Nu-mi mai amintesc de când n-am mai văzut o minunăție de film ca LaLaLand. Autorul, Damien Chazelle (Whiplash) își declară sursa de inspirație în Umbrelele din Cherbourg, musicalul lui Jacques Demy din 1964, dar LaLaLand este o superbă colecție de amintiri deghizate din Vremea de Aur a Hollywoodului, de la Rebel fără cauză, Cântând în ploaie, Un american la Paris, până la Poveste din cartierul de Vest. E o capodoperă omagiu pentru trecutul filmului și muzicii, dar, în același timp, o probă de originalitate în cinemaul contemporan.
Ryan Gosling și Emma Stone, un cântăreț de jazz și o actriță încercând să cucerească gloria fără să piardă iubirea, fac un cuplu romantic care ți se lipește de inimă și rămâne acolo mult după ce ai ieșit din sală.
Filmul lansează o melodie excepțională după alta. Ryan Gosling s-a antrenat 4 luni pentru a le interpreta el însuși la pian. Coregrafia, îmbinare perfectă de old style și postmodernitate, un Gene Kelly și o Leslie Caron ai zilelor noastre...
Montajul, hiperfluid, ritmat impecabil, imaginea, plină de relief – o adevărată simfonie vizuală.
Secvențele generate pe computer, cum e „zborul” îndrăgostiților printre stele, sunt folosite cu noimă și acuratețe.
Întreg filmul este gândit ca o piesă muzicală, deși momentele sing & dance nu sunt prea dese. Sentimentele, situațiile, îmbrățișările, „iuțirile de sine”, cum le numea D.I. Suchianu, rimează, se anunță, se așteaptă, revin, se împletesc, se topesc în penumbra nostalgiei...
Marele merit al lui LaLaLand e că face să vibreze atât sufletul coafezei, al taximetristului, al artistului, cât și cel al unui critic sceptic și nemilos, dacă îl are.
Un favorit irezistibil la Oscar, un film clasic încă de la premieră.
Mergeți și vedeți-l, neapărat la cinema!...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
