Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Liviu Dragnea, iritat de întrebările jurnaliștilor despre moartea lui Călin Farcaș: „Da, domnu'... Ce vreți de la mine acum?”

Călin Farcaș cimitir

(În imagine, groapa din cimitirul unde urma să fie îngropat Călin Farcaș)

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost întrebat de un reporter Digi24 cât de mult îl îngrijorează situația scoasă în evidență de decesul lui Călin Farcaș, tânărul de 29 de ani care a murit după ce a așteptat un transplant pulmonar, având banii în cont pentru intervenție, deoarece statul român nu a prelungit înțelegerea cu Eurotransplant.

„Nu mă îngrijorează, mă revoltă. Și ceea ce a făcut Sorina Pintea a făcut foarte bine. Și trebuie să facă în continuare. După părerera mea, nu eu decid, pentru că premierul decide, ministrul Sănătății trebuie să fie mult mai dur, mult mai radical, să taie în carne vie în acest sistem în care statul român în permanență a pompat bani. Noi am alocat sume și mai mari și... deocamdată rezultatele nu sunt pe măsura investițiilor și pe măsura dorinței legitime a pacienților români. Eu, personal, politic îi acord tot sprijinul doamnei Sorina Pintea....”, a răspuns Liviu Dragnea.

Președintele PSD a devenit nervos atunci când jurnaliștii au insistat cu întrebările:

Reporter: „Un om a fost condamnat la moarte...”

Liviu Dragnea: „Da, domnu'... Ce vreți de la mine acum?”

Reporter: „Guvernarea ar trebui să rezolve problemele”

Dragnea: „Păi asta am spus și eu. Asta am spus și eu. Am înțeles”.

Reporter: „Care ar fi soluția ca autoritățile să nu mai paseze responsabilitățile? Ce ar trebui făcut ca un astfel de caz nefericit să nu se mai întâmple pe viitor? O opinie personală, nu a unui specialist”.

Liviu Dragnea: „Păi, tocmai asta vroiam să vă spun. Adică, nu aveți totuși o limită, zic și eu. Și moartea unui om, această tragedie, vreți să o folosiți într-o chestiune politică? Sincer. Ați spus mai devreme că este nevoie de opinia unui specialist. Păi să vorbească specialiștii, nu să-mi dau eu cu părerea pe holurile Parlamentului. Asta nu o fac”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ce vrem? Sa infunzi puscaria, pentru ca asta meriti, Livache.
    • Like 2
  • Nu, tu-ți dai cu părerea pe latrina3. Adică dai ordine, pt cei care te(mai) ascultă.
    • Like 1


Îți recomandăm

Scaun in groapa / sursa foto: Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.

Citește mai mult

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult