Curajul unei națiuni nu se citește în numărul de firme „imaculate”, ci în dinamica tentativelor: câte inițiative apar, eșuează, se reinventeză și reușesc la a doua sau a treia încercare. Dacă penalizăm sistematic încercarea, ne amputăm singuri mecanismul de învățare. Potențialul de inovație al unui popor ar trebui să se măsoare tocmai în numărul de entități private deschise, închise, luate de la zero, iar închise și apoi altele din nou deschise.

În ultimele luni, după alegerile prezidențiale, companiile mici, mijlocii, profesiile liberale sunt abuzate zilnic de o guvernare care urăște din rărunchi tot ceea ce înseamnă IMM-uri, PFA-uri, patronat, cetățeni care câștigă din drepturi de autor, avocați, notari, dentiști, medici, investitori români și străini, mari și mici.

L-am auzit în repetate rânduri pe Ionuț Dumitru spunând că România are taxe mici. Că asta ar fi o constatare obiectivă ("cifrele vorbesc"), iar cei care afirmă contrariul o fac doar pe bază de considerente subiective, fiindcă nu primesc nimic în schimbul taxelor ("calitatea slabă a serviciilor publice"). Foto: Profimedia

Am scris în ultimele săptămâni mai multe texte despre evaziunea „mică” răspândită la scară largă, pe care autoritățile se fac că nu o văd, pe care cetățenii o tolerează și o apără (instalatori care încasează la negru, manichiuriste care nu dau bon, croitorese care nu au niciun venit, muncitori cu ziua care-și spun „zilieri” dar reușesc să adune sume impresionante de care nu știe nimeni). Am fost bombardat de sute de reacții virulente- „De ce să plătească? Ce-ți dă statul de banii ăia?”, „Băi deșteptule, ai găsit sursa găurii de la buget, săracii oameni care muncesc cu ziua”.

România a ajuns, în privința prețurilor, tarifelor, banilor care se învârt, ca o Elveție. Doar că e o Elveție care are pantalonii rupți între picioare (ca să mă exprim decent).

La final de iunie 2025, România se prezintă ca un pacient cu multiple afecțiuni cronice, al cărui plan de tratament, deși schițat, riscă să se lovească de complexitatea propriului organism. (Imagine de la ceremonia depunerii jurământului de investitură de către reprezentanții guvernului coaliției PSD-PNL-USR-UDMR - Minorități condus de Ilie Bolojan, la Palatul Cotroceni/ foto Inquam Photos / Octav Ganea)

Da, ieșirea din UE nu se va produce peste noapte nici dacă de luni suntem din nou în RSR. (Foto: Profimedia Images)

În sfârșit, a venit … după o așteptare de aproape 10 ani. La 30 de ani aveam resursele să cumpăr o asemenea mașină cu banii jos. Dar nu aveam banii pentru asa ceva. Să fii proprietarul unei mașini înseamnă să pierzi 50% din valoare în primii 5 ani (depreciere), la care se adaugă 50% randamentul neexploatat al banilor blocați în ceva ce nu produce (8,5% randament anual multiplicat 5 ani înseamnă 50% cost de oportunitate). Deci, pierzi echivalentul capitalului inițial (100%) în 5 ani, la finalul cărora, majoritatea cumpără altă mașină (“m-am săturat de cea veche” / “a apărut un model nou” / “avem copil(ii), acum ne trebuie mașină mai mare”) și tot așa… o iau de la capăt și stagnează pe scara prosperității financiare.

Să nu căutăm măreția în vremurile grele de dinainte de 1989. Trăim cea mai prosperă perioadă economică din istoria României! (Foto: Profimedia Images)

„Epoca de aur” ctitorită de Ceaușescu prin investiții fără număr a provocat în perioada 1975-1990, culmea, o scădere economică constantă în termeni relativi față de țările mai dezvoltate din Europa. (Foto: Profimedia Images)