Jurnal de anxietate socială: ieri, pentru prima dată într-o lună și jumătate, m-am dat cu parfum...

Foto: Timothy A. Clary/ AFP/ Profimedia Images

Ieri m-am dat cu parfum. M-am dat cu parfum pentru prima dată în ultima lună și jumătate. Mi-am pus și ceasul la mână. M-am îmbrăcat mai drăguț, ba chiar m-am răzvrătit și mi-am luat pantofii office casual, fără toc, cu șiret, pantofii de purtat primăvara sau toamna. Ăia vișinii care se asortează foarte bine cu cardiganul meu vișiniu.

Și pentru prima dată în o lună și jumătate nu am ieșit în jurul blocului, ci mi-am însoțit partenerul la o întâlnire cu un client. Dar nu prea departe de cartier, am mers circa 5-10 minute până la destinație. Norocul a fost cu vreo 2 opriri pe la bănci, de s-a mai prelungit plimbarea.

În rest, am acoperit toate colțișoarele, străduțele, aleile și potecile din cartier. De fiecare dată când trec pe lângă parc tânjesc după el la fel de tare precum cățelul meu. Toate plimbările le fac cu anxietate provocată de gândul la declarația pe proprie răspundere, să nu o uit, să fie făcută cum trebuie, să fie scrisul citeț, să nu uit să trec tot ce trebuie. În rest, statul în casă mă face să mă simt mai rău ca într-un stat maximal.. oh, the irony! Jobul e în stand-by, e dificil pentru HORECA să facă investiții pe fonduri europene când totul e închis de mai bine de o lună, reorientarea e la fel de dificilă atunci când nimeni nu știe ce, când și cum să facă, iar viața, așa, cum o știam noi, stă pe loc.

Dar încă 2, 3 săptămâni și pare că ne putem mișca. Dar doar până la magazin, fără declarație pe proprie răspundere. Pentru că atâta timp cât domeniul HORECA e închis, evenimentele culturale sunt anulate, adunările publice interzise ș.a.m.d., măsurile de relaxare anunțate de la 15 mai nu sunt nimic altceva decât o permisiune de a ieși din casă fără o hârtie după tine. Mai am de așteptat până să merg la localul meu preferat. Dacă va mai fi acolo…

Ăsta e jurnalul meu personal de carantină.

Jurnalul general de carantină sunt cozile, cu distanță de 1,5 m în fața poștei, farmaciei, la casele de marcat, bănci, peste tot. Mai puțin în grupurile de vecini care ies în fața blocului. Avem dispensere pentru gel dezinfectant la tot pasul, măști și mânuși la destul de multe persoane, medici în prima linie care fac treabă bună, oameni care fac cumpărături pentru vârstnici, companii și firme care fac donații, care încep să producă măști, mânuși și gel dezinfectant, oameni care încearcă să ofere tot ce pot oferi în perioada asta, ca să ajute.

Dar rozul nu e chiar roz. Știți filmele și poveștile unde oamenii, în vreme de criză sau pericol, se schimbă subit și devin mai buni? Uitați de ele. În vreme de criză devin mai buni doar cei care erau deja buni.

Relațiile interumane nu se vor schimba după experiența asta. O vom avea în continuare pe femeia în vârstă din tramvai care a înjurat și a agasat un tânăr român care vorbea în italiană la telefon, atunci când se anunțase primul caz în România. Îi vom avea în continuare și pe politicienii care se străduie să câștige capital politic chiar dacă riscă sănătatea publică și economică, vom avea în continuare păreriștii de meserie, sfidătorii care nu au de ce să respecte legea, aruncătorii cu pietre în oricine, oricând pentru orice motiv, ba chiar îi vom avea și pe cei care au fugit din izolare, au mințit despre locul unde au călătorit, au scuipat cadre medicale… pare mai apocaliptic scenariul ăsta, nu?

Din fericire mai avem oamenii de care spuneam mai sus, oamenii care în perioada asta au fost în permanent în teren, ajutându-i pe alții, chiar dacă unii au luat amenzi pentru asta sau au fost obligați să doarmă în mașină, pentru că au fost prinși de poliție la 22.05, la 2 străduțe de casă, motivul întârzierii fiind faptul că a dus medicamente unui tată.

Caracterul unui om se vede în starea de urgență,. Dar nu se schimbă, doar devine mai proeminent.

Acum o săptămână era în toi un ditamai scandalul legat de aducerea luminii de către preoți și voluntari ai bisericii.

Toată lumea era panicată că vor ieși buluc toți creștinii și vor face ravagii pe străzi, vor exploda cazurile, va fi măcel, vom muri pe capete. Dar lumina în toată criza asta chiar a venit fix dinspre momentul în care sâmbătă seara toată lumea a stat acasă, iar lumânările s-au aprins în liniște, fără aglomerație, cu respectarea măsurilor, totul fiind în regulă. Nu sunt fan al religiozității absurde, sunt doar o credincioasă simplă care nici măcar nu a luat lumină câțiva ani la rând. Dar momentul care a adus speranță și încredere în criza asta a fost liniștea din seara de Înviere.

Între timp, așteptăm ieșirea dintr-o criză de sănătate ca să putem intra cu încredere într-o criză economică. Micile afaceri sunt parțial pe butuci, bugetele țărilor sunt date peste cap, prețurile fie explodează, fie pică în gol, investitorii stau pe loc, chiar și companiile mari își pun semne de întrebare. Și dacă nu ne-a întors direcția suficient pandemia, o să o rezolve criza economică atunci când vom sta acasă pentru că nu ne angajează nimeni.

Ce mă învață pe mine experiența asta e că oricât ne-am pregăti pentru viitor, întotdeauna va fi loc pentru imprevizibil. Și tot ce ne poate ajuta în astfel de momente este tăria de caracter, bunătatea și, de ce nu, credința.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp