, și Ceaușescu nu era? Familia, celula de bază a societății. Indivizii necăsătoriți sau divorțați, fără copii, erau considerați mai periculoși pentru statul totalitar decât cei cu familie stas. Activiștii și securiștii de rang înalt rar divorțau, căci și-ar fi periclitat funcțiile. Sistemul gândea logic: când ai familie și copii, ești mai puțin tentat s-o faci pe revoluționarul. Iar homosexualii erau infractori, pedepsiți prin lege. Fiind vulnerabili, Securitatea și Miliția îi șantajau și îi foloseau ca turnători.

Și cum a făcut Ceaușescu cu Scorniceștii, așa au intrat auricii pe listele de partid cu familii întregi, de la nepoți, la cuscri.

Decret antiavort dăduse Ceaușescu din `66. Fruntașul Târziu de la aurici e susținător deschis al interzicerii avorturilor, împreună cu Biserica. Colaborarea între Biserica Ortodoxă și aparatul ceaușist a fost a naibii de fructuoasă. Practic, toți ierarhii au fost racolați de Securitate, au căpătat porecle de cod, devenind informatori și agenți de influență în interiorul și în exteriorul țării. Ceaușescu a ctitorit biserică în Scornicești și a îngropat-o pe maică-sa cu sobor de preoți. BOR a susținut dictatura până-n ultima clipă – patriarhul Teoctist a condamnat într-o scrisoare deschisă, în decembrie `89, huliganii de la Timișoara și l-a omagiat pe Ceaușescu ca pe Dumnezeu.

-Totuși, auricii, cum le zici tu, n-au treabă cu comunismul, zic că proprietatea privată e sfântă și îi pomenesc pe legionari...

- Așa, și pe vremea lui Caușescu proprietatea nu era privată și sfântă? Geniul Carpaților avea palate și vile fără număr, în toate județele, de care nu se atingea nimeni în afara cuplului imperial, când și când, că erau multe, în unele nici n-a călcat vreodată. Mistreții, urșii, căprioarele nu erau proprietatea lui? Nu împușca împreună cu tovarășii ce voia și când avea chef?

România era moșia lui, mai proprietate privată decât asta, ce vrei? Prim-secretarii de județ erau baroni adevărați, ba chiar duci. Județul era mai mult decât privat, era domeniul lor feudal, cu drept de viață și de moarte asupra supușilor.

De la Revoluția Franceză încoace, masele ajunse la putere încearcă să devină aristocrate. Țărani, lumpenproletari, mahalagioaice își plantează câte un boschet genealogic, își găsesc ascendențe ilustre, vor mariaje pe măsură pentru odraslele lor.

- Revoluția Franceză... nu te duci cam departe?

- Deng Siao-Ping spunea că e prematur să evaluăm efectele Revoluției Franceze după numai 200 de ani. Elena Ceaușescu se considera împărăteasă: i-a interzis delfinului Nicu Ceaușescu să se mai vadă cu fiica lui Paul Niculescu Mizil și a silit-o să chiureteze copilul pe care îl avea cu el. Deși progenitură de înalt demnitar comunist, domnișoara era prea puțin pentru prințul moștenitor – o mezalianță în viziunea Leana lu Nae din Petrești. În schimb, pentru estetul Vanghelie, adică primarul care este, nepoata lui Niculescu Mizil a fost o partidă în drumul său spre înalta societate.

- Și cu legionarii cum vine? E și-un elev al lui Noica la AUR, altul al lui Țuțea...

- Ceaușescu a trimis emisari la Mircea Eliade, la Chicago, s-a dus chiar Adrian Păunescu până acolo, la Emil Cioran, la Paris, la Constantin Noica, în Drumul Taberei. La Petre Țuțea n-avea de ce să trimită, pentru că omul era oricum ceaușist – spunea despre nea Nicu că e un Kemal Ataturk sau Abdel Nasser al românilor, Tatăl Națiunii. Radu Gyr, Nichifor Crainic au putut să publice în revista Securității „Glasul Patriei”. Pamfil Șeicaru, condamnat la moarte în contumacie în 1945, a fost grațiat de Ceaușescu, finanțat și invitat să se întoarcă în țară. Extrema dreaptă trebuia recuperată pentru național-socialismul ceaușist.

- Și auricii se bazează pe toate astea?!

- Se bazează pe dracu. Național-ceaușist e cofrajul, pe care pandemia și prostia liberalilor l-au umplut cu menajeria AUR: fani unire cu Basarabia, fani Zelea Codreanu, ortodocși înrăiți, daci căciulați, interlopi sadea, foști călăi ceaușiști, filozofi sexopați, femei șoșocate, inși nimeriți prin zonă.

- Păi, deci, s-a întâmplat și la noi ce s-a întâmplat deja peste tot, și-n America, și-n Europa, ultranaționalismul vine tare din urmă.

- Vine, că biologia nu elimină răul. Poți să crezi că prin moarte, odată cu generațiile care au îngrășat pământul în 30 de ani, s-a dus și răul. Uite că nu se duce, revine aproape intact. Asta e a doua lege: Răul e mai tare decât Moartea.

E vorba de mai mult decât naționalism, conservatorism și extremă dreaptă. Dacă s-ar face niște sondaje încrucișate, rezultatele ar fi cam așa: conspiraționiștii cu cipuri și 5G la cap sunt trumpiți, antivacciniștii sunt creștinofani, răsculații antimască sunt și ei trumpiți, creștinofanii sunt maradoniți, maradoniții sunt conspiraționiști anti Occident. Toți ăștia sunt toate astea sau, cel puțin, în majoritatea cazurilor.

- Maradoniți?

- Da, sunt o sectă mondială. În Rosario, Argentina, e și o biserică cu Hramul Sfântului Maradona. Întrebarea este: ce au în comun aceste categorii?

- În comun? Totuși sunt foarte diferiți, ce să aibă trumpiții, care sunt de dreapta, cu maradoniții, de pildă, care sunt, sau ar trebui să fie de stânga?

- Au ceva: credincioșia. Adică iraționalul. De fapt, mai bine spus antiraționalul – irațional înseamnă în matematică ceva foarte bine definit, care nu e câtuși de puțin în afara gândirii raționale: numerele iraționale sunt numere reale care nu pot fi exprimate ca raport (ratio) de două numere întregi.

Trumpiții – îl consideră pe Trump Dumnezeu pe pământ. Cred orice le spune. Cum a și zis onorabilul de la rău început: oamenii ăștia mă votează și dacă omor pe cineva pe stradă că așa vreau eu. Fac moarte de om pentru el. Ar dori să nu mai fie alegeri, să împărățească Trump America și planeta pe vecie!

Amintește-ți-o pe consiliera lui spirituală, Paula White, zbierând cu spume și ochii dați peste cap, în campania electorală: „Victory, Victory, Victory, aud victoria în toate colțurile Raiului! Victory, Victory, Victory!”.

Conspiraționiștii – cipurile, Bill Gates, 5G sunt echivalentul Diavolului. Prin simplul fapt că îi admiți existența, Ucigă-l toaca poate fi descoperit în orice, fără o iotă de raționament. Acum câteva sute de ani era suficient ca o femeie să fie brunetă și să i se pară cuiva că se uită nu știu cum, ca să fie legată de mâini și de picioare și aruncată în apă: dacă se îneca, era proba că a fost nevinovată, dacă plutea, era arsă pe rug ca vrăjitoare.

Antivacciniștii – gândire șamanică, de triburi din junglă. În „Apocalypse Now” al lui Ford Coppola, colonelul Kurtz povestește, cu vocea și chipul de neuitat ale lui Marlon Brando, cum trupele americane au vaccinat antipoliomielită copiii dintr-un sat vietnamez. Americanii au plecat, și când s-au întors au găsit o stivă de brațe mici, retezate cu maceta de săteni, ridicată în mijlocul satului.

Negaționiștii coronavirus – sunt inși care consideră, împreună cu conspiraționiștii, că știința și tehnologia sunt uneltele diavolului.

Agitatorii antimască: pe lângă a fi antiraționali, sunt și maxim egocentrici – puțin le pasă de cei din jur: „Eu am imunitatea bună, nu mă îmbolnăvesc”. Ei sunt propriul lor Dumnezeu. Se consideră luptători pentru libertate, împotriva dictaturii medicilor, însă mucenicii ăștia ai luptei cu cârpa ar face ciocul mic, atât de mic că nu s-ar vedea nici fără mască, într-o dictatură adevărată.

Maradoniții consideră că golul marcat cu mâna de Maradona împotriva Perfidului Albion e opera lui Dumnezeu. Niciuna dintre ticăloșiile și trișeriile ordinare comise fără număr de fotbalist, pe teren și în viață, nu ajunge la creierul lor. Don Diego a lăsat cu limbă de moarte ca hoitul să-i fie îmbălsămat și pus într-un muzeu-templu maradonit. Moașta lui Maradona. Ca un faraon, sau, mai aproape, ca Lenin, având în vedere ce prieteni a avut dragul de Diego: Fidel Castro, Hugo Chávez, Nicolás Maduro, Lukașenko, Vladimir Putin.

Cât despre creștinofanii noștri ortodocși, drăgăstoși de moaște, mai e ceva de spus?

- Înțeleg, deci, că trăsătura comună e antiraționalul, credință în loc de rațiune...

- Exact. Cum ziceam, grecii vechi raționau, cu toți mulții zei pe care îi aveau. Poate și pentru că olimpioții, adică Zeus, Hera, Atena, Apolo, Poseidon, Demeter, Artemis, Ares, Afrodita, Hermes, Dionisos, erau, colea, pe munte și semănau al dracului de bine cu oamenii. Prin comparație, Dumnezeul Bibliei e îndepărtat, rece, asexuat, numele lui adevărat nu poate fi cunoscut, chipul lui nu poate fi imaginat decât de oligofreni ca aceia de la Maglavit, deși se spune că omul e făcut după chipul și asemănarea Lui. Faptele zeilor greci sunt declanșate de stări și sentimente cât se poate de omenești, gelozie, vanitate, pizmă, în vreme ce motivele acțiunilor dumnezeiești, oricât de crude și absurde, nu e cazul să fie cunoscute de muritori – „Nepătrunse sunt căile Domnului”.

- La Maglavit l-au văzut pe Dumnezeu?

- Da, din vremea lui Petrache Lupu au rămas poze cu un bătrân într-un soi de cojoc mițos, cu barbă lungă și albă și privirea haină, care au circulat până târziu, în comunism.

De la greci, odată cu zeii, cărora le-au schimbat doar numele, ce mi-e hotel Athénée Palace, ce mi-e hotel Minerva, romanii au moștenit raționalismul. Mai pragmatic, mai aplicat. Credeau în Jupiter Tonans, dar nu lăsau pe seama lui construcția templelor, „autostrăzilor” via, apeductelor, termelor, amfiteatrelor. Până la zei, se bazau pe calcul și tehnologie. Justiția cerească nu i-a împiedicat să toarne rațiune în justiția pământească, rămasă valabilă până astăzi.

Apoi a venit creștinismul, care a făcut praf și pulbere Raționalul vreme de mai rău de o mie de ani. Credință, fără dovezi, a cere dovezi era deja o blasfemie, neștiință, plăcută lui Dumnezeu, revelație, iluminare. Sfântul Augustin zice limpede prin secolul 5 că toate străduințele raționale de a descoperi, de a descifra ceva în această lume nu fac doi bani dacă nu vine în capul omului iluminarea cu hârzobul din cer. Dar, măcar, Sfântul nu alungă de tot rațiunea de pe drumul căutării lui Dumnezeu.

Renașterea a însemnat în primul rând redescoperirea Rațiunii. A observației. A ipotezei, demonstrației și aplicației. Că precum în cer, așa și pe pământ: „La-ntoarsa oală zisă cer/Sub care mișunăm pigmei/Nu apela cu glas mizer/Legată-i și mișcarea ei” – sunt cuvintele primite de europeni de la un persan care i-a citit pe greci.

Secolele 17 și 18 sunt ale Marșului Rațiunii, care a culminat, în Revoluția Franceză, cu transformarea zisei Rațiuni, paradoxal, într-o zeiță, Déesse de la Raison – întruchipată de o târfă din Paris.

Secolul 19 e al Științei și Tehnicii, care pătrund în mase mai adânc ca niciodată, clătinând religia.

Secolul 20 cunoaște sângeroasele corciri ale tehnicii și ordinii maniacale, ale determinismului mecanic, cu instinctul religios al omului: comunismul și nazismul.

Înainte de a fi incinerat, fără nicio ceremonie, așa cum a dorit, Jawaharlal Nehru profețește desprinderea: „Politica și Religia sunt depășite. A venit vremea Științei și Spiritualității”. Nimic mai optimist și mai greșit. Avea dreptate mai degrabă Malraux. Secolul 21 începe cu reînvierea religiei. Ți-am spus care sunt formele ei multiple. Asta rezultă și din alienarea individului față de marfă, cam cum a descris-o Marx. Covârșitoarea majoritate a oamenilor de pe pământ habar n-au cum funcționează în profunzime un computer. Cu atât mai puțin un smartphone, deși îl țin tot timpul în mână și la ureche. Sau medicamentele, pe care le înghit cu ghiotura.

Toate dispozitivele din ce în ce mai inteligente care îl împresoară pe omul mediu-standard sunt black box pentru el: apasă, atinge sau ingurgitează ceva și se va întâmpla ceva. Cum, nu se știe. De aici religia mondială de luptă împotriva cipurilor și vaccinurilor demonice: urăște și încearcă să distrugi ceea ce nu poți și nu vrei să înțelegi.

Președintele uneia dintre cele mai mari țări de pe glob spune că vaccinul anticovid preface oamenii în femei cu barbă și crocodili, și sute de milioane de indivizi îl cred pur și simplu. E supranumit Mitul. Iar Trump zice, cu același succes, că încălzirea globală e o înșelătorie țintită să distrugă economia americană.

Numărul credincioșilor în ceva, oameni care de plano resping rațiunea, crește exponențial pe planetă, aidoma temperaturii, poluării și populării. Dumnezeu nu e de găsit în Univers, nici de cele mai puternice telescoape, Dumnezeu e în noi. Nu contează cât de departe am ajunge în cunoașterea Universului, câtă vreme omul este muritor, va avea, lângă instinct de conservare și reproducere, și pe cel religios. În Solarisul lui Tarkovski, nu al lui Lem, bunînțeles, se zărește, o clipă, o icoană mică pe un panou din stația cosmică.

- Și cu ăia care nu vor să jure pe Biblie, ce faci? De ce nu iei și...

                                     (ininteligibil. zgomot de fond puternic.)

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

e.on - energie

În viața de zi cu zi, când spunem energie, ne referim la lucrurile mici pe care le facem în mod uzual, fie că aprindem un bec, deschidem televizorul, gătim sau dăm drumul la centrală pentru a ne încălzi. Aceste acțiuni au devenit atât de uzuale, încât nu mai stăm să ne gândim cum a fost produsă energia respectivă - dacă vorbim despre energia electrică - sau de unde provine ea - dacă vorbim despre gazele naturale.

Citește mai mult

Cluj Napoca.

Persoanele care au în derulare credite cu dobândă variabilă, majorată ca urmare a creșterii indicilor de referință în funcție de care se calculează aceasta, ar putea avea parte de o perioadă în care ratele să nu mai crească atât de puternic, începând din a doua jumătate a anului. Foto: Andras Ferencz

Citește mai mult