Foto: G4Media
Conflictul ăsta iscat din senin între Ana Maria Popescu (Brânză) și ministrul tineretului Eduard Novak e mai mult o furtună-ntr-un pahar cu apă. Judecând după reacțiile iscate în media și pe rețelele sociale, ai spune că de asta depinde viitorul României sau cel puțin viitorul sportului românesc.
În fapt, toată lumea a pus accentul pe reacția de orgoliu și pe lipsa de fair play. Românilor le place scandalul, cearta de mahala, confruntările lipsite de argumente pline de injurii gratuite. Iată de ce „un conflict” între o medaliată olimpică și un ministru face titluri incendiare, lăsând în plan secund atât declarațiile sportivei, cât și cele ale ministrului, ambele mult mai pline de substanță. E drept că gestul la nervi al Anei Maria Popescu de a-l lăsa pe ministrul Novak cu mâna întinsă ratează niște discuții esențiale despre subfinanțarea sportului sau despre viitoarea bază de selecție în scrimă. La fel de drept e că gestul vine după o declarație nelalocul ei a ministrului, care spusese că nici dacă s-ar fi dublat bugetul Federației de scrimă, Ana Maria Popescu n-ar fi luat medalia de aur. Geaba a mai zis ministrul despre problemele scrimei sau despre faptul că nimeni nu mai vine din urmă. Geaba a mărturisit că pentru sine argintul Anei Maria Popescu echivalează cu aurul, porumbelul îi ieșise din gură, iar, în mod firesc, asta a reținut lumea.
Am găsit cu greu declarațiile inițiale ale ministrului Novak în noianul de titluri despre ieșirea Anei Maria Popescu. Aș putea spune că n-a făcut nicio brânză prin agresivitatea gratuită, nu a rezolvat absolut nimic, ostilizând o parte a publicului care cu 24 de ore înainte o aplaudase la scenă deschisă pentru performanță. La mâna întinsă de ministrul tineretului în semn de bun-venit și apreciere, sportiva a ales atacul la baionetă. Unii au felicitat-o pentru combativitate, alții au criticat-o pentru lipsa de eleganță.
Să ne întoarcem însă la problema de fond, pentru că altfel rămânem cu un simplu meci al orgoliilor. Există încă nostalgici după perioada anului 1984, an în care România s-a clasat pe locul 2 pe națiuni la medalii în fața unor țări mult mai puternice din toate punctele de vedere. Această performanță s-a bazat pe un regim dictatorial cumplit, fără căldură, fără mâncare, fără lumină, represiune securistică împotriva unei întregi națiuni care locuia într-o pușcărie mai mare. Stătea proletarul român în față televizorului cu burta ghiorțăind de creveți vietnamezi și se bucura că România e cea mai bună la sporturi de care nici nu auzise în condițiile în care el nu avea voie să iasă din țară nici până la Ruse în Bulgaria. Medaliile alea aveau în spate zeci de mii de copii abuzați în centrele sportive de antrenorii și preparatorii lor ca să facă o performață care folosea Partidului mai mult decât le folosea lor. Era cea mai groaznică butaforie toată acesta punere în scenă - o țară în pragul sărăciei absolute care dădea cei mai grozavi sportivi ai lumii, bineînțeles, datorită condițiilor asigurate de PCR.
Evident, azi, în democrație și libertate, lucrurile stau altfel. Toată lumea cere „finanțare” - de la sporturi, la agricultură. Astăzi trebuie să vedem realitatea. Suntem o țară cu o economie slabă la nivel european, iar alocările bugetare pentru diverse sectoare de activitate sunt proporționale cu veniturile realizate. În plus, banii publici se fură și se risipesc într-o veselie. Spre deosebire de regimul comunist, care a înțeles ce valoare de propagandă are sportul, guvernele democratice de după 1989 n-au mai arătat niciun fel de interes pentru sport. Nu mai voiau să dovedească lumii nimic.
Să ne privim în oglindă și să conștientizăm că medaliile sunt azi mai degrabă întâmplări miraculoase și fericite decât politică strategică de stat. Revolta doamnei Popescu, justificată, e de aceea, egală cu revolta înotătorului, a gimnastului, a schiorului. Modul în care și-a manifestat revolta e discutabil: înainte de a fi ministru, dl. Novak era un coleg sportiv, medaliat olimpic cu argint și aur, la fel ca doamna Popescu, față de care se cuvine să arăți… sportivitate.
PS. Chiar dacă față de momentul în care am ieșit din comunism PIB-ul a crescut enorm, noi încă suntem la coada statelor UE. Dacă obținerea unor medalii olimpice presupune înfometarea unui popor și multiple abuzuri față de sportivi, atunci eu aleg să nu luăm acele medalii. Să trăim în lumină așa cum suntem egali cu noi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
pe vremea mea - (si din felul in care aratati in fotografie nu cred ca e foarte indepartata de vremea dumneavoastra) - un barbat nu intindea niciodata primul mana unei femei. exceptie puteau face barbatii foarte in varsta atunci cand li se prezentau femei foarte tinere, intr-o situatie onoranta pentru cele din urma. in toate celelalte situatii si cazuri, barbatul poate saluta femeia din cap, sau cu o mica plecaciune, sau - daca sunt de varste apropiate - poate schita un zambet si rosti un cuvant de salut, la care femeia decide daca doreste sa-i intinda mana, ori sa raspunda intr-un chip mai rezervat.
ministrul s-a comportat ca un mitocan, nici nu era nevoie de un alt motiv pentru ca sportiva sa-l ignore.
Un mare sportiv stresat (dupa o grea competitie) si un pic frustrat ( cand esti atat de aproape de aur ...) si-a gasit calul de bataie intr-un ministru care e drept a facut o declaratie nepotrivita. Romanesc...
Ceea ce pe mine ma deranjeaza este asumarea acestor sportivi in panteonul national, parca ar fi Iuliu Maniu sau Nicolae Steinhardt. Sau de ce Daniel Dines nu este un simbol de care sa ne mandrim ,dar in schimb ne mandrim cu Ilie Nastase ...
Eu cred ca toti sportivii sunt niste profesionisti care-si fac treaba , la fel de egoisti sau patrioti ca noi toti , nici pe departe eroi si nici pe departe victime ale mantuirii neamului. Deci eu unul as ridica statui celor care s-au jertfit pentru altii , care au daruit altora si care au ajutat comunitatea sa se dezvolte.
Aceste medalii , sa fiu scuzat , il ajuta pe sportiv in primul rand , nu Romania. Daca unii cunosc Romania numai din cauza lui :Hagi , Nastase sau Tiriac , sunt cam prosti. Eu cred ca aceste sute de mii de profesionisti romani excelenti care traiesc si muncesc in strainatate, au facut Romania sa fie cunoscuta si apreciata in lume. Printre care si acesti sportivi minunati , dar nu numai ei...
Insăși afirmația ministrului care a scandalizat-o pe "divă" se referă la banii publici: "Răspunsul meu la o întrebare legată de buget a fost interpretat şi comentat ca un atac la adresa Anei", a scris acesta pe Facebook.
Iată că lista sportivilor sau ex-sportivilor care ratează mereu ocazia de a tăcea crește: Țiriac, Năstase, acum Brânză. Și-or mai fi și alții.
Cate mingi de tenis i-a oferit statul Roman lui Halep? Nici una!
Suntem saraci cu duhul. Bani sunt; ca d-aia au romanii mai multe mertzane ca ungurii, polonezii, cehii... dar ne certam cum sa-i praduim, nicidecum sa-i folosim cu cap.