Mihnea, student în Olanda: „Spunem că străinătatea este fabuloasă, că oferă o grămadă de șanse și că meritocrația este maximă. Nu este meritocrație. Contează foarte mult pe cine cunoști și când cunoști”

Străinătatea poate părea un tărâm al oportunităților nelimitate, al meritocrației pure și al succesului garantat, însă realitatea este adesea diferită. Constatarea îi aparține lui Mihnea Turcitu (foto), 21 de ani, student în Olanda, Leiden University, la Relații Internaționale. Într-un interviu pentru Republica, rugat să dea câteva sfaturi tinerilor care își doresc să ajungă să studieze în afara țării, el avertizează că există provocări similare oriunde ai merge, inclusiv în Olanda, însă dacă vor da dovadă de răbdare și ambiție vor descoperi că, cu fiecare ușă care li se va închide în față, vor fi mai aproape de opțiunea pe care o caută cu adevărat.

„Spunem că străinătatea este fabuloasă, o să fie o grămadă de șanse, e meritocrația maximă. Nu este. Tinerii români veniți la studiu o să întâmpine în străinătate poate de multe ori lucruri care îi frustrează și acasă. Nu este meritocrație, contează foarte mult pe cine cunoști și când cunoști, la momentul potrivit, ca să primești chiar și șansa la un stagiu mai bun sau un internship. Trebuie să se aștepte că anumite lucruri sunt universale. Deci să aibă această gândire și să știe că a veni în străinătate este foarte realizabil, nu este un hop atât de mare cum li se poate părea atunci când li se povestea acasă. Îi îndemn să fie ambițioși, pentru că fiecare ușă închisă reprezintă o ușă mai aproape de cea care se va deschide, mai aproape de opțiunea pe care o caută cu adevărat”, spune Mihnea Turcitu.

Pe timpul liceului, Mihnea a locuit câțiva ani în Irak, unde a studiat la o școală internațională. A vrut să continue experiența internațională și a ales să aplice pentru studii în străinătate, consiliat educațional de Student Consulting. Și-a ales relații internaționale. „M-am uitat la oferte ale unor universități din Austria, Olanda, Marea Britanie, Statele Unite. Olanda ieșea cea mai bună variantă, din mai multe puncte de vedere - costul studiilor, programele de studiu în limba engleză și chiar poziția geografică - fiind aproape de Haga sau Bruxelles”. În final a ales Leiden University, în Olanda. „Pot spune că nu regret absolut deloc alegerea făcută”

„Chiar dacă părea intimidant, procesul de admitere a fost destul de ușor”

Mihnea povestește că procesul de admitere a fost relativ simplu, deși la început „părea intimidant”. Primul pas a fost să pregătească documentele necesare, între care un certificat de competență lingvistică (IELTS sau Cambridge), asigurându-se că acesta nu era mai vechi de doi ani. Apoi a redactat o scrisoare de motivație și a obținut două recomandări de la profesori sau mentori.

După ce a trimis dosarul, a primit invitația pentru o a doua etapă, care consta într-un examen online, „mai degrabă un chestionar decât un test academic dificil”. 

„Am vorbit anterior cu mai mulți studenți care plecaseră înainte la aceeași facultate. Spuneau că este un examen greu, cu componente de statistică și matematică, dar în final este de fapt un fel de quiz online. Cu două săptămâni înainte, cei de la universitate îți trimit materia pe care trebuie să o înveți. Sunt întrebări simple, a fost de fapt un exercițiu mai mult pentru a vedea ei cum poți să înțelegi materia pe care ai putea să o ai în timpul facultății”,  explicat el. 

Admiterea s-a făcut în funcție de un scor general, iar cei între primii 600 au fost admiși. Pentru cei care nu au prins un loc direct, existau șanse suplimentare, în cazul în care alți candidați renunțau.

„Am fost tentat să mă întorc acasă, după primul semestru la universitate în Olanda”

Mihnea, care acum este student în ultimul an, anul III, a vorbit deschis și despre dificultățile întâmpinate în primele luni la universitate, când a fost tentat să se întoarcă în România. Deși studiile nu erau copleșitoare și se descurca financiar, integrarea socială s-a dovedit o provocare. El spune că mulți studenți noi simt singurătatea și lipsa prieteniilor strânse. 

• „Simțeam că nu mă regăsesc, ceea ce așteptasem de fapt să văd acolo, nu era... Cred că avea legătură mai mult cu lipsa răbdării mele pentru a vedea de fapt ce se poate întâmpla dacă rămân acolo și ce se ivește ulterior. (...) Într-adevăr, am avut poate o problemă mai mare în primul semestru să-mi fac un grup de prieteni. Foarte mulți oameni se confruntă cu asta. Dacă vă spun câți studenți noi, care au venit acum la mine, unii chiar au plâns, că nu își găseau oameni cu care să stea sau le era teamă că nu se vor integra, cred că nu mi-ar ajunge timpul să-i enumăr pe toți. Deci chestia asta e un lucru real - cum te integrezi. Și atunci ajungi să spui: eu nu mă regăsesc aici, sunt singur.”
• „Nu e vorba că nu te adaptezi pentru a studia. Studiul nu este greu. Nu este vorba că nu te descurci financiar, pentru că, până la urmă, chiar și cu o sumă modică de 300 de euro pe lună, poți să mănânci și poți să studiezi, dacă bugetul e unul foarte strict. Cred că, în final, este vorba de cum te adaptezi ca om în societate, să nu ai această singurătate. Să nu faci doar drumul între facultate și camera de cămin sau apartament, și practic să simți că singurele persoane cu care comunici sunt părinții tăi.

Cea care l-a convins să nu renunțe a fost mama lui. Așa că a decis să mai rămână un semestru, dându-și o șansă să vadă ce oportunități ar putea apărea. 

„Țin minte că vorbeam cu mama mea la telefon și îi spuneam că vreau să mă întorc în România. Și ea mi-a zis - și îi mulțumesc din nou, acum, pentru asta: Uite, Mihnea, în loc să zici că vrei să pleci după primul semestru, hai să pleci după primul an. Deja ai achitate lucrurile acolo, ai apartamentul plătit, ai facultatea plătită. Termină-ți anul întâi! Și vezi după aceea dacă vrei cu adevărat să pleci”. 

Și a mai fost încă un lucru, să fiu sincer, a adăugat Mihnea. Frica. Frica de a nu regreta mai apoi. 

• „Am auzit atât de multe povești, în familie sau printre prietenii de liceu, ce aveau cunoștințe care, după ce au ajuns la facultate în străinătate, au plecat înainte să termine primul an și ulterior au regretat și au încercat să revină la facultate. Pentru că și-au dat seama că mai bine stăteau și vedeau ce se întâmplă. Mi s-a făcut frică să nu fiu și eu în poziția respectivă. Și mi-am zis: hai să încerc. Până la urmă, nah, sunt aici. Și am avut, pot să spun, un noroc de la Dumnezeu, pentru că au venit lucrurile după aceea în fața mea fără să le mai caut neapărat direct. Am început să vorbesc în stânga și în dreapta cu colegi de la diferite seminarii și ei au început să îmi povestească: A, eu săptămâna viitoare plec la Strasbourg. Păi de ce pleci? A, păi fac asta.. Și atunci am decis să mai rămân măcar câteva luni în plus. 
• „Am început, de fapt, să învăț unde să caut ceea ce vreau să găsesc. Și asta m-a motivat. M-am zis: a, uite, există chestia asta. Am încercat. Și cam asta a fost. De fapt, cred că a fost frica. Cred că dacă ar trebui să scrie cineva o carte despre cum să fii motivat - frica este cel mai bun inițiator de acțiuni pe care poți să le dezvolți. Frica de a nu regreta. Frica aceasta m-a făcut să rămân. Iar după, faptul că ușor, ușor mi s-au dat, să spun, mici grăunțe, în față, ca pe un traseu, mi-am zis: there are small rewards (sunt mici recompense)”.  Micile succese și oportunități l-au încurajat pe Mihnea să continue și să își găsească locul în comunitatea internațională. Iar astăzi, tânărul este implicat în diverse organizații studențești, recunoscând că răbdarea și dorința de a depăși provocările l-au condus către succes.

„Da, e foarte posibil să te simți singur. E foarte posibil să plângi și mai mult mai târziu. Dar un drum care nu este greu, de multe ori nu merită să fie urmat. Și le mai spun: Stați să vedeți, pentru că ați ajuns aici cu un motiv. Și vezi unde te poate duce acest drum”.

„E foarte posibil să plângi. Dar un drum care nu este greu, de multe ori nu merită să fie urmat”

Acum, Mihnea este mentor pentru câțiva liceeni ce aspiră să devină studenți, dar și studenți din anul întâi. Unii i se plâng că nu vor face față la universitate sau îi mărturisesc că se simt singuri. Cum îi încurajează? „Până la urmă, toată puterea stă în voi. Deciziile pe care le luați stau în voi. Și trebuie să vă amintiți, până la urmă, că dacă ați reușit să ajungeți aici, înseamnă că ați avut un CV interesant în România, pentru că ați avut inițiativă. Puteți să aveți aceeași inițiativă și aici. 

Da, e foarte posibil să te simți singur. E foarte posibil să plângi și mai mult mai târziu. Dar un drum care nu este greu, de multe ori nu merită să fie urmat. Și le mai spun: Stați să vedeți, pentru că ați ajuns aici cu un motiv. Și vezi unde te poate duce acest drum. Când îi oferi unei persoane sentimentul că începe o misiune importantă în viața ei, îi oferi motivația de a persevera. Faptul că am rezistat, chiar dacă m-am simțit singur și mi-a fost greu, dar am îndurat, devine un motiv de mândrie. Le oferi oamenilor motivația nu neapărat să dovedească altora cine sunt, ci să își dovedească lor înșiși că pot”, vede Mihnea.

Cum decurge o zi obișnuită. „Dacă lucrez - sunt sub-șef la o pizzerie -, mă trezesc, apoi la 9 dimineața sau la 11 dimineața am cursuri. Le termin ori la ora 12, ori la ora 13 sau 14. După aceea, de obicei, îmi aloc un buffer de două ore, până să încep lucrul. Îmi aleg zilele de lucru să fie lungi, dar puține - lucrez de două ori pe săptămână, dar lucrez poate 12-13 ore în ziua respectivă. Îmi aleg zilele în care nu am alte cursuri. Încerc cât de mult pot să nu lucrez în timpul weekend-ului, ca să am senzația că e weekend. Deși învăț, să zic, dar e weekend. Dacă este o zi în care nu mă duc la job, am cursuri de dimineață, apoi îmi aloc un anumit timp să învăț pentru cursuri din ziua următoare. Sunt voluntar la un think tank studențesc și uneori trebuie să pregătim un brief despre o problemă de securitate din Europa. Sau trebuie să pregătesc ceva sau să mai fac cercetare pentru acel topic. Seara pe la ora șase, depinde de zi, mă întâlnesc cu colegii de la clubul de alergat, înființat cu prietenul meu. După alergare, mă întorc acasă și mai termin diferite treburi pe care le am”.

„Niciodată să nu faci mai mult de două, trei activități majore”

Studentul a împărtășit o lecție importantă, aflată de la un profesor care îi e și mentor: prea multe angajamente duc la scăderea calității muncii și pot afecta sănătatea sau relațiile personale.

„Un profesor de-ai mei și mi-a spus următorul lucru: Niciodată să nu faci mai mult de două, trei activități majore. De ce? Pentru că, de la trei lucruri în sus, nu poți să faci acele lucruri la capacitate maximă și îți vei bate joc de ele”. Mihnea și-a redus activitățile la trei priorități principale: facultatea, voluntariatul la un grup de cercetare și un club de alergat. El subliniază că este esențial să abordezi oportunitățile cu răbdare - fără să te lași copleșit de dorința de a face totul dintr-odată - pentru a putea performa la capacitate maximă.

Ce experiență din România l-a ajutat să se adapteze în Olanda?

• „Cred că, în primul rând, libertatea de a-mi gestiona singur timpul, deși poate suna contraintuitiv. În România, nu ești neapărat presat de o structură riguroasă în ceea ce privește cum și când să înveți. Mulți dintre colegii mei din alte țări mi-au povestit că ei știau exact ce trebuie să învețe și când, iar apoi, în facultate, erau lăsați pe cont propriu. În România, cel puțin în ultimii doi ani de liceu, am simțit că mi-am organizat singur aceste lucruri, pentru că noi trebuie să ne pregătim de examen sau de bacalaureat cum știm mai bine. Această libertate de a-mi aloca perioadele de studiu m-a ajutat foarte mult în gestionarea timpului în facultate. Pregătirea pentru bacalaureat este un exemplu perfect, pentru că trebuie să-ți organizezi studiul pe tot parcursul anului, astfel încât să ajungi pregătit la final. Același lucru se întâmplă și acum, la facultate în Olanda, în timpul sesiunilor de examene, pentru că nimeni nu-ți spune când și cum să înveți. Dar dacă îți aloci din timp orele necesare pentru fiecare curs, vei fi pregătit. Bacalaureatul chiar este o simulare bună pentru sesiunile din facultate.”
• „Cred că în România sunt foarte mulți studenți ambițioși și faptul că te obișnuiești cu această ambiție încă din liceu te ajută să gândești diferit în facultate. Vrei să acumulezi cât mai multe cunoștințe și să te remarci. Cultura olimpicilor și a studenților foarte buni este o realitate, iar acești oameni sunt prezentați ca exemple în fața colegilor lor. Acest lucru te motivează să îți menții ambiția.”
• „În plus, românii sunt foarte descurcăreți. Avem un instinct de supraviețuire foarte dezvoltat. Dacă o ușă ni se închide, știm cum să intrăm pe altă ușă. Sistemul din România, care nu funcționează întotdeauna bine, te învață să navighezi prin el pentru a supraviețui, iar acest lucru ne pregătește foarte bine. De aceea mulți români au succes în străinătate. În final, învățăm cum să depășim fiecare obstacol pe care îl întâlnim.”

În viitor, Mihnea plănuiește să urmeze un master în domeniul securității și apărării, explorând posibilitățile de carieră atât în cercetare, cât și în consultanță guvernamentală. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp