Am avut o delegație de muncă pentru o săptămână în China. A fost prima dată în viață mea când am vizitat această țară și, sper eu, nu ultima. Am tras mai multe concluzii în urma acestei vizite. Mai jos, aveți concluziile mele legate de aspectele sociale ale Chinei, urmând să detaliez în alt articol ce consider eu că face China diferit din punct de vedere industrial.
Așadar, cum cobori din avion și începi să mergi pe aeroportul din Shanghai, primul lucru pe care îl observi sunt camerele de filmat. Încă din aeroport, ai un ecran mare în care te vezi înregistrat de o cameră cu recunoaștere facială, ce îți urmărește fiecare mișcare. Chiar ai și un semn care îți zice “No hat”, pentru a-i fi mai ușor camerei să îți recunoască fața. La punctul de control, ești nevoit să îți lași amprentele pentru toate cele 10 degete de la mâini, împreună cu datele tale faciale și datele de identificare din pașaport, înainte de a primi ștampila ce te lasă să intri în țară. Din păcate, nu am reușit să fac poze în acea zonă, deoarece este interzisă fotografierea de orice fel, fiind zonă de control frontiere.
Cum intri în țară și mergi pe stradă, observi că sunt camere peste tot. Chiar glumeam cu un coleg de muncă pe seama faptului că în China nu sunt porumbei, deoarece n-au loc să stea pe stâlpi din cauza camerelor de filmat.
Camerele sunt la vedere tocmai pentru ca tu să știi că ești urmărit. Semnul de pe stâlpi îți zice clar că “Activitățile ilegale sunt înregistrate”, nu cumva să te gândești să faci vreo prostie.
Al doilea lucru pe care îl observi când ieși din aeroport și iei taxiul către hotel este traficul. Nu auzi claxoane, nu auzi muzică dată tare din mașină, nu vezi oamenii să-ți taie fața în trafic, nu vezi oamenii trecând pe roșu și nici înjurături nu auzi. Oamenii conduc calm. Cum se face galben la semafor, pentru ei e semn să încetinească și nu să forțeze trecerea. Am rămas chiar uimit de cât de regulamentar conduc chinezii.
Și vorbind de străzi, urmează a treia observație: curățenia. Este curat peste tot. Nu vezi pic de urmă de gunoi nicăieri. Nici pe autostradă, nici în parc, nici prin oraș. Singurul loc pe care l-am văzut mai “dezorganizat” a fost lângă un șantier. Sincer, nici n-aș fi știut că acolo e șantier, dacă un localnic nu mi-ar fi spus.
După ce te plimbi prin oraș, e normal să ți se facă foame, așa că mergi să mănânci ceva. Cam la toate restaurantele cât de cât OK la care mergi, au mâncare chinezească, însă și mâncare “din vest”. Am încercat ambele mâncăruri și vă recomand să nu incercați variantele din vest decât dacă vă este foarte dor de acea mâncare. În mare parte, nu are același gust și nu e cine știe ce. Însă fiind în China, am zis să încerc mâncarea chinezească “de la mama ei de acasă”. Ce am observat la mâncarea chinezească e că se bazează foarte mult pe aromă. Nu pe dulce sau sărat (cum facem noi în Vest), ci pe gustul însuși al ingredientelor mâncării. Ideea e să simți aroma din farfurie, nu să mascheze gustul folosind condimente. Acest lucru m-a surprins foarte plăcut.
De asemenea, chinezii sunt obsedați de “proaspăt”. Să fie gătit astăzi, cu ingrediente proaspete, nu congelate. Alt lucru pe care îl observi la ei este că lipsesc aproape total zahărul și grăsimea din mâncarea lor. Folosesc multe legume și fructe, multă proteină (carne și ouă), carbohidrați din orez, însă în afară de grăsimea animalului însuși și zahărul din fructe/legume, ei nu adaugă nimic în plus. Ca observație, am mâncat foarte multă mâncare chinezească săptămâna asta, însă am ajuns cu aproape 4 kg mai slab acasă… Ai zice că am făcut foamea, însă din contră. O săptămână, cât am stat în China, nu am văzut niciun chinez supraponderal.
Și după ce te minunezi de câte camere au chinezii, cât de frumos conduc și cât de curat este la ei și ce mâncare bună au, începi să observi ceva subtil. Ceva ce nu-ți sare în ochi prima dată, mai ales dacă nu cunoști limba, însă este tot timpul acolo, ceva ce este pe fundal și este imposibil să nu vezi la fiecare colț de stradă.
Și anume: Statul! Oriunde te uiți, o să vezi mesaje ale statului chinez. Un mesaj de avertizare, un mesaj de încurajare, o imagine care te înștiințează. Statul îți lasă mesaje peste tot, pentru ca tu să știi că statul este parte din viața ta. Am aflat că, în una dintre imagini, mesajul chiar este semnat cu “Departamentul de Propagandă și Publicitate”.
Iar după toate aceste observații (și nu numai), încep să apară și concluziile:
În primul rând, nu mă pot gândi decât la faptul că, în China, Statul știe tot ce faci. Au camere de filmat peste tot pe străzi, telefoanele mobile la ei strâng date și le trimit mai departe către stat. La ei, sunt interzise toate aplicațiile din Vest. Nu au: Facebook, Instagram, WhatsApp, Google, Twitter, Youtube, nimic de genul. Totul este local. Iar toate acele aplicații sunt monitorizate de statul chinez. În loc de WhatsApp, ei folosesc WeChat, iar toate mesajele din WeChat sunt citite de trei persoane: tu, cel/cea cu care vorbești și Statul Chinez. Este imposibil să ascunzi ceva acolo. Statul te știe după amprente, față, datele din buletin/pașaport, număr de telefon, tranzacții bancare și nu numai. Toate tranzacțiile lor bancare se fac pe telefon, fie prin WeChat, fie prin altă aplicație, numită AliPay. Dacă vrei să plătești la magazin, generezi un cod QR din aplicație, vânzătorul îl scanează și - puf! - au dispărut banii din cont. Nu prea am văzut să se folosească la ei carduri. Și luând în calcul cele de mai sus, stau și mă gândesc că intimitatea ta este absolut ZERO. În viața ta, ești tu plus Statul Chinez. Însă acest lucru nu pare să-i afecteze pe chinezi deloc.
Legat de aplicații, ca străin poți avea acces la toate aplicațiile din Vest, cumpărând un eSIM. Culmea, îl poți cumpăra de pe aplicația AliPay, deci Statul Chinez îți dă posibilitatea de a avea acces la astfel de aplicații, străin fiind - însă ceva îmi spune că localnicilor nu le este permis. Presupun că mecanismul de verificare este acela că trebuie să-ți înregistrezi numărul de telefon și cardul în aplicație, iar dacă aplicația vede că ai un card bancar sau număr de telefon înregistrate în China, nu-ți oferă toate facilitățile, ca unui cetățean străin.
În al doilea, rând este vorba despre informații. La ei, toate informațiile sunt controlate de către stat - ce se afișează pe panouri, ce se dă la televizor, ce se scrie în presă. Nu există “libertate de exprimare”, există doar narativa pe care statul îți permite să o vezi/auzi/spui mai departe. Am stat într-o seară și m-am uitat la știri la TV în China. Am rămas surprins de faptul că, în jumătate de oră cât m-am uitat, nu s-a pomenit nici măcar o singură dată de vreun deces, crimă, accident sau ceva tragic care s-a întâmplat. Vorbeau doar de realizările partidului, realizările poporului, ce s-a mai construit nou, ce proiecte sociale mai are statul, ce s-a mai întâmplat bun la ei în țară.
De asemenea, nu vezi filme "din Vest". Am avut o discuție interesantă cu niște chinezi, despre actori internaționali, iar cultura lor despre filme considerate renumite la noi (cum ar fi Rambo, Terminator, Ora de vârf) lipsește total. Mi s-a părut interesant faptul că, pentru ei, Jackie Chan este considerat un erou al cinematografiei, datorită filmelor pe care le-a făcut pentru piața internă, însă nu știau nimic despre seria Ora de vârf (Rush Hour). Nici măcar nu auziseră de acea serie de filme. Ei văd la televizor/online doar ce le permite partidul să vadă. Dacă vor un anumit film internațional, mai greu de găsit. Trebuie să se încurce cu VPN-uri (care - apropo - sunt ilegale la ei) și deja vorbim de lucruri complicate.
În concluzie, pot spune că da, China este o lume cu totul diferită de a noastră. E interesant de experimentat și de încercat pe proprie piele ce înseamnă un astfel de regim politic - însă doar pentru câteva zile și știind că te întorci apoi „acasă”. Fiecare își poate trage propriile concluzii despre China și ce înseamnă viața în această țară.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.