Peședintele Klaus Iohannis a declarat că vizita făcută în Israel de premierul Viorica Dăncilă și de șeful PSD Liviu Dragnea este „plină de ciudățenii”.
„Această vizită pe care o face premierul și se pare și președintele Camerei Deputaților în Israel are câteva ciudățenii. Una din ele este că nu au venit la discuții, nu a plecat doamna prim-ministru cu niciun fel de mandat acolo, deci a vorbit strict doar în numele și pentru Guvern, nu pentru România”, a spus Iohannis.
Acesta s-a declarat îngrijorat de secretomania din jurul plecării celor doi în Israel. „Nu am mai pomenit ca un premier al României să plece într-o vizită externă și să anunțe seara târziu, înainte de plecare, acest lucru, fără să anunțe agenda, fără să se știe de fapt ce caută acolo. Fiindcă așa, în vizită turistică, poate să plece oricine, oricând, dar dacă pleacă persoana care conduce Guvernul ar trebui să se știe mai mult”, a precizat președintele citat de Digi24.
În legătură cu prezența lui Liviu Dragnea în Israel, șeful statul a spus că nu știe care sunt dedesubturile acestei abordări. „Cine știe ce înțelegeri secrete face domnul Dragnea acolo cu evreii, dar sper că după revenire să aibă bunul simț și să explice românilor ce au făcut acolo”, a continuat Iohannis.
Întrebat ce părere are despre consultarea pe tema relocării ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, șeful statului a răspuns: „Îmi imaginez că dl. Dragnea a vorbit diminața în fața oglinzii și s-a consultat”.
Guvernul României a anunțat într-un comunicat de presă că preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a vorbit cu preşedintele Israelului, Reuven Rivlin, despre accelerarea consultărilor interne cu privire la relocarea Ambasadei României la Ierusalim. De asemenea premierul Dăncilă a informat partea israeliană că Guvernul a propus viitorul ambasador al României în Israel, iar decizia de numire a acestuia îi va aparţine preşedintelui Klaus Iohannis.
Dragnea și Dăncilă au făcut o vizită în Israel la invitaţia prim-ministrului Benjamin Netanyahu.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Si pe de alta parte, PSD-ul e parte din guvernul mondial, si Viorica e pe cai mari, doar ca lucrurile trebuie traduse in termeni simpli pentru oameni, si pana la urma de castig / pierdere ... totusi capitalismul conduce, viata de zi cu zi.
Este clar ca seamana cu atmosfera politica americana, cu neintelegerile dintre democrati si republicani, dar e foarte neclar cateodata cine sunt democratii si cine sunt republicanii, la noi ... seamana mai mult cu Anglia, intre conservatori si laburisti, dar remarcile presedintelui il scoate din pozitia de mediator.
E greu sa crezi in nationalism azi, si sa pedalezi pe aceasta strategie nu stiu daca e cea mai reusita.
Aveau o vorba englezii, fara religie si politica intre prieteni ... se pare ca politica in Romania se transforma intr-o corporatie, unde unii vor sa o falimenteze, iar altii sa o faca profitabila ... lucruri aberante ... unde e grass-root democracy ?
o zi buna tuturor ...
Pe de alta parte premierul este al Romaniei si nu al PSD,asadar fara echivoc trebuia sa plece in Israel in urma unor consultari cu Presedintele si nu dupa ce se vede la o cafea cu dragnea.
Dar ne vedem la referendum pentru demiterea Presedintelui.
Pe subiectul ambasadei:
Fraților, noi suntem nebuni?!? Iohannis, băsescu și cine mai gândește ca ei, chiar își închipuie că explodează Orientul Mijlociu dacă România își mută un cåcat de ambasadă??? Suntem nebuni?!?!!??? Noi suntem pielea puței de furnică, ne trebuie o lupă să ne vedem pe hartă, noi nu mai avem economie autohtonă și, dintr-o dată, ne închipuim acuma că suntem mari jucători strategici de geopolitică??? Și că, dacă mutăm cåcatul de ambasadă, vine apocalipsa???!!!??? Allloooooooooo, Săpocaaa, avem niște nebuuuni megalomani!!!!
Calmați-vă bă, că nu vine nimeni după noi... După ce că suntem vai de mama noastră, fără economie proprie autohtonă, la mila străinilor și autodeclarați xenofili pentru binele altora (ex. 5 milioane de expați, privatizări, vânzări ș.a.), calmați-vă bă... cineva să-l calmeze pe domnul Iohannis sau germanismul ereditar din ADN îl face să facă roșu dacă aude/vede evrei?
Fix din acest motiv îl susținem pe președintele Iohannis și nu pe Dragnea, pe care l-ați cumpărat și l-ați învățat să ascundă banii furați din România în paradisurile financiare pe care le controlați.
Când ai gândit replica asta, ai gândit-o în engleză și pe urmă tradusă în română, da? Da, normal, că aproape toată lumea gândește în romengleză.
~Fix din acest motiv îl susținem pe președintele Iohannis și nu pe Dragnea, pe care l-ați cumpărat și l-ați învățat să ascundă banii furați din România în paradisurile financiare pe care le controlați.
Nu știu de unde reiese că am simpatie sau/și că-l votez pe Dragnea (sunt surprins că n-ai zis de Ponta sau Grindeanu). Și nici nu știu ce e așa mare zarvă deoarece este un cåcat de ambasadă. Chiar este, e de-o banalitate mai jalnică decât un moț în mijlocul drumului.
Pe de altă parte, eu NU m-aș mândri (așa cum o faci tu) cu un individ dubios care aproape că și-a arătat arama pe față. Știi tu DE ce. Așa că, bănuiesc, „cine se aseamănă, se adună”... dar tu te declari mândră de asta. Ouch!
Da, chiar așa. Ne vom ocupa și de restul.
~poate ca exact faptul ca nu vom fi PRIMII care isi muta cacatul de ambasada sta in calea infaptuirii maretului program de guvernare si a programului Romania douazeci-patruzeci.
Voi, romenglezii, ar trebui să știți asta cel mai bine. Când a zis „douăzeci-douăzeci”, a gândit ca romenglezii și anglofonii cum zic ei „twenty-twenty”. Asta a demonstrat cât de nocivă și reală e colonialismul cultural dar nu contează asta aici, acum.
Mișto sarcasm, nu l-am mai văzut până acum de 200 de ori, n-am ce zice...
LOL! (da, scuze, e o abreviere uzuală în engleză și-mi place - eu lucrez și vorbesc mult în engleză - între altele - și scriu corect și în limba română).
Ce rezultă clar din comentariile pasionale (ale matale) de aici e frustrare + un partizanat israelian limpede + disprețul față de România și români/romglezi + faptul că limba maternă a matale nu e româna, văzând cum maltratezi niște acorduri simple.
Mai calm și - dacă poți - urban în exprimare.
Da, țin cu israelienii. Și?
„Dispreț față de România și români”? Hai s-o luăm cronologic: de ce românii sunt xenofili, de ce românii pupă în cur pe oricine mai puternic decât ei, de ce 5 milioane de români au ales să abandoneze țara în loc s-o reconstruiască, de ce e așa importantă decizia ambasadei dacă tot nu se va întâmpla nimic și se face mima „strategiei geopolitice” când importanța României în asemenea discuții nu-și are deloc (dar deloc!) importanța? Păpușe, romenglezii sunt românii xenofili care se chinuie să vorbească româna în timp ce gândesc englezește. Nu mă lua tu cu maidanisme, crezându-te mai deștept (ești extrem de naiv, crede-mă).
România și românii s-au vândut ieftin, da. Încă din 1990, nu acum din 2007...
~Poți să te liniștești, ați reușit să îndobitociți lumea, în cea mai mare parte, însă nu pe toată.
Nu știu cine sunt acești „voi” pe care tot îi invoci obsesiv-compulsiv. Ai fixații pe iluminati sau din ăstea, ocultisme?
~Cine vă înțelege jocul, nu se mai lasă păcălit.
Crede-mă că nici tu și nici Thrill n-ați priceput ceva.
~Revenind la subiect, când o să vrea UE să recunoască mutarea capitalei, atunci o să o facă și România.
SUA a recunoscut cel mai devreme capitala Israelului. Ce să vezi, America e mai puternică. Îl citez pe președintele tău: „Ghinion.”
Sau tu ai nevoie de aportul Germaniei și Franței, că fără ele nu te mai simți împlinit?
Foarte rău. Asta nu înseamnă că trebuie să ne vindem ieftin și în continuare. Este evident că ești împotriva intereselor românilor, și este evident că nu accept punctul tău de vedere.
Nu știu cine sunt acești „voi” pe care tot îi invoci obsesiv-compulsiv. Ai fixații pe iluminati sau din ăstea, ocultisme?
Nu e niciun ocultism. Sunt oamenii tăi, "poporul" tău, iar joci teatru.
Crede-mă că nici tu și nici Thrill n-ați priceput ceva.
E perfect pentru conștiința ta să-ți spui că ai câștigat argumentul. Foarte bine, mergi la culcare cu gândul ăsta dacă îți face bine.
SUA a recunoscut cel mai devreme capitala Israelului. Ce să vezi, America e mai puternică. Îl citez pe președintele tău: „Ghinion.”
Sau tu ai nevoie de aportul Germaniei și Franței, că fără ele nu te mai simți împlinit?
E simplu, vreau să jucăm alt joc, nu cel cu reguli care vă avatajează pe voi,pentru că voi l-ați impus. Congresul SUA este la picioarele AIPAC, la fel și Trump. Nu e un argument să fiu de acord.
Românii sunt împotriva intereselor românilor. Ți-am scris de ce. „Nu înseamnă că trebuie s ne vindem ieftin și în continuare”, ghinion, nu există opțiunea de buyback. Odată vândut, rămâi vândut; sau tu îți închipui că străinii te vor ajuta să devii mai bogat decât ei? ha ha ha ha cât maidanism, cât xenofilism!
~Nu e niciun ocultism. Sunt oamenii tăi, "poporul" tău, iar joci teatru.
Care „oamenii mei”?
~E perfect pentru conștiința ta să-ți spui că ai câștigat argumentul. Foarte bine, mergi la culcare cu gândul ăsta dacă îți face bine.
Eu pot să mă culc cu gândul ăsta oricând, tu n-ai câștigat nimic și nici nu vei câștiga în viața asta.
~E simplu, vreau să jucăm alt joc, nu cel cu reguli care vă avatajează pe voi,pentru că voi l-ați impus. Congresul SUA este la picioarele AIPAC, la fel și Trump. Nu e un argument să fiu de acord.
Și uite așa, am găsit un antisemit...
Nu știu de ce vrei sau nu vrei să fii de acord, n-ai nicio importanță în ecuația puterii planetare. Faci parte din aceeași gloată de xenofili umili, sclavi, în căutarea unui stăpân să-l aservești (băăă, au plecat 5 milioane de inși, numărul doi după Siria iar ăia sunt în război civil!).
Asta e, nu stau de vorbă cu antisemiți.
"Antisemitismul" nu e nici mai mult, nici mai puțin decât o tactică de negociere - un unfair advantage - link pentru cine mai citește și vrea să se documenteze https://www.inc.com/karl-and-bill/what-is-your-unfair-advantage.html
Dacă cineva îți expune tactica de manipulare, e antisemit. Sunt sigur că ai un succes teribil în viață cu o logică de fier ca asta.
E clar că știi cum să dobândești simpatizanți de cauză. Nu mă impresionează cu nimic insultele tale. Aș fi fost bun dacă îți cântam în strună. Amintește-ți că sunteți capul părții corupte a planetei ăsteia.
Adio.
Îmi place și mie usturoiul, dar comentariile matale miros prea tare.
Shalom