Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Interceptări. Virusul din Calea Lactee

Cristian Tudor Popescu - foto

- O bere?

- Merge o vișinată, că e cam frig, nu mai merge berea, ca astă-vară când murea porcu de zăduf. Numai covidu ăsta nu moare, nici de cald, nici de frig.

- De ce să moară? Că așa vreți voi? Că el este un virus mic și voi sunteți niște oameni mari?

- Păi, pentru că altfel ne omoară el pe noi.

- Nici vorbă. Voi vă omorâți pe voi. Unii dau în neștire cu viruși în stânga și-n dreapta, alții sunt pregătiți să-i ia în bot zbierând că virusul nu există. Virusache n-are de gând să omoare pe nimeni, el se așază unde i se oferă loc și nu face decât cum îi e felul.

- Esca spunea, după ce s-a îmbolnăvit, ea și familia ei, că virusu e nemernic, nemernicu ăsta de virus.

- Asta e o proiecție moral-afectivă. Omul face frecvent așa ceva cu lucrurile, cu animalele, cu plantele. Înjură motorul mașinii că nu merge sau îl roagă prietenește să pornească. Dă nume de om câinilor și florilor, și peștilor de acvariu. Ba chiar omenește și ideile, oricât de abstracte – blestemata absolutizare a ipseității, zice Nietzsche.

- Ce înseamnă…?

- Ipseitate? Ipso facto – prin însuși faptul, nosce te ipsum – cunoaște-te pe tine însuți, ipsațiune – procurarea plăcerii sexuale fără prezența în viu a unui alt corp uman. Ipseitate înseamnă o decupare, o izolare a unei ființări de restul Universului, o izolare întărită prin întoarcere în sine.

- Păi, da, că Esca n-a respectat izolarea, s-a dus la o paranghelie la mare.

- Da, în pandemie. Și fiindcă știa că a făcut o faptă nesăbuită, încerca să se apere subconștient, și absurd, dând vina pe virus.

Ăsta-i omul. Poate să prosopopească și o crăpătură murdară în peretele celulei. Îți amintești Naufragiatul, o variantă de Robinson Crusoe, cu Tom Hanks? 

- Da, da parcă era cu Pităr Otul…

- Nu, ăla e Omul Vineri. În ăsta, Hanks se taie la mână din greșeală, dar își folosește sângele ca să picteze cu degetele niște trăsături omenești pe o minge de fotbal marca Wilson, adusă de ape. Îi pune obiectului numele Wilson și îi vorbește, se împrietenește cu el. Când încearcă în disperare să se salveze părăsind insula pe o plută, Hanks îl pierde pe Wilson, luat de valuri… Te întristezi și tu, spectator, te doare sufletul cu care ai înzestrat mingea vopsită de tine…

- Da, acu îmi amintesc, așa e, parcă mi-a dat ș-o lacrimă… Da ce e rău în asta? Eu zic că un om care plânge după singuru lui prieten, o minge, poate să nu fie rău cu animalele și cu oamenii. 

- Așa îți închipui tu, ceea ce e tot o proiecție. Sunt destule cazurile de criminali în serie sau genocidari foarte tandri față de mici obiecte sau animale mici, șoareci, gândaci, peștișori. Deficitul afectiv imens, care le permite să omoare oameni fără să clipească, încearcă să-l compenseze subconștient astfel. Lucrurile și animalele au o mare calitate: foarte rar nu-ți fac pe plac. Dacă totuși se întâmplă, atunci nu mai e în regulă. Un mare pucistolog, pesedistolog, sereistolog și istoriozof se filmează pe net străduindu-se să mângâie o pisică. Felida e cât se poate de clar iritată de dezmierdările demonstrative ale personajului, care habar n-are că pisicilor nu le place să le îndoi urechile, trecându-le mâna pe cap, dar vrea să convingă privitorii ce legătură sensibilă poate să întrețină, el, nemilosul gândirolog, cu o biată pisică. Până la urmă renunță, îi dă drumul și animalul o zbughește ca din pușcă. „Lasă că vine ea mai târziu, și-o să mă roage s-o iau în brațe”, ni se dă o asigurare, pe care n-am cerut-o, ca să nu se creadă cumva că pisica nu e supusă.

De fapt, comportamentul ăsta vine din străvechiul animism al populațiilor primitive: a în-sufleți un copac, o piatră, o viețuitoare, un idol cioplit de tine. De ce? Ca să te convingi, tu pe tine, omul, că ai suflet. Dacă toată natura are suflet, atunci rezultă că și eu musai să am suflet. Și o țin unii gaia-mațu chifla asta logică și astăzi, când savanți serioși, cotrobăind prin creierul și inima omului, n-au dat de niciun strop de suflet, doar de un computer formidabil, făcut din gelatină și zgârciuri.

- Știi ce mă gândesc? Că e plin ceru de nume omenești: Calea Laptelui, Ursa Mare, aia Mică, Carul Mare și Mic, Vărsătoru, Câinii de Vânătoare, Lebăda, Capricornu… Oare nu tot de asta?...

- Ba da, bravo, ai înțeles perfect. Numai că ai pus Calea Lactee, care e o galaxie, lângă celelalte, care sunt constelații. Umanizarea stelelor și constelațiilor e făcută ca să vă autoamăgiți că sunteți și voi parte a Universului. Constelația nu este o grupare de stele reală, cum e galaxia, e aparentă: stelele din Săgetător, să zicem, nu sunt deloc situate în același plan, cum le vedem noi, sunt la distanțe diferite de Pământ și foarte mari în adâncime. Dacă numești o constelație Ciobanul cu Oile, deși e la mulți ani-lumină distanță, nu distanță, căci stelele nu sunt coplanare, cum am zis, poți spera că ești dintr-un sat cu ea, că într-o zi o să ajungi pe acolo… De fapt, știi care e marea aroganță din spatele toponimiei cosmice? Să crezi că Universul a fost creat pentru om. Că ontitatea asta meta, acest metamonstru pentru care există mereu un dincolo, un deasupra, un după, este ca să apară omul în… IT. Îi zic IT, în engleză, că nu pot să zic El. Sau Ea. Și să glăsuiască la o vișinată cum că nu există coronavirus.

- Unii zic că nu există, alții că a fost făcut în niște laboratoare și i s-a dat drumu în lume.

- Ambele sunt simptome ale plinătății de sine, ale egolatriei umane. Căci ce e în spatele lor? Trufia că nu poate un nemernic, un nenorocit, un răhățiș de virus, o virgulă, la urma urmelor, să pună în genunchi un om, și mai ales nu pe mine, care sunt deștept. Virusul îi îmbolnăvește doar pe proștii care cred în el. Adică, de ce-ți e frică, de aia nu scapi.

Și mai adânc, găsim aici întâlnirea cu Diavolul. Credința că dacă refuzi, în ciuda faptului că îl vezi cu coarne, cu coadă și copite, și simți mirosul de pucioasă, atunci el n-are ce să-ți facă. Satana are putere asupra ta numai dacă îl validezi ontologic, dacă intri în relație cu el. Ceea ce e tot o formă de îngâmfare a omului. Dacă ești bun cu mine, atunci existența ta e independentă de mine și te numesc Dumnezeu, bunul Dumnezeu. Dacă ești rău cu mine, atunci pot să te declar inexistent, o fantasmă a minții mele, Diavole.

- Păi, atunci, poate că n-ar trebui să stau de vorbă cu tine?

- Uite că stai. Pentru că te gândești că ești singurul în situația asta, că ești Alesul. Iar o aroganță.

- Nu. Mai mult mă gândesc că e destul rău și urât în mine ca să vorbesc cu tine.

- Ha. Îmi amintești de un ins care îi spunea nevesti-sii, după niște ani de căsnicie și scandaluri: „Ar fi trebuit să-mi dau seama cu cine am de-a face, de atunci, de când te-ai dat în bărci cu unul ca mine”. Tu ai vrea să scapi de răul și urâtul care zici că sunt în tine?

- Păi, da…

- Păi, nu. Minți și te minți. E răul tău, e urâtul tău, proprii și personale. Ce vrei, de fapt, nu este să scapi de ele, ci să ți le accepte ceilalți, pentru că, altfel, ești foarte tare, ai valoare. Aveți voi un scriitor, propus la Nobel, care zicea că oameni de treabă sunt ratații, marii scriitori trebuie să fie trufași, cinici, duplicitari, meschini, vanitoși, cu cât mai mari, cu atât mai ticăloși, că dacă nu, atunci nu sunt mari scriitori. Noica o zice și el, scurt și îndesat: „Naturile etice nu au geniu”.

E un criteriu tare, dacă i-l aplici lui Eminescu rezultă că e doar un scârța-scârța pe hârtie.

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Bună seara,

    Iarăși este tardiv comentariul meu, dar articolul dumneavoastră este prea provocator, așa că aș începe prin a îndrăzni totuși să-i întorc aforismul lui Noica, spunând că, din contră, geniile sunt generatoare de etic, doar că etica lor nu este compatibilă cu cea a contemporaneității, ci devine actuală abia peste generații. Și, ca să folosesc un termen ingineresc, aș spune că geniile au o „etică defazată”. Dacă lucrurile s-ar petrece altfel, n-ar mai exista genii, sau cel puțin noi n-am mai fi în stare să-i discernem și să le apreciem valoarea peste veacuri prin simplul fapt că ne-ar fi peste putință să-i distingem de oamenii comuni cu care împart un anumit timp și loc în Istorie.
    Apropo de Eminescu și etica timpului său, de fiecare dată când mă gândesc la destinul său, nu știu de ce îmi vin în minte versurile lui Baudelaire din „Albatrosul”:
    „Poetul e asemeni cu prințul vastei zări
    Ce-și râde de săgeată și prin furtuni aleargă
    Jos pe pământ și printre batjocuri și ocări
    Aripele-i imense l-împiedică să meargă.”
    Un cunoscut dirijor contemporan, pe nume Teodor Currentzis, întrebat de reporter în cadrul unui interviu despre Simfonia a 9-a a lui Beethoven, ce părere are despre faptul că marele compozitor a fost considerat în epocă „ o persoană dificilă”, răspunde că nu Beethoven, ci vremurile acelea erau dificile, rugându-l totodată pe reporter să își imagineze câtă suferință a trebuit să îndure talentatul și genialul Beethoven, trăind înconjurat de atâția oameni proști și mărginiți care abia dacă înțelegeau o iotă din creația marelui artist.
    Revenind la Eminescu, vă puteți închipui cât de mult a suferit din pricina proștilor cu care s-a intersectat de-a lungul timpului?...
    La fel ca în cazul animismului și al primitivismului, de cele mai multe ori proiectăm asupra naturilor geniale măsura etică a timpului nostru, nerealizând că prin aceasta nu facem decât să le silim a se încadra într-un pat al lui Procust.
    Cât privește esența articolului dumneavoastră, nu vi s-a întâmplat niciodată domnule Popescu să discutați cu cineva și să aveți senzația că, deși în fața dumneavoastră se află o ființă care seamănă și se comportă ca un om, ea este mult mai apropiată ca nivel de înțelegere a realității de regnul dobitoacelor sau, în orice caz, că ființă respectivă poate fi oricând asimilată verigii lipsă din lanțul evolutiv de la maimuțele antropoide la om? Dacă da, atunci de câte ori?
    P.S. Ce m-a surprins la articolul dumneavoastră este că ați inserat referințe la adresa unui personaj căruia, având în vedere interacțiunea ratată cu felinele, i-aș adăuga și titulatura de catolog. Eu credeam că sunt singurul care a sesizat că respectivul a siluit o biată pisică pentru a mai puncta ceva capital (marxistoid) de imagine... Inițial m-a încercat o senzație acută de dispreț, după care această senzație s-a convertit într-una de compătimire pentru acei semeni care, având în vedere înrudirea întru cogniție cu regnul animal, „au pus botul”.
    • Like 1
    • @ Radu-Mihai
      Corina check icon
      Interesant comentariu, dar cred că amestecați, totuși, talentul și inteligența cu etica. Valorile care țin de etică sunt perene, în esență. P.S. Cine e individul cu pisica?
      • Like 1
    • @ Corina
      Bună ziua,

      Dar oare pot fi separate? Din punctul meu de vedere genialitatea este mai mult decât talent și inteligență. Desigur, cele două elemente sunt necesare, dar nu cred că sunt suficiente pentru a descrie un geniu. Geniul exprimă în primul rând un mod de viață. De aceea cred că este cu neputință să-l percepem postum pe Beethoven „pe bucăți” – talentul său incomensurabil pe de-o parte și, pe cealaltă parte, comportamentul său care nu corespundea moravurilor acelor timpuri. Adică ar fi un mare păcat (etic și estetic deopotrivă), să-i invalidăm opera din cauză că a fost o persoană „dificilă”... Gândiți-vă, de pildă, la „mitul peșterii”, omul care se eliberase de sub vraja iluziei și care încearcă să le explice celorlalți semeni prizonieri că ceea ce văd nu este ceea ce pare a fi. Pentru mine „mitul peșterii” poate fi interpretat ca mit al geniului. Este povestea eternă a omului care, stând pe umerii giganților care l-au precedat, sau înălțându-se cumva (prin talent și inteligență) pe vârfurile picioarelor, reușește să vadă dincolo de orizontul majorității semenilor săi, iar ceea ce vede poate intra adesea în contradicție cu ceea ce văd semenii săi. Din asta se poate naște o dialectică generatoare de etic...
      În ceea ce privește perioada de valabilitate a principiilor etice, acestea sunt perene până nu mai sunt. Pe măsură ce cunoașterea avansează și dezvăluie tot mai multe despre univers și despre ceea ce numim „natura umană”, sunt puse în discuție mai toate „cuceririle etice”. De pildă, chiar acum în lumea științifică, se dezbat probleme de etica sistemelor autonome letale care, pe măsură ce tehnologiile pe bază de inteligență artificială se perfecționează, pot ucide ființe umane fără ca în bucla decizională să mai fie nevoie de intervenția oamenilor. Este etic să creăm așa ceva? Probabil că nu. Vor fi totuși create aceste sisteme, având în vedere că se poate realiza lucrul acesta, probabil că da. În aceste sens, sunt de notorietate vorbele alpinistului englez George Mallory care, întrebat de ce ar încerca să escaladeze Everestul, a răspuns: „Pentru că este acolo.”
      Vă mulțumesc pentru comentariu și vă doresc numai bine!

      P.S. Nu vă pot dezvălui numele real, ci doar numele de cod al individului. Cred că dl CTP se referea la „Coroiu”.
      • Like 1
  • Că ne place sau nu, că acceptăm sau nu, trebuie măcar să conștientizăm faptul că suntem parte dintr-un univers incomprehensibil, iar această caracteristică este valabilă începând cu lumea invizibilă subatomică și continuând cu lumea, la fel de invizibilă. depozitarilor și transmițătorilor de informație genetică, toate acestea într-o țesătură materială, imaterială și energetică pentru care „ N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă”.
    Este rezonabil să credem că virușii, mai ales cei de tip ARN, să constituie mecanismul prin care se acționează asupra modificării organismelor complexe în scopul adaptării la condițiile de existență modificate.
    • Like 0
  • antonia check icon
    Intreb si io : universul ar exista daca nu ar fi nimeni care sa-l perceapa ? Nu e lumea doar o proiectie, sau invers, o revelatie a omului ??
    Daca omul n-ar exista cine dracu'ar mai fi constient de sine si de lumea din jur ? Ok, delfinii. Glumesc. Poate de aia personificam .
    Desigur, asta ar trebui sa fie o epifanie, nu o fudulie a omului...Fudulia e doar daca nu ai priceput nimic...daca nu intelegi cat esti tu de mititel intr-o lume atat mare.
    Cat despre corona...asta e un ticalos parsiv, insidios, care cum prinde un fraier fudul fara masca, fara protectie, il invadeaza, iar daca da de un sistem imunitar deficitar care nu-l pocneste cu ce poate isi face numarul distrugand organe esentiale. Ii mai prinde si pe cei neatenti la locul si momentul zet, pe cei epuizati de munca pana in masura in care uita de viata lor, pe cei inconstienti de pericol...
    Un nemernic virusu' asta, un viclean care ar trebui izolat ca sa moara inainte sa apuce se mai multiplice cand gaseste o alta gazda ..
    Sa-l ia zbenghea !
    • Like 2
  • Filbert check icon
    Uno momento, por favor: stim noi sigur ca Eminescu n-a fost, macar pe alocuri, trufaș, cinic, duplicitar, meschin, vanitoș si ticălos?
    • Like 0
    • @ Filbert
      Se cunoaste ca "esti bine ancorat in cotidian".Sigur nu a existat, asa cum in prezent nu exista un om, fie chiar si geniu, sa nu fie canalie, profitor, parazit, sarlatan, cinic si cum mai vrei tu. Sper ca sesizezi ironia. Asta este rezultatul "educatiei" androneascai si a celorlalti. Nici nu ai putea trai intr-o societate ca cea prezenta daca nu ai fi asa. Te-ar "devora" ceilalti. Si pentru linistea ta, toata umanitatea contemporana tinde catre asa "caracter" sau este deja asa. Mi-e groaza de viitorime sau de vreun cataclism sau razboi.
      • Like 1
  • Cam asa se vad lucrurile din afara cercului religios! Citit cu lejeritate si scris nu doar cu umor, textul evidentiaza unele adevaruri teribile care definesc specia noastra. Cand religia si adeptii diferitelor teorii ale conspiratiei (si nu sunt deloc putini) isi dau mana, apar tot felul de atotcunoscatori. Acestia pretind ca le stiu pe toate. Unde nu stiu, incearca sa inventeze ceva ad-hoc, iar unde nu gasesc nicio explicatie, este pentru ca Dumnezeu a vrut asa. Si atat! Ce pacat ca beneficiem de atat de multa informatie, dar alegem sa ne ghidam viata tot dupa „gura lumii”. Pe langa faptul ca acestia nu folosesc un rationament logic, incearca din rasputeri sa convinga si pe altii ca asa stau lucrurile, probabil doar in acest fel se valideaza pe sine ca persoane cu opinii pertinente. Chiar inteligente. Nu, nu este asa! Cu cat e mai mare ineptia, cu atat mai tare li se aud vocile . Scepticismul lipseste acestui popor, si nu numai. Poate nu ar fi rau sa fie varianta alternativa la „optionalului obligatoriu” de religie din scoli. De ce sa nu incurajam copiii sa evalueze cat mai corect o informatie, inainte de a o insusi ca opinie?
    Dar pe urma, cum mai convingi generatiile viitoare sa „stea cu frica, sa ia aminte, sfanta jertfa cu pace a o aduce”, cand vor intelege ca niciun Dumnezeu clamat de omenire nu a parasit vreodata planeta? Sau, cel mult, ... to the Moon and back. Pe discurile de pe Voyager? Nici gand!
    • Like 1
  • Leonard check icon
    Se vad cei zece mii de autori cititi!
    • Like 1
  • domnii preoti trebuie sa inteleaga ca sunt doar niste functionari ai statului,mai mult sau mai putin inalti;ei trebuie sa ne asculte si sa ne slujeasca pe noi si nu invers! nu sunt D-ZEI si nici macar sfinti ! ar trebui sa raspandesca cuvantul Domnului asa cum un fuctionar aplica legea,un profesor preda din cunostintele sau creatiile altora,medicii aplica studiile altora,inginerii,tehnicienii si alte profesii respecta ac. tipar,ca sa simplificam lucrurile si sa inteleaga si d-nii preoti cam care este rolul lor in societate ... abia de la scriitori,muzicieni,pictori,cercetatori,etc putem vorbi despre creatie si atingere divina; sunt si in randul dansilor indivizi care intra in ac. categorie dar,putini,mult prea putini .... asa incat,d-nii preoti sa lase infatuarea deoparte,sa-si dea jos aurul de pe cap,piept si din vestminte si sa-si prezinte veniturile nemasurate ca orice alt functionar public si sa-si faca meseria cu modestie si abnegatie daca vor sa ne cucereasca respectul !
    • Like 3
  • Sunt doua tipuri de răutate. Cea exterioara - care trebuie acceptata ca parte a vieți. Ne aduce suferință. Am numit-o boala, cataclism, dezastru s.a. ca asa este omul trebuie sa împartă totul în categorii care de fapt nu au o linie de separare. Și mai este cea interioara, cea care exista în noi. Consider ca nu trebuie sa fugi de ea, sa o ascunzi. Ea va rabufni dacă faci asta. Mai degrabă sa o integrezi în persoana ta deoarece ai și lucruri de învățat de la ea și te va ajuta pe parcursul călătoriei.
    Diferența dintr-e un om bun și unul rău nu tine de o categorie atribuita de noi... fie ea culoare politica, statut social sau rasa. Diferența este o linie foarte fina ce trece exact prin mijlocul conștiinței unui om.
    Nu contează pe ce drum mergi atat timp cât la sfârșitul lui ai lăsat celelalte ființe în mai putina durere.
    • Like 1
  • Exceptional !!!
    Un text atotcuprinzator !
    Scriitorul CTP este, ca de obicei, clar si nemilos ca o sabie ninja !!!
    Omul e suparat pe virus ca-l omoara....virusul nici nu stie ca existam ! Nu stie nici ca el exista ! Virusul nu are constiinta de sine, cum avem noi...
    De aia, din nemarginitul nostru orgoliu, am inventat dumnezei, suflete, constelatii....pentru ca avem desavarsita nerusinare sa credem ca toate sunt pentru noi, ca suntem centrul universului....
    • Like 7
    • @ Gabi Vaduva
      Dar de unde stii tu ca virusul nu are constiinta de sine? Poate are constiinta ,dar se manifesta altfel.
      • Like 0


Îți recomandăm

Silvia Demeter

Acel grajd avea să capete, în doi ani, o nouă funcțiune - living, dining și bucătărie în ceea ce avea să devină, prin măiestria arhitectei, reședința de vară a Prințului Charles. Totul cu un mesaj – păstrarea tradiției, salvarea patrimoniului arhitectural din zonele rurale ale României. Foto opiniatimisoarei.ro

Citește mai mult

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult