Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Interceptări. Putere prin părere. Legile Răului. Moașta lui Maradona

           (inaudibil. interceptare ambientală. zgomot de fond puternic)


- ... ca să nu mai vorbim de Iohannis.

- Nu cred.

- Așa, și? Ce să fac eu cu necredința ta? Vorbesc de un sfert de oră, ți-am adus dovezi, argumente, fapte. Nu ți-am zis „Așa cred eu”, am demonstrat. Iar tu repeți două vorbe, care te privesc exclusiv: „Nu cred”. N-am cum să răspund la asta.

- Era mai bine dacă spuneam „Cred”?

- Era la fel de rău. N-am cum să răspund, nici la necrezul, nici la crezul tău. Nu putem comunica în felul ăsta. Dai pe toată lumea afară din cameră și vorbești singur. Așa că mai bine tăcem amândoi și ne vedem de treabă. 

Cristian Tudor Popescu

- Bine, spune-mi atunci ce-aș putea să tac?

- Ce glumiță de tocilar... Există doar trei posibilități. Să fii de acord în totalitate cu demonstrația mea, să fii de acord parțial, să o respingi complet. În a doua și a treia situație, trebuie să aduci argumente, să pui întrebări. Dar, știu, domnule, e greu, te roade lenea, lenuța. E greu să gândești rațional, e istovitor, ia timp din viață. Unii oameni consideră că a raționa nu înseamnă a trăi. Toți oamenii gândesc, așa cum toți oamenii transpiră, însă numai unii, nu prea mulți, raționează. Nu neapărat din prostie. Nu neapărat pentru că nu știu. Ignoranța înseamnă nu numai a nu ști, ci și a nu dori să știi, deoarece vrei să rămâi ignar. Ține-mă, Doamne, prost și sănătos. E mai ușor așa, nu?...

- Da nu pot să am și eu părerea mea?

- Ba da, cum să nu poți, sunt atâția care încolțiți cu argumente răstoarnă tabla, cum se întâmplă la șahiștii din Cișmigiu, cu vorbirea asta: „Domle, nu știu, e părerea mea, dacă nu-ți place, n-am ce-ți face!”. 

Și asta nu-i de când există internet. Mecanismul părerii personale, imbatabilă doar pentru că e personală, a făcut ravagii în istorie. Mai întâi, de la ce vine „părere”? De la a părea. Mi se pare. Pare că. Parcă. Aparență. Adică ceva ce aduce a realitate, a adevăr, dar nu e sigur că și este. Poate să fie, poate să nu fie. Ei, omenirea a început la un moment dat să învestească niște inși cu puterea ca părerea lor să fie lege. Putere prin părere. Respectivul, șaman, șef de trib, oracol, rege, împărat, papă, putea să spună ce-i trecea prin cap – totul era luat de bun și executat întocmai. Vreme de mii de ani, de explicații, dovezi, argumente, demonstrații au avut nevoie doar cetățenii fără rang în societate. Nu că le-ar fi folosit la ceva. Afișarea publică a raționalității era o gravă înjosire pentru castele înalte – puterea adevărată înseamnă să dai ordin fără să trebuiască să convingi, să justifici rațional. Iar orgasmul puterii este să comanzi ceva cât se poate de absurd și criminal, de pildă „Duceți-vă cu familiile voastre și aruncați-vă toți în cap de pe faleză” spus din senin unui grup de oameni luați la întâmplare, și comanda să fie executată. 

Deși apanaj al claselor dominante, imitația de cherem, de bun plac se regăsește și la oamenii de rând. Căci aceștia, masculii, au la dispoziție familia, în care pot să urle, la femeie, la copii: „Ori faci ce spun eu fără să crâcnești, ori te bat de te sting, ori te omor!”.

Au fost și niște timpuri, la greci, și pe urmă la romani, în care se punea preț pe rațiune. Sofiștii greci își câștigau pâinea raționând public, în piețe, mai mult sau mai puțin corect, dar raționau, în văzut lumii, nu decretau nimic...

                                        (înregistrare ininteligibilă)

- Ei, se duse dracului Băsescu. Se duse dracului și Ponta... Și Tăriceanu...

- Hmm. Ai văzut în filme cum e amenințat la un moment dat eroul principal de niște fiare, de niște monștri, sau de niște indivizi periculoși? E într-o situație rea de tot, pare că nu are scăpare. Și, deodată, ca prin minune, bestiile dau înapoi, o iau la fugă. Ce face omul nostru atunci?

- Răsuflă ușurat.

- N-apucă. Fiindcă se apropie alte jigănii, de care le e frică și ăstora care o luară la fugă. Așa e în politică. Răul e alungat de alt rău, nu de bine. Asta e prima lege a Răului.

- Adică, vrei să zici că partidul AUR e răul nou care a dat afară din Parlament putregaiurile astea trei?

- Da. Dar nu e nou. Rădăcinile sunt vechi, în nazismul ceaușist. Ceaușescu a desființat internaționalismul și antirasismul anilor `50, luate de la ruși. Le-a înlocuit cu naționalism extrem, xenofobie, antisemitism, antioccidentalism; trăsături străine comunismului, cel puțin teoretic. A mers cu ideologia antiVest până la mușamalizarea cuceririi Daciei de către romani. Turnu Severin și Cluj au fost dublate cu numele dacice, sau pe care le credea Ceaușescu dacice, Drobeta și Napoca. Istorici getodacopați sau doar oportuniști au fost asmuțiți să delireze despre Burebista, stăpânul lumii, precum și despre întemeierea civilizației europene de către daci. Era vânturată intens ideea că Țările Române au stat în calea năvălirii turcești spre Europa și astfel au putut avea loc Renașterea și Revoluția științifică. Altfel, canci Occident. Într-o întâlnire internațională la Paris pe tema domniei lui Mihai Viteazul, în care România participa cu fostul deținut politic Constantin C. Giurescu și Zoe Dumitrescu Bușulenga, un istoric turc a zis, zâmbind: „Cum să stea Țările Române în calea armatei turcești, când Bulgaria și Serbia fuseseră cucerite înainte de 1400? Să ne uităm pe hartă. Aliotmanul avea cale deschisă spre Vest, Muntenia, Moldova și Transilvania rămăseseră în dreapta, nici măcar nu era un ocol!”.

- De-aia nu ne-au făcut turcii pașalâc...

- Exact. Pașalâcuri erau Ungaria, Bulgaria și Serbia, coridorul spre Europa, nu mai aveau nevoie de forma asta de stăpânire mai complicată și asupra Țărilor Române. Era mai rentabil tributul.

- Totuși, ăștia de la AUR sunt cu familia, cu Biserica...

- Păi, și Ceaușescu nu era? Familia, celula de bază a societății. Indivizii necăsătoriți sau divorțați, fără copii, erau considerați mai periculoși pentru statul totalitar decât cei cu familie stas. Activiștii și securiștii de rang înalt rar divorțau, căci și-ar fi periclitat funcțiile. Sistemul gândea logic: când ai familie și copii, ești mai puțin tentat s-o faci pe revoluționarul. Iar homosexualii erau infractori, pedepsiți prin lege. Fiind vulnerabili, Securitatea și Miliția îi șantajau și îi foloseau ca turnători.

Și cum a făcut Ceaușescu cu Scorniceștii, așa au intrat auricii pe listele de partid cu familii întregi, de la nepoți, la cuscri.

Decret antiavort dăduse Ceaușescu din `66. Fruntașul Târziu de la aurici e susținător deschis al interzicerii avorturilor, împreună cu Biserica. Colaborarea între Biserica Ortodoxă și aparatul ceaușist a fost a naibii de fructuoasă. Practic, toți ierarhii au fost racolați de Securitate, au căpătat porecle de cod, devenind informatori și agenți de influență în interiorul și în exteriorul țării. Ceaușescu a ctitorit biserică în Scornicești și a îngropat-o pe maică-sa cu sobor de preoți. BOR a susținut dictatura până-n ultima clipă – patriarhul Teoctist a condamnat într-o scrisoare deschisă, în decembrie `89, huliganii de la Timișoara și l-a omagiat pe Ceaușescu ca pe Dumnezeu.

-Totuși, auricii, cum le zici tu, n-au treabă cu comunismul, zic că proprietatea privată e sfântă și îi pomenesc pe legionari...

- Așa, și pe vremea lui Caușescu proprietatea nu era privată și sfântă? Geniul Carpaților avea palate și vile fără număr, în toate județele, de care nu se atingea nimeni în afara cuplului imperial, când și când, că erau multe, în unele nici n-a călcat vreodată. Mistreții, urșii, căprioarele nu erau proprietatea lui? Nu împușca împreună cu tovarășii ce voia și când avea chef?

România era moșia lui, mai proprietate privată decât asta, ce vrei? Prim-secretarii de județ erau baroni adevărați, ba chiar duci. Județul era mai mult decât privat, era domeniul lor feudal, cu drept de viață și de moarte asupra supușilor.

De la Revoluția Franceză încoace, masele ajunse la putere încearcă să devină aristocrate. Țărani, lumpenproletari, mahalagioaice își plantează câte un boschet genealogic, își găsesc ascendențe ilustre, vor mariaje pe măsură pentru odraslele lor.

- Revoluția Franceză... nu te duci cam departe?

- Deng Siao-Ping spunea că e prematur să evaluăm efectele Revoluției Franceze după numai 200 de ani. Elena Ceaușescu se considera împărăteasă: i-a interzis delfinului Nicu Ceaușescu să se mai vadă cu fiica lui Paul Niculescu Mizil și a silit-o să chiureteze copilul pe care îl avea cu el. Deși progenitură de înalt demnitar comunist, domnișoara era prea puțin pentru prințul moștenitor – o mezalianță în viziunea Leana lu Nae din Petrești. În schimb, pentru estetul Vanghelie, adică primarul care este, nepoata lui Niculescu Mizil a fost o partidă în drumul său spre înalta societate.

- Și cu legionarii cum vine? E și-un elev al lui Noica la AUR, altul al lui Țuțea...

- Ceaușescu a trimis emisari la Mircea Eliade, la Chicago, s-a dus chiar Adrian Păunescu până acolo, la Emil Cioran, la Paris, la Constantin Noica, în Drumul Taberei. La Petre Țuțea n-avea de ce să trimită, pentru că omul era oricum ceaușist – spunea despre nea Nicu că e un Kemal Ataturk sau Abdel Nasser al românilor, Tatăl Națiunii. Radu Gyr, Nichifor Crainic au putut să publice în revista Securității „Glasul Patriei”. Pamfil Șeicaru, condamnat la moarte în contumacie în 1945, a fost grațiat de Ceaușescu, finanțat și invitat să se întoarcă în țară. Extrema dreaptă trebuia recuperată pentru național-socialismul ceaușist.

- Și auricii se bazează pe toate astea?!

- Se bazează pe dracu. Național-ceaușist e cofrajul, pe care pandemia și prostia liberalilor l-au umplut cu menajeria AUR: fani unire cu Basarabia, fani Zelea Codreanu, ortodocși înrăiți, daci căciulați, interlopi sadea, foști călăi ceaușiști, filozofi sexopați, femei șoșocate, inși nimeriți prin zonă.

- Păi, deci, s-a întâmplat și la noi ce s-a întâmplat deja peste tot, și-n America, și-n Europa, ultranaționalismul vine tare din urmă.

- Vine, că biologia nu elimină răul. Poți să crezi că prin moarte, odată cu generațiile care au îngrășat pământul în 30 de ani, s-a dus și răul. Uite că nu se duce, revine aproape intact. Asta e a doua lege: Răul e mai tare decât Moartea.

E vorba de mai mult decât naționalism, conservatorism și extremă dreaptă. Dacă s-ar face niște sondaje încrucișate, rezultatele ar fi cam așa: conspiraționiștii cu cipuri și 5G la cap sunt trumpiți, antivacciniștii sunt creștinofani, răsculații antimască sunt și ei trumpiți, creștinofanii sunt maradoniți, maradoniții sunt conspiraționiști anti Occident. Toți ăștia sunt toate astea sau, cel puțin, în majoritatea cazurilor.

- Maradoniți?

- Da, sunt o sectă mondială. În Rosario, Argentina, e și o biserică cu Hramul Sfântului Maradona. Întrebarea este: ce au în comun aceste categorii?

- În comun? Totuși sunt foarte diferiți, ce să aibă trumpiții, care sunt de dreapta, cu maradoniții, de pildă, care sunt, sau ar trebui să fie de stânga?

- Au ceva: credincioșia. Adică iraționalul. De fapt, mai bine spus antiraționalul – irațional înseamnă în matematică ceva foarte bine definit, care nu e câtuși de puțin în afara gândirii raționale: numerele iraționale sunt numere reale care nu pot fi exprimate ca raport (ratio) de două numere întregi.

Trumpiții – îl consideră pe Trump Dumnezeu pe pământ. Cred orice le spune. Cum a și zis onorabilul de la rău început: oamenii ăștia mă votează și dacă omor pe cineva pe stradă că așa vreau eu. Fac moarte de om pentru el. Ar dori să nu mai fie alegeri, să împărățească Trump America și planeta pe vecie!

Amintește-ți-o pe consiliera lui spirituală, Paula White, zbierând cu spume și ochii dați peste cap, în campania electorală: „Victory, Victory, Victory, aud victoria în toate colțurile Raiului! Victory, Victory, Victory!”.

Conspiraționiștii – cipurile, Bill Gates, 5G sunt echivalentul Diavolului. Prin simplul fapt că îi admiți existența, Ucigă-l toaca poate fi descoperit în orice, fără o iotă de raționament. Acum câteva sute de ani era suficient ca o femeie să fie brunetă și să i se pară cuiva că se uită nu știu cum, ca să fie legată de mâini și de picioare și aruncată în apă: dacă se îneca, era proba că a fost nevinovată, dacă plutea, era arsă pe rug ca vrăjitoare.

Antivacciniștii – gândire șamanică, de triburi din junglă. În „Apocalypse Now” al lui Ford Coppola, colonelul Kurtz povestește, cu vocea și chipul de neuitat ale lui Marlon Brando, cum trupele americane au vaccinat antipoliomielită copiii dintr-un sat vietnamez. Americanii au plecat, și când s-au întors au găsit o stivă de brațe mici, retezate cu maceta de săteni, ridicată în mijlocul satului.

Negaționiștii coronavirus – sunt inși care consideră, împreună cu conspiraționiștii, că știința și tehnologia sunt uneltele diavolului.

Agitatorii antimască: pe lângă a fi antiraționali, sunt și maxim egocentrici – puțin le pasă de cei din jur: „Eu am imunitatea bună, nu mă îmbolnăvesc”. Ei sunt propriul lor Dumnezeu. Se consideră luptători pentru libertate, împotriva dictaturii medicilor, însă mucenicii ăștia ai luptei cu cârpa ar face ciocul mic, atât de mic că nu s-ar vedea nici fără mască, într-o dictatură adevărată.

Maradoniții consideră că golul marcat cu mâna de Maradona împotriva Perfidului Albion e opera lui Dumnezeu. Niciuna dintre ticăloșiile și trișeriile ordinare comise fără număr de fotbalist, pe teren și în viață, nu ajunge la creierul lor. Don Diego a lăsat cu limbă de moarte ca hoitul să-i fie îmbălsămat și pus într-un muzeu-templu maradonit. Moașta lui Maradona. Ca un faraon, sau, mai aproape, ca Lenin, având în vedere ce prieteni a avut dragul de Diego: Fidel Castro, Hugo Chávez, Nicolás Maduro, Lukașenko, Vladimir Putin.

Cât despre creștinofanii noștri ortodocși, drăgăstoși de moaște, mai e ceva de spus?

- Înțeleg, deci, că trăsătura comună e antiraționalul, credință în loc de rațiune...

- Exact. Cum ziceam, grecii vechi raționau, cu toți mulții zei pe care îi aveau. Poate și pentru că olimpioții, adică Zeus, Hera, Atena, Apolo, Poseidon, Demeter, Artemis, Ares, Afrodita, Hermes, Dionisos, erau, colea, pe munte și semănau al dracului de bine cu oamenii. Prin comparație, Dumnezeul Bibliei e îndepărtat, rece, asexuat, numele lui adevărat nu poate fi cunoscut, chipul lui nu poate fi imaginat decât de oligofreni ca aceia de la Maglavit, deși se spune că omul e făcut după chipul și asemănarea Lui. Faptele zeilor greci sunt declanșate de stări și sentimente cât se poate de omenești, gelozie, vanitate, pizmă, în vreme ce motivele acțiunilor dumnezeiești, oricât de crude și absurde, nu e cazul să fie cunoscute de muritori – „Nepătrunse sunt căile Domnului”.

- La Maglavit l-au văzut pe Dumnezeu?

- Da, din vremea lui Petrache Lupu au rămas poze cu un bătrân într-un soi de cojoc mițos, cu barbă lungă și albă și privirea haină, care au circulat până târziu, în comunism.

De la greci, odată cu zeii, cărora le-au schimbat doar numele, ce mi-e hotel Athénée Palace, ce mi-e hotel Minerva, romanii au moștenit raționalismul. Mai pragmatic, mai aplicat. Credeau în Jupiter Tonans, dar nu lăsau pe seama lui construcția templelor, „autostrăzilor” via, apeductelor, termelor, amfiteatrelor. Până la zei, se bazau pe calcul și tehnologie. Justiția cerească nu i-a împiedicat să toarne rațiune în justiția pământească, rămasă valabilă până astăzi.

Apoi a venit creștinismul, care a făcut praf și pulbere Raționalul vreme de mai rău de o mie de ani. Credință, fără dovezi, a cere dovezi era deja o blasfemie, neștiință, plăcută lui Dumnezeu, revelație, iluminare. Sfântul Augustin zice limpede prin secolul 5 că toate străduințele raționale de a descoperi, de a descifra ceva în această lume nu fac doi bani dacă nu vine în capul omului iluminarea cu hârzobul din cer. Dar, măcar, Sfântul nu alungă de tot rațiunea de pe drumul căutării lui Dumnezeu.

Renașterea a însemnat în primul rând redescoperirea Rațiunii. A observației. A ipotezei, demonstrației și aplicației. Că precum în cer, așa și pe pământ: „La-ntoarsa oală zisă cer/Sub care mișunăm pigmei/Nu apela cu glas mizer/Legată-i și mișcarea ei” – sunt cuvintele primite de europeni de la un persan care i-a citit pe greci.

Secolele 17 și 18 sunt ale Marșului Rațiunii, care a culminat, în Revoluția Franceză, cu transformarea zisei Rațiuni, paradoxal, într-o zeiță, Déesse de la Raison – întruchipată de o târfă din Paris.

Secolul 19 e al Științei și Tehnicii, care pătrund în mase mai adânc ca niciodată, clătinând religia.

Secolul 20 cunoaște sângeroasele corciri ale tehnicii și ordinii maniacale, ale determinismului mecanic, cu instinctul religios al omului: comunismul și nazismul.

Înainte de a fi incinerat, fără nicio ceremonie, așa cum a dorit, Jawaharlal Nehru profețește desprinderea: „Politica și Religia sunt depășite. A venit vremea Științei și Spiritualității”. Nimic mai optimist și mai greșit. Avea dreptate mai degrabă Malraux. Secolul 21 începe cu reînvierea religiei. Ți-am spus care sunt formele ei multiple. Asta rezultă și din alienarea individului față de marfă, cam cum a descris-o Marx. Covârșitoarea majoritate a oamenilor de pe pământ habar n-au cum funcționează în profunzime un computer. Cu atât mai puțin un smartphone, deși îl țin tot timpul în mână și la ureche. Sau medicamentele, pe care le înghit cu ghiotura.

Toate dispozitivele din ce în ce mai inteligente care îl împresoară pe omul mediu-standard sunt black box pentru el: apasă, atinge sau ingurgitează ceva și se va întâmpla ceva. Cum, nu se știe. De aici religia mondială de luptă împotriva cipurilor și vaccinurilor demonice: urăște și încearcă să distrugi ceea ce nu poți și nu vrei să înțelegi.

Președintele uneia dintre cele mai mari țări de pe glob spune că vaccinul anticovid preface oamenii în femei cu barbă și crocodili, și sute de milioane de indivizi îl cred pur și simplu. E supranumit Mitul. Iar Trump zice, cu același succes, că încălzirea globală e o înșelătorie țintită să distrugă economia americană.

Numărul credincioșilor în ceva, oameni care de plano resping rațiunea, crește exponențial pe planetă, aidoma temperaturii, poluării și populării. Dumnezeu nu e de găsit în Univers, nici de cele mai puternice telescoape, Dumnezeu e în noi. Nu contează cât de departe am ajunge în cunoașterea Universului, câtă vreme omul este muritor, va avea, lângă instinct de conservare și reproducere, și pe cel religios. În Solarisul lui Tarkovski, nu al lui Lem, bunînțeles, se zărește, o clipă, o icoană mică pe un panou din stația cosmică.

- Și cu ăia care nu vor să jure pe Biblie, ce faci? De ce nu iei și...

                                     (ininteligibil. zgomot de fond puternic.)

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • cat de adevarat...din pacate. omenirea este in regresie accentuata din toate punctele de vedere: intelectual, emotional, fizic. ati observat cum psihologii de serviciu, ong-urile, si nu doar ei, incurajeaza prostia, incultura, incapacitatea de-a face un minim efort de adaptare la situatii ca pandemia, statul acasa sau pierderea locului de munca? nimic despre: strange din dinti si mergi mai departe, fa un efort, lupta, ca viata e un nesfarsit sir de neplaceri si daca nu te adaptezi si nu lupti esti inutil pentru bunul mers al planetei. zilnic aud la tv cum oamenii sunt incurajati si cainati ca masca e greu de purtat si e un disconfort fizic dar niciun cuvant, de un an de zile de purtare de masca, despre doctorii, chirurgii care poarta zilnic masca la munca, uneori si 12 ore daca-i vorba de un transplant, despre cei din industria alimentara, farmaceutica si asa mai departe, toti purtatori, la serviciu, de masca. deduc ca omenirea e incurajata sa fie debila psihic si sa i se para ca o masca de nici 3 grame poate afecta ceva in corpul uman. nu afecteaza nimic! eu sunt mufata 24/24h la un aparat de oxigen si cand merg la doctor adaug si masca si, ce sa vezi, minune, n-am nici pe dracu'! un doctor englez si-a pus masca pe gura si nas, si-a bagat degetul in dispozitivul numit pulsoximetru si a demonstrat ca valorile sunt neschimbate, cele dinainte si cele dupa masca. Quod erat demonstrandum! faptul ca zilnic aud si citesc doar despre "necajitii" care nu pot respira cu masca pe nas si mai nimic despre demontarea acestei minciuni imi intareste convingerea ca suntem, planetar, incurajati sa fim prosti. pe zi ce trece vad viitorul planetei ca pe cel din filmul "mafaldic" Idiocracy, un film care ar trebui rulat zilnic pe toate canalele tv existente ca poate, poate s-or trezi creierele adormite de aromitorul descantec al lui: e normal sa iti fie greu acasa cu familia(???) e normal sa suferi ca nu mai poti socializa( adica sa te lauzi la o bauta si cei care te beau sa se prefaca ca te cred), cu alte cuvinte: e normal sa cazi in depresie daca petreci prea mult timp cu nevasta( sau sotul) si copiii si n-ai iesiri cu baietii, sau fetele, la o bauta. vad ca omul planetei nu vrea de la viata decat Paine si Circ si se rupe lui de "scormonitul luminii". vai de cei care vin dupa mine, ca eu scap relativ curand. putin mai este pana cand pamantenii vor crede cu tarie ca apa omoara plantele. e din filmul citat mai sus.
    • Like 0
  • O, dar trebuie că aveți o „pasiune” pentru rațiune care merge până la divinizare. În ritmul acesta, discuția interceptată dintre cei doi interlocutori ajunge să semene cu o întâmplare relatată de Heisenberg în „Partea și întregul”, doar că, în acest caz, este vorba despre o discuție tripartită, purtată cu ocazia Conferinței Solvay, între Heisenberg, Pauli și Dirac pe tema religiei.
    Relatarea, pe care sunt sigur că o cunoașteți, este destul de lungă pentru spațiul alocat sesiunii de comentarii, așa că o să încerc să o rezum: Dirac, spirit intransigent, având o pronunțată idiosincrazie pentru baliverne și nonsensuri, care judeca și raporta totul prin prisma limbajul științific, intervine în discuția dintre Heisenberg și Pauli pe tema religiei, revoltat fiind că nu înțelegea necesitatea dezbaterii un astfel de subiect.
    Acesta susținea că, în calitate de oameni de știință, ar trebui să fie sinceri și să recunoască faptul că religia conține o serie de aserțiuni false pentru care nu există argumente, iar conceptul de „Dumnezeu” este produsul fanteziei umane, având originea în trecutul primitiv al omenirii, atunci când „folosea” la explicarea forțelor oarbe ale naturii și a vicisitudinilor de tot felul. Singura rațiune pe care o găsea Dirac faptului că religia se mai preda în școli era aceea că servește unor comandamente de ordin politico-social, adică oamenii convertiți unei forme sau alta de religie au exercițiul supunerii față de o forță, fie ea și transcendentă, ceea ce îi face mai ușor de controlat și exploatat.
    La rându-i, Heisenberg îi răspunde că nu face decât să cadă în păcatul condamnării religiei pentru abuzurile politice care au fost comise în numele ei și îi atrage atenția că oamenii au nevoie de un limbaj comun pentru a discuta despre viață, moarte, iubire etc. Dirac ripostează și spune că toate miturile religioase sunt pline de contradicții, contestă orice idee legată de predestinare și spune că toate discuțiile în jurul voinței lui Dumnezeu nu fac decât să eludeze „realitatea crudă și dură”, servind prezervării actualelor structuri sociale, pe care acesta le găsește desuete. Viața, susține Dirac, se aseamănă foarte mult cu știința: „suntem puși în fața unor greutăți și trebuie să încercăm să le rezolvăm”.
    După un timp, Pauli, care nu se amestecase în discuția dintre cei doi, ci doar ascultate cu atenție, a fost întrebat cum vede el lucrurile, la care acesta a răspuns în stilul său caustic: „Da, da, prietenul nostru Dirac are o religie, iar afirmația fundamentală a acestei religii sună așa: «Nu există Dumnezeu și Dirac este profetul lui.»”, moment în care toți trei au izbucnit în râs. (Werner Heisenberg - Partea și întregul: discuții în jurul fizicii atomice, Editura Humanitas, 2008, pp. 112-118).
    Cât privește finalul acestor interceptări, nu pot să nu remarc că referirea la scena din Solaris-ul lui Tarkovski, în care sacrul se manifestă până și la bordul stației spațiale care ajunge să ia contact alte lumi, este întrucâtva complementară ideii exprimate în Solaris-ul lui Lem prin vocea ciberneticianului Snaut: „[…] Pornim în Cosmos pregătiți pentru orice, adică pentru singurătate, pentru luptă, pentru chinuri și pentru moarte. Deși din modestie n-o spunem cu glas tare, totuși ne gândim adesea că suntem măreți. Și încă nu-i totul, fiindcă spiritul nostru de sacrificiu se dovedește a fi o poză. Ceea ce ne mână nu este câtuși de puțin să cucerim Cosmosul, ci doar să extindem la limitele acestuia Pământul. Unele planete sunt înghețate ca polii, altele pustii ca Sahara sau tropicale ca jungla braziliană. Suntem umanitari și nobili, nu vrem să subjugăm alte rase, vrem doar să le transmitem valorile noastre și să le preluăm în schimb moștenirea. Ne considerăm, cavalerii Sfântului Contact. Este o a doua minciună. Nu căutăm pe nimeni în afara oamenilor. N-avem nevoie de alte lumi. Avem nevoie de oglinzi în care să ne răsfrângem. Nu știm ce am putea face cu alte lumi. Ne este îndeajuns aceasta în care trăim, dar fiindcă începem să ne sufocăm în ea, vrem să descoperim în alte părți propria noastră imagine idealizată; întruchipările ei le căutăm uneori în civilizații mai evoluate decât a noastră, alteori le regăsim în viziunea trecutului nostru primitiv. Pe de altă parte însă, există ceva ce nu acceptăm, împotriva căruia luptăm; doar nu reprezentăm chintesența virtuții terestre, monumentul eroismului uman! Am venit aici așa cum suntem în realitate, iar când ne dăm arama pe față, când ni se dezvăluie latura pe care o tăinuim, atunci nu mai vrem să fim de acord!”
    Sensul acestor cuvinte mi se pare revelator pentru ceea ce poate fi definit drept „natura umană”, cu tot ce are ea Bun și Rău. Oriunde ne-am găsi, în orice context, purtăm cu noi această natură și nu ne putem dezbăra de ea fără a înceta să ne mai chemăm oameni; chiar și atunci când călătorim la marginea universului sau când ne raportăm la transcendental, nu ne putem ascunde „slăbiciunea” de a fi... umani.
    P.S. A treia lege a răului (sau poate prima, asta dacă ordinea are vreo importanță), având în vedere că în interceptări se pomenește despre ignoranță, ar putea fi formulată astfel: Răul își are obârșia în ignoranță; cu cât este mai ignorant un om cu atât este mai mare răul potențial din el.
    P.P.S. Tocmai mi-am dat seama că, prin felul în care am formulat această lege, ar rezulta că legenda păcatului originar ne revelează o Evă neignorantă, care respingea argumentul autorității și încerca să se convingă „prin experiment” de veridicitatea poruncii lui Dumnezeu. Asta implică două concluzii: primii oameni, chiar dacă trăiau în Eden, s-au comportat profund... uman, încă de la început, și, contrar celor colportate de-a lungul timpului, mie mi se pare că n-au „ignorat” sau nesocotit porunca lui Dumnezeu, ci doar au vrut să cunoască, demers profund uman, iar a doua concluzie ar fi că, Eva este precursoarea oamenilor de știință moderni având în vedere că a fost prima care a aplicat metoda experimentală într-un demers de cunoaștere!...
    • Like 2
    • @ Radu-Mihai
      Mi-a făcut mare plăcere să citesc comentariul tău, Radu-Mihai. Îți mulțumesc. La mulți ani! ctp
      • Like 2
    • @ cristian tudor popescu
      Bună seara,

      Mă bucur foarte mult că ați citit comentariul meu și că v-a plăcut! Până la urmă, dacă ne gândim la felul în care evoluția tehnologică a schimbat paradigma de comunicare, cred că secțiunea de comentarii ar trebui să faciliteze realizarea unui dialog fecund între gazetar și cititorii săi, în condiții „reciproc avantajoase”. Un dialog în care gazetarul să aibă posibilitatea de a recepta semnalul ecou al gândurilor sale reflectate de mințile pe care le întâlnesc în calea lor. Din păcate, progresul în om n-a ținut pasul cu progresul tehnologic, dar ăsta e deja un subiect pentru alte comentarii...
      Eu țin să vă mulțumesc și vă sunt recunoscător pentru că, pe filiera scrierilor dumneavoastră și a intervențiilor mediatice pe care le-ați avut de-a lungul timpului, am ajuns la Tarkovski, Lem, Arthur C. Clarke, la Cristian Tudor Popescu (scriitorul de SF, pe care, probabil, îl cunoașteți foarte bine!) și, în general, la „SF-ul de idei”.
      Vă cer scuze pentru necuviința de a fi trimis comentariu anterior neîncheiat, omițând să vă urez - La mulți ani!

      Multă sănătate și putere de muncă vă doresc!
      Radu-Mihai
      • Like 2
  • e-vis check icon
    "O God, I could be bounded in a nutshell, and count myself a
    king of infinite space—were it not that I have bad dreams.
    Guildenstern:
    Which dreams indeed are ambition, for the very
    substance of the ambitious is merely the shadow of a dream."
    • Like 0
  • SUPERB articol,pe care numai CTP il putea scrie.
    • Like 4
    • @ Nicolaie Apolzan
      Chiar ma gandeam si eu ce cuvant sa folosesc. Da, Superb!
      • Like 3
  • Excepțional articolul,o extrem de lucidă analiză existențială și filozofică a lui homo sapiens (fără al doilea sapiens). Pentru că, deși antropologii susțin că sapiens sapiens a apărut de vreo 100 de mii de ani, nu este o specie des întâlnită. Se pare că mărimea (creierului) nu contează în cazul lui, atât timp cât materia cenușie este necultivată. Este întocmai calculatorului electronic, oricât de mare și de potentat este hardware-ul, fără a fi instruit prin programare, nu face doi bani.
    • Like 7
    • @ Ervin Cristian Enciu
      Într-adevăr, un text excepțional!
      • Like 4
  • Multumesc. Un izvor real de gandire. Multi citesc, putin pricep. Dar multi se reped sa nege valoarea. Asa si aici, multi neaveniti critica aberant. Pacat. Ratiunea nu infloreste ci se usuca, pe zi ce trece. Inca odata tembelismul domina. Asta s-a vrut, asta avem, in toata lumea. Ne vom intoarce, pe neobservate in evul mediu intunecat diriguit de habotnicie. Si asta cand visam sa colonizam alte planete! De ce? Ca sa ducem acolo chipuri cioplite la care sa continuam sa ne inchinam. In ciuda progresului stiintific omenirea este dominata de gregari. Si ne place. Brrr.
    • Like 11
  • Toti idiotii devin sfatuitorii sau criticii dlui Popescu, ca si cum dumnealor ar detine adevarul absolut, stiu totul despre toate, cand, de fapt, sunt doar niste simpli idioti, pentru ca numai idiotul crede ca are doar certitudini.
    • Like 6
  • Impecabil!
    • Like 8
  • In fiecare an, inaintea fiecarei sarbatori ortodoxe, CTP contempla vidul din sufletul lui pustiit, apoi revarsa duhoarea rezultata intru-un articol.
    • Like 2
    • @ Quasimodo
      Te incadrezi perfect in scriere!
      • Like 11
    • @ Quasimodo
      Intr-o directie ti se potriveste pseudonimul adoptat. In hidosenie.
      • Like 8
    • @ Quasimodo
      Mda, aveti dreptate. Acest CTP e si el un om care, la fel ca multi altii de pe aici, cind n-are ce face, critica. Nu conteaza pe cine sau de ce, numai sa mai iasa un articol. La el totul este incrincenat, se chinuie mult pina iese rezultatul.
      Chestia este ca toata cohorta nu accepta critica. Deh, telectuali...
      • Like 1
  • De fiecare data cand postati ceva sunt nerabdator sa citesc tot pana la ultima litera. Va apreciez pt munca depusa in a da informatii vitale despre viata si situatia lumii in general, informatii pe care publicul nu le apreciaza, sau saracii sunt prea adanciti in vietile lor sa aibe timp sa le 'ingurgiteze' pe masura valorii lor. Pacat pt ei! Salutari si respect pt tot ce faceti aici!
    • Like 2


Îți recomandăm

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult