Sari la continut

Ne vedem live pe Republica!

Facem anul ăsta un pas mai departe în această călătorie care ne-a unit: construirea unul loc al dezbaterii, al schimbului de idei, al bunului-simț. Lansăm un nou spațiu unde ne putem întâlni. Comunitate.republica.ro este locul unde ne vedem live.

Interceptări. Moarte bună, Gică Kant și mersul pe jos

CT Popescu

- Nu te cărăbănești și tu undeva? Pe vremea Ciumei Mari, a Morții Negre, nobilii și orășenii mai înstăriți fugeau la țară, pe la moșii, ca să scape cu viață. Și mătăluță ești în categorie de risc, bătrânelule...

- Păi, ăia puteau, că erau avuți. Eu trebuie să muncesc ca să trăiesc, aci, la oraș. Foamea nu știe de covid.

- Ha. Așa e, covidul încungiură, foamea dă de-a dreptul. Dar să știi că se muncea și-n izolarea de ciumă. Ca și acuma, se muncea de-acasă. Tinerii nobili și signorinele lor își spuneau istorisiri de amor în vila de lângă Florența unde se ascunseseră de molimă. Și Boccaccio le punea pe hârtie. I-a ieșit o carte care se vinde foarte bine și azi, după aproape 700 de ani.

- Da, am citit-o. Mi-a plăcut mult povestirea cu Alibec, virgina care se face pustnică îndrumată de un călugăr, ca să-l bage pe Dracu în Iad, să nu mai facă atâtea rele prin lume. Eu îl am pe Dracu în mine, care scoate capul, tu ai între picioare Iadul, măi, fată. La început, Alibec s-a cam strâmbat, dar pe urmă îi zicea călugărului, părinte, să-l mai băgăm pe Dracu în Iad, că doar de aceea am ales calea sihăstriei întru Domnul. Și călugărul, hrănit mai mult cu ierburi, sufla cam greu...

- Ha. Boccaccio e primul care face o bășcălie cruntă de oamenii Bisericii și de sfințenia lor așa-zisă. Sunt destui pe la noi care și astăzi își fac cruce și nu vor să asculte așa ceva.

- Știu, cum dracu... Dar ce vreau să te întreb, m-am gândit de multe ori, de ce o cheamă pe fata lui Boccaccio din secolu paișpe ca pe fotbalistu ăla de la Slobozia, sau de la Giurgiu, Denis Alibec?

- Grea întrebare... Ce legătură să fie între numele feminin Alibec din Florența la 1350 și numele fotbalistului de acum? Cel mai probabil, Alibec în românește vine de la Ali Beg, din turcă, înseamnă prințul Ali. Hai să-l rupem în două și pe Alibec. Ali... era un nume cunoscut în Italia pe vremea lui Boccaccio? Ce zici?

- Păi, nu știu... Intraseră turcii în Europa?

- Încă nu, abia luaseră Gallipoli de la bizantini, în 1354. Dar Ali e un nume arab, nu osmanlâu. E numele vărului-ginere al Profetului, urmașul legitim al lui Mahomed pentru șiiți. Ali înseamnă „Sublimul Exaltat”. Boccaccio avea de unde să-l ia, cum să nu, de la maestrul lui, Dante. În Infern, Ali, și chiar Profetul Mahomed însuși, sunt spintecați de diavol cu sabia în formă de cruce, căci Dante considera Islamul o erezie plecată din creștinism, iar Șiia lui Ali o divizare în Islam. Prin urmare, erau pedepsiți potrivit păcatului lor, cu tăierea perpetuă în două.

- Așa. Și bec?

- Bec, probabil, de la beccare, a mânca aidoma unei păsări, a ciuguli. Carevasăzică, Alibec, păsăruica înfometată de sublima exaltare, adică ciugulește orgasme pe pâine!... Hai, că-i tare, să-nnebunești!

- Păi, da, că și Alibec ăsta am auzit că o ține mai mult cu femeile, decât cu antrenamentele... Un ceai, vrei?

- Ce ceai, un prosecco n-ai?

- N-am, bre, m-am lăsat de băutură, nu mai pun strop în gură. Dar o să-ți iau pentru data viitoare.

- Bine faci că nu mai bei. Ai sărit de 60. Brâncuși zicea că bărbatul e bine s-o termine cu băutura după 60 de ani.

- Ce-i drept, mi-am cam făcut suma, până acum am băut o Dâmboviță și-o Prahovă...

- Mai știu un boșorog ca tine, altfel băiat deștept, care zicea: nu beau vin roșu, că-mi crește tensiunea și mi se umflă guta, nu beau vin alb, că-mi cauzează la diabet, așa că mă concentrez pe rozé! A mierlit-o înainte să-l ia covidul...


                                     (porțiune din înregistrare ininteligibilă)


- Așa, frățicule, ia uite ce frumusețe de butelcă, brut rozé prosecco, vinul poeților!

- Da, rozé, că tot vorbeam...

- Da, o să vorbim, și-o să bem. Fiindcă nu poți numai să vorbești, trebuie să mai faci ceva. De ce?

- Păi, e mai bine așa, decât pe uscat...

- De ce e mai bine? Că aici nu e vorba de a ingurgita niște lichide, alcool sau ceai. Asta poți s-o faci și fără să vorbești.

- Poți, da nu-i a bună dacă ai ajuns să bei singur.

- Problema e că dacă doar vorbești, dacă n-ai nicio funcție, nu ești într-o ședință, atunci, oricât de bou ai fi, te încearcă senzația pălăvrăgelii. A faptului că nu faci nimic, doar vorbești. Și că vorbele tale, în afară de a pune aer în vibrație, nu vor însemna nimic în această lume. Pe când, dacă bei, dacă fumezi, dacă ronțăi ceva, asta îți dă un aer de sprezzatura, adică de șmecher natural. Mai exact, nonșalanță. De ce vrea lumea la cârciumă și se dau de ceasul morții că nu-i lasă guvernul din cauză de covid?

- Eu, c-am fost de meserie, cred că e pe dos, bre. Omu vrea să bea, dar îi e târșă oareșcum să bea și-atât, trăncăneala e un motiv ca să te chitrofonești cu conștiința împăcată.

- E posibil și asta. Uite, noi de ce stăm la o masă? De ce nu discutăm plimbându-ne printr-un parc? Aristotel și învățăceii lui a rămas că așa făceau, peripatetizau, vorbeau mergând împreună pe aleile Liceului.

- Chiar, de ce nu ne plimbăm? Să facem așa data viitoare.

- De ce nu chiar acum?

- Din cauză că mi-e lene.

- Ha. Lenea, da, lenuța, poate că ăsta-i viciul cel mai tare. Dar să-ți mai spun ceva. Ai auzit expresia asta: ăla gândește cu picioarele, treaba e făcută cu picioarele. Sau: e făcută pe picior. Sau: îmi bag picioarele. Prost ca o ciubotă. Unde-ți stau picioarele, îți va sta și capul. Nu e o distanță atât de mare între creier și picioare pe cât pare prin poziția noastră bipedă. Orice patruped, dacă nu se ridică pe picioarele din spate, are creierul mai aproape de labe, de copite, decât omul: ipotenuza e mai mică decât suma catetelor. Comparația cu picioarele înjosește creierul. Ceea ce nu e corect. Mersul ajută gândirea, o limpezește, o întărește. Nu degeaba se plimba de colo-colo Aristotel când ținea un curs. Nietzsche umbla și 8 ore pe zi: „Toate gândurile mari se nasc în mers”, așa zicea. Kierkegaard, la fel. Rousseau: „Nu pot gândi decât mergând. Mintea mea nu funcționează decât odată cu picioarele”. La Kant era invers: se plimba ca să-și odihnească creierii, la aceeași oră, pe același traseu, prin Koenigsbergul de care nu s-a îndepărtat niciodată mai mult de o sută de kilometri. O singură dată se zice că s-a abătut din drum, ca să afle de la trecători breaking news despre Revoluția Franceză în desfășurare.

- Nici când era mai tânăr?

- Ba da, în tinerețe mai mergea alăturea cu drumul, cu orice drum, când se îmbăta serios cu vin roșu.

- Da, da cred că ăștia mergeau singuri, nu câte doi. Că dacă ar fi umblat doi sau mai mulți filozofi din ăștia mari, se simțeau înghesuiți și pe un bulevard cât Victoria Socialismului la unu noaptea, în pandemie.

- Corect, s-ar fi criticat unii pe alții până la îmbrânceală. Kant, mai ales, că el era cu critica. Și totuși, Kant ăsta, care a criticat tot ce i-a căzut sub ochi, știi care au fost ultimele lui cuvinte?

- Nu știu, de unde să știu, ce, eram lângă el când a dat ortu popii?!

- A zis: „Es ist gut”.

- Asta înseamnă că e de bine.

- Da, adică asta, faptul că mor, nu e rău, cum cred toți, e bine. Moartea e bine. De fapt, murirea e bine.

- O fi zis așa ca să-i liniștească pe ai lui, care îi stăteau la căpătâi: nu sufăr, nu doare, e bine...

- Posibil, dar pot fi și alte explicații. Kant își pierdea rapid memoria în ultimul an de viață, poate o fi avut Alzheimer, așa că atât a mai putut să producă creierul lui în clipa aceea: es ist gut. O propoziție simplă, aproape copilărească. Însă, dacă mai raționa, nu cred că un filozof al moralei ca el nu o încărca, de fapt, cu un sens profund. În conștiința umanității, moartea e Răul Absolut. Poate că nu s-a gândit numai la îngrijorarea celor din jur față de suferința lui, poate că s-a gândit și la frica lor personală de moarte. Și a vrut să le facă un ultim dar, în momentul accesului său la transcendență: „Nu vă fie teamă, prieteni, Marele Rău nu e rău, e bine”. Mor de moarte bună. Ca și cum ar fi mângâiat pe cap niște copii speriați.

- Păi, și nu se întâlnește aici cu Hagi? Că Hagi a zis, i-adevărat, despre viață, nu despre moarte, să fie bine, ca să nu fie rău?

- Ha. Nu știam că ești așa de microbist. Da, marile spirite ajung întotdeauna să se întâlnească. Lumea râde de Gică pentru că, în prostia ei, crede că Gică e prost. De fapt, e cât se poate de profund. „Să facem să fie bine, ca să nu fie rău”. Așa sună citatul exact. Ia să ne gândim. Hagi spune că Răul este imanent acestei lumi. Ca Kant.

- Nu știu ce înseamnă imanent.

- Imanent e ceva ce ține de natura, de esența unei entități și acționează din lăuntrul ei. Moartea, de pildă, e o imanență a viului, e scrisă în structura lui interioară. Tot ce e viu, o să piară, indiferent de condițiile exterioare. În fiecare clipă, în natură mor mii de ființe vii, fără lumânare, cruce sau înmormântare. Omorâte sau nu de om.

- Am văzut o știre despre o meduză care nu moare, și ia mereu viața de la început.

- Turritopsis nutricular, așa se numește. Trăiește în Mediterana și în Marea Japoniei. Afirmația că e nemuritoare nu-i decât o îngroșare de senzație. Celulele din care este alcătuită, când îmbătrânesc, sunt înlocuite cu unele tinere, imature sexual. Adică tot mor, dar mormântul nu e în exterior, e chiar corpul meduzei.. Ea cade pe fundul apei și se transformă într-o gelatină informă, din care răsar apoi polipi noi. Când moare un om, e îngropat în pământ, putrezește, materia lui vie îngrașă solul, din care răsar plante, mâncate de animale, mâncate la rândul lor de oameni pentru a da naștere altor oameni. La celenterata asta ciclul se petrece în ea, e cum ziserăm, imanent. Ca și cum dintr-un om mort ar crește muguri de om. Să fii propriul tău mormânt

Carevasăzică, imanența Răului. El se naște și crește mereu în tot ce e Viață. Poate și în Neviață există Rău. A black hole, o gaură neagră să fie mai rea decât o pisică albă. Cine știe?

- Păi, nu știi tu, care le știi pe toate?

- Ba da, dar zic și eu de dragul conversației. Hagi spune, foarte însuflețit, fă să fie Bine că altfel vine Răul peste... peste... peste ce?

- Tine. Peste tine.

- N-ai găsit altă rimă. Nu, vine peste noi, nu numai peste tine. Deci, dacă nu faci Binele, consecința nu e că nu se întâmplă nimic, ci că Răul crește și va ajunge să copleșească lumea. Prin analogie cu legea creșterii entropiei, se poate formula o lege a creșterii Răului în univers. Ea poate fi frânată doar prin a face Binele. Atenție, nu a face bine, a face Binele.

- Ce diferență este?

- Un chirurg trebuie să facă bine, adică să opereze performant. Când taie, nu trebuie să se gândească la binele celui de pe masă, nu trebuie să fie simțitor, iubitor de oameni, trebuie să fie bine, foarte bine ce face. Dacă e plin de foarte binătate pentru umanitate, poate să-i tremure mânuța și pacientul se duce sulii de suflet. Dar și un chirurg care prelevează organe de copii furați poate să facă operațiunea asta bine, foarte bine. Făcând, în același timp, Răul. Deci, poți să faci bine, fără să faci, fără măcar să vrei Binele. Poți să fii un virtuoz, și deloc virtuos.

Asta s-ar fi putut înțelege dacă Gică Hagi spunea doar să facem să fie bine. Continuând însă aparent redundant, ca să nu fie rău, marele nostru fotbalist impune cosmic morala dincolo de techné, de artă și meșteșug.


P.S.

În urma analizării Interceptărilor precedente, doctorul Coroiu a emis la Antena3 un diagnostic cu privire la numiții Eminescu și Cristian Tudor Popescu, poate cel mai memorabil din câte am auzit: „Omu` e bolnav... Dar măcar Eminescu, înainte de-a ajunge la balamuc, scrisese Luceafărul, Cristian Tudor Popescu n-a scris nimic pân-acum”.

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Asta da scriere,CTP ii CTP,unic si valoros in tot ce face,ca rau in nici un caz nu face.
    MOSTRA:
    "Când moare un om, e îngropat în pământ, putrezește, materia lui vie îngrașă solul, din care răsar plante, mâncate de animale, mâncate la rândul lor de oameni pentru a da naștere altor oameni. "
    • Like 1
    • @ Nicolaie Apolzan
      CRISTOIU tot ce atinge infecteaza si moare.
      • Like 0
  • Iată un text rar, cu meșteșug rostit în limbaj colocvial și profunzimi fără tăgadă, pamflet și rațiune în desfășurare.
    Răutatea brutală și prefăcătoria din vorbele lui Cristoiu cad ca un bolovan peste o floare.
    • Like 2
    • @ aurora oncescu
      "pamflet și rațiune în desfășurare."
      Excelent zis. Asa e.
      • Like 0
  • Casargoz check icon
    Eminescu ... Domiciliat in Kollergasse-3, Dianagasse-8, şi Gartnergasse-3
    Își aduce aminte de drumul de 24 de minute pe jos pana in Seitenstettengasse, Era in 1872 si lucrările la metrou încă nu începuseră, doar vorbe vorbe si planuri... Nu mai suporta minciunile lor, 10 ani sa te apuci de metrou si fara electricitate, cu cărbune ca niște. barbari.Nu mai știa ce cauta in Seitenstettengasse dar avusese o viziune cu un beduin cu o arma ciudata. Beduini in Viena, creanga ar fi făcut pe el de ras,
    Ce zi. Merge la redacție cu revolverul, de fapt după viziunea cu beduinul, are tot timpul revolverul la el. Redactor șef la Times de bucharest . Si cum trebuie sa întâlnească cu Ventura detectivul lui peste, după o dimineața in care a trebuit sa o suporte pe nevasta lui Slavici. Trebuia sa-i țina isonul prostului de Ventura:
    „la toate aceste nu-i decât un leac. Să îl împuşc pe rege!"
    Ce cretin... daca i-ar fi spus ce a aflat in redacție chiar ar fi meritat sa meargă la Cotroceni. Dar tocmain ce vorbise cu Eugene Schuyler, însărcinatul cu afaceri al SUA la București ca să depună un protest privind încălcarea libertății presei în România. Deci cum va spuneam arma cu glonț, nu se mai poate... Daca ar fi putut sa scape de nebunul asta de Ventura , sifonul lui Maiorescu. ...
    Prea mulți de dar si daca ...
    Va las...
    • Like 0
  • Cand am citit finalul am pufnit în râs! Mare e Grãdina Maicii Domnului unde dl Cristoiu avea o ogradã iar în ogradã o gãinã ...“programată pentru tăiere"
    • Like 3
  • Bună ziua,

    Să fi avut oare comentariul meu de data trecută vreun amestec în toate astea?... Am sesizat unele conexiuni sau o fi doar o iluzie de-ale mele?...
    Mă simt oarecum vizat, mai ales în ceea ce privește referințele despre Bine și Rău, dar, așa cum a procedat Fermat în legătură cu marea sa teoremă, o să spun că spațiul pentru comentarii este prea mic pentru a permite desfășurarea unei explicații... Totuși, pentru a nu părea că mă eschivez, o să dau curs provocării (percepute).
    În principiu sunt de acord cu dumneavoastră, dar dacă, de pildă, am vrea să complicăm puțin exemplul pe care l-ați prezentat, cel cu chirurgul, astfel încât să transformăm problema respectivă într-o adevărată „dilemă etică”, atunci am putea spune așa: chirurgul respectiv este pus în situația de a alege între a preleva sau nu organele unor copii bolnavi despre care știe, cu un grad ridicat de certitudine având în vedere bolile de care suferă, că mai au puțin timp de trăit, pentru a-i salva pe alți copii care, deși nu prezintă de vreo boală mortală, tocmai au suferit un accident care l-a pricinuit leziuni incompatibile cu viața (ce urăsc glacialitatea acestei formulări!). Dacă li s-ar transplanta organele de la copiii bolnavi, aceștia din urmă ar putea fi salvați, dar în același timp, realizând transplanturile, medicul este conștient că prin acțiunea sa îi va condamna la moarte timpurie pe copiii bolnavi. Cum ar trebui să procedeze medicul în cauză? Să țină oare cont de faptul că, deși „moartea e imanentă viului”, el se poate opune pe moment realizării acestei fatalități prin intermediul cunoștințelor și a tehnologiei de care dispune sau să se gândească la faptul că nu el are dreptul să decidă cine trăiește și cine moare? Dar oare, în acest ultim caz, prin pasivitate, nu contribuie indirect la moartea celor ce puteau fi salvați?...
    Având în vedere vremurile pe care le trăim, cred că nu peste mult timp, unii medici se vor afla în ipostaza de a testa „pe viu” propriile soluții la această dilemă etică.
    Știu că problema pe care am formulat-o nu reprezintă decât o variațiune a „problemei tramvaiului”, cu care orice student la etică este provocat pe timpul studiilor (sau așa ar trebui să fie!), dar tocmai voiam să scot în evidență că în anumite situații de viață, Bine și Rău nu pot fi percepute în mod absolut. Uneori, poate nu de puține ori, trebuie să alegi „răul cel mai mic” sau „binele cel mai mare”, (de ceva timp încoace, bunăoară, poporul român are această dilemă o dată la patru ani!), ceea ce presupune că există o gradualitate a binelui și răului, iar această gradualitate îi poate face pe unii să vadă răul acolo unde alții văd binele, și viceversa. Asta nu înseamnă că, în situații concrete, de felul celei pe care ați prezentat-o dumneavoastră în articol, ar trebui să avem vreo ezitare între a discerne Binele de Rău.
    Pentru cei care vor să aprofundeze principii de etică, mai ales în acest context, și nu au disponibilitatea de a-i citi pe Socrate, Platon, Aristotel, Sfântul Augustin, Sfântul Toma de Aquino, Descartes, Kant, Mill, Pierce, William James etc., se pot delecta cu prelegerile lui Michael Sandel, disponibile aici: https://www.youtube.com/watch?v=kBdfcR-8hEY&list=PL30C13C91CFFEFEA6


    P.S.
    În ceea ce privește „deconspirarea” pe care am făcut-o cu prilejul comentariului la precedentele Interceptări, sper că aceasta nu a facilitat în vreun fel „decriptarea” mesajului de către dr. Coroiu, ale cărui opțiuni etice sunt cel puțin îndoielnice: a părut că vrea să fie de partea dumneavoastră într-o intervenție pe care nu cred că i-ați cerut-o vreodată, după care, având în vedere decriptarea interceptărilor precedente, a sărit la beregată ca un rabiat, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă a avut vreodată în intenție să facă Binele și i-a ieșit Răul sau, lăsând etica la o parte și încercând să ne explicăm prin intermediul economiei acțiunile sale, n-a urmărit, în tot acest timp, decât să câștige un oarece capital prin stratageme previzibile?....
    Totuși, diagnosticul pus de către dr. Coroiu ar trebui să vă flateze. Mie unuia mi-ar plăcea să fiu considerat egalul lui Eminescu chiar și întru, ceea ce unii ca Coroiu numesc, „nebunie”. Având în vedere felul în care a fost formulat diagnosticul, asta înseamnă că ar trebui să vă consolați cu gândul că, poate n-ați scris dumneavoastră „Luceafărul”, dar ceva care să-l egaleze pe „Sărmanul Dionis” tot aveți în palmares; să nu mai pomenesc de gazetărie sau de „Glossă”... sau de Odă (în metru antic). Era să uit „Scrisorile” și „Pe lângă plopii fără soț”, „Venere și madonă”, „Trecut-au anii”...
    • Like 1
    • @ Radu-Mihai
      Delia MC Delia MC check icon
      În ce privește dilema medicului... n-ar trebui să fie nici o dilemă: NU AI VOIE să scurtezi viața cuiva pentru a o salva pe a altuia. Mai ales copii. Și din alte motive, dar cel etic este și trebuie să rămână bătut în cuie: poate pe ultima sută de metri apare un leac ori se poate face criogenie, etc. Și cine garantează că nu mor amândoi? De fapt a fost demult rezolvată: prelevarea de organe se face DOAR dacă donatorul a dat în scris înainte ori rudele sunt de acord și NUMAI dacă donatorul potențial e în moarte cerebrală fără putință de a redeveni vreodată conștient. Iar de legea asta trebuie ținut cu dinții căci dacă se acceptă cea mai mică derogare, se deschid perspective spre niște comportamente aberante care nu mai au nimic comun cu etica ori umanitatea. Nu trebuie să citesc teancul ăla de cărți pentru a ști asta!
      • Like 1
  • Nu am ce scrie despre acest ghiveci neuronal. Probabil este o disputa intre "gauazari" pordon gazetari cu state vechi si cu "conexiuni" respectiv CTP si Cristoiu. Le-as sugera amandorura sa ridice privirea din paienjinismul ceata ceasloavelor literelor si sa priveasca pe geam....vor constata ca unele din masinile din parcare au culori incantatoare aproape curcubeice ( sarcasm ironic ). P. S : Lucruri observate si de lume adulate.
    • Like 0
  • Interesanta prelegere despre viata, moarte, filosofi si filosofie Dle. Cristian Tudor Popescu si cunoscand sensibilitatea Dvs. pentru scrierea si vorbirea corecta a limbii romane as vrea sa va intreb daca expresia " Ca Kant ." pe care ati folosit-o nu este o cacofonie deranjanta si cred trebuia sa folositi forma "Ca si Kant" chiar daca asta nu schimba deloc valoarea si substanta textului ?
    • Like 1
    • @ Marius Gabriel
      check icon
      ...chiar credeți că unuia ca CTP i-ar fi scăpat așa ceva, deci că n-a făcut-o dinadins ??... Plus că e...perfectă expresia, acolo unde e !
      • Like 3
    • @
      Nu stiu si mie imi plac lucrurile simple, asa ca atunci cand nu stiu ceva, nu mie rusine sa intreb.
      • Like 0
    • @ Marius Gabriel
      Deranjantă și incorectă este formula „ca și Kant”, din păcate extinsă în prezent, chiar și în contexte în care nu există nicio cacofonie („ca și profesor”etc., etc.).
      Folosirea acestei „soluții” indică persoane care nu cunosc regulile limbii române.
      Cacofonii acceptate : biserica catolică, Ion Luca Caragiale..., chiar și Monica Columbeanu; acestora li se adaugă cele imposibil de evitat, ca în cazul de față.
      • Like 0
    • @ aurora oncescu
      Delia MC Delia MC check icon
      ...precum Kant. Un sinonim rezolvă dilema. Dacă voia neapărat scria așa.
      • Like 2
    • @ Marius Gabriel
      gogea check icon
      https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/cultura/top-3-cele-mai-frecvente-greseli-de-limba-ca-si-vs-ca-647212
      • Like 0
    • @ aurora oncescu
      gogea check icon
      In formularea de mai sus, utilizarea lui "ca si" ar fi fost corecta, deoarece se poate inlocui cu "la fel ca".
      Ea se poate reduce la: "Ca si Kant (la fel ca Kant), Hagi spune că Răul este imanent acestei lumi."
      Precizare: cacofonia suna deranjant, DAR nu este considerata greseala gramaticala.
      https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/cultura/top-3-cele-mai-frecvente-greseli-de-limba-ca-si-vs-ca-647212
      • Like 0
  • Dan Dinu Dan Dinu check icon
    Dacă aberaţiile domnului Cristoiu au prilejuit un text ca acesta, îl rog pe domnul Cristoiu să excogiteze 3/ziua de lucru.
    • Like 3
  • A mai ramas ceva litter nedus la ghena?







    la ghena?
    • Like 0
    • @ Alex Bacall
      check icon
      De vreme ce comentați aiurea-n tramvai pe aici, bănueisc că nu
      • Like 0
  • Pe cristoiu,un "comunist" fidel nu te poti supara. E ca si cum te-ai supara pe un biet senil. Pot spune impacat ca cristoiu n-a scris nimic. A, era sa uit :"gaina naste pui vii". Un panseu adanc din "opera" cristoiana. Si un cristoi rupt in fund. Opere complete tabloide.
    • Like 6


Îți recomandăm

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult

Dan Byron_FB

Se numește Daniel Radu, are 43 de ani și a copilărit într-un bloc lung, aflat lângă un altul, în ruină, de pe Șoseaua Pantelimon din București. În lumea aceea, mulți copii săraci, jefuiți de către soartă de dragoste și siguranță, căutau să recupereze ceva de la viață din buzunare străine și să egaleze scorul lovindu-i pe cei mai slabi decât ei.

Citește mai mult