Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Ministrul Energiei, despre zăcământul de gaze de la Caragele: Ar putea susține consumul României pentru 3 ani

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat că rezervele de gaze naturale găsite în zăcământul de la Caragele ar putea susține consumul României pentru 3 ani. 

Valoarea zăcământului descoperit de Romgaz, cel mai mare din ultimii 30 de ani, este estimată la peste 4 miliarde de euro.

„Caragele - poate pentru mulți dintre noi, această localitate nu exprima foarte multe până de curând. În realitate, aici a fost descoperit de către statul român, prin Romgaz, cel mai mare zăcământ de gaze naturale din ultimii 30 de ani. Împreună cu Premierul României Sorin Grindeanu, Președintele Senatului Călin-Popescu Tăriceanu, Președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea și ministrul Economiei Mihai Tudose am prezentat public această realizare importantă pentru industria de gaze a țării noastre. Prin Caragele, România se apropie de obiectivul de a deveni independentă energetic. Rezervele găsite în zăcământ până acum ar putea susține consumul integral al României pentru 3 ani, valoarea lui fiind de peste 4 miliarde de euro”, a scris pe Facebook ministrul Energiei, Toma Petcu.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Romani divort / sursa foto: Profimedia

În cabinet, povestea vine aproape mereu în aceeași formă. Doi oameni care știu unul despre celălalt lucruri pe care nu le mai știe nimeni și care ajung să ceară ajutor abia după ce a ieșit ceva la iveală. Când reconstruiești traseul cu ei, pas cu pas, descoperi că nicăieri pe drum nu a existat o decizie. A existat o nevoie veche, trezită la o vârstă nouă, care nu a găsit pe nimeni acasă căruia să i se adreseze. Nu încetăm să avem nevoie de confirmare. Încetăm doar să o cerem de la persoana de la care ar conta cel mai mult.

Citește mai mult