Foto: Guliver Getty Images
Devalorizarea leului din ultima vreme și perspectiva nerespectării unora dintre criteriile de la Maastricht semnalată de Economistul-Șef al BNR [1] readuce în dezbatere oportunitatea aderării rapide a României la zona euro, un punct de vedere reprezentativ pentru acest curent de opinie fiind exprimat în ZF sub titlul “Furtuna valutară arată de ce România trebuie să-și ia cât mai repede euro ca scut: De ce să plătim toți prin curs și prin dobânzi incompetența și populismul politicienilor?” [2].
[3] Chiar întrebarea din titlu sugerează la rândul ei o altă întrebare: În cazul în care am avea euro ca scut, cine ar plăti incompetența și populismul politicienilor? Adică oricât de incompetenți și populiști ar fi, din acel moment nota de plată ar achita-o altcineva în locul nostru, doar pentru că suntem parte din zona euro? Bineînțeles că nu. Iar crearea iluziei că aderarea la zonă euro oferă un prânz gratuit este extrem de periculoasă, tocmai prin faptul că dă impresia că, din acel moment, proastă guvernanță nu ar mai conta.
Dimpotrivă, proasta guvernanță va fi posibilă în continuare, iar impactul ei va fi amplificat tocmai de aderarea la zona euro. Pentru că mecanismele de preluare a șocurilor induse de o guvernanță proastă, precum cursul de schimb și dobânzile, manifeste azi, nu ar mai fi disponibile. Din acest motiv, riscurile economice nu ar fi reduse, așa cum sugerează articolul [2], ci potențial crescute.
Economia României este “în bătaia vântului” tocmai pentru că este o economie vulnerabilizată. Din acest motiv, orice “adiere” face ca piețele financiare locale să tremure. De ce nu este economia Poloniei în bătaia vântului, a Ungariei sau a Cehiei? Țări ale căror modele de dezvoltare economică solidă din ultimele decenii le-am ignorat cu obstinație, dar ale căror tendințe politice mai recente și discutabile ne grăbim să le copiem, ca și cum asta era ultimul lucru care ne mai lipsea. Nu recuperarea celor peste 10 ani de înapoiere economică față de ele…
Chiar este a doua întrebare a unui investitor american sau chinez “circula euro la voi?”, așa cum menționează articolul [2]? Câtuși de puțin. Miliardele de euro și dolari care continuă să intre în țările Central și Est Europene, indiferent de apartenența lor la zona euro, sugerează că nu acesta este principalul criteriu la care se uită investitorii străini. Iar asta o spun chiar ei și în România.
Nu am auzit niciun investitor existent sau potențial care să se plângă de lipsa aderării României la zona euro. Dar am auzit sute de investitori plângându-se din cauza instabilității legislative, a impredictibilitatii politicilor economice și mai ales fiscale, a lipsei de infrastructura. Acestea sunt prima, a doua și a treia cauza, nu lipsa tichiei de mărgăritar a aderării la zona euro.
Identificarea datoriei externe și a rezervelor valutare ca principale probleme ale României în 2008, când a căzut Lehman Brother, nu face decât să eludeze adevăratele probleme de atunci și… de acum: politici fiscale care duc la supraîncălzirea economiei și deficite externe excesive care nu mai pot fi finanțate sustenabil de intrările de capital. Să spui că devalorizarea leului e rezolvată cu aderarea la euro înseamnă să tratezi simptomul, nu cauza.
Sugerarea ideii că România nu își poate permite luxul de a rămâne în afara zonei euro precum Polonia, Ungaria sau Cehia pentru că are un PIB/capița la jumătate față de aceste țări înseamnă ignorarea importanței unei diferențe cât mai mici de competivitate față de zona euro la momentul aderării. De fapt, lecția servită de cele trei țări, precum și de acele țări central-europene care au hotărât să adere, furnizează exact un argument opus celui invocat. Creează o economie solidă și performantă și aderarea îți va sta la îndemână atunci când consideri oportun. Obiectivul lor a fost dezvoltarea și nu aderarea la zona euro, care a venit de la sine. Și apropo, cea mai săracă țara care a aderat la zona euro a avut un PIB/capita la 60% din media zonei euro. Adică cu aproximativ 25% peste situația României actuale.
Nu contează! “Aderarea la euro va accelera procesul de convergență” [2]. Chiar așa? În câte țări membre ale euro aderarea a accelerat procesul de convergență? În ce măsură într-o țară ca Grecia aderarea la zona euro a dus la convergență, în pofida politicilor economice dezastruoase? Un exemplu extrem? Păi să ne uităm atunci la evoluțiile economice din Franța și Germania? Și ele divergente... Adevărul este că zonă euro oferă, pentru cine vrea să analizeze, răspunsuri la o mulțime de ipoteze năstrușnice, care vor să pună pe capul României tichia de mărgăritar a aderării.
Și, în final, o astfel de discuție adusă de noi cu toată seriozitatea în fața partenerilor europeni nu ar fi decât dovada unui tupeu sau a naivități maxime. Pentru că ar presupune că exact aceia care ne atenționează pentru derapajele fiscale, exact aceia care ne avertizează că avem “o deviere semnificativă de la obiectivul bugetar pe termen mediu” ar deschide brațele și ar spune acum “Doriți în zona euro? Desigur. De când așteptăm să va exprimați dorința”. Și să nu uit… Asta la pachet cu planul nostru de a adera la nucleul dur, că așa a zis domnul Juncker...
Eu zic să rămânem cu picioarele pe pământ. Și cu capul descoperit.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.