Cum te poți întoarce în timp cu 35 de ani? Foarte simplu: cumperi un zbor spre Priștina și te trezești automat în România de la începutul anilor ‘90

Foto: Profimedia

Cum te poți întoarce în timp cu 35 de ani? Foarte simplu: cumperi un zbor spre Priștina și te trezești automat în România de la începutul anilor ‘90. Pentru cei ce nu au trăit acele vremuri, nu și le mai amintesc sau nu vor să și le mai amintească, e un voiaj extrem de edificator. Eu am trăit din plin anii ‘90 și, sinceră să fiu, nu mă ispitește deloc ideea de a-i retrăi… vremurile “democrației originale” ale lui Iliescu, ce guverna o țară săracă, dar încă prea mândră și prea plină de ea pentru a se alinia la UE. In acea perioadă, singurul lucru “great” din “Make România great again” era poate doar disperarea și dezamăgirea produsă de guvernarea FSN. 

Dar să revenim la Kosovo, care nu a avut parte de norocul României la capitolul poziție geo-strategică. Din nou, o chestiune de geopolitică.

Ceea ce am văzut la Pristina, un orășel de mărimea actuală a Iașului, însă capitală de stat independent încă din 2008, mi-a arătat foarte clar ce ar fi putut rămâne România dacă nu ar fi fost relevantă nici pentru NATO, nici pentru EU.

Ei bine, Kosovo, cu aproximativ 1,6 milioane de locuitori, încă mai are aspectul pe care îl avea Europa de Est imediat după ‘89: orașe crescute necontrolat, dispreț total față de orice plan urban, străzi ce arată ca după război (aici, din păcate, la sens propriu)... Un teritoriu abandonat, cucerit rapid de investitori străini însetați de câștig facil.

Există însă o mare diferență față de celelalte state balcanice ori est-europene: faptul că 95% din populație este de religie musulmană, ceea ce a atras imediat atenția Turciei, mereu interesată să-și refacă hegemonia din vremurile otomane.

Astfel, Ankara a intrat în schemă imediat după independența din 2008, fiind prima în a recunoaște suveranitatea statului Kosovo. Iar pariul a fost unul câștigător. În 2013 au fost încheiate două acorduri importante între Kosovo și Turcia: eliminarea dublei taxări și acordul de comerț liber. Prin urmare, peste 300 de companii turcești s-au instalat de atunci în Kosovo, pornind, tipic, de la cele de infrastructură rutieră.

Bechtel-Enka, un consorțiu americano-turc, a construit autostrada Vërmica-Priștina-Merdare, ce leagă Kosovo de Albania și este responsabil și de construcția celei ce leagă Priștina de Macedonia.

Dar și holdingurile din anturajul partidului AKP al lui Erdoğan s-au activat rapid, cel ce și-a marcat clar teritoriul în Kosovo fiind Limak Holding. Acesta a privatizat rețeaua de distribuție și furnizare a energiei electrice din Kosovo, cumpărând-o cu 26,3 milioane de euro, a obținut o concesiune pe 20 de ani pentru Aeroportul Internațional Pristina „Adem Jashari”, cu obligația de a investi peste 100 de milioane de euro și a construit și giganticul Albi Mall, plin de mărci internaționale ca Mango, Zara, H&M sau Boss etc.

(De dragul unei comparații cu România, aș menționa aici următorul fapt: grație “eforturilor” lui Victor Ponta, un alt favorit al lui Erdoğan activează cu succes în patrie - este vorba de Cengiz Holding, ce i-a deschis apoi drumul și consorțiului Makyol.)

Însă în Kosovo avem parte de o situație mai complexă… avem bănci turcești ca İșbank, TEB Bankası, ca să nu mai zic de lanțul de clinici private Acibadem (proprietatea unui alt naționalist convins) ori de marca alimentară Ülker și cafenelele EspressoLab, ambele actualmente victime ale boicotului societății civile turcești împotriva companiilor favorizate de guvernul AKP.

Și totuși, investiția preferată a Turciei este în reconstituirea moscheilor otomane - conservarea patrimoniului cultural în vederea unei ulterioare reveniri la acele vremuri... Aici ideea este iar cea de “Make the Ottoman Empire great again”, scornită de AKP și Erdoğan prin 2003, deci cu mult înaintea lui Trump.

Spre deosebire de Serbia, Imperiul Otoman și Turcia se bucură de o bună reputație în Kosovo, care a fost sub dominație sârbească din 1200 și până la bătălia de la Kosovopolje, 1389, când otomanii au cucerit întreaga regiune, eliberând-o de jugul sârbesc pentru a-i pune un nou jug, ceva mai lejer. Până când au apărut primele idei de independență, iar cu Liga din Prizren, prima tentativă spre un stat național.

À propos Prizren, al doilea oraș ca mărime din Kosovo: aici, în aprilie 2025 Erdoğan și-a manifestat iarăși în mod vizibil influența…

Piesa de teatru a dramaturgului Jeton Neziraj, ce îl critică aspru pe neo sultan a fost interzisă într-un orășel, în care 10% din cei 90.000 de locuitori sunt de origine turcă.

Opera se numește “6 împotriva Turciei” și se referă la un caz din 2018, când 6 profesori angajați la o școală a mișcării lui Fethullah Gülen au fost localizați, arestați și imediat trimiși în Turcia… fără comentarii…

Critica se adresează nu doar regimului de la Ankara, deși dedicația făcută acestuia este cat se poate de evidentă:

Pe scenă, personajul Tayyıp Efendi recită un vers recitat de actualul președinte al Turciei în 1998, când a fost arestat pe motive religioase: “democrația este ca un tramvai - cobori când ai ajuns la destinație”...

Autoritățile din Prizren refuză să comenteze cazul, beneficiind din plin de sprijinul Ankarei, ce se poartă ca stăpânul de odinioară; doar că ienicerii au fost înlocuiți de serviciul secret MIT, și ei omniprezenți în Kosovo.

Încă un aspect periculos observat în ultimii ani: influența Turciei este dublată de cea mult mai agresivă a altor state musulmane din Golf, ce oferă cursuri gratuite de arabă și de Coran - ceea nu ar reprezenta o problemă în sine, dacă nu s-ar cere și altceva în schimb... Dintre țările balcanice, din Kosovo au plecat cei mai mulți tineri pentru a se “înrola” în “hoardele” Statului Islamic… sute s-au și întors, soarta și reintegrarea lor fiind încă incertă…

Și pentru a concluziona, modul în care am părăsit Kosovo a fost unul revelator pentru situația sa actuală... într-o continuă luptă între trecut și viitor.

Se trece rapid de la statuile lui Bill Clinton și Madeleine Albright, pitite între construcțiile 'brutaliste', la bannerele cu “Free Ukraine” și la numeroasele mausolee UÇK din toată țara… deși nimeni nu mai vorbește de războiul încheiat în 1999 și de crimele comise de ambele părți.

În prima zi petrecută la Priștina am cunoscut tineri moderni, educați în străinătate - în ultima zi acolo am avut o discuție cu un angajat OSCE care mi-a mărturisit îngrijorarea privind distanțarea de valorile europene și radicalizarea islamică a tinerilor.

Ultima imagine care o am în fața ochilor când îmi aduc aminte de microbuzul ce m-a adus de la Priștina la Skopje este cea a fetei așezate lângă mine: înveșmântată într-o burka neagră ce îi descoperea doar ochii. Nici nu cred că avea 20 de ani. Oare așa să arate viitorul tânărului Kosovo?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp