Rușinea față de educația sexuală ne costă scump

Foto: Guliver Getty Images

Discuțiile sincere și oneste sunt ceva de care majoritatea copiilor și adolescenților nu au parte, când este vorba despre educația și sănătatea lor sexuală. Iar în cele mai fericite cazuri, când totuși adultul își adună curajul și riscă să vorbească mai tinerelor generații despre o normalitate absolut firească a vieții – se ajunge cumva la discuții despre sarcină, bolile cu transmitere sexuală și cât de important este să îți exprimi refuzul cu privire la raporturile sexuale. Este adevărat că scopul educației sexuale este în primul rând acela de a proteja copilul de abuz, de a-i limita expunerea la risc și de a-l ghidat să ia decizii cât mai înțelepte când va veni momentul. 

Dar copiii, și mai ales adolescenții zilelor noastre, au nevoie să învețe lucruri despre sexualitate într-o atmosferă sigură și deschisă, de ce nu chiar încurajatoare, în care aceștia să-și pună în cuvinte întrebările, curiozitățile și mai ales confuziile și fabulațiile, pentru ca mai apoi să-și poată formula propriile convingeri despre ce anume este bine pentru ei și ce nu. 

Discutam de curând, cu colega mea Diana Stănculeanu - de la Salvați Copiii România, una dintre cele mai active ONG-uri din țara noastră care militează pentru respectarea drepturilor și a demnității copilului - despre faptul că descoperirea și înțelegerea propriului corp face parte, de asemenea, din categoria nevoilor umane de bază. În cele din urmă, corpul este căminul nostru pentru întreaga viață și pentru a avea grijă de acesta și a-l proteja, psiho-educația și înțelegerea lui sunt esențiale.

Știm cu toții, sau cel puțin putem intui, că în România, viața erotică a adolescenților și a fetelor în special, este încă, un subiect care provoacă în mod deosebit anxietatea părinților, care-și doresc în secret ca fetele lor să fie lipsite de dorință sexuală – precum imaculata Albă ca Zăpada. Dar nu cred că suntem cu adevărat conștienți de riscurile pe care le ascunde această dorință oarecum firească a părinților. Deoarece, cei mai mulți părinți își doresc ca fetele să devină femei fericite și de succes, care să fie găsite de prințul lor și apoi să trăiască împreună fericiți până la adânci bătrâneți. Dar realitatea, cu care mă întâlnesc adesea în cabinetul de psihoterapie, reflectă un alt scenariu al poveștii – fata ajunge în brațele lui Făt Frumos, dar aduce cu ea toate limitările și interdicțiile vehiculate de părinți și îi este aproape imposibil să-și arunce părinții din minte înainte de a face sex, când face sex sau după ce a făcut sex. Sau, pentru că a fost încurajată să fie perfectă și nu curajoasă, îl proiectează pe Făt Frumos în fiecare bărbat care-i ajunge în cale și fără să creadă că ar mai exista și vreo altă soluție, acceptă o serie de comportamente toxice în numele iubirii și al loialității față de perfecțiune. 

Totodată, mai există și varianta în care fata nu vrea să audă, nici în ruptul capului, de rolul Albei ca Zăpada și, cu cât părintele instituie mai multe restricții ca la „poliția sexului”, cu atât mai „nelegiuită” va deveni. 

Cred cu tărie în faptul că fiecare copil și adolescent are de respectat regulile și valorile unei familii, că părinții au și drepturi – nu doar responsabilități, de exemplu acelea de a-și face ideile, părerile și alegerile auzite. 

Așa cum cred și că atunci când intenționăm să aducem educația sexuală între zidurile psihologice ale familiei noastre, comunicarea deschisă este esențială, nu consider că este de vreun ajutor să li se spună sau să li se arate copiilor și adolescenților mai mult decât vor să audă sau să vadă. Intruziunea sau degajarea totală, și transformarea educației sexuale într-o discuție ca între prietenii de la colțul blocului, poate fi la fel de nocivă ca lipsa de informații și de inteligență parentală. Vrem sau nu vrem, ne place or ba, părinții nu sunt prietenii copiilor – aceștia pot fi empatici, înțelegători, blânzi, dar ei au și o serie de responsabilități care nu se regăsesc în diadele definite de amiciție. 

Îmi amintesc de un adolescent crescut într-o familie în care petrecea mai mult timp cu mama, din cauza unui job extrem de solicitant pe care-l avea tată lui, și care-mi relata într-una din ședințele de terapie că apreciază foarte mult implicarea și deschiderea mamei sale, pe care o iubește din tot sufletul, dar că nu are niciun dram de curiozitate când mama îi vorbește despre experiențele sale sexuale din adolescență – că în acele momente se simte dezgustat și, după aceea pentru o vreme, îi este foarte greu să se așeze cu părinții lui la aceeași masă. 

În final cred că este esențial să medităm puțin asupra propriei educații sexuale și să ne adresăm câteva întrebări cu privire la ce avem nevoie să învățăm sau să cunoaștem atunci când vine vorba despre cultivarea inteligenței parentale. După care vă invit să rămânem cu spusele autoarei și a expertului în psihologia familiei, dr. Harriet Lerner – care îi îndeamnă pe părinți să înțeleagă că sexualitatea copiilor și energia erotică a acestora este unică, că viața de adult fericit necesită o bună relaționare cu propriul corp, că aceasta reprezintă o forță vitală și mult prea puternică ca părintele să o poată controla, modela sau distruge – după cum îi place. Deși este bine să fim clari în privința valorilor proprii și să ne exprimăm încrederea în capacitatea adolescentului de a face alegeri înțelepte, nu putem uita nici de faptul că sexul este una din căile prin care copilul își afirmă independența față de părinți și nu este corect să ne așteptăm ca credințele și limitările noastre, să devină și credințele sale; și nici ca drumul nostru să devină drumul său. Valabil atât în privința sexualității, cât și a oricărui alt domeniu al vieții.                   

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp