Foto: Guliver Getty Images
În luna martie, epicentrul pandemiei de COVID s-a mutat de la Wuhan, tocmai în Lombardia. Între timp, a trecut oceanul și ajuns la New-York. Orașul care nu doarme niciodată trăiește acum liniștea mormântală a carantinei, după ce a devenit cel mai infectat oraș din lume. În această perioadă, americanii testează masiv și, implicit, identifică foarte mulți cetățeni infectați, respectiv peste douăzeci de mii zilnic. Totuși, Donald Trump a promis că vârful pandemiei în SUA va veni curând, respectiv după următoarele două săptămâni, despre care a admis că vor fi groaznice. Îl contrazic specialiștii americani, care au extrapolat datele curente și au estimat că urmează peste 100.000 de morți numai în SUA. Totuși, să sperăm că, măcar de data asta, Trump știe despre ce vorbește iar situația din SUA se va îmbunătăți. În acest caz, care va fi următorul epicentru al pandemiei?
Prima favorită este bineînțeles India. Nu întâmplător, gripă spaniolă de acum o sută de ani, a lăsat în India circa 17 milioane de morți, adică 5% din populația de la acea vreme. Pentru mulți indieni, condițiile de viață nu s-au îmbunătățit prea mult de atunci. Prin slums, adică mahalalele ingozitor de sărace din New Delhi sau Calcutta, COVID 19 va face ravagii, deoarece răspândirea virusului pare imposibil de oprit. Starea de urgență declarată, o încercare disperată și în același timp hazardată a guvernului, a creat deja probleme colaterale imense.
Zeci de milioane de indieni împânziseră orașele, fugind din mediul rural către câte un loc de muncă în mediul urban. Ei se întorc acum în satele lor, unii mergând peste cincisute de kilometri pe jos, aproape cât Camino de Santiago, din cauza infrastructurii blocate. Din cauza foametei și a epuizării s-au înregistrat deja 22 de decese, cifră comparabilă cu victimele oficiale ale virusului. Conceptul de distanțare socială pare o glumă morbidă, de pildă în Dharavi, faimosul slum din Mumbai, unde locuiesc 700,000 de persoane pe 2.1 km pătrați. Adică, pe o suprafață doar puțin mai mare decât Centrul Vechi din București. Și în India a fost impusă izolarea, însă acolo este mult mai evidentă realitatea că izolarea este doar un privilegiu al bogaților, respectiv al celor care dețin măcar o locuință.
Cu 1,3 miliarde de locuitori, India adăpostește cel mai mare număr de oameni care trăiesc sub pragul minim al sărăciei, indiferent dacă acesta este considerat la 1$/zi sau 2$/zi. Acolo, un singur predicator religios infectat a băgat 40.000 de oameni în carantină, iar poliția încă aplică cetățenilor pedepse corporale, plesnindu-i de cu bețe de bambus pe contravenienți. Însă insalubrele slums se regăsesc pe jumătate de glob, nu numai în India, în Bangladesh sau în Pakistan. Circa un miliard de oameni trăiesc actualmente în slums, din Filipine și până în favelele sud-americane. Majoritatea acestor mahalale nu dispun de acces auto, așadar ambulanța nu poate ajunge. Nu pot să-mi imaginez cum ar arăta izoleta pe acolo.
Când în India, în Asia de sud-est, în America Centrală sau în Africa se vor face suficiente teste, lumea va începe să înțeleagă proporțiile adevăratului dezastru mondial. Iar odată cu observarea catastrofei iminente care așteaptă țările din lumea a treia, ni se va dezvălui o nouă realitate, care ne scăpase: Până acum boala îi omora pe bătrâni. Începând din aprilie, boală îi va ataca violent pe săraci. Și în special pe bătrânii săraci.
Suntem la începutul, sau în cel mai bun caz ne apropiem de miezul pandemiei de COVID 19, în lumea vestică, iar evaluările sunt parțiale și insuficient de relevante pentru a ilustra efectul său asupra lumii întregi. Dacă pandemia va trece, deși încă nu știm exact cum se va întâmpla asta, atunci se vor face evaluări și se vor stabili principalele cauze, care au dus la răspândirea virusului, în primăvara lui 2020. Cele 3 motive principale sunt deja știute, însă va fi relevantă ponderea fiecăruia în catastrofa generală:
Migrația oamenilor. Opusul izolării, migrația este imposibil de oprit și foarte dificil de limitat. Circulația oamenilor, mai ales în vremuri de restriște, a favorizat, logic, epidemiile dintotdeauna. După sute de ani de valuri periodice de ciumă și holeră primite din Asia, europenii le-au dat înapoi gripă spaniolă, ultima pandemie mondială de proporții. Coloniștii europeni de după Columb au făcut și ei un schimb dezavantajos de boli, pentru care nu aveau imunitate, cu amerindienii: le-au dat variolă și au primit în schimb sifilis.
Și în România s-au reîntors câteva sute de mii de cetățeni în luna martie. Probabil, alte câteva sute de mii au plecat din marile orașe, înapoi acasă, pentru izolare. În comparație, în India migrația estimată este de zeci de milioane de oameni, foarte mulți dintre ei trăind efectiv de pe o zi pe alta, fără rezerve sau carduri bancare. Așa cum am văzut, pentru foarte mulți astfel de oameni, izolarea este de fapt o condamnare la înfometare, respectiv la inaniție.
Nivelul de conștientizare al pericolului de către populație. Nu toți oamenii înțeleg pericolul la fel. Culturile sunt diferite, unii se roagă la divinități pentru protecție, alții se expun, unii sunt sceptici, iar alții sunt inconștienți. Fiecare are adevărul lui despre coronavirus. Unii consideră prăbușirea economiei că fiind problema cea mare, iar alții pur și simplu nu știu, n-au auzit sau nu înțeleg ce este un virus. Viziunea oamenilor asupra pandemiei de COVID 19 este departe a fi unitară, așadar ei nu reacționează la fel, în fața ei.
În țările cu conștiința comunitară avansată, cum ar fi Suedia, distanțarea socială este înțeleasă și acceptată de catățeni, așadar statul se așteaptă sa funcționeaze singură, fără să fie necesare restricții. În România, nivelul de conștientizare este ceva mai redus, cel puțin așa consideră guvernanții noștri, așadar populația trebuie amenințată zilnic la televizor, cu dosare penale, iar armata a fost scoasă pe străzi.
Managementul statelor și eficientizarea resurselor naționale. Cel puțin în această faza incipientă a pandemiei, statele lumii au decis să acționeze individual în lupta cu virusul, așadar presiunea este pe guvernanți. Guvernanții dau teză. Ulterior, vor fi evaluați după numărul de morți care ar fi putut fi salvați. Soluțiile lor sunt diverse. În Africa de Sud, homeless-ii au fost luați de poliție de pe străzi și izolați împreună pe un stadion, însă în alte capitale africane, stadioanele ar fi probabil neîncăpătoare pentru a găzdui toată populația fără adăpost. Iranul a eliberat 85.000 de pușcăriași, de fapt i-a învoit, rugându-i să revină la închisori după încheierea pandemiei. Dintre țările foarte populate, Brazilia este singura unde se iau foarte puține măsuri, în ciuda presupunerii logice că ea va deveni focarul principal al emisferei sudice. Acolo, președintele Bolsonaro se ambiționează încă să nege pericolul evident, deși este bănuit că este el însuși infectat cu COVID 19. Extremul absurd pare să fie atins în Turkmenistan, unde președintele-dictator a declarat zero îmbolnăviri și a interzis, efectiv, utilizarea cuvântului coronavirus, pe teritoriul țării.
Cele 3 variabile de mai sus sunt cele care pot salva sau condamna o țară întreagă. În luna aprilie, va începe să fie evident că unele state nu au nici o șansă să facă față singure pandemiei. Țările populate de oameni neinformați, cu guverne incompetente și lipsite de resurse, și care nu reușesc nici măcar să limiteze migrațiile de proporții vor suferi pierderi groaznice.
Anticipăm deja o criză economică mondială care, în esență, se va traduce printr-o sărăcie profundă. Șomajul, inflația și celelalte nenorociri, se vor regăsi în scăderea nivelului de trăi al oamenilor. Însă pentru oamenii deja săraci, cei care trăiesc de pe o zi pe altă, acest clișeu al „nivelului de trai” nu mai poate fi tehnic redus. Nivelul de trai al unuia din 10 oameni de pe pământ nu mai are unde să scadă, fără să dispară de tot.
Deși oameni ca și noi, cu mâini și cu picioare, nimănui nu pare să-i pese de ei, de cei mai săraci 1 miliard de membri ai speciei homo sapiens. Suferința săracilor planetei ne înduioșează aproape la fel de mult ca suferința animalelor din junglă. Și cu ei, și fără ei, tot aia e, asta este replica nespusă de liderii lumii. În schimb, dacă s-ar îmbolnăvi Cristiano Ronaldo, Dalai Lama sau Regina Angliei, astfel de vești ar stârni valuri de empatie, umplându-ne wall-urile de meme de solidaritate.
Pe săracii planetei nu îi regretă nimeni.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Chiar mai bine decât China. La coreeni virusul nici n-a intrat, așa de ermetic închisă e țara.
Pentru cei ce preaslăvesc "eficiența" chineză (uitând că răspândirea bolii a avut drept cauză exact acțiunile regimului autoritar chinez). Și încă, luând în considerare minciunile, raportările false, inerente sistemelor autoritare.
Apropo, nici cu Turkmenistan nu mi-e rușine. Tot o dictatură.
Dar acoperite de realitate.