Mircea Cărtărescu, despre bodyguarzii lui Dragnea: Mă uitam în paralel la serialul Narcos, mi s-a părut același film

Duminică seara, în Saxonia-Anhalt, 43,8% dintre alegători au votat AfD, un partid pe care serviciul de informații al propriului land îl clasifică drept organizație extremistă de dreapta. Atât.

La ora opt fără un sfert, își aruncă ghiozdanul greu pe un umăr și pornește spre școală. Are șase-șapte ani și merge repede, pentru că nu vrea să ajungă ultimul în clasă. Sau pornește mult mai de dimineață, dintr-un capăt în altul al orașului, moțăind în mașina părinților sau într-un tramvai supraaglomerat.

În Turcia, un nou partid pare să aducă speranță celor ce au ajuns la limita răbdării și la capătul economiilor. Costul vieții a atins niveluri fără precedent, salariul minim, de aproximativ 500€, nici nu mai acoperă de multe ori prețul chiriei. Alimentele zilnice, fructele sau legumele, au prețuri „europene” (doar pâinea albă, în special cea subvenționată de guvern, are prețuri mai omenești).

Victoria AfD în Saxonia-Anhalt este, dincolo de ideologia acestui partid, un semnal pe care partidele tradiționale din Europa nu-și mai permit să-l ignore. Electoratul s-a săturat. Nu doar de anumite politici, ci de aceiași oameni, de aceleași discursuri și de aceeași clasă politică.

Pentru mine, fiecare început de an școlar era un motiv de bucurie. Îmi plăceau rechizitele mirosind a nou, caietele impecabile și etichetele scrise cu grijă. Învățasem să-mi fac singură coperțile dintr-o hârtie mai groasă, albastră - probabil de atunci mi se trage talentul de a împacheta cadouri impecabil.