Foto: Guliver Getty Images
Când am deschis pagina goală să scriu despre #metoo mă gândeam în ce bază de date să caut articole despre asta. Google mi-a dat 56.900.000 de rezultate pentru “sexual harassment” iar primul cuvânt adăugat acestei sintagme este “definition”. Şi aici am început să mă înspăimânt. Există atât de multe definiții ale acestui concept, el este descris în atât de multe feluri şi, desigur, din perspectiva juridică, conceptualizarea lui diferă în funcţie de stat.
Și iată cum avem o situaţie de ambiguitate care ne pune constant în postura de a ne gândi: Oare ce mi s-a întâmplat mie este sau nu este hărţuire sexuală? Şi de aici extensiile: „Oare pot să spun cuiva? Oare mă va crede cineva? Şi dacă spun cuiva ce…? Dacă spun unui alt bărbat care face, de fapt, fix la fel în viaţă personală sau profesională şi atunci e ca şi cum nu aş spune nimănui?” şi lista poate continua.
Şi m-am gândit apoi să caut studii. Studii despre cum se măsoară, despre intervenţii pentru agresat şi agresor – exact ca orice specialist care îşi doreşte să afle răspunsuri până când colega mea mi-a spus: „Aaaaa! Păi scriu eu un articol despre ăia care se frecau de mine în autobuz când mergeam la liceu!”
A fost momentul în care mi-am dat seama că #metoo. Că şi eu am trecut prin hărţuire sexuală şi mintea mea a reprimat asta atât de bine până acum.
Era 20:30 în octombrie 2002 – primul an de facultate la Cluj venită dintr-un oraş mic de la 80 de km distanţă. Urcam strada Pasteur într-un semi întuneric şi îmi amintesc acum perfect cum auzeam păsările din copacii înalţi de la marginea Grădinii Botanice. Nu văzusem pe nimeni să urce împreună cu mine, dar dintr-o dată am văzut în lateral o umbră care se apropia, dar a păstrat o distanţă constantă. Iar apoi am auzit o respiraţie alertă. Nu m-am întors dar am grăbit pasul. A grăbit pasul. Mai aveam vreo 200 de metri şi trebuia să o iau la dreapta către a două scară a blocului.
Stăteam la parter. Mi-a fost teamă să fug aşa că am preferat să ignor că este cineva acolo. Nu am mai suportat şi mi-am întors privirea. Era un bărbat înalt şi slab care se masturba în spatele meu având o privire pierdută, dar care m-a fixat. M-am speriat atât de tare. Nu era corect! Eram în anul 1 de facultate cu vise şi speranţe într-un oraş visat de mult. Cum? Cum să mi se întâmple asta? Ce urmează să se întâmple? Era clar că nu aveam cum să lupt cu situaţia.
Am început să alerg: „Hei! Stai!” a strigat şi a mărit pasul, dar nu a început să fugă. Era oricum destul de aproape de mine. Am intrat în scara blocului, nu m-am gândit să îmi caut cheia înainte, dar când am ajuns în faţă uşii cu mâna tremurând am reuşit să o găsesc în rucsac. El intră în scară având aceeaşi privire pierdută. Am reuşit să întru în casă, am închis uşa şi m-am uitat pe vizor. A ejaculat pe uşa. Nu am spus nimănui o vreme îndelungată.
Cui să îi spun? Şi dacă spun ce? Dacă voi auzi: „No lasă! Bine că nu s-a întâmplat mai rău!” – ca şi cum asta ar fi fost nimic. Hărţuirea sexuală nu este doar atunci când cineva se foloseşte de putere, nu este doar atunci când eşti agresat/ă fizic. E şi atunci când ţi se fac constant aluzii sexuale, când vezi oameni care fac ceea ce a făcut cel din povestea mea chiar dacă unii spun: „Ah! Ăştia sunt inofensivi”. Hărţuirea sexuală este şi ceea ce eu şi unele dintre colegele mele psihologi trăim atunci când ne sună, de ani de zile, aceiaşi indivizi (credem noi) care doresc să îşi facă o programare la cabinet şi se masturbează în timp ce au acea conversaţie cu noi.
Am decis să nu mai caut studii pentru că ştiu, în mare, cam ce ar scrie în ele. Am trăit, o parte din ce spun oamenii de ştiinţă. Eu nu am simţit niciodată tristeţe în legătură cu acel episod, nu am trăit nici furie, dar ştiu atât de bine cum se trăieşte anxietatea. Ştiu atât de bine cum este ca după ani de zile încă să te uiţi peste umăr când crezi că eşti prea singură pe o stradă semi întunecată, să analizezi o umbră care ţi se pare prea aproape şi să asculţi cu atenţie dacă nu cumva e o respiraţie mai alertă în spatele tău. Şi mi se pare înspăimântător să văd cât #metoo este în jurul meu.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
De exemplu un tip care avea firma, oamenii lui ne aduceau nisip ca sa ridice nivelul unui teren, nu-mi putea spune ce s-a facut, ce mai trebuie, cat avem de paltit, decat daca ma tinea de dupa umar, dar asa strans, (era vara).
Nu mai puneti mana pe mine! i-am spus.
Eu nu vreau sa ma ia nimeni dupa umar, de brat, sa ma atinga ca de putin, nu vreau! ( simt cand e curtoazie formala sau sunt dorinte tampite in spate si la o strangere de mana).
Dom-le, schimbati-va nevasta, iubita, daca nu sunteti multumiti, dar nu le torturati pe majoritatea femeilor intanlite cu un comportament neadecvat.
"Era clar că nu aveam cum să lupt cu situaţia. " - exact asta e problema. Femeile sunt in medie mai slabe fizic decat barbatii, drept urmare barbati cu apucaturi de animal le vor privi ca pe o prada. Vrem sa scada numarul violurilor? E nevoie ca femeile sa inceapa sa reziste, sa se apere. Nu e vorba de vina aici, ci pur si simplu de realitate: pana sa se schimbe societatea, pana sa ajunga politia la locul faptei, pana sa sara altii in ajutor, singurul/singura care te poate ajuta esti tu insuti/insati.
De comentariul acesta puteai foarte bine sa ne scutesti! Sunt destul de deranjat de "spin"-ul pe care l-a luat toata povestea asta, caci se aluneca rapid in isterie si se va ajunge in curand la selfie-uri cu #mebeingraped. Unele femei (multe) au dreptate. Noi, barbatii, cel mai adesea nici nu putem banui experientele lor. Ma supara insa "activismul" de 2 parale si ipocrizia. Rar si doar in treacat activistele vorbesc despre femeile care folosesc sexul ca suport sau chiar ca arma ofensiva.
Autoarea articolului a scris bine si corect. Nu s-a dus in balarii ca multe alte activiste. Comentariul tau insa, s-a dus! Eu, daca as putea, l-as sterge.
PS Poate imi spune si mie cineva cum se sterge un mesaj definitiv! Am vazut ca se poate dar eu nu stiu!
Sub umbrela aceluiasi mesaj de principiu se ascund multe deviatii sau manipulari. De la activism la talibanism e doar un pas, unii il fac fara sa-si dea seama, altii il fac voluntar sub scuza bunelor intentii. La urma mai exista si categoria profitorilor cinici care vad un grup de oameni si se reped sa se aseze in fruntea lor, sa faca gura mare si sa primeasca spor de conducere, sau care observa un trend si se reped sa se alinieze, sa faca gura mare si sa ceara si ei daune.
Nici eu nu stiu cum se poate sterge definitiv un mesaj. Insa imi doresc sa nu existe o asemenea posibilitate. Pentru mine e bine sa stiu ca trebuie sa fiu atent la ce scriu, caci va ramane definitiv acolo. Este vorba despre responsabilitate asupra consecintelor faptelor proprii. Ca sa fim in tema, ia gandeste-te cum ti-ar fi daca sotul (partenerul) ar sti ca poate sa-ti traga oricand o palma, ca pe urma pupa si sterge si se cheama ca nici n-a fost...
Nu generaliza si intreaba-te cum de ai "adunat" asa ceva pe langa tine.
PS Chiar daca suna fortat va spun ca fara maturizare, spiritualizare, stapanire de sine ramanem niste oameni "bolnavi" care se urmaresc unii pe altii! Sau poate nu!