Patru luni pentru 84 de secunde.
Pare un titlu bun pentru un film regizat de Cristian Mungiu.
În realitate, este „filmul“ nostru, din vara lui 2005. Vara în care am muncit patru luni pentru un promo de un minut și 24 de secunde pentru ȘtirileProTV.
Era prima aniversare rotundă a televiziunii care spusese Asta-i televiziunea! și se poziționase strălucitoare și trufașă ca idealul media suprem: 10 ani de ProTV.
2005 a fost anul în care departamentul nostru de promo a trăit un cantonament intens de creație, cu ședințe și furtuni de creiere care știai când încep, dar n-aveai idee când aveau să se termine. Ieșeam storși, uneori spre miezul nopții, și ne întorceam a doua zi pe baricadele strategice ale imaginației, cu idei și cu puteri noi. Mâncam, respiram, visam ProTV. Erau vremurile în care țineam mereu un carnețel și un creion pe noptieră pentru că ajunsesem efectiv să visez scenarii și voci de promo pentru ProTV: mă trezeam și le scriam, de frică să nu le uit până dimineața, adormeam și așteptam cu nerăbdare să o iau de la capăt. Pentru că la ProTV nu era nimic întâmplător, niciodată: de la prima încadratură, la ultima virgulă, totul făcea parte dintr-o paradigmă inspirată de viziunea unei Românii care trebuia să învețe din nou să îndrăznească, să viseze, să danseze, să gândească și să trăiască liber, să-și găsească vocea și talentul, să-și asume cum va arăta spectacolul vieții sale de fiecare zi.
Pentru aniversarea de 10 ani, Adrian Sârbu avea o sintagmă preferată: „recuperarea memoriei“. Când se reunea crema vedetelor în sala de la etajul șase și începea recuperarea amintirilor din primii ani de ProTV, ascultam cu urechile ascuțite poveștile, care deja aveau aura lor de fantastic. Era fantasticul pe care vrei să crezi că viața îl premeditează atunci când adună la un loc oameni faini, destupați la minte, pasionați de munca lor, motivați de valori comune și dornici să fie în fiecare zi cât mai buni. Când ei umpleau curțile cu căciuli ProTV și piețele cu ProTeVelioane, eu eram doar o elevă de liceu la Cluj, privind fascinată o generație scuturată de praf, de complexe și de inhibiții, creativă și pe alocuri stridentă, dar incredibil de liberă și de „americănească“.
Pe parcursul anilor, am auzit oameni care nu lucraseră nicio zi în ProTV proclamând cu certitudine că Adrian Sârbu nu avea niciun merit pentru succesul ProTV-ului, atribuindu-l exclusiv „americanilor“ care fuseseră consultanți de proiect. Se pot spune multe despre Adrian Sârbu, dar numai un om care nu a lucrat nicio secundă cu el poate susține că succesul PRO nu are nicio legătură cu acest „shogun“ care s-a luat la bătaie cu toată moștenirea teveristo-comunistă și a lansat pe piața media nu doar prima televiziune cu aer occidental, ci și primul brand românesc „ca afară“. Noi, „cărturarii“ de la creație, cum ne numea în momentele lui de bonton, care aveam deopotrivă norocul și neșansa de a primi aprobările finale pe campanii direct la el, știm foarte bine de unde venea mereu viziunea, inclusiv atunci când aruncam de 1 Decembrie vedete îmbrăcate în popi de pe turnul ProTV sau când inundam România cu mămăligă scursă din ceaun. Cu Sârbu nu te plictiseai niciodată: dacă pentru un promo veneai cu un scenariu în care reporterul era un personaj inițiatic care aleargă prin lume cu camera pe umăr, el te întreba de ce reporterul e om. Tu rămâneai cu gura căscată și până a doua zi dimineața trebuia să vii cu 10 propuneri pentru prototipul reporterului de știri ProTV.
La campania aniversară de 10 ani, când s-o-mpărțit norocu’ la creație, eu am tras lozul cel mare: promo-ul pentru brandul-locomotivă al stației, Știrile ProTV. Lucram mereu în echipă: un copywriter și un producător video, îmbinând cuvinte și imagini în povești esențializate, presărate în pauza de publicitate printre reclame la telefoane și pastă de dinți. În sala mare de ședințe, în ochii tuturor am citit compasiune. Cu toții știau ce va urma: ore de vizionare de știri din ultimii 10 ani, revizii de paradigmă, chestionări ale spectacolului vieții, conceptualizări mediatice și dezbateri prelungi pentru fiecare cadru sau predicat, sub privirea scrutătoare a lui Adrian Sârbu. Am inspirat adânc și am știut că no, amu-i amu! Am devenit echipa care sculpta timpul, săpând cu dalta în istoria ultimilor zece ani după cadrele și cuvintele care exprimau cel mai sugestiv devenirea României, așa cum fusese surprinsă de camerele ProTV. După prima lună și jumătate, ajunseserăm într-un punct în care am simțit că ne-am blocat. Ceva nu se lega în puzzle-ul nostru de imagini, cuvinte și stări. A doua zi, colegul meu de echipă a venit cu un concept video total diferit: să montăm promo-ul pe o melodie a lui Vali Sterian. Așa i-a rămas numele și faima, iar mie, indirect, mi-a schimbat viața, pentru că din acea vară am știut că o parte din mine va rămâne mereu la ProTV.
Astăzi, când mă uit înapoi, știu că am avut incredibilul noroc de a fi prins perioada de creștere și de maturizare a ProTV-ului, în care tânărul rebel care șocase prin „tupeu de ProTeVeu“ și „dă-ți drumul la iubire“ devenea treptat mai reflexiv, mai profund, mai uman și empatic. Sunt ani în care am crescut profesional și m-am maturizat uman odată cu el, conducându-i cu răbdare și pasiune retorica, înconjurată de cei mai talentați, creativi, imprevizibili și visători colegi. Ne-am despărțit după ce a împlinit 22 de ani, cu convingerea că misiunea mea s-a încheiat și că am parcurs împreună cea mai bună parte din drum. Și mai știu că am învățat cu adevărat să iubesc România în toții anii în care am conceptualizat de 1 Decembrie ideea de român și esența noastră contradictorie, în umbra televiziunii care a reinventat pentru noi conceptul de libertate.
Sunt oameni care mă întreabă și astăzi, la diferite întâlniri sau chermeze, care a fost secretul succesului ProTV. Răspund întotdeauna, simplu: consecvența și mentalitatea de învingător. Mă bucur că, la aniversarea de 30 de ani, ProTV a decis din nou să-și recupereze memoria și să ne pună în față oglinda sinceră a evoluției noastre din ultimele trei decenii. În vremuri în care istoria este deformată pentru a servi diverselor interese politice, a fost un exercițiu vital de onestitate și de reevaluare a alegerilor pe care noi înșine le-am făcut. Cine a avut ochi să vadă, poate că a înțeles în al 30-lea ceas cât de mult a contat acest „gândește liber“ aruncat într-o țară care-și căuta o sursă de inspirație și de curaj.
La mulți ani, România! La mulți ani, ProTV!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.