Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Judecători care nu violează doar legea

CTP--

Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, pe scurt Secția, cum era supranumit Gestapoul, a fost inventată pentru a-l scăpa de închisoare pe Liviu Dragnea și a o aresta pe Laura Codruța Kovesi, ambele obiective neîndeplinite. Haidamacii politici din care a fost alcătuită au rămas fără un rost pe lume după plecarea PSD de la putere. SIIJ e greu de desființat pentru că încă are susținători de aceeași speță în CSM.

 Ceea ce nu înseamnă că magistrații din această țară nu trebuie să dea socoteală pentru hotărârile lor, care pot fi criminale sub acoperirea ideii de independență a Justiției. Judecătoarea Coarnă Cristina, din Brăila, a trimis acasă un individ care a violat vreme de 8 luni o minoră de 13 ani, refuzând arestul preventiv cerut de procurori. Motivarea? „Faptele inculpatului, deși reprobabile, nu sunt de o așa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare. Nu au existat ieșiri în stradă, proteste în presă”.

Citesc și m-aș cruci dacă aș fi credincios. Judecătoarea Coarnă spune că gravitatea faptei se judecă după cât de mare e „rumoarea socială”. Că Justiția se conduce după ce face strada și ce zice presa.

În continuare, judecătoarea, magistrata, omul legii mai afirmă: „Instanța de fond a considerat că în cauză se impune o măsură preventivă, dar în niciun caz cea mai grea (arestul – n.m.) deoarece în cazul infracțiunilor de genocid, atentat terorist, omor calificat, crime împotriva umanității nu ar mai exista temei de luare a unei măsuri preventive...”. Acum ar trebui să mă ciupesc sau să-mi dau palme. Vasăzică, potrivit lui Coarnă, dacă-i dai arest preventiv unui violator de minore, nu mai poți să-i arestezi preventiv pe genocidari, teroriști, asasini. Păi, de ce să nu poți?! Arestul preventiv nu e o sentință definitivă, e o măsură, cum îi spune și numele, preventivă, pentru a împiedica diverși răufăcători să facă rău până la încheierea judecății. Lăsat liber, violatorul de minore poate viola în continuare, asasinul poate ucide în continuare. Nu aici, la prevenție, se face diferențierea între fapte grave, ci în sentința finală a instanței.

N-am terminat. Ce urmează în documentul oficial scrijelit de Coarnă, mă lasă fără gest și fără cuvânt.

„...uciderea celor vinovați rămânând singura sancțiune, dar nereglementată de lege”. Deci, dacă un terorist nu va fi arestat preventiv, el nu poate fi decât ucis! Uciderea este considerată sancțiune de această creatură în robă – măi, nemernico, uciderea e crimă, în Justiția în care te-ai vârât nu se știe cum, e vorba de pedeapsa capitală! Și cum să se aplice o pedeapsă, capitală sau nu, unui regim de prevenție? Doar dacă, apud Coarnă, luăm în considerare ideea de ucidere preventivă!...

Toată această desfășurare cretinoid-scelerată a femeii! în negru se încheie apoteotic pentru violator: „Cum inculpatul nu poate fi ucis, nu poate fi lapidat în piața publică, instanța de fond a considerat că acesta poate fi plasat la domiciliu în arest”. Scopul – unul singur: să „demonstreze” că violatorul de copii e un cetățean aproape pașnic. Și că fetița de 13 ani nu există – în toată motivarea, nu apare niciun cuvânt despre victimă. Care, în acest fel, e violată încă o dată de judecătoarea Coarnă.

 Credeți că acest caz este singular, o excepție monstruoasă? Nicidecum. Pe 2 februarie, altă judecătoare, tot din Brăila, a decis, pe baza unei „argumentații” identice cu ce ați citit mai sus, arest la domiciliu în loc de arest preventiv pentru un italian care a violat repetat o fetiță de 11 ani...

Nu pot să închei, stimați Republicani, decât cu două întrebări: Câți ani de pușcărie merită judecătorii-violatori? Câți ani vor primi în realitate judecătorii-violatori? Variante de răspuns: a) 10 ani; b) 5 ani; c) nicio zi și pensie specială.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult

Cybersecurity

„Avem un exces de producție în anumite intervale orare- de exemplu, între ora 10 dimineața și ora 16, când panourile fotovoltaice produc mai mult. Responsabilitatea noastră, ca furnizor, este să dăm clienților tarife orare: când există surplus, energie mai ieftină; când există deficit, un alt preț. Responsabilitatea clientului este să-și adapteze profilul de consum. Dacă la ora 13 există surplus și eu îmi permit să ofer energia cu un preț mai mic, ar fi bine dacă și clientul s-ar educa să consume în acel interval- să pornească aspiratorul din casă sau mașina de spălat de la depărtare”, spune Radu Brașoveanu, Director Digital Solutions la PPC România (foto: Yau Ming Low / Alamy / Profimedia).

Citește mai mult

Eugen Rădulescu

Am tot spus-o și o voi repeta până problema va fi rezolvată: cea mai severă constrângere a economiei românești este, de foarte departe, deficitul bugetar. Am trecut de la o datorie publică de sub 12% din PIB în 2006, anul dinainte de intrarea în UE, la 60% din PIB în prezent – o dinamică înfricoșătoare, care a atins apogeul în 2024, an fără crize sau evenimente excepționale, când deficitul unui singur an a ajuns la un neverosimil 9,3% din PIB.

Citește mai mult