Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Între regi

 În 1978, monarhia britanică l-a invitat pe regele mârlan al României, N. Ceaușescu, și l-a plimbat în caleașcă cu regina Elisabeta a II-a, ca să obțină fabricarea în România, cu credite luate de statul român de la bănci britanice, a 82 avioane de pasageri British Aerospace BAC 1-11, un tip deja uzat moral, pe care nu-l mai cumpăra nimeni, interzis de la zbor după 1990 din pricina zgomotului excesiv pe care îl producea.

Acum, monarhia britanică îl primește cu Pomp and Circumstance (pentru a doua oară, caz unic) pe regele mârlan al Americii, D. Trump. În întâlnirile la vârf care vor avea loc, nu se vor discuta subiecte de prost gust, ca Ucraina sau Gaza, se vor încheia în schimb o serie de contracte comerciale, cu care Marea Britanie speră să iasă mai bine decât Uniunea Europeană în târguielile cu HM Trump.

Marketing-ul de stat al firmei „Crown, Charles & Co” funcționează din plin sub deviza Ordinului Jartierei, primit și de Maiestatea Sa Nicolae I Ceaușescu: „Honni soit qui mal y pense”, adică „Nu e rău să luăm bani de la mârlani”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Copii postura scoala / sursa foto: Profimedia

La ora opt fără un sfert, își aruncă ghiozdanul greu pe un umăr și pornește spre școală. Are șase-șapte ani și merge repede, pentru că nu vrea să ajungă ultimul în clasă. Sau pornește mult mai de dimineață, dintr-un capăt în altul al orașului, moțăind în mașina părinților sau într-un tramvai supraaglomerat.

Citește mai mult

Samsun, Turcia, 30 august 2026

În Turcia, un nou partid pare să aducă speranță celor ce au ajuns la limita răbdării și la capătul economiilor. Costul vieții a atins niveluri fără precedent, salariul minim, de aproximativ 500€, nici nu mai acoperă de multe ori prețul chiriei. Alimentele zilnice, fructele sau legumele, au prețuri „europene” (doar pâinea albă, în special cea subvenționată de guvern, are prețuri mai omenești).

Citește mai mult

Mama fetita scoala / sursa foto: Profimedia

Pentru mine, fiecare început de an școlar era un motiv de bucurie. Îmi plăceau rechizitele mirosind a nou, caietele impecabile și etichetele scrise cu grijă. Învățasem să-mi fac singură coperțile dintr-o hârtie mai groasă, albastră - probabil de atunci mi se trage talentul de a împacheta cadouri impecabil.

Citește mai mult

Vizita in China

Am avut o delegație de muncă pentru o săptămână în China. A fost prima dată în viață mea când am vizitat această țară și, sper eu, nu ultima. Am tras mai multe concluzii în urma acestei vizite. Mai jos, aveți concluziile mele legate de aspectele sociale ale Chinei.

Citește mai mult