Loterie, nu pandemie. Analiză sociologică în șase acte

Foto: Guliver Getty Images

Martie 2020

După câteva semnale trase la nivel mondial, dar mai ales după apariția primelor cazuri locale, pandemia se așterne în mentalul Europei. Deși am traversat, nu demult, perioada post-modernistă, aflăm că aerul romanticilor s-a prelungit la noi, la italieni, la spanioli și în general, în rândul latinilor, prin dictonul atât de viu, simți, deci exiști. Suntem luați prin surprindere – un soi de theme song național și, mai nou, european.

În România, ne conformăm, fără prea multe întrebări, rigorilor menite să conserve o situație care avea să ne plaseze, după mult timp, într-un TOP pozitiv la nivelul continentului. Atitudinea latentă ne salvează din nou. La momentul martie 2020 reușim, fără prea mult deranj, să conservăm un status-quo neutru.

Mai mult, împreună cu izolarea, primim și un răgaz sănătos pentru a ne consulta propriile gânduri. Nu mai făcusem demult un exercițiu colectiv de introspecție, așa că ajungem să ne bucurăm din plin de acesta.

Deși rare, momentele de acest tip se derulează pe un scenariu familiar pentru noi - atitudinea, stilul și modul în care îmbrățișăm noile reguli, noul format al vieții cotidiene și rescriem normele de relaționare sunt formatate prin elemente de bășcălie, misticism, spaimă, insecuritate, degringoladă politică și un strop de non-conformism.

Până acum, pare că am avut noroc!

La final de lună, scânteia colectivă începe să pălească. Taberele se coagulează, pe de-o parte, în jurul glumelor, bancurilor și live-urilor de acasă, unde celebrăm zilele libere și, pe de altă parte, în jurul spaimei și a emoțiilor intense. Teama de termo-scanare și incertitudinea condiției umane post-pandemie iau amploare. Universul nostru se împarte din nou în triburi morale (Greene, 2013) – vedem industrii care se salvează și chiar evoluează, dar suntem și martorii lumilor care se închid și al căror orizont pare din ce în ce mai sumbru.

La final de martie 2020, un studiu MAD Intelligence arăta că primele industrii, care au resimțit cel mai puternic această tăiere a promovării job-urilor în online sunt: Comerțul, cu o scădere de aproape 50%, Construcțiile, prăbușite în martie, comparativ cu luna februarie, cu aproximativ 40 de procente; Banking-ul, într-un declin mai lin, dar constant și Producția, plus industria constructoare de mașini.

Analizate la cald și subiectiv, de fiecare dintre noi, concluziile par să indice șansa, ca unic vinovat. Erai în IT, te salvai, ai fost ospătar, atunci viitorul tău profesional este cel puțin nesigur.

Aprilie 2020

Actorii sociali a căror piele este în joc (Taleb, 2018) încep să se comporte ca atare și recurg la decizii strategice. Companiile mari și corporațiile încep să analizeze costurile impactului COVID-19 și traduc deciziile în stabilirea procedurilor de lucru ale activităților recurente – permanentizarea muncii de acasă, regândirea interacțiunilor, a ședințelor și chiar a business-urilor sunt forțate în sensul digitalizării.

Bineînțeles, fiind vorba despre o situație de criză, majoritatea celor implicați se dovedesc nemulțumiți – companiile aeriene taie salariile echipajelor, sectorul IT este nevoit să își desfășoare activitatea pe costuri proprii, iar mobilierul, infrastructura tehnică și costurile de întreținere ajung să fie suportate individual, de fiecare angajat din multinaționale.

Privite din cealaltă tabără, aceste soluții sunt salvatoare de vieți și dătătoare de șansă.

În educație - școlile încep să își închidă ușa în fața elevilor și studenților și să deschidă o fereastră pe desktopul acestora. Totuși, unele cămine rămân neaerisite – un studiu IRES arata că, de fapt, peste 900.000 de elevi se află în situația în care nu au acces la tehnologie și nu pot participa, online, la cursurile ținute în regim virtual.

Propunerile clare de reinventare a actului de învățământ întârzie să apară și cutumele încep să se creeze în funcție de situațiile din teren. În acest timp, elevii se bucură de o vacanță-surpriză, dar încep să își cristalizeze fricile, mai ales cei din ani terminali, cu privire la pregătirea și susținerea examenelor finale. 

Mai 2020

Dennis Waskul, un sociolog din Statele Unite făcea distincția între sinceritate și onestitate, într-un capitol dintr-o lucrare ce teoretizează autenticitatea, scris în 2010, punând pe seama primului termen nevoia de control al informației. Cu alte cuvinte, sinceritatea nu este neapărat construită în jurul adevărului, ci mai degrabă cu scopul de a asigura binele colectiv. Într-o paradigmă similară sunt așezate și autoritățile din România, conform percepțiilor surprinse de un studiu MAD Intellignece: Cititorii online se arată deranjați de faptul că informația transmisă public este lacunară, prea tehnică și câteodată prea directivă. Din partea celeilalte tabere, vectorii comunicaționali se arată autentic îngrijorați de tranziția către o stare de alertă, mult mai relaxată în termeni de restricții. Tot acest dialog indirect, mediat de spațiul virtual, generează multă emoție care se strânge, încet, sub presiunea stării de urgență și urmează a exploda începând cu data de 15 mai.

Odată cu declararea stării de alertă suntem martori și chiar actori principali, ai scenelor în care românii tratează superficial noua normalitate. În sociologie, folosim termenul de gamificare pentru situații în care tratăm, pe principii ludice, un moment, o situație trivială, împrumutând caracteristici specifice jocurilor. Astfel, așa cum în jocurile virtuale preferate apăsăm restart într-o situație de cumpănă și revenim la starea inițială, ca și cum nimic nu s-a întâmplat, dându-ne încă o șansă pentru a regândi un proces sau o idee, la fel am tratat și momentul 15 mai. Am șters pericolul cu un comunicat la care am aderat cu atât de multă siguranță, după o tensiune acumulată treptat.

Noul normal, așa cum începe să prindă contur în spațiul mediatic se îndepărtează de sensul inițial și vorbește despre caracterul elastic al culturilor afectate de pandemia cu COVID-19. Într-o societate mistică, a cărei încredere a fost afectată prin lipsa informărilor clare, non-directive (deși invazive), noul normal este construit sceptic la nivelul comunităților, iar oamenii tind să evite imaginarea unor scenarii întunecate făcând apel, din nou, la șansă.

Trecem noi și peste asta!

Iunie 2020

Începutul lunii iunie arată timid primele efecte ale ridicării restricțiilor pe un fond al haosului comunicațional. Dacă elevii și studenții reușesc să treacă peste probele examenelor finale și, în sfârșit, să se elibereze de învățământul hibrid și să revină la normalul cunoscut de ei, părinții celor mici, rechemați de majoritatea angajatorilor, la serviciu, se confruntă cu o nouă problemă. Grădinițele rămân închise, bonele au costuri exagerate sau reprezintă un pericol pentru sănătatea celor mici și, în plus, soluțiile de adaptare ale actului educațional întârzie să apară.

Din nou, emoția începe să se acumuleze, iar părinții din România se simt abandonați, iar singurii care oferă sprijin sunt tot angajatorii, cei binevoitori, a căror activitate este deja mutilată de impactul pandemiei.

Unele grădinițe și școli private păstrează costurile întregi, oferind în schimb asistență prin intermediul tehnologiei. Pe bună dreptate, părinții sunt deranjați de aceste practici și se revoltă mocnit.

Patrick Williams, un alt sociolog interesat de cultură și societate definește subcultura (punkiștilor) ca o formă de rebeliune nu neapărat direcționată în jurul sistemului și a restricțiilor acestuia, ci ca pe o formă de exprimare a selfului, deci ca pe un exercițiu de libertate. Îngrădirea acesteia din urmă duce, prin comunicare neclară și soluții reprobabile generează un nou context emoțional care, ca în fizică, va trebui să transfere presiunea către altă materie sau obiect. Până acum, avem noroc și vacanța salvează un sistem educațional nepregătit.

Iulie 2020

Numerele mari, raportate zilnic, cu privire la noile cazuri și decese de coronavirus inundă spațiul mediatic și stârnesc angoase colective. Un studiu IRES ne arată că peste 57% dintre români au decis să renunțe la vacanța, de peste hotare, de anul acesta.

Încep să apară cazuri cunoscute, peste 20% dintre români cunosc pe cineva care s-a infectat, iar criza escaladează. În același timp, măsurile de prevenție nu se actualizează, mesajele sunt aceleași și trăim un moment în care nu știm care este, de fapt, principalul motiv pentru care situația a degenerat.

Școlile, grădinițele, vacanțele, acum și o parte din țările străine rămân închise românilor.

Este momentul să schimbăm discursul într-unul autentic, prin care să transmitem clar starea de fapt și, fără să incriminăm, să ne bazăm pe încrederea și suportul populației. Fiecare instituție are roluri bine definite, tot ce trebuie să facă este să își pună în practică scopul. Noi, dincolo de respectarea normelor de igienă, distanțare și evitarea la maximum a situațiilor în care ne-am putea infecta, mai avem o datorie, cea în care trecem de la gândirea rapidă, la cea lentă (Kahneman, 2015).

Aceeași șansă, aceeași loterie, invocată în ultimele luni, este cea care ne-a pus față în față cu noul coronavirus, nu ne putem baza pe ea să și soluționeze problema.

August 2020

Luna a șasea de pandemie... Numai șase-s norocoase. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp